ne plac desenele animate

petru iubeste filmele de animatie. cum altfel ? si noua ne plac si le privim cu aceeasi placere ca si el. ba mai mult, acum destui ani in urma, eu insami produceam diverse mici animatii sub camera cu speranta ca imi voi gasi un stil si voi concepe ceva maret, aceea fiind si o perioada in care vizionam la greu. revenind la petru, mi-e foarte greu sa cred ca poti creste un copil in ziua de azi cu restrictii absolute la tv si pc. intuitia imi spune ca trebuie aplicata aceeasi unitate de masura ca in orice "cum" al cresterii copilului: continut-cantitate-calitate. in consecinta, de vreun an si ceva de cind l-a(m) descoperit pe wall.e, aproape zilnic (exceptie facind lunile de vara, cind petrecem mai mult timp afara) la noi se da in general cite un pixar. ocazional se mai vizioneaza si alte desene animate, boom hop care e un program tv dedicat copiilor prescolari, destul de bunicel si destul de educativ, sau alte filmulete potrivite virstei lui. ca veni vorba, cred ca de la gradinita a venit zilele astea cu "te pucesc" (te impusc), noi neavind in arsenalul video si nici in recuzita proprie de jucarii, vreo tangenta cu armele de foc. nu va imaginati ca avem o videoteca atit de completa de filme de animatie, dar stiti cum sint copiii, cind le place ceva fac obsesie. asa ca cere zile si zile in sir acelasi desen animat si refuza alte episoade chiar si din aceeasi serie, cum ar fi ice age 3:"vreau sid si dinozaurii, nu alta poveste, nu alta varianta!". si au fost wall.e, compania monstrilor, madagascar, ice age, iar acum ne amuzam cu "desenul cu moșiuleț" (up) si cars. poate nu sint chiar pentru virsta lui, insa cele disney classics mi se par destul de gay pentru un baiat, si nici nu-l atrag. insa au fost si filme pe care, dupa citeva cadre, le-am interzis.
dintre cele "recomandate virstei", preferate:
tao shu baietelul razboinicharry si galeata cu dinozauri

ale naibii ciori

intr-o dimineata geroasa, 5 minute de incalzire. un ceai sau...

seara în care cel mai bun tovarăș de drum (singurul reper statornic) a fost nămetele din dreapta

daca te-ai juca un pic de-a demiurgul si ai spune: ce obstacol sa-i arunc in cale acestei femei, sa-i testam nervii si determinarea de a-si continua drumul in suburbie?

intuneric? nu-i suficient. intuneric si zapada? subtire. intuneric, zapada si polei? mai merge. intuneric, zapada, polei, gropi in asfalt imposibil de evitat? hm... interesant, derapajele devin spectaculoase . dar ce-ai zice de niste ceata? cernem putina la inceput, apoi varsam toata punga. deci intuneric, zapada, polei, gropi si ceata. parca lipseste ceva. o faza lunga din spate. (de ce sa zica soferul din spate sar'mina ca nu e el spargatorul de ceata, daca tot e a 2-a masina si nu munceste nimic, macar sa se remarce prin taria farurilor.) acum tabloul e aproape complet. mai lipsea petru, in masina, extaziindu-se de cit de "amuzanta este ceata" si punind o mie de intrebari pe minut.

omul (post)modern nu poate trăi fără poveste

-mă gândeam la tot spațiul ăla, dacă e folosit cum trebuie. ce utilitate are? pe cine interesează de fapt?
-nici eu nu sint o pasionată a tradițiilor, dar cred că e important să existe un loc care să le conserve. să vezi cum trăiau strămoșii noștri, ce obiecte foloseau, ce-i interesa, să le cunoști simplitatea...
-sărăcia poate...
-sărăcia... ce contează. erau bogați spiritual. eu îmi dau seama în locuri din astea că viața noastră include multe inutilități.
-dar cine vine la un muzeu de genul ăsta ?
-turiști, cercetători, elevi, oameni obișnuiți. cei care vin și la muzeul satului. nu știu, s-o întrebăm pe simina. pe tine nu te interesează să vezi cum se trăia pe vremuri ? obiectele de anticariat nu-ți plac ?
-nu știu, nu mă atinge. mai degrabă m-ar interesa un muzeu al comunismului, am luat parte la asta și vreau să știu mai multe. anticariatele sint altceva.
-dar când vezi filme, cum ar fi Ion sau Moromeții, și apoi vezi în realitate obiecte, costume, case din vremea aia, nu ți se pare interesant ?
-ba da, cred că asta e. modul în care sint prezentate nu mă atrage. sint obiecte de muzeu, reci, la distanță, prost luminate. ar trebui să fie interactive sau însuflețite. proiecții, ambianțe sonore. oamenii vor reality-show-uri. ar trebui gândit altfel, măcar în unele secțiuni. ar trebui chemați voluntari să trăiască în muzeu, studenți la actorie. eu mi-aș sacrifica 2 ore in w-end să mă duc să locuiesc în casa aia. tai lemne, fac focul. tu faci pâîne pe sobă, petru se joacă cu o jucărie făcută de mine. am purta niște costume din vremea aia și am face mici acțiuni. ar fi mișto.
-mi se pare bună ideea, dar nu știu dacă sînt bani pentru asta. cum să faci focul în muzeu ?
-se poate adapta un sistem. eu cred că ar veni mai multă lume, ar fi mai interesant. și ai rămâne cu ceva, pe bune.

cam așa a decurs discuția vineri târziu, în noapte, între mine și soț (doi fanteziști, ca să nu zic diletanți), în urma impresiilor produse de prima vizită în familie la muzeul mțr, la invitația siminei. mi-a plăcut ideea ei, un fel de interactivitate și asta. recunosc însă că și mai mult m-ar seduce ideea soțului, să văd mici mostre de viață live, pe lângă (în locul) vitrinele sobre și să miroasă a pâine pe vatră într-un muzeu al țăranului. nu știu însă dacă logistic și tehnic ar fi posibil așa ceva. unde mai pui că petru, când a auzit că mergem la muzeu, a exclamat ”ce bine, și o să mâncăm covrigi!” și nu ne-a slăbit din asta toată seara, chiar și după ce am plecat. nu știu în ce desen animat a văzut asta, dar e clar că în alte părți se primesc/cumpără covrigi la muzeu. acum, dacă mă mai gândesc, cred că o modalitate prin care s-ar face mai ușor cunoscute poveștile din spatele obiectelor, chiar așa cum sint ele prezentate, ar fi de ajuns (pentru mine).
și iarăși petru: uite, mami, o căciuliță de pisică !