1 iunie, ziua ciresei cu adrenalina si a primului "de ce"

in copilarie, serbam ziua de 1 iunie deseori cu o rochita noua si obligatoriu cu cirese. daca la hainute deocamdata nu tin vreo regula, in schimb bifez cirese de ziua copilului. am cumparat asadar cirese de la piata, nu am gasit cine stie ce calitate la ora tirzie la care am ajuns noi, insa o buna parte a serii am stat sa le scot simburii sa-i dau copilului sa manince. prilej cu care am meditat iarasi asupra situatiei: a minca sau nu ciresele cu viermi.
imi plac enorm ciresele. ca si copilului. dar ce facem cu viermii ? in general, natural inseamna viermanos. uneori nu-i putem evita. ce solutii avem ? ori mincam asa, fara sa fim curiosi daca gazduiesc viermi (faptul ca s-ar putea sa aiba, iar noi sa mincam ceva exotic, ne da adrenalina si asta creste apetenta?), ori le desfacem, verificam daca au viermi, si daca au, ii scoatem binisor si apoi le mincam (e putin scirbos si s-ar putea sa ne taie pofta de cirese). pentru mine am gasit o solutie de mijloc, las hazardul sa-si spuna cuvintul. desfac random cite una, si daca nu gasesc viermi, nu le mai desfac, maninc asa, repede, fara sa le mai plimb prin gura. daca gasesc, incep sa le curat. asta e. dar ce facem cu copiii ? acum, cit sint mici si nu stiu sa scoata simburii cum trebuie, le curatam, e clar. odata cu simburii, pigulim si viermii. dar mai tirziu, cind vor putea minca singuri ? ii scirbim aratindu-le viermii dinauntru, sau ii lasam sa le manince asa, cu buna stiinta ?
cireasa din fotografie e singura produsa de ciresul nostru in virsta de 1 an. am fost foarte fericiti descoperind-o ieri, atit de mare, rosie, dulce si ne-viermanoasa. petru a mincat jumate', iar eu si sotu' cealalata jumatate. sa ne fi vazut !


mina de capsune am cules-o tot ieri, de la cele citeva cuiburi pe care le avem in curte. cred ca anul acesta, in sfirsit, petru a inteles ca doar cele rosii se pot minca.
-"mami, de che ?"
-"pentru ca cele verzi sint amare, mami."
stiu ca nu sint amare, ci acre, dar "amar" e un cuvint care nu-i place lui petru: medicamentele sint amare, fumul miroase amar (zice el), ciocolata e amara (zic eu), etc.
copilul a inceput de ieri sa intrebe "de ce". am intrat intr-o noua etapa, tineti-va bine.

si inca o mica istorie a zilei de ieri, la o farmacie, unde m-am oprit sa cumpar un medicament: daca noul farmacist ar fi fost mai bine pregatit si nu mi-ar fi spus pe tot superior ca medicamentul pe care l-am cerut nu exista petru adulti, ci doar pentru copii, dindu-si seama ulterior, dupa ce s-a uitat in calculator, ca a fost prost si nici macar nu si-a cerut scuze, nu l-as fi analizat asa de critic si acum nu as fi scris despre el. era un taran cum rar mi-a fost dat sa vad in spatele unei tejghele de farmacie. de fapt un singur farmacist la fel de taran am vazut, si anume colegul lui mai vechi, pus strategic in aceeasi tura (pe colegul vechi, la fel de nepregatit, sa nu zic la fel de prost, l-am auzit intr-o zi ca-si comanda mici la farmacie!). personajul de fata avea un aspect de mitocan clasic, cu ceafa lata, cu miini butucanoase, cu inel bvlgari (stiti voi care, ala lat) pe inelarul sting si unghiile atit de bine curatate si lacuite, incit m-ar fi facut sa-mi ascund miinile, intr-o alta situatie, desigur, daca lucrul asta nu ar fi fost gretos in cazul de fata.