cind n-ai pantofii potriviti sau visul in care am ratat prima lectie de flamenco

se facea ca aveam o casa imensa, cu un living larg, inalt si luminos, pe care l-am pus la dispozitie primei sedinte a cursului de flamenco, grupul de incepatori. mi-am intimpinat cei citiva colegi de curs si am cerut lamuriri asupra outfit-ului pe care urma sa-l port. profesoara mi-a spus sa nu ma imbrac cu ceva foarte larg si sa-mi pun pantofi cu tocul intre 3-6 cm. zis si facut. era ora 13.00 fara citeva minute. pe la si douajcinci de minute eu tot imi cautam pantofi in cutii si cutii si tot nu gaseam ceva care sa mearga: ba cu toc prea inalt, ba toc prea subtire, ba cu talpa joasa. cind in sfirsit am gasit unii cit de cit potriviti, aveau bareta rupta si nu se tineau de picior. de la etaj, unde ma aflam, o urmaream cu coada ochiului pe rosa, care facea treispe-paispe pe canapea si consulta impacientata ceasul, abtinindu-se cu greu sa nu-mi spuna ceva. am coborit cu pantofii rupti in mina si privirea plecata, cerindu-mi scuze fata de ceilalti colegi pentru lunga asteptare. ei nu pareau prea afectati de intirziere, ba chiar se oferisera sa ma ajute sa-mi caut alti pantofi. m-am trezit cu senzatia neplacuta de-a-mi fi dezamagit profesoara cu lipsa mea de organizare si cu nelinistea de-a nu fi experimentat nici macar in vis un lucru pe care imi doream demult sa-l fac.
desi neprogramat, visul asta spune multe despre mine, mai ales ca stiu de existenta unor lepse care ma asteapta. ia uite si citatul zilei : never mistake motion for action (E. Hemingway)

ne sperie desenele animate

aventura desenelor animate continua cu mici cenzuri. s-a mai discutat si aici despre controversele disney. cu riscul sa-i fi innebunit deja pe ai mei cu teoria conspiratiei, eu tind sa cred ca e o doza de dirty business sub orice glorie de nivel inalt. trecind peste faptul ca in citeva filme de animatie marca disney am intilnit elemente hermafrodite-gay si baieti care se imbraca in fete (ex la prima mina: a bug's life si ceva shrek3), voi ati vazut de curind, cu ochi de parinti, dumbo ?

ciori care fumeaza si elefanti care se imbata ? nu e cam psihedelic visul asta pt un desen animat pentru copii? nu-i rau pentru 1941 si totusi... pretty scary.

dupa talciocul # 3

mare amatori de feedback si debriefing, dupa ce venim acasa de la un eveniment eu si sotu' dezbatem chestiunea, cu plusurile si minusurile ei. am constatat inca o data, asa cum tineam sa o completez pe delia, ca nici pe departe nu e vinzarea de produse in centrul atentiei=motorul actiunii (desi, asa cum spunea elena-pescarusa-pinguina, n-ar fi rau sa mai si vindem ceva, in vremurile astea). deci daca tot nu ne imbogatim si avem pretentia ca expunem lucruri foarte dragi si pline de povesti, hai sa renuntam sa mai venim cu tone de haine vechi si eventual scumpe si sa ne concentram pe anumite specificitati: ca de exemplu: haine rare (asa si-ar gasi locul si celebra bluza adidas de colectie), sau imprimeuri-dantele-matase, obiecte-suvenir din calatorii, upgrade cultural (muzici, carti, etc), accesorii de corp si casa, lucruri pentru copii etc, etc. ma gindesc ca asa s-ar socializa mai mult, s-ar povesti mai mult, s-ar impartasi mai mult. ai sti ce cauti, ai afla despre ce gasesti, ai renunta neformal la ceva ce a facut parte cindva din viata ta. altfel riscam ca verde cafe sa devina un fel de tirgul vitan mai mic si mai inghesuit, cu vinzatori tot mai plictisiti si deprimati. ma gindesc sa devina un pic mai responsabila actiunea, acum ca prinde ceva perenitate. oricit ne-am iubi noi intre noi, astia din nucleul initial, ne putem intilni sa ne hahaim si fara sa incurcam ziua oamenilor care chiar spera ceva de la acest talcioc.
nu se vede, dar sotu' cara in spatele meu o lada cu aproximativ 30 de portii de tiramisu, parte le-am vindut, parte le-am oferit, parte le-am halit. nu de alta, dar varza se terminase. daca va intrebati de combinatia letala ciorba-varza-tiramisu, mi-a scapat putin. m-am concentrat pe tiramisu, ca fiind cea mai sigura prajitura si de pregatit si de transportat, si n-am mai fost atenta la ce a gatit dna3. daca eram mai atenta, as fi facut o placinta.

marginile au fost ale mele :)

:: poze marca dedi ::

cu cit e criza mai mare, cu atit eu visez mai tare (I)

tabi de exterior, imi doresc de foarte mult timp. modelul asta, cizmă. care plecati in japonia?

romulus my father

l-am prins azi-noapte la hbo si mi-a placut. am retinut si un citat din el, pe care sint tentata sa-l proclam deviza vietii mele: The time you enjoy wasting is not wasted time (Bertrand Russell). mi-am amintit cit de megafan de citate eram si eu in copilarie-preadolescenta, ocazie cu care de azi puteti citi la mine pe blog quote of the day.
ce ziceti de cel de azi ?

ne plac desenele animate

petru iubeste filmele de animatie. cum altfel ? si noua ne plac si le privim cu aceeasi placere ca si el. ba mai mult, acum destui ani in urma, eu insami produceam diverse mici animatii sub camera cu speranta ca imi voi gasi un stil si voi concepe ceva maret, aceea fiind si o perioada in care vizionam la greu. revenind la petru, mi-e foarte greu sa cred ca poti creste un copil in ziua de azi cu restrictii absolute la tv si pc. intuitia imi spune ca trebuie aplicata aceeasi unitate de masura ca in orice "cum" al cresterii copilului: continut-cantitate-calitate. in consecinta, de vreun an si ceva de cind l-a(m) descoperit pe wall.e, aproape zilnic (exceptie facind lunile de vara, cind petrecem mai mult timp afara) la noi se da in general cite un pixar. ocazional se mai vizioneaza si alte desene animate, boom hop care e un program tv dedicat copiilor prescolari, destul de bunicel si destul de educativ, sau alte filmulete potrivite virstei lui. ca veni vorba, cred ca de la gradinita a venit zilele astea cu "te pucesc" (te impusc), noi neavind in arsenalul video si nici in recuzita proprie de jucarii, vreo tangenta cu armele de foc. nu va imaginati ca avem o videoteca atit de completa de filme de animatie, dar stiti cum sint copiii, cind le place ceva fac obsesie. asa ca cere zile si zile in sir acelasi desen animat si refuza alte episoade chiar si din aceeasi serie, cum ar fi ice age 3:"vreau sid si dinozaurii, nu alta poveste, nu alta varianta!". si au fost wall.e, compania monstrilor, madagascar, ice age, iar acum ne amuzam cu "desenul cu moșiuleț" (up) si cars. poate nu sint chiar pentru virsta lui, insa cele disney classics mi se par destul de gay pentru un baiat, si nici nu-l atrag. insa au fost si filme pe care, dupa citeva cadre, le-am interzis.
dintre cele "recomandate virstei", preferate:
tao shu baietelul razboinicharry si galeata cu dinozauri

ale naibii ciori

intr-o dimineata geroasa, 5 minute de incalzire. un ceai sau...

seara în care cel mai bun tovarăș de drum (singurul reper statornic) a fost nămetele din dreapta

daca te-ai juca un pic de-a demiurgul si ai spune: ce obstacol sa-i arunc in cale acestei femei, sa-i testam nervii si determinarea de a-si continua drumul in suburbie?

intuneric? nu-i suficient. intuneric si zapada? subtire. intuneric, zapada si polei? mai merge. intuneric, zapada, polei, gropi in asfalt imposibil de evitat? hm... interesant, derapajele devin spectaculoase . dar ce-ai zice de niste ceata? cernem putina la inceput, apoi varsam toata punga. deci intuneric, zapada, polei, gropi si ceata. parca lipseste ceva. o faza lunga din spate. (de ce sa zica soferul din spate sar'mina ca nu e el spargatorul de ceata, daca tot e a 2-a masina si nu munceste nimic, macar sa se remarce prin taria farurilor.) acum tabloul e aproape complet. mai lipsea petru, in masina, extaziindu-se de cit de "amuzanta este ceata" si punind o mie de intrebari pe minut.

omul (post)modern nu poate trăi fără poveste

-mă gândeam la tot spațiul ăla, dacă e folosit cum trebuie. ce utilitate are? pe cine interesează de fapt?
-nici eu nu sint o pasionată a tradițiilor, dar cred că e important să existe un loc care să le conserve. să vezi cum trăiau strămoșii noștri, ce obiecte foloseau, ce-i interesa, să le cunoști simplitatea...
-sărăcia poate...
-sărăcia... ce contează. erau bogați spiritual. eu îmi dau seama în locuri din astea că viața noastră include multe inutilități.
-dar cine vine la un muzeu de genul ăsta ?
-turiști, cercetători, elevi, oameni obișnuiți. cei care vin și la muzeul satului. nu știu, s-o întrebăm pe simina. pe tine nu te interesează să vezi cum se trăia pe vremuri ? obiectele de anticariat nu-ți plac ?
-nu știu, nu mă atinge. mai degrabă m-ar interesa un muzeu al comunismului, am luat parte la asta și vreau să știu mai multe. anticariatele sint altceva.
-dar când vezi filme, cum ar fi Ion sau Moromeții, și apoi vezi în realitate obiecte, costume, case din vremea aia, nu ți se pare interesant ?
-ba da, cred că asta e. modul în care sint prezentate nu mă atrage. sint obiecte de muzeu, reci, la distanță, prost luminate. ar trebui să fie interactive sau însuflețite. proiecții, ambianțe sonore. oamenii vor reality-show-uri. ar trebui gândit altfel, măcar în unele secțiuni. ar trebui chemați voluntari să trăiască în muzeu, studenți la actorie. eu mi-aș sacrifica 2 ore in w-end să mă duc să locuiesc în casa aia. tai lemne, fac focul. tu faci pâîne pe sobă, petru se joacă cu o jucărie făcută de mine. am purta niște costume din vremea aia și am face mici acțiuni. ar fi mișto.
-mi se pare bună ideea, dar nu știu dacă sînt bani pentru asta. cum să faci focul în muzeu ?
-se poate adapta un sistem. eu cred că ar veni mai multă lume, ar fi mai interesant. și ai rămâne cu ceva, pe bune.

cam așa a decurs discuția vineri târziu, în noapte, între mine și soț (doi fanteziști, ca să nu zic diletanți), în urma impresiilor produse de prima vizită în familie la muzeul mțr, la invitația siminei. mi-a plăcut ideea ei, un fel de interactivitate și asta. recunosc însă că și mai mult m-ar seduce ideea soțului, să văd mici mostre de viață live, pe lângă (în locul) vitrinele sobre și să miroasă a pâine pe vatră într-un muzeu al țăranului. nu știu însă dacă logistic și tehnic ar fi posibil așa ceva. unde mai pui că petru, când a auzit că mergem la muzeu, a exclamat ”ce bine, și o să mâncăm covrigi!” și nu ne-a slăbit din asta toată seara, chiar și după ce am plecat. nu știu în ce desen animat a văzut asta, dar e clar că în alte părți se primesc/cumpără covrigi la muzeu. acum, dacă mă mai gândesc, cred că o modalitate prin care s-ar face mai ușor cunoscute poveștile din spatele obiectelor, chiar așa cum sint ele prezentate, ar fi de ajuns (pentru mine).
și iarăși petru: uite, mami, o căciuliță de pisică !

să mori rănit din dragoste de gheață

aș fi spus ca arșita topește creierul oamenilor (de pe stradă), dar nici efectul gerului nu e mai prejos. nu știu cine e vinovat în vremurile astea de nesăbuința cu care circulă mulți oameni, fie ei pietoni sau conducători auto: gradele minus, criza financiară, vaccinul contra ah1n1, teoria conspirației, lady gaga, alimentația, trăscăul. ca sa nu bat câmpii aiurea, câteva mici exemple, că-i târziu:

-o dacie veche (o vechitură de dacie, cum spune petru) trăgea, la ceas de seară, o sanie legată cu sfoară de bara din spate. pe sanie ar fi trebuit să fie 2 persoane, eu le-am surprins într-o pauză, când se adunau de prin zăpadă, în urma unei coliziuni cu oarece dâmburi, decât.

-pietonii se aruncă să traverseze, pe treceri sau nu, fără să ia în calcul faptul că tu s-ar putea să derapezi cu mașina când frânezi și fără să-ți acorde timpul să te oprești în siguranță în fața lor. de două ori era să mă proptesc în mormanul de zăpadă (asta în cazul fericit) aflându-mă în astfel de situație. similar, ieri dimineață, am văzut cum un tir venind din contra-sens a frânat în ultima clipă să dea voie unor pietoni, și în câteva clipe o cascadă de bucățoaie uriașe de gheață s-a prăbușit de sus, de pe cabină, pe lângă ei. doi pași mai lipseau ca tărtacuțele cutezătorilor pietoni să se dea de-a dura pe asfaltul înghețat, secerate de satârele în viteză.