cum devin pipi si caca prietenii omului

orice lucru bun, desi bun, prezinta si niste dezavantaje. bineinteles, punind in balanta bunul cu dezavantajele lui, bunul atirna mai greu, ca de aia e bun. e bine si frumos si trebuie sa-ti dezobisnuiesti copilul de scutec, sa faca si el la olita, apoi la toaleta, ca oamenii mari. insa etapa olita implica niste treburi mai... lipicioase, mai dificil de curatat, mai greu sau mai usor de rasturnat, depinde din punctul cui de vedere privesti. ofera si acea proximitate cu propriile produse, de care copilul poate profita pina la interactiune. insa etapa olita e buna, pentru ca il ajuta pe copil sa vizualizeze indeaproape ceea ce face, sa inceapa sa inteleaga cum ii functioneaza corpul, chiar daca (cazul nostru) se ridica de 10 ori in timp ce face caca sa-l vada si sa constate daca a facut destul. sintem foarte incintati, ca parinti, cind copilul progreseaza in ritmul lui, cind isi formeaza reflexele fara dresaj si fara teama, si e pe cale sa treaca la urmatorul nivel. mici istorisiri ale acestei tranzitii :
"vreau sa duc eu olita (plina)"
"vreau sa o spal eu"
"uite, pipi /caca!" si (cu voce subtiata) "buna, pipi !" (cu voce ingrosata si scremuta) "buna, caca!"
"putin pipi pe jos, eu am facut. nicio p(r)oblema, mami"
"pipi si caca sint prietenii mei ?"