tensiuni (sau hai sa ne mai punem niste etichete)

traim vremuri intense, dar destul de interesante (daca stii ce sa faci cu ele). din pacate realitatea e destul de greu de imblinzit si nu oricine are forta si justificarea s-o faca. din pacate observ o lehamite si o lipsa de chef generala care, mai devreme sau mai tirziu, se transforma ori in nepasare, ori in agresivitate. sau in alte extreme. calea de mijloc e foarte greu de gasit. in comunicare, e ideal sa ne intilnim undeva la mijoc. e normal, dar normalitatea a ajuns un esec. normalitatea se confunda pentru prea multi cu rutina, blegeala, comoditatea, obedienta, pupincurismul. asa cum normalitatea mea pentru altii e rebeliune, extremism, intransigenta, aroganta. nu o data m-am confruntat cu etichetele astea, mi se intimpla mai des in vremurile premamicesti. insa acum iar am auzit ca se pling oamenii de mine ca cer prea mult, ca sint nemultumita, nervoasa, ca le e teama ca le sar la beregata. e mai simplu sa dea vina pe mine decit pe propria lor incompetenta. daca sint serioasa, inseamna ca sint suparata. daca sint corecta, inseamna ca sint nazista. daca vreau sa iasa lucrurile bine si de calitate, inseamna ca cer prea mult. si nici macar nu mi-am propus sa fiu asa... asta ma face sa ma intreb oare ce se va intimpla cind o sa-mi propun sa fiu o exigenta perfectionista agresiva?
cu ce fel de (etichete de) oameni m-am intilnit eu in ultimul timp? oameni care nu-si asuma provocari, oamenilor carora le place sa (le) fie caldut, nu vor sa fie deranjati din ale lor. apoi oameni care se pling mereu, ca nu le convine una sau alta, ca ei n-au diverse, ca statul nu le da. oameni irascibili, care exagereaza, care au sentimentul ca isi rezolva toate problemele injurind (si online). oameni flaminzi sa se auda si sa se vada, care sufera de lipsa de atentie sau de prea multe şefisme. oameni falsi, lacomi, lipsiti de scrupule, care nu stiu ce vor dar care transforma orice fel de relatie intr-un posibil interes. am intilnit oameni foarte diferiti, cu alte prioritati decit ale mele. ne intilnim la mijoc, sau stam fiecare in nisa noastra? intilnirea e dificila, efortul e mare de ambele parti. am observat, am comentat diverse situatii personale in mediul casnic sau familial si am trecut mai departe. nu vreau sa ma incarc cu povestile nimanui, am atitea de facut! nu port pica, nu judec, nu ma apuc sa bat apropouri. ma detasez foarte usor. pentru ca... si acum vine vestea buna. mai exista oameni a caror normalitate e foarte apropiata de normalitatea mea. exista oameni nebuni si frumosi, oameni generosi, oameni care adorm fericiti doar pentru ca le e copilul sanatos. sau pentru ca le-a reusit nu stiu ce prajitura. stiu oameni care gasesc mii de alte bucurii decit sa-si umple cosul cu de toate la supermarket. oameni care rid, in primul rind de ei insisi. oameni care se pun de-a curmezis sistemului si isi nasc copiii acasa, sau isi dau demisia din corporatie si se dedica artei sau oricaror activitati cu venituri mici si instabile. cunosc oameni care iau realitatea lor sau a celorlalti, o modeleaza creativ si o transforma in mesaj. oameni care nu se iau atit de mult si de grav in serios, care nu sint atit de preocupati de persoana lor ca si cum ar fi eterni pe acest pamint. am in jur astfel de oameni, ii stiu, exista. nu vreau sa ajung nicaieri cu textul asta, nu vreau sa trag nicio concluzie. concluzia e a fiecaruia.

postare de revenire

oficial, m-am intors pe blog. absenta mea se datoreste si faptului ca in ultimul timp mi-am implinit si rezolvat dilemele mamicesti intr-un grup de mame pe facebook, si in lipsa acestora, ce ramine pe linga e atit de acaparat de actiunile zilnice, incit pare desuet de a mai fi consemnat ulterior. totodata, e un anume colt de blogosfera care a luat-o un pic razna si pare mereu pus pe harță incit mi s-a taiat cheful sa ma mai expun pe-aici. ma gindeam destul de serios sa-mi fac un site de alte 'chestii' pe linga parenting, insa pina o sa concretizez aceasta idee trebuie sa-mi dezmortesc un pic degetele. pe unde mai sint cititorii mei, oare ?:)