sau nascut pe 2 aprilie, la 23:45. parte din noi. noi doi, ca 2 bucati de plastilina, amestecate pina nu li se mai disting culorile. multumim, sufletel, ca ne-ai ales sa-ti fim parinti. multumim ca ne-ai deschis ochii asupra sensului existentei noastre pe lumea asta.
despre piesa asta petru spune "stii care e melodia mea? sou'cheic, sou'cheic..." desi nu a auzit-o decit de citeva ori, prin iarna cind se difuza la guerrilla, desi mie nu mi s-a parut cine stie ce piesa, el a ales ca asta sa fie melodia lui. el a ales sa aiba o melodie. asta e petru, la fix 3 ani: soulcake.
A soul, a soul cake, please good missus a soul cake.
An apple, a pear, a plum, a cherry,
any good thing to make us all merry,
A soul, a soul cake, please good missus a soul cake.
One for Peter, two for Paul, three for Him who made us all.
vineri, 2 aprilie 2010
joi, 1 aprilie 2010
copilul ma complimenteaza
"esti cea mai proasta fata!" mi-a spus aseara cind il infasuram in prosop, dupa ce l-am luat pe sus din cada, satula sa tot insist sa iasa de buna-voie. dupa ce m-am enervat, m-a umflat risul de expresia fetei si tonul cu care a spus magaria. (am citit ca acum, in preajma virstei de 3 ani, incepe sa-si contureze relatia cu sexul opus - eu nu mai sint mama, sint reprezentanta sexului opus. dupa remarca asta, mi se pare ca incepe sa se raporteze just:) dupa ce l-am ameninat ca-i tai povestea de noapte-buna drept pedeapsa, am consimtit totusi sa ma inghesui cu el in patutul de 1.30 m, in compensatie. cit m-a pupat pe toata fata pina a adormit nu m-a pupat niciodata, era fericit, fara cuvinte, ca nu am pus la inima. azi la un moment dat, in loc sa spuna "e o idee proasta", s-a cenzurat singur si a spus "e o idee p... nu prea buna".
de vreo 2 saptamini imi spune mai des pe nume, decit "mami". si sotului, dar mai putin. pe mine ii place sa ma strige pe nume, iar daca nu raspund, insista. si acasa, si in public. nu i-am cerut eu asta, dar nici nu am de gind sa-l "corectez". cum vrea el, nu simt o raceala, doar are o atitudine.
am constatat ca daca ma rastesc la el sau il amenint, nu obtin decit un efect amplificat al actiunii mele. ma incrunt, se incrunta si el. il cert, scoate limba. poti spune "nu ai autoritate in fata lui". se poate, insa invat acum, cu el, ca vorba mea buna, tonul calm si iertarea imediata, dupa ce ii explic ce a facut si nu-mi place, toate astea au un rezultat bun. n-as fi in stare sa am atitudinea asta "crestineasca" cu altcineva. nici cu el nu reusesc mereu, dar cum spuneam, invat.
de vreo 2 saptamini imi spune mai des pe nume, decit "mami". si sotului, dar mai putin. pe mine ii place sa ma strige pe nume, iar daca nu raspund, insista. si acasa, si in public. nu i-am cerut eu asta, dar nici nu am de gind sa-l "corectez". cum vrea el, nu simt o raceala, doar are o atitudine.
am constatat ca daca ma rastesc la el sau il amenint, nu obtin decit un efect amplificat al actiunii mele. ma incrunt, se incrunta si el. il cert, scoate limba. poti spune "nu ai autoritate in fata lui". se poate, insa invat acum, cu el, ca vorba mea buna, tonul calm si iertarea imediata, dupa ce ii explic ce a facut si nu-mi place, toate astea au un rezultat bun. n-as fi in stare sa am atitudinea asta "crestineasca" cu altcineva. nici cu el nu reusesc mereu, dar cum spuneam, invat.
luni, 29 martie 2010
aveam un lapsus, la ora pamintului
era vorba de Abel Ferrara si de filmul lui, Bad Lieutenant
si mai era vorba si de Rafi Pitts, pe care l-am avut mentor la aristoteles in prima promotie, si care mi-a dat calificativul la final, cind mi-a venit rindul, de "hell of a mother" (chiar eram gravida in momentul ala). Rafi a facut filmul asta cu Abel, in seria Cineastes de notre temps
urmind modelul profesorului lui si initiatorul acestei serii de documentare cu regizori, André S. Labarthe (aproape ca uitasem, dar ne-a tinut si el un curs), care realizase, pe linga alte zeci, un film cu John Cassavettes, in urma cu aproape 40 de ani
de fapt dl Labarthe a fost unul dintre reprezentantii Nouvelle Vague, si ca sa vedem inca o data ca n-am ajuns aici degeaba, in 1999 si Takeshi Kitano a avut un episod dedicat in Cineastes de notre temps. si ca sa inchidem cercul si mai mult, Labarthe a facut ulterior un film si despre William Forsythe.
si mai era vorba si de Rafi Pitts, pe care l-am avut mentor la aristoteles in prima promotie, si care mi-a dat calificativul la final, cind mi-a venit rindul, de "hell of a mother" (chiar eram gravida in momentul ala). Rafi a facut filmul asta cu Abel, in seria Cineastes de notre temps
urmind modelul profesorului lui si initiatorul acestei serii de documentare cu regizori, André S. Labarthe (aproape ca uitasem, dar ne-a tinut si el un curs), care realizase, pe linga alte zeci, un film cu John Cassavettes, in urma cu aproape 40 de ani
de fapt dl Labarthe a fost unul dintre reprezentantii Nouvelle Vague, si ca sa vedem inca o data ca n-am ajuns aici degeaba, in 1999 si Takeshi Kitano a avut un episod dedicat in Cineastes de notre temps. si ca sa inchidem cercul si mai mult, Labarthe a facut ulterior un film si despre William Forsythe.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
LinkWithin
