1 noiembrie 2010

as scrie azi ceva. de 2 zile vroiam sa scriu despre oameni uriti, rai si lipsiti de educatie, si despre cit de incarcata negativ ma simt dupa ce le atrag atentia asupra nesimtirii lor, in loc sa ma fi eliberat. in schimb, astazi, nimic nu mai are importanta: aparitia unui copil e printre putinele lucruri (singurul ?) care mi se pare remarcabil in vremurile astea dezumanizate. sint fericita ca oameni frumosi si buni (mai) fac copii frumosi si buni. La multi ani, 4b! si-o dedicatie:

gunoier pentru o zi

pe 25 septembrie n-am scris pe blog, pentru ca am fost la marea curatenie, iar pe 26 mi-am lins ranile. peste tusea oribila de care oricum sufeream si care m-a cam tinut treaza noptile, s-a mai pus si un pic de febra musculara si ceva semnale de la un ficat de week-end obosit. insa a fost o experienta buna pentru mine, in ciuda comentariilor de orice fel, de pe orice media, inclusiv adresate direct. si am ramas impresionata de seriozitatea participantilor, fie ei din echipa mea sau nu (si probabil am ramas impresionata si de cantitatea de gunoi gasita, de vreme ce citeva nopti dupa am tot visat saci cu gunoi). pe linga micutii veniti cu parintii, am vazut copii foarte tineri, abia trecuti de 20 de ani, veniti singuri, fete si mai ales baieti curatei si plini de speranta. nu-i putin lucru, privind din perspectiva de parinte ingrijorat.

fara sa discutam prea mult, insa plini de argumente personale, niciunul contra, ne-am prins si noi in hora, 6 fete si-un baiat, colege si prietene, ba chiar si sefa departamentului in care activam. asteptarile cred ca au fost implinite si chiar depasite in primul rind in cadrul echipei (mai ales ca fiecare ar fi gasit un motiv destul de valabil sa renunte la actiune, intre timp).

inarmati cu saci, manusi, cizme de cauciuc, ceai contra tusei si cafele, ne-am intilnit la 8 a.m. la brico baneasa sa ne luam mormanul in primire: padurea raioasa pe dn 7, vis-a-vis de hanul vlasia, sos bucuresti-tirgoviste via chitila. ceea ce la prima vedere parea a santulet cu citeva pungi, peturi si chistoace, pe masura ce inaintam in padure, in paralel cu "popasul rutier", se transformase intr-un lant de "insule" de gunoi. totul a culminat cu o mare groapa, in maruntaiele careia nu s-a putut intra decit cu masti de protectie buco-nazala. moment in care am reusit sa facem rost si de o lopata, prin bunavointa unui angajat de la hanul de vis-a-vis, al carei patroana nu numai ca refuzase sa ne ajute cu oarece unelte, dar ne mai si alungase de pe terasa, la pauza de sendvis, inainte sa ne intrebe daca dorim sa comandam ceva. pina la ora 12, cind am luat pauza, epuizasem toti sacii, in jur de 65 (nu intru in amanunte asupra continutului lor, insa pe linga banalii pemparsi, sticle, peturi, incaltaminte, hainute, sutiene, chiloti, medicamente, obiecte de menaj, gresie si faianta, colegul nostru a gasit si-un buletin! mai departe, condusi de mirosul de hoit din niste saci dubiosi, ne asteptam sa gasim si posesorul hacuit). apoi cei din echipa ldir ne-au mai adus saci si manusi si am continuat lupta, cu un om in minus, rapus de miros si scirba. pe la ora 14 ziceam ca am terminat, mai strinsesem inca vreo 20 de saci si parea ca asta e, cit de cit se luminase. multe gunoaie nu se puteau aduna ori din cauza tufisurilor intepacioase crescute ca in jurul frumoasei adormite, ori erau amestecate cu ciment si creasera deja forme de relief. am mai dat o tura, in calitate de sefa de detasament cum ar fi trebuit sa ma simt si atunci am descoperit un luminis nou-nout plin cu gunoi vechi-vechiut. erau vreo 3-4 zone, prin lastaris, care te dezarmau complet. mi-am scos tacticos manusa, am extras telefonul din buzunar si..."nu va relaxati. veniti aici si mai aduceti saci". am pierdut socoteala sacilor, mai ales ca ni se alaturase o echipa de vis-a-vis care-si terminase mormanul si facuse si ea o colecta destul de insemnata. oricum, au fost cel putin 90 de saci mari si sigur a mai ramas destul gunoi afundat in padure. gustul amar cu care am ramas este ca nu era niciun cos de gunoi in acel "popas rutier" de linga padure, macar asa, la misto.

alte relatari la care am ajuns eu aici, aici si aici.

mai vin si alte poze neartistice, facute cu tel.

senzori feminini

sotul e mereu contrariat cind ma aude facind comentarii ca acesta "cu X nu cred ca voi avea vreo relatie, poate ceva supeficial de genul bună-bună și atât, si simt ca e reciproc". il intriga foarte tare (si siguranta cu care dau verdicte de la prima intilnire, dar si faptul ca nu dau nicio sansa ca acest lucru sa fie combatut ulterior, invocind reciprocitatea) si mereu imi cere lamuriri suplimetare. dom'le, nu o simt. desi e frumoasa, are o voce care ma zgirie pe creier. si hai sa nu fiu exagerata, nu e nimeni raspunzator de vocea cu care se naste, dar felul alintat in care vorbeste e total enervant, imi vine sa-i pun calus. sotul ride: poate asa a fost crescuta. bai nu stiu, sa te rasfeti cind vorbesti, e cam penibil la virsta asta. si ma rog, as trece peste, la cit de rar ne vedem, insa tipa nu are deloc simtul umorului, nu stie ce-i ala. iar de oamenii care n-au nici cel mai mic simt al umorului imi e greu sa ma apropii, stii... pai ce, ca n-a ris la glumele tale ? bai nu, nu am pretentia ca sint cea mai amuzanta persoana, dar pur si simplu nu se prinde de gluma, deloc, tii minte... da, penibila faza, si barbat-su' s-a simtit cam prost... in fine, hai sa nu fiu birfitoare, insa cel mai aiurea mi se pare cum se poarta cu copilul. nu-i greu sa-ti dai seama ca e scapata relatia de sub control... nu stiu, dar simt ca nu pot comunica cu astfel de persoana. nu vreau s-o judec, fiecare cu treaba lui si nici nu-mi pasa, insa nu vreau sa mi-o bagati pe git, atit.

puteam sa va scutesc de tot acest dialog, dar tin la oralitatea stilului. :)

sa-mi spuneti voi fetelor acum, daca nu-i adevarat ca noi avem un al nu-stiu-citelea simt care ne avertizeaza de la inceput asupra unor situatii sau persoane. sa nu se supere masculii sau (para)psihologii care isi pierd vremea pe aici, insa cred ca acest simt e dezvoltat in general la femei si mai cred ca din el se naste si instinctul matern. desi nu toate sint constiente de capacitatile lor senzoriale, cele mai multe femei tin cont de ele si miros imediat lucrurile, ca un animal. al 6-lea simt, intuitia, cred ca functioneaza ca o carapace si se poate exersa puterea ei, in timp. trebuie doar sa fii foarte atent la ce e in jurul tau si sa decodifici. cum iti dai seama imediat de potentialul unei relatii? evident, nu stii cum se va termina, dar stii daca are sanse reale sa existe. sau mai degraba, stii cind nu are cum sa existe.

eu am persoane pe care le numesc "prieteni" chiar daca nu am avut timp sa dezvoltam aceasta relatie, insa simt ca exista un sentiment de baza, reciproc, care ar putea sadi o prietenie la un moment dat. dar nu va luati dupa mine, eu m-am indragostit de fiecare data la prima vedere, si asta spune destule.

avem talcioc

ca si la celelate 4 editii, vom fi acolo. nu-mi amintesc acum de ce nu am semnalat deloc ultimul talcioc, cel de copii, cind l-am serbat si pe vladut la 2 ani. culmea e ca nici parintii lui nu au scris vreo vorba despre asta, sau poate nu gasesc eu, cu tag-urile logice (:)).

am destule povesti de blog restante, insa ma fura facebook-ul, ce sa fac. trimit concis ce-mi trece prin cap sau fotografii, direct de pe telefon. as putea sa fac asta si pe blog, insa feedback-ul e imediat pe fb. de ce oamenii nu comenteaza pe blog, insa comenteaza pe fb ? haideti simbata la talcioc, sa dezbatem si aceasta dilema.

si mai multe detalii aici.

p.s. esti multumita delieea, e suficient de mare afisul ? :)

diseara ne vedem in centru!

si citatul zilei: Tough times never last, but tough people do.
Robert H. Schuller

eu nu va instig

cum fac altii, dar mi-am adus aminte de clipul asta

You don't have to be a man to fight for freedom. All you have to do is to be an intelligent human being. Malcolm X

si daca

n-am ramas cu restante de postare aseara doar pentru ca am vrut sa induc cu nepolitete cititorilor mei de ieri sentimentul de neterminat, de coada de peste, de cirlig, de incompiuto deliberat.
si asta, recunosc. insa simpla formulare a unor ginduri reprobabile poate sa atite energiile, ca atunci cind te imbolnavesti doar pentru ca te gindesti la boala. si totusi, nu ma pot abtine.
daca relatiile s-ar sfirsi dupa primul sarut sau casniciile s-ar dizolva dupa luna de miere, daca ne-am lasa copiii sa plece de acasa imediat dupa ce i-am naste, daca ne-am da demisia imediat dupa ce am obtine slujba, daca am arunca toti banii in foc dupa ce am cistiga la loto, daca am eradica orice forma de comunicare imediat dupa ce am cunoaste niste oameni in a caror companie ne-am simti noi ?

post-maris

nu stiu la altii, dar la mine prima mare de anul asta a avut un efect sedativ. nu acolo, din fericire, insa de aseara la 11 jumate, de cind am ajuns acasa dupa un drum cu doar 2 opriri, ultima cu sarit sotronul printre gramajoarele cu voma dintr-o parcare amenajata pe autostrada, umblu ca un zombie. impleticindu-ma de bagaje, i-am administrat o limonada cu multa lamiie si miere copilului pe post de cina frugala, apoi am cazut cu totii intr-un somn fara vise. azi dimineata mama si copilul au vazut un desen animat 3d cu odille, odette si rothbart, si apoi, pe muzica lui ceaikovski care mi-a ramas in urechi toata ziua, m-au vizitat chipuri alese, bucatele de tot felul de discutii la care nici nu v-ati gindi, paharele albastre si roz pentru cafea si vin, pestisori tavaliti si inmuiati pina la git intr-o cana cu mujdei gros, rime alese care au lovit adinc, porti in casa, tipete vesele de copii, risete zgomotoase de adulti, dezvaluiri socante, povestiri adevarate, dansez pentru tine si multe, multe altele, la fel de colorate ca si ilustratia. dupa-amiaza, dupa ce-am trecut peste cele citeva zeci de poze executate intr-o rina pe nisip, cu linia orizontului hiita in toate partile, dupa ce am inceput sa scot mirosul de mare din prosoape si sa-l inlocuiesc cu miros de flori de mandarin, ylang-ylang, bergamote si regina noptii, ei bine, dupa ce am stropit cu vin in tigaia cu ficatei dar si in cea cu fasole galbena lemnoasa cu care am fost pacalita la piata si eu tot nu ma invat minte sa procedez mai bine prin a lua la puricat marfa comerciantului, dar asta e alta poveste, o intrebare perversa mi-a incoltit in gindul neinceput al zilei de luni. n-o formulez acum, ca ma cam grabesc.

vinatoarea de greieri

e demn de mila, nu ? fata lunguiata, ochii mari si mirati, coatele (sau genunchii?) julite, are pieptul bombat si coastele la vedere ca un somalez si poarta fracul fratelui mai mare. cri, cri, cri...dar asta? asta e mai proportionat si are si o cromatica mai speciala. un pic rautacios, cu aceeasi privire tembela, e genul care ar lua furnica la misto.

n-am ajuns la faza insectar (ca veni vorba, imi repugna ideea, sper sa nu se mai ceara la scoala asa ceva). insa am ajuns la faza realizarii unui nou costum pentru "serbarea de vara", si anume greieras. daca va intrebati de ce am dat asa de rar pe blog lately, o parte din vreme mi-am pierdut-o (folosit-o) cercetind greieri. costumul e aproape gata, iar eu ma mir ca inca e lumina afara. bine, mi-am sacrificat tot w-endul pt asta, dar nu-mi pare rau. n-am facut ceva ultra elaborat, avind in vedere succesul de la serbarea cu costume de craciun. sper doar sa vrea sa-l poarte miine, ca la probe n-a vrut deloc sa stea. si ca tot a venit vorba de costume, n-as vrea sa treaca neconsemnata "creatia" realizata intre cele 2 costume ale copilului, un outfit la care am lucrat cu mare placere, pentru o duduita se stie ea cine.

ăăăăă...

cum să începi un email către un frate cu care rupeai din aceeași lipie și întingeai în aceeași farfurie cu humus într-o vreme, dar cu care, din cauza drumurilor divergente ale vieții, n-ai mai vorbit de vreo câțiva ani buni ? are sens în cazul ăsta să-ți mai ceri scuze, sau asta-i doar o convenție peste care putem trece cu naturalețe ? 

dupa talciocul # 3

mare amatori de feedback si debriefing, dupa ce venim acasa de la un eveniment eu si sotu' dezbatem chestiunea, cu plusurile si minusurile ei. am constatat inca o data, asa cum tineam sa o completez pe delia, ca nici pe departe nu e vinzarea de produse in centrul atentiei=motorul actiunii (desi, asa cum spunea elena-pescarusa-pinguina, n-ar fi rau sa mai si vindem ceva, in vremurile astea). deci daca tot nu ne imbogatim si avem pretentia ca expunem lucruri foarte dragi si pline de povesti, hai sa renuntam sa mai venim cu tone de haine vechi si eventual scumpe si sa ne concentram pe anumite specificitati: ca de exemplu: haine rare (asa si-ar gasi locul si celebra bluza adidas de colectie), sau imprimeuri-dantele-matase, obiecte-suvenir din calatorii, upgrade cultural (muzici, carti, etc), accesorii de corp si casa, lucruri pentru copii etc, etc. ma gindesc ca asa s-ar socializa mai mult, s-ar povesti mai mult, s-ar impartasi mai mult. ai sti ce cauti, ai afla despre ce gasesti, ai renunta neformal la ceva ce a facut parte cindva din viata ta. altfel riscam ca verde cafe sa devina un fel de tirgul vitan mai mic si mai inghesuit, cu vinzatori tot mai plictisiti si deprimati. ma gindesc sa devina un pic mai responsabila actiunea, acum ca prinde ceva perenitate. oricit ne-am iubi noi intre noi, astia din nucleul initial, ne putem intilni sa ne hahaim si fara sa incurcam ziua oamenilor care chiar spera ceva de la acest talcioc.
nu se vede, dar sotu' cara in spatele meu o lada cu aproximativ 30 de portii de tiramisu, parte le-am vindut, parte le-am oferit, parte le-am halit. nu de alta, dar varza se terminase. daca va intrebati de combinatia letala ciorba-varza-tiramisu, mi-a scapat putin. m-am concentrat pe tiramisu, ca fiind cea mai sigura prajitura si de pregatit si de transportat, si n-am mai fost atenta la ce a gatit dna3. daca eram mai atenta, as fi facut o placinta.

marginile au fost ale mele :)

:: poze marca dedi ::

omul (post)modern nu poate trăi fără poveste

-mă gândeam la tot spațiul ăla, dacă e folosit cum trebuie. ce utilitate are? pe cine interesează de fapt?
-nici eu nu sint o pasionată a tradițiilor, dar cred că e important să existe un loc care să le conserve. să vezi cum trăiau strămoșii noștri, ce obiecte foloseau, ce-i interesa, să le cunoști simplitatea...
-sărăcia poate...
-sărăcia... ce contează. erau bogați spiritual. eu îmi dau seama în locuri din astea că viața noastră include multe inutilități.
-dar cine vine la un muzeu de genul ăsta ?
-turiști, cercetători, elevi, oameni obișnuiți. cei care vin și la muzeul satului. nu știu, s-o întrebăm pe simina. pe tine nu te interesează să vezi cum se trăia pe vremuri ? obiectele de anticariat nu-ți plac ?
-nu știu, nu mă atinge. mai degrabă m-ar interesa un muzeu al comunismului, am luat parte la asta și vreau să știu mai multe. anticariatele sint altceva.
-dar când vezi filme, cum ar fi Ion sau Moromeții, și apoi vezi în realitate obiecte, costume, case din vremea aia, nu ți se pare interesant ?
-ba da, cred că asta e. modul în care sint prezentate nu mă atrage. sint obiecte de muzeu, reci, la distanță, prost luminate. ar trebui să fie interactive sau însuflețite. proiecții, ambianțe sonore. oamenii vor reality-show-uri. ar trebui gândit altfel, măcar în unele secțiuni. ar trebui chemați voluntari să trăiască în muzeu, studenți la actorie. eu mi-aș sacrifica 2 ore in w-end să mă duc să locuiesc în casa aia. tai lemne, fac focul. tu faci pâîne pe sobă, petru se joacă cu o jucărie făcută de mine. am purta niște costume din vremea aia și am face mici acțiuni. ar fi mișto.
-mi se pare bună ideea, dar nu știu dacă sînt bani pentru asta. cum să faci focul în muzeu ?
-se poate adapta un sistem. eu cred că ar veni mai multă lume, ar fi mai interesant. și ai rămâne cu ceva, pe bune.

cam așa a decurs discuția vineri târziu, în noapte, între mine și soț (doi fanteziști, ca să nu zic diletanți), în urma impresiilor produse de prima vizită în familie la muzeul mțr, la invitația siminei. mi-a plăcut ideea ei, un fel de interactivitate și asta. recunosc însă că și mai mult m-ar seduce ideea soțului, să văd mici mostre de viață live, pe lângă (în locul) vitrinele sobre și să miroasă a pâine pe vatră într-un muzeu al țăranului. nu știu însă dacă logistic și tehnic ar fi posibil așa ceva. unde mai pui că petru, când a auzit că mergem la muzeu, a exclamat ”ce bine, și o să mâncăm covrigi!” și nu ne-a slăbit din asta toată seara, chiar și după ce am plecat. nu știu în ce desen animat a văzut asta, dar e clar că în alte părți se primesc/cumpără covrigi la muzeu. acum, dacă mă mai gândesc, cred că o modalitate prin care s-ar face mai ușor cunoscute poveștile din spatele obiectelor, chiar așa cum sint ele prezentate, ar fi de ajuns (pentru mine).
și iarăși petru: uite, mami, o căciuliță de pisică !

niste restante din cauza zapezii care atirna greu pe cablul de net (2)

eu, in singurul profil de onoare facut de un om de onoare







dovezi ale prezentei mele la talciocul # 2 , unde desi am fost singura pina la urma, am petrecut citeva ore in companii una mai placuta ca alta

consemnari la vremea lor aici si aici

cu rufele pe masa (2)- vine talciocul cu iarna

dacă vă amintiti, am făcut parte acum vreo lună și ceva din celula de criză a primei ediții a talciocului urban.
ma obosesc diacriticele. miine se lasa cu a doua editie, prin bunavointa delieei, si va rog, scapati-ma de camasile sotului care au intrat la apa si de monitorul tip crt de 19”, functional. mai primiti bonus inca unul de 20” daca e, functional si ala. poate stiti vreun artist care vrea sa faca un performance cu monitoare aruncate de pe bloc. o sa mai aduc niste țoale neutre, niste pantaloni de gay si ca veni vorba, am bagat un nou sondaj.
off topic 1: din cele 29 de persoane care s-au autochestionat, doar 11 sint nemiloase cu cosmeticele expirate. restul (mai) inchide ochii.
daca vreti sa ne vedeti cit de nepriceputi si jenati sintem (in actiunea asta temerara de-a expune public obiectele care au avut macar o data tangență cu vietile noastre) haideti miine pe la verde cafe, o sa fie misto.

off topic 2: copilul tocmai spune ca daca mami si tati s-au casatorit, atunci si el s-a casatorit singur (lol:))

si niste poze de la primul talcioc, imi pare rau ca sint chiar thumbnails, dar cum sint furaciuni si cum dedi se protejeaza, ca un baiat mare ce e...


de data asta s-ar putea sa venim fara copil, miine e foarte cerut la joaca de verisoara favorita...

cu rufele pe masa (1)

ar fi trebuit sa promovez si eu evenimentul in saptamina ce tocmai a trecut, insa m-am lasat pe ultimele zile, cind nu am mai avut timp pt asta (sorry delieea), cu toate ca celula de baza si-a pus, nu ? baza si in noi. insa am fost prezenti, cu diverse obiecte, mai mult sau mai putin expirate. am donat, am vindut ceva nou si ceva vechi, am facut troc. as fi putut vinde si mai multe daca m-as fi priceput sa fac asta. gindul meu a fost sa am cui sa dau lucrurile si o parte din ele (utile unor copii) le-am dat unor oameni de treaba care s-au oferit sa le duca la un camin social. a fost de maaaare fun, si asa cum au spus si altii mai talentati si celebri, am venit acasa cu vechiturile altora, nu prea multe, dar de mare efect. si oricum, m-am abtinut sa cotrobai de data asta. e clar, am invatat destule:
-ce marfa "ar merge" (desi nu e f relevant, de data asta am fost cam noi intre noi, majoritate "cool"), si fiecare cred ca ar fi facut schimbul cu ce avea pe el
-ce fel de loc ar trebui gasit ca sa se vinda hainele ultra-demodate sau kitsch
-ca trebuie sa existe in apropiere o masa convexa pe care sa manince tirgovetii
-saramura e mai buna cind imparti bancuta tare cu o barba de mos craciun in stinga si cu un elefantel mov in dreapta

poate o sa mai vin si cu un l.e. atit deocamdata

breaking news! new born of the blogosphere

intr-o tara indepartata numita Canada, azi-noapte a aparut pe lume cel mai tinar prunc al coltisorului nostru de blogosfera, Monica, sora de Robbie. iata ce-mi telegrafiaza tatal ei :"s-a nascut Monica, 4.155 kg, 51 cm, bebe se simte excelent, mama si-a revenit dintr-o hemoragie masiva, acum e bine, detalii curind". pina la primirea altor vesti, felicitari Simona, sanatate multa, recuperare usoara si bine ai venit pe lume Monica durdulie! abia asteptam sa te cunoastem!

la cinema, cu pistolul in poseta

nu am mai fost la cinema de vreo 3 ani. jalnic, pentru un om care activeaza (oarecum) in domeniu. (nu ma judecati prea tare, sint genul ala de mama careia nu-i tihneste sa iasa daca stie ca puradelul plinge dupa ea). in afara de asta, amintirile nu au fost favorabile pt ca cel putin la ultimele 2 filme la care am fost, mi-as fi dorit sa am un pistol in poseta, sa la crap capul boilor care perturbau linistea in sala prin diverse mijloace (nu le enumar, ca stiti despre ce-i vorba, sau cititi badaranul de cinematograf, din atlasul de mitocanie).
aseara am avut fericita ocazie sa revin in sala de cinema, si de asta data cu un pistol la purtator. nu l-am folosit decit la intrare, ca sa citim locurile scrise pe verso. cu sotu' de mina (da, am inceput si noi timid sa revenim "in lume") am descins la premiera ultimului film al lui Cornel Porumboiu, "Politist, adjectiv", iar invitatiile aratau astfel: filmul e altceva, si il recomand. numai si pentru faptul ca-ti propune un alt fel de timp si un alt fel de ritm (lucru care imi place enorm, m-am saturat sa vad mereu flash-uri si viteza). iar faptul ca am terminat in aceeasi generatie cu Cornel, ca am facut parte din aceeasi gasca si ca la film au lucrat prietenii mei cei mai buni, lucrurile astea ma fac foarte mindra si le spun bravo lor! chapeau!

on board !

cum ar fi, om fara experienta dar determinat de adrenalina, de o idee curajoasa si o viziune aventuroasa, sa inchiriezi un yacht si sa-ti iei sotia si parintii cu tine, partasi si companioni in aventura vietii (de pina acum) ?
prietenii si "consatenii" nostri o. si r. au pornit sa cucereasca marea, intr-o calatorie initiatica aducatoare de schimbari de valori si de perspectiva. le dorim bine de mare, mult succes, valuri mici si foarte mici si speram sa primim la cald vesti din aventura aventuroasa !

si o nebunie de piesa, in acord cu nebunia lui r. (alta versiune a clipului cu planta, una mai potrivita cu situatia) si cu sfatul: atentie la sirene !