eroul nostru

iata ce-mi trimite soțu' pe email

last 24hrs

am primit-o acum, de ziua mea. pentru ca aveam o idee despre ce-i vorba, am crezut ca va mai trece un timp pina o sa fiu in stare sa ma apropii de o asemenea poveste, in care pe deasupra mai e implicat si un baietel. ca orice mama care se respecta, sint sfarimata emotional cind vine vorba de sfirsitul vietii-lumii, copii sau animale in suferinta. imi amintesc ca desi nu aveam o iubire prea mare pt will smith, dimpotriva, m-a marcat profund I am legend si m-a bintuit citeva zile, fiind si primul film al post-apocalipsei pe care l-am vazut imediat dupa ce am nascut. dupa ce apare un copil in viata ta percepi dintr-o data fragilitatea lumii in care traiesti, iar orice teorie potrivit careia lumea s-ar autodistruge fara speranta, nu ti se mai pare fictiune.

si acum cartea asta, de care m-am apucat cu o curiozitate care ma gidila pe degete. am devorat-o in ultimele 24 de ore, intre treburile casnice si indatoririle de mama. cele profesionale le-am aminat, nu m-am putut concentra asupra lor. nu stiu daca voi vedea filmul, daca are rost. am vizualizat mental fiecare cadru, intreg filmul mi s-a desfasurat in spatele ochilor. i-am auzit coloana sonora, i-am simtit mirosul. cartea e scrisa intr-un stil atit de vizual, cinematografic, incit e greu sa nu vezi totul. m-am tinut tare, insa la pag 210 cu greu mai vedem ceva. am numarat infrigurata foile, inca 5 si gata. mai greu a fost, pe parcursul zilei, sa las cartea din mina si sa ma ocup de petru. sa-l hranesc, sa-i tin companie. eram (sint) locuita de aceasta poveste si orice gest pe care il faceam mi se parea foarte incarcat de semnificatii.

fabula(ția) unei nopți de iarnă

2 prieteni se jucau într-o seara, cel mare în vizită la cel mic. părea că și-au împărțit cu diplomație spațiul și jucăriile...

...când, din senin, a izbucnit conflictul. hmm, nu chiar din senin. cel mare n-a respectat regula și a vrut sa se mai dea o tură cu mașinuța albastră. cel mic, foarte șmecher, a abandonat imediat disputa și a dispărut în camera oamenilor mari. oare ce vrea să facă ?mrrrau... mrrrau... acum e bine ? imi mai iei mașinuta ?
oh, nu! în brațe la mămica mea... numai eu sint de vina...cred că mă place, uite ce lipicios e !
el... un parșiv... iar ei... ei... niste trădători...mama, vazindu-și puiul că suferă ca un cațel abandonat, îl chemă sub pretextul că vrea să-i dea să pape...

și-i explică, pe înțelesul lui, că nu trebuie să se simtă exclus atunci când ea ține în brațe un alt copil. fericit că mama îl hrănește, dar și pentru că și-a recăpătat poziția, băiețelul mare a și uitat conflictul...

mai ales că cel mic fusese între timp schimbat în pijamale și îl aștepta pătuțul.
acum, că am rămas singur și am și mâncat tot, înapoi la jucării ! epilogmorala: lucrurile nu sint niciodată ceea ce par a fi. pentru memoria colectivă, să se consemneze că povestea reală n-are nicio legătură cu cea prezentată aici.

p.s. 1. continuarea o vedeti la pescarusu. 2. fotografii executate de dedi

discutii libere (5)

imi place cum se poarta petru cu animalele, in special cu hana, pisica (mea) lui. chiar daca uneori vrea sa-i dea sa manince, sa bea sau s-o ia in brate impotriva vointei ei, nu o agreseaza si nu prezinta semne de rea-vointa. deseori isi baga fata in blana ei pufoasa si o pupa, fara sa fi vazut la mine gestul asta. intre timp, ne mai surprinde cu diferite expresii:

”mami, zapada alunecă, ca săpunul !”
*
într-o seară ștergeam pe hol cu mopul. vine linga mine si mă indeamna: ”pune mai mult suflet, fato!”
*
în altă seară, făceam ceva la calculatorul mare, la care sta de obicei soțul. petru îl cheamă în grabă:”haide, tati, vino, e un dumnezeu la calculatorul tău”.
*
m-a chemat sa-mi arate ca pisica a facut pe jos, in baie: "caca de pe jos e ca sigla de renault"
*
el: ”și cum o chema pe fetiță?”
eu: ”scufița roșie”
el:”și cum se numea căciula, pălăria ei ?”
eu:”scufiță”
el: ”tot scufiță? nici vorbă. vreau povestea cu Jack (și vrejul de fasole)”

de ziua lui cuza

am mai scos eu si cu alte ocazii salata la inaintare, a mai prezentat-o de curind si dna3 aici si aici, si acum e iarasi rindul meu cu ceva tematic, realizat insa in mare graba, cu consumatori veniti de departe si foarte infometati la usa:
salata de 24 ianuariesi cea din 23 ianuariesi sa nu uitam totusi ca pe linga ziua unirii am mai sarbatorit si altceva, n-om fi noi chiar asa de patrioti
simbata si duminica, 2 zile pline cu toti cei care si-au dorit sa fie in preajma mea la aniversare si au infruntat gerul crunt sa iasa din casa, chiar si fara masina (si-or mai fi fost si alte obstacole, si-or mai fi fost si altii care n-au ajuns - vor mai fi ocazii, trebuie doar sa vrem) : va multumesc tuturor. au fost 2 zile frumoase, cu oameni dragi, mincare buna, bautura destula, muzica in surdina, chiraiala de copilasi, bbq la minus 10, cadouri frumoase, jocuri de societate, lene si bisericute.

tot in gamă roz

foarte aproape de casa noastră se află Austrian Village, un cartier cochet cu case roz pal, ornamentate cu briuri de caramidă-aparentă maro inchis. treceam si azi cu mașina pe linga el, și petru îmi atrage atenția ”vezi mami casele astea roz?”, ”mhh, sint frumoase” zic eu, cu un ochi la ele și altul la drum.”dar sint de fete!”mi-a tăiat el macaroana.
ce s-a intimplat frate cu rozul ?!

2 persoane m-au tras de urechi ca n-am mai scris pe blog

ba am scris multe, dar nu am finalizat. mereu a aparut altceva, si altceva, cum ar fi:
azi-dimineata, adica spre prinz, am ajuns cu petru la gradinita chiar după ce copiii coborisera in sala de mese. ne intimpina educatoarea.
- copiii sint jos ? întreb eu.
- au coborit la masă, decât. răspunde ea.

eu ce sa fac în situația asta ?

mami, de ce am clamă roz ?

prima data cind a umblat altcineva in parul copilului meu, dar macar era profesionista. si el, foooarte cuminte si laudat, cum altfel ?:) doar era la volan...

r.i.p. lhasa

macar am avut sansa unica s-o vad in concert la bucuresti

nou-nout de 2010

ma plingeam mai jos, adica ieri dimineata-anul trecut, ca degeaba se face atita caz, pt ca de obicei se intra in noul an cu toate vechi. acelasi eu, tu, cu țoalele de pe noi, cu defectele noastre, cu placerile noastre, cu creditele, obligatiile, impozitele si idealurile noastre. cineva acolo sus m-a auzit si iata cum azi-noapte, la cumpana dintre ani, eu beam cocktailul meu preferat, in mod total neprogramat si bizar, pe o terasa pe malul lacului, in foc de artificii 360 grade in plin cimp. sa mai spuna cineva ca noaptea de revelion nu e magica :) deci teoria mea (nu-ti face planuri, asteapta sa vezi ce-ti ofera factorul neprevazut, gen) chiar functioneaza.

chiar daca l-am culcat pe petru la 3 a.m., cu mare efort si am avut o dupa-amiaza cam obosita, acum sint destul de ok sa-mi lansez whish-list-ul pe 2010, impulsionata si de ravasul cu pricina:
vreau mai mult.
sint decenta, atita timp cit nu vreau tot, eu zic ca e ok.
vreau mai multi.
vreau mai pline, mai fermi, mai plat, mai hidratata, mai sculptural si mai armonios.
vreau mai colorat, mai neted, mai echilibrat.
vreau mai liber, mai organic, mai animalic, mai pur, mai nepasator.
vreau mai drept, mai rapid, mai curat, mai nou.
insa vreau si mai lent, mai calm, mai departe.
vreau mai sus dar vreau si mai jos. si mai sub, si mai deasupra.
vreau mai precis si mai riguros.
si mai artistic.

si pentru ca am zis ca vreau mai mult, azi mi-am facut cont pe facebook, ma puteti gasi si acolo-insa n-o sa am timp de farmville, e clar. deci lasaaaati prietenii sa vina la mine!