cu coada pe spinare

a aparut acum 40 de ani si acum se asculta tareeee. vroiam sa spun ca ne pregatim de petrecere, desi diseara n-o sa fie muzica din asta de mosnegi, no way. w-endul nostru a inceput de ieri, cind ne-am teleportat in mare agitatie vreo 300 km N-E de bukale. diseara participam la un majorat, dom'le tinerii din ziua de azi, lista de bauturi o umileste pe cea de la nunta noastra iar tortul, grozavie, simbolizeaza o pereche de tite date-n pirg. se pare ca baietii, mai tinerei sau mai purii, au 16 optiuni diferite, insa nu toate majore, de-a se da in stamba. mai nasol e ca la un moment dat eu ma voi retrage sa culc copilul. revin eu.

mi se face rau

help! brazelton, salome, dolto, capraru, unde sinteti ? copilul zice "boule!". e adevarat, e o formula magica de eliberare nervoasa pe care o revendica mama copilului, ca fiind unul dintre apelativele folosite in mers, spre a identifica si scoate din multime unii participanti la trafic. si totusi? daca spune asta in public? sau la gradinita? bine ca nu spune "vaco", ce ar putea crede educatoarele? ok, si eu ce cuvinte sa mai folosesc? suzeta, bolovan, nas de carton, cap de cartof ?

de w-end, verde si tulbure

weekendul tocmai trecut incepuse promitator vineri seara la verde cafe, unde m-am bucurat sa revad niste persoane pe care blogosfera mi le-a adus mai aproape, dar sa si stau un pic de vorba face to face, in sfirsit, cu altele, pe care le vizitez cu regularitate de ceva vreme si care mi-au devenit foarte dragi. printre alergat dupa copii, mediat mici conflicte, hranit cu clatite, stinghereli si alte tot felul de intreruperi, am reusit sa inchegam a nice little chat, cu promisiuni la despartire ca trebuie sa ne mai vedem si in alte circumstante, asa cum isi promit copiii la sfirsitul taberelor ca isi vor scrie. poza de grup cu 3 crai care mai de care si-o domnisoara inca indecisa.
:: descarcata abuziv de la pescarus ::

w-endul a continuat la fel de promitator, pentru ca a doua zi am plecat spre braila, unde nu mai fusesem de vreo 4 ani, si unde traieste mare parte din familia sotului, pe linie materna, inclusiv unica bunica in viata, adica strabunica lui petru. dupa ce ne-am saturat de peste, am facut o mica incursiune pe faleza. acolo ne-am tras in poze, am admirat arta statuara contemporana (cartofiera) braileana, ne-am supus interdictiilor de orice fel si am rezistat tentatiei de-a ne inscrie in programul prima casa plutitoare. totul ar fi fost chiar bine si frumos daca sotul nu ar fi avut un mic tetatet cu ciinele casei. nu va alarmati, a fost vina mea, pentru ca eu am spus ca abia ma abtin sa pun mina pe asa un ciine frumos, i-am transmis lui starea de adoratie interactiva si iata rezultatul. nimeni nu a fost vaccinat in urma schimbului de fluide, asteptam urmari. altfel, braila e un oras in care nu prea se investeste, din pacate.

una dintre acele melodii obsedante, gen

cind pisica nu-i acasa, noi ne dam in barci pe masa

imi place sa gatesc, dar citeodata nu am dispozitie. insa trebuie sa fac ceva, macar pt petru. iar copilul nu maninca incropeli. si mai e ceva, aici nu exista food delivery. in orice caz, rar ma orientez sa fac ceva sa tina 3-4 zile. mai des gatesc de pe-o zi pe alta. de data asta am zis ca fac o afacere. am facut un fel de mincare pentru mai multe zile, dar dupa 2 mi se pare destul. totusi, diversificarea e cheia succesului in viata asta plina de frustrari. unde mai pui ca petru nu gusta, desi separat maninca si dovlecei si carne tocata. partea buna e ca pe restul ii pot congela, si scap alta data.

murdarirea este buna. sa vedem cum scap de dunga asta portocalie colectata de la gradinita, de pe un scaun proaspat vopsit pe care copilul a fost asezat sa ia masa.
nu stiu de ce fuge lumea de salata de boeuf. sa faca, nu sa manince. mi se pare la fel de simplu de preparat ca si o salata de sezon, atita ca trebuie sa fierbi mare parte dintre ingrediente. iar daca sint bine racite, se taie imediat.
tobogan pentru virsta de 3 ani. nu vi se pare si voua ca la 2 ani si 4 luni copilul nu prea are loc sa se dea? dupa ce standarde se produc jucariile astea?

my husband goes ultras

unul dintre cei doi barbati ai familiei va avea parte de o premiera astazi. au trecut deja citeva luni de cind microbistul casei activeaza si pe gazon, nu doar in fata televizorului, in ciuda intinderilor, mingilor in fata, unghiilor cazute, juliturilor, febrelor, entorselor. desi nu e ciine, cu nashul in dreapta si cu finul in stinga, va descinde diseara in stefan cel mare. nu pot decit sa ma bucur de aceasta initiativa barbateasca, cunoscindu-i furia acumulata si dorinta de-a imparti niste pumni dusmanilor. cu toate acestea, inca ma bate gindul sa iau din banii de studii ai copilului pentru facultatea aia celebra din strainatate, si sa-ti cumpar un sac de box, asa ca te rog, nu veni plin de singe diseara, stii ca nu-mi place sa spal rani.

in evolutie

"sa pui mina sa faci si-o fata!" sau "acum e momentul pentru inca unul!". ma frapeaza sfaturile intre 2 lifturi, pe care le primesc fara sa le cer. cu atit mai mult cu cit vin de la persoane care nu ma cunosc indeaproape, sau si mai mult, care au un singur copil. logic, ai putea spune, acum regreta si ii sfatuiesc pe ceilalti. asa, si ?

dar nu despre asta vroiam sa scriu, ci despre petru. de cind ne preumblam noi zilnic cu masina, adica de un an, copilul a reusit sa distinga si sa invete singur multe marci de masini. intreaba continuu ce masini trec pe linga noi si rareori da gres. pe linga camioane, tiruri, dube, camionete, papuci, decapotabile, masini de formula 1, mijloace de transport in comun, pe care le stie demult, identifica automat bmw (preferata), audi, dacie veche, dacie logan, cielo, mitsubishi, atv, tico, matiz, suv-uri (carora le zice "debe bebe"). restul le mai incurca, dar le stie din parcul lui auto: lamborghini, chevrolet, porche, etc. si asta doar pentru ca e pasionat, inca de acum, de masini. ma intreb la ce virsta o sa conduca una.







l.e. adica ma intreb la ce virsta va ajunge la pedale...

neplaceri

spuneam mai jos ca-mi place "sa pierd" noptile. cind nu dorm, ma uit la filme, ma joc cu culori, ii privesc cum dorm si in general ma bucur de liniste. asta nu inseamna ca nu-mi place somnul (de dimineata), insa am sentimentul ca stind treaza cistig o farima din lupta cu timpul. azi-noapte m-am bucurat sa revad Portocala Mecanica, si nu stiu daca are legatura cu durerea de cap cu care m-am trezit pe la 8 a.m.(ocazie cu care am aflat ca si sotul parasise patul conjugal, din acelasi motiv, si ca patrula deja de mai bine de o ora prin casa, baricadind usile si ferestrele). mi-a fost clar, migrena se datora amestecului dubios de muzici care razbateau prin pereti, asculate de vecini din toate zarile la mare zi de sarbatoare. traim, totusi, in mediu rural, unde crucile rosii din calendar capata "valoare" inca din zori. un dialog civilizat e imposibil. atunci cind ne confruntam cu bipezi needucati, am constatat ca filonul violent intr-adevar exista si in noi, oameni pasnici, doar ca nu avem instruirea (necesara) de-al "valorifica" cind ne-ar prinde bine, macar pentru a ne impune.

deci raluca, ca sa-ti raspund, nu-mi place sa aud muzica de la vecini, indiferent de natura ei (in general, dejectii) si ca ma dezarmeaza lipsa de educatie si nu stiu cum sa-i rapund. mai sint si altele, dar toate la timpul lor.

acum sa le dau si eu tema tovarasilor mei de la leapsa anterioara sa prezinte si reversul, dupa timp si dupa caz, in imagini sau nu, adica ce nu le place de la viata asta.

lucky look - un post de fata

de cite ori trebuie sa-ti schimbi look-ul ca sa ajungi la cel care te reprezinta (poate chiar cel de la care ai plecat) ?
look-ul meu initial e cel in care ma gasesc cu parul lung si rosu, e cel care mi-a tiparit imaginea pe zid la unatc si m-a consacrat in blogosfera, zina in apa riului Raba sau printre spice, e cel cu care m-a cunoscut copilul meu si cel care l-a facut pe sot sa ma transforme intr-o mama purtatoare.
[acestea sint niste fotografii pe care le stiti dar la care tin mult, pentru ca exprima o farima de libertate la care nu mai am acces, si nu pentru ca m-as fi schimbat asa de mult ci pentru ca atunci era timpul pentru asta]

un an si ceva m-am balacit intr-o inofensiva impostura, de blonda. la citeva luni dupa ce am nascut, am simtit ca vechea culoare nu ma mai reprezinta si m-am chinuit ceva sa sterg cei 10 ani de henna, adinc inradacinata in pigmentul meu. ori blonda sint eu la origine, in ciuda parerii generale cum ca as fi roscata, deci mi-am zis sa revin la "natural". n-am banuit ca blondul e asa o culoare pretentioasa, mai ales ca niciodata nu am reusit sa ajung la un look natural-nordic cum mi-am dorit. pe masura ce-l vopseam, mai taiam citiva cm. aproape in fiecare luna schimbam cu mare grija alta nuanta, care si aia se degrada de la zi la zi. rezultatul a fost mereu acelasi: in afara de ziua in care veneam de la coafor, si citeva dupa, nu ma mai simteam bine in pielea mea. colac peste pupaza, dupa citeva luni de blond a venit si verdictul sotului :"daca vrei sa te iubesc din nou, te faci cum erai cind te-am cunoscut". m-am mai tinut batoasa o vreme, chiar si neiubita, dar pina la urma am cedat chemarii interioare. probabil ca daca as fi avut parul lung as fi rezistat mai mult timp blonda, cred totusi ca imaginea unor plete ondulate de cosinzeana ramine un vis frumos pentru fiecare fata (sau baiat). pe de alta parte, nicio blonda artificiala nu sfirseste cu parul lung, al ei. pina una alta, o grija in minus. back to red!

listen to my radio

ma gindesc demult sa fac o rubrica in care sa vars muzicile istoriei mele, asa cum ma bintuie citeodata. unele imi string stomacul.



versiunea asta la 1000 mirrors cu sinead am gasit-o acum.