hot summer issues

unde se mai poate bea un sprit decent si child safe in bukale ? cu riscul de-a parea niste parinti degenerati, ne-am trezit brusc ca n-ar fi rau sa reincepem sa ne purtam conform virstei si sa mai iesim si noi seara, chiar si cu copilul dupa noi. dorul de duca al sotului cauzat probabil de recentele probleme cu masina, stresul ca desi sintem in toiul verii si totul e secat, criza nu ne-a lovit inca, sau ca gazonul din curte e invadat de buruieni si arata foarte rau, ne-a scos duminica seara din casa, in cautare de loc umbros, ferit de masini, noxe si betivi recalcitranti si preferabil curat pe jos. am ajuns in herastrau, la o terasa destul de child-safe, avind in vedere ca era chiar pe malul lacului, si am constatat ca daca copilul are niste masinute cu el, e hranit si odihnit, putem petrece vreo 2 ore in compania altor adulti, fara sa prejudiciem starea de bine a copilului. lucru care ne-a dat incredere in viitor.

la tv, din intimplare

am vazut ieri dupa-amiaza, la hbo, un film misto de tot, set-up si efecte vizuale surprinzatoare, n-as fi zis. si muzica, no comment. sper sa mai prind vreo reluare. across the universe ii spune. evident, daca nu l-as recomanda cu toata inima, n-as mai scrie.


p.s. daca voi l-ati vazut mai demult si e vechi deja, acordati-mi circumstantele care mi se cuvin, de mama rupta de trend (haha).

case de vacanta

am vazut mai demult aici (via pescarusu) o casa de hobbiti care ofera mult visata integrare in natura dupa care tinjeste omul contemporan inteligent si hipiot, unde mai pui ca e si low-cost. cam in acelasi sens, dar cred ca nu low-cost, este si ceea ce am gasit eu si m-a fermecat realmente. nu stiu cum sinteti voi, dar eu as trai foarte bine cu asa un perete colorat.
mai multe despre arhitectura organica si arhitectul casei de mai jos, javier senosiain, aici.

daca n-ar fi, nu s-ar povesti

daca miercuri nu s-ar fi stricat masina sotului, acum am fi fost in drum spre mare. prea m-am laudat la toata lumea ca mergem cu petru la mare in w-end si uite, nu s-a legat. daca aseara n-as fi trintit din greseala pe jos (spart in mii de aschii) o frumoasa (scumpa) tava din vitroceramica alba, in timp ce incercam sa scot un pandispan (fierbinte) cu visine, copilul nu s-ar fi balacit nesupravegheat in baltile (noroiul) de la aspersoare si acum nu i-ar fi curs nasul care-a degenerat in tuse, evident.
uitam ca viata nu inseamna numai sa fii vesel si fericit, inseamna sa se mai intimple si lucruri naspa, iar apoi facem tragedii existentiale din ele.

mami, (l)una!

ieri pe la 10.30 a.m., cind ieseam pe usa, copilasul nostru de 2 ani si-un brinci, dotat cu un simt al observatiei iesit din comun (ne laudam noi), mi-a aratat luna. nu l-am crezut pina nu am vazut.

si joi, una buna: great expectations

ieri dupa-amiaza s-a apucat sotu' sa curete casa, prin exterior, de pinze de paianjeni. e inutil sa spun prea multe, va amintiti de casa din Marile sperante? dimineata, cind iesim din casa, trecem prin bariere (ne)sanatoase de pinze, masinile sint brodate intre oglinzi, stergatoare, in deschizatura geamurilor si chiar pe volan, si nu o data ne-am trezit cu paianjeni grasi coborind prin dreptul ochilor, in mers. odata am bagat mina in cutia de scrisori si am dar de ceva cu blanita, cind m-am uitat, era o tarantula gri facuta ghemotoc (si ea) de sperietura. plasele de la geamuri sint dublate de rotocoale de fire invizibile, se vad noaptea, stralucitoare, in lumina lunii.

asadar, sotu', ca sa ajunga la stresini: cum nu avem o scara, a facut o improvizatie, o stinghie cam flexibila, in prelungirea careia a legat un maturoi destul de greu - a explicat el, ulterior. hirsh, hirsh, trosc, buf! intre timp eu incercam sa ud amarita de gradina, care nu arata prea bine. vine sotu', alarmat: "haide, repede, ca avem treaba! lasa aia, avem ceva mai important" nu prea imi venea sa cred ca in afara de udat, e altceva mai urgent de facut in curte. cind am ajuns linga masini, i-am dat dreptate. geamul lateral spate de la masina mea era tandari, si peste tot bucatele de sticla. ultimul cadru: matura si stinghia, pe jos, desprinse.

l.e. azi-noapte am avut un vis stupid in care se facea ca sotu' se vopsise blond, de capul lui, ii statea oribil si insista sa-si pastreze culoarea. asta o fi razbunarea mea subconstienta ?:)))

cind cele 3 ceasuri rele de marti se continua si miercuri, insa nu va alarmati, caci raul nu a fost atit de rau pe cit ar fi putut sa fie

ieri a fost prima zi de gadinita dupa o vacanta de aproape 3 saptamini, in care, in afara de niste zile cu viroza, s-au intimplat numai lucruri distractive pt copilul nostru. stiti sentimentul acela al intoarcerii in timp ? experimentez iarasi sentimentele inscrierii la gradinita, de asta-toamna. insa acum e mai rau, pentru ca petru intelege mai bine ce i se intimpla. un fel de plins cum nu am vazut niciodata, cu inec, pina la voma, saliva, frison, combinat cu agatat de haine si implorari sfisietoare printre sughituri "mami, avas(afara)","mami, acac(acasa)","mami, noi","mami, podo nu p(l)ace popii(copii)", "maaaa-miiii"etc. si eterna mea dilema, printre intepaturi in inima:"sa-l las, ca va trebui sa se obisnuiasca","sa-l iau, dar mai tirziu nu va fi mai rau?". cred ca totusi contribuie la disperare si absenta educatoarelui lui, a carei revenire din concediu in data de 20 iulie e a.m.r.-ul familiei noastre. nu e ea cea mai mai cea, dar macar il cunoaste cit de cit. l-am lasat acolo cu chiu cu vai vreo 3 ore, iar cind m-am dus sa-l iau era vesel si abia a plecat de la gradinita. dintr-o data i s-au parut interesante toate jucariile din curte, nu se mai desprindea de ele. se putea mult mai rau, nu? sa-l gasesc nefericit si plingind, de exemplu.
asa, dupa ce am luat copilasul am intrat intr-un supermarket. si cum abia urcasem noi la etaj, am aflat ca a picat curentul pe jumatate de magazin, inclusiv partea cu liftul. la coborire, am analizat situatia, am dat copilul jos de pe cos, l-am rugat sa coboare frumusel pe scari tinindu-se de balustrada, in timp ce mami a apucat gospodareste caruciorul si asa am ajuns nevatamati pina jos, acompaniati de strigatele infundate ale celor ce ramasesera blocati in lift. puteam fi si noi acolo.
cind am iesit din magazin, pentru ca masina era la oarece distanta si eu eram deja obosita de la carat carutul pe scari, am chemat un puradel-cersetor din ala care atirna pe la magazine sa vina cu mine si sa-i dau carutul inapoi. recunoscator, a inceput sa ma ajute sa descarc cumparaturile. printre ele, si portofelul (cu toate actele posibile). i-am privit ingrijorata mina care a apucat sacosa de linga. am incercat sa-l indepartez, insa el l-a apucat pe petru, sa mi-l dea. m-am gindit rapid: daca vrea sa mi-l dea pe petru in brate, ca eu sa fiu ocupata in timp ce el imi insfaca portofelul si fuge? as fi inghetat timpul citeva secunde. nu stiu cum s-a intimplat ca in timp ce-l manevram pe petru, mi-a dat tot el si sacosica de la farmacie in care statea infipt la vedere portofelul, fara sa aiba intentia sa mi-l subtilizeze. sau poate i-a trecut prin cap, dar cine stie de ce nu a facut-o. l-am rasplatit cu niste maruntis, si inca marcata de ce mi s-ar fi putut intimpla, m-am aruncat in masina. eram blocata de o duba care descarca medicamente, insa am fost ingaduitoare pentru ca nu, si Cerul fusese cu mine mai devreme. dupa vreo 5-7 min de aranjat centura, animat copilul, baut apa si alte indeletniciri marunte in masina, am inceput sa-mi pierd rabdarea, mai ales ca soferul dubei din spate nu mai descarca demult si nu dadea semne ca s-ar deranja sa se care, ci isi aranja si el pe acolo niste hirtii, bea apa, se stergea de transpiratie, etc. am inceput sa-l stimulez acustic, usurel, sa se miste naibii de-acolo ca vreau sa ies. dupa inca vreo 2 minute m-am pus in miscare, multumita totusi ca am avut norocul ca soferul dubei sa fie la masina, si nu in magazin, la cumparaturi.
aproape de casa, prin buftea, unul din fata mea vireaza subit la stinga si frinez, cobor intr-a 2-a si cred ca nu apas bine ambreiajul astfel incit mi se blocheaza frina si-mi moare masina, in miscare (cred ca e un defect recent al masinii, mi s-a mai intimplat de vreao 3 ori, asa ca nu m-am speriat prea tare). am pus avariile, am tras de volan cit mai pe dreapta si am lasat masina sa mearga din inertie, tot mai lent, pina cind s-a oprit. slava-domnului ca nu s-a bagat nimeni in fata mea, ca frina ioc! sau slava-domnului ca nu a pus altul frina in fata mea, ca m-as fi oprit fix in el. nu-i de gluma, stiu ca trebuie sa ajung cu masina in service sa vedem care-i treaba.

astazi, miercuri, am plecat de acasa cu indicatorul de benzina pe linia rosie. data fiind ziua de ieri, nu m-am mai oprit sa-mi pun benzina, eram dornica sa ajung odata acasa. aveam 2 optiuni: benzinaria la 2 km, pe drumul cu 5 min mai lung, sau benzinaria la 10 km, pe drumul cu 5 min mai scurt. am ales drumul mai scurt, ca mai am ceva rezerve din cite stiu, sub rosu. am ajuns pe la mijlocul drumului, si...drum blocat pt asfaltare. ma bucur ca scurtatura mea cu gropi, drum de carute, se asfalteaza, dar totusi? ocol de cel putin 5 km. pe masura ce ma indepartam de point of interes, am inceput sa ma alarmez ("sa vezi ce-mi face sotu' daca fac pana prostului prin cimp"). intre timp ma gindeam: "ce simptome sint cind ramii fara benzina? se aude asa, ca si cum ai trage cu paiul ultimele ramasite de suc din pahar, sau se opreste masina brusc? cum o fi mai bine, sa merg cu 100 sa ajung mai repede, sau sa merg constant cu 40 sa nu consum mult ?" benzinaria spre care mergeam e dupa un pod." daca se opreste masina cind sint in urcare?" mi se parea ca masina incepe sa tremure." daca se opreste sus, ii dau drumul la vale asa, fara benzina."
am ajuns cu bine la benzinarie. in timp ce coboram podul, m-am gindit: "ce-ar fi sa mai merg citiva km, pina la urmatoare benzinarie, de linga gradinita?" indicatorul spunea 410 km si am bagat vreo 22,5l. deci mai aveam pina la 30l, cit scrie pe talon (chiar mai aveam, sint uimita, acum m-am uitat, eu credeam ca scrie 25!dar n-as risca totusi...).
ajunsi la gradinita, aceeasi jale ca ieri. ce mult am scris! gata, ma duc sa-mi iau copilul.

tarife la fete

la cinema, cu pistolul in poseta

nu am mai fost la cinema de vreo 3 ani. jalnic, pentru un om care activeaza (oarecum) in domeniu. (nu ma judecati prea tare, sint genul ala de mama careia nu-i tihneste sa iasa daca stie ca puradelul plinge dupa ea). in afara de asta, amintirile nu au fost favorabile pt ca cel putin la ultimele 2 filme la care am fost, mi-as fi dorit sa am un pistol in poseta, sa la crap capul boilor care perturbau linistea in sala prin diverse mijloace (nu le enumar, ca stiti despre ce-i vorba, sau cititi badaranul de cinematograf, din atlasul de mitocanie).
aseara am avut fericita ocazie sa revin in sala de cinema, si de asta data cu un pistol la purtator. nu l-am folosit decit la intrare, ca sa citim locurile scrise pe verso. cu sotu' de mina (da, am inceput si noi timid sa revenim "in lume") am descins la premiera ultimului film al lui Cornel Porumboiu, "Politist, adjectiv", iar invitatiile aratau astfel: filmul e altceva, si il recomand. numai si pentru faptul ca-ti propune un alt fel de timp si un alt fel de ritm (lucru care imi place enorm, m-am saturat sa vad mereu flash-uri si viteza). iar faptul ca am terminat in aceeasi generatie cu Cornel, ca am facut parte din aceeasi gasca si ca la film au lucrat prietenii mei cei mai buni, lucrurile astea ma fac foarte mindra si le spun bravo lor! chapeau!

r.i.p.m.j.

am primit la mare, intr-o dimineata insorita, vestea ca mj a trecut dincolo, si asta m-a dezmeticit imediat din somnul placut de vacanta. desi pentru mine el era ca si disparut, de multi ani, nu pot trece peste perioada de copilarie si pre-adolescenta cind adormeam cu albumele "ben" si "off the wall", ascultate la casetofon. nu pot trece nici peste maldarul de poze, vederi, carti si articole din ziare si nici peste posterele lui care imi tapetau peretii. nu am fost genul acela de fan care isi pune peruca si se roaga la poza lui, mai ales ca nu mi-a placut (m-a dezgustat) transformarea in acea fiinta monstruos-efeminata. sint convinsa ca au fost niste tenebre in viata lui privata, insa nu i-am judecat nebunia, si am inteles, o data pentru totdeauna, ca genialitatea se plateste scump. desi pare desuet si chiar patetic, mi-ar placea sa ma intorc in timp si sa-mi amintesc ce trairi si ce senzatii aveam, cu mintea mea de 11-12 ani, cind stateam noaptea si-i ascultam muzica. zilele acestea i-am vazut videoclipurile cu tristete si am incercat sa recuperez o parte din anii aceia. cum imi petreceam timpul, ce prieteni aveam, ce gindeam atunci. a fost, clar, o perioada dominata de muzica si imaginea lui. o mica parte din persoana mea de astazi.

poate una dintre cele mai frumoase si sensibile piese, genuine talent.

imi amintesc ca ascultam piesa asta la un casetofon rosu, o rabla, care agata casetele. devenisem maestra la lipit banda cu scotch.

(cred ca tot univesul se intreaba de ce nu s-a lasat asa, un negru fin cu zimbet frumos?)


p.s. nu pot sa nu remarc cit de penibile si amatoricesti au fost emisiunile de la realitatea si antena3, care au tratat acest subiect, mi-era rusine sa ma uit. jalnice!