zona crepusculara

odiseea intimplarilor absurde continua, probabil dl. Eugene ar fi gasit traiul in mediul nostru rural subiect de inspiratie. asta-seara, chiar dupa ce terminasem baita copilului si ne pregateam de citit urmatorul capitol din Habarnam inainte de culcare, s-a auzit o masina plecind in tromba de pe loc, apoi un zgomot puternic concomitent cu o pana de curent. am aflat ulterior ca un biped beat muci a luat o masina care nu era a lui si vrind sa ocoleasca un stilp, s-a infipt cu ea in tabloul nostru electric, dupa care a esuat intr-un sant. surprins imediat pe strada de niste vecini si luat la intrebari, idiotul s-a justificat impleticindu-se ca a auzit pe cineva plecind cu masina lui nea' Ion si a fugit sa-l prinda pe infractor, doar ca acesta a parasit locul accidentului. dupa care a disparut in noapte. iarasi politie, ancheta, vecini, poze, declaratii. e trecut de 12 noaptea, e bezna, sotul a plecat la sectie sa declare ce stie, si singurul lucru la care ma pot gindi este ca daca as fi conspiracy-freak cu siguranta as crede ca ruralii s-au aliat sa ne izgoneasca inapoi in oras, unde ne e locul.
l.e. o veste buna: sunati insistent, astazi s-au mobilizat cei de la electrica si au rezolvat temporar problema alimentarii in gospodarie cu c.e. (pina miine, zic ei, cind reparatia va fi definitiva) si alta veste buna, din categoria "bine ca n-a fost mai rau": la 2m de panoul electric se afla panoul de gaz. lucru care ma face sa ma intreb asupra sigurantei instalatiilor de acest tip, cu panoul pe strada, expus oricaror accidente.

flacari in casa "diavolului"

vineri-noapte am avut parte de adevarata experienta 6D, iar filmul a fost un thriller cu accente horror care mi-a provocat mai multa groaza decit seria "casa diavolului", care umplea sufrageria cu amici de-ai surorilor in anii '90, cind se faceau nopti de vizionari de filme pe vhs.

pe la 1.30 am sotul mi-a soptit ceva, dupa care a disparut din dormitor. fiind in prima faza de somn, nu l-am distins de visul meu deja agitat, insa el a revenit si s-a asigurat ca am inteles. ai auzit ce ti-am spus? ma duc afara pentru ca cineva a incendiat casa lui c. am sarit din pat imediat si atunci mi-am dat seama ca huruitul pe care il auzeam eu in vis provenea de fapt de afara, unde deja erau 2 masini de pompieri.

[sa prezint un pic contextul, c. este un personaj al carui nume n-are ce sa caute aici (de fapt e o porecla pe care o foloseste toata lumea, numele nu-l stiu) din cauza numeroaselor neplaceri pe care le-am avut cu el in acesti ani de cind locuim la tara. in ultima jumatate de an sau mai bine am dat-o oarecum la pace, promitindu-ne (pina la urmatoarea betie, deseori finalizata cu injuraturi urlate si sticle sparte) ca va fi un vecin bun. de la el l-am adoptat si pe oz, pe care a recunoscut si singur ca nu-l poate ingriji. de citeva luni c. a disparut complet din zona, asa ca existenta lui nu ne-a mai afectat chiar deloc. fiind destul de dubios, infractor si jailer mai toata viata, am zis ca mai devreme sau mai tirziu se va intoarce unde ii este locul. cind ne-am mutat nu stiam ca va trebui sa vietuim gard in gard cu acest individ, va dati seama. in acel moment in casa batrineasca de linga noi locuia familia lui, sora si mama, locul era saracacios dar destul de ingrijit, fara pretentii, o gospodarie tipica de la tara, cu gradina, porc si restul (atunci porcul ni se parea principalul inconvenient). eliberat conditionat la vreo citeva luni dupa mutarea noastra aici, casa i-a fost cedata de sora care si-a luat familia si s-a mutat in alt sat, unde isi cumparase o alta locuinta cu banii obtinuti din vinzarea terenului de linga casa lor, pe care btw a fost construit si duplexul in care locuim.]

sa te trezesti nauc in miez de noapte, sa te duci la geam si sa vezi si sa auzi la 15 m distanta o casa arzind si pompieri in actiune de jur imprejurul ei, catarati pe scari, strigind grav unii la altii, zdrobind cu securea bucati de acoperis, decopertind pe alocuri pentru a lasa cale libera jeturilor de apa, testind suprafetele de acces, e un tablou destul de sinistru. dar tu erai o curajoasa, mi-a spus sotul, mai tirziu, cind i-am marturisit ca mi-a fost frica. stiu, oamenii trec prin razboaie si accidente oribile chiar in acest moment, insa pentru experienta mea si teama mea de foc dintotdeauna, mi-a fost de ajuns.

poate ca luna-nebuna, singura responsabila pentru amplificarea spaimelor noastre nocturne, poate instinctul meu matern stiind ca dormitorul copilului e cel mai aproape de locul cu pricina, poate instinctul de supravietuire pur si simplu, nu mi-am dat seama cind m-a apucat acea stare de groaza ametitoare combinata cu frisoane si un urias val de greata care m-a zguduit cu totul. mi-am revenit destul de repede, ce bine. insa de cite ori privesc ramasitele arse ale casei ma incearca o gheara in stomac.

ma gindeam ca e aiurea sa stau sa privesc de la geam, dar prea mare lucru nu puteam sa fac. am incercat sa ma intind pe canapea in camera la petru (care slava domnului, a dormit tot timpul, nici nu banuieste ce s-a intimplat) dar nu aveam stare sa stau intinsa. asa ca ma plimbam prin dormitoare si din cind in cind mai aruncam un ochi pe geam. dupa un timp s-a intors si sotul si am urmarit impreuna finalul actiunii. dupa 3 am pompierii au strins, si chiar dupa ce s-au urcat in masina sa plece, ceva sau cineva i-a intors din loc, si au mai cercetat o data casa dar si curtea cu toate magaziile, au scos iarasi scarile si securea si furtunul si au mai aruncat un jet de apa peste smoala care inca fumega.

a doua zi de dimineata, a venit sora lui c. si a inceput, singura, sa adune lemnele arse si bucatile de obiecte ravasite de jur imprejur. la un moment dat si-a luat o pauza, asezata direct pe pamint, sub o masa scoasa in curte, unde a stat mult timp. dupa-amiaza, dupa ce a scos ce mai era in casa si a facut trei gramezi, una de lemne, alta de caramizi si alta de crengi rupte, si dupa ce a dus tot gunoiul in fundul curtii, a aparut si c. vizibil socat, cu o plasa in mina, intra si iesea din casa, fara rost, murmurind ceva, sub tirul de intrebari al sora-sii. ma asteptam sa inceapa sa urle, sa trinteasca si sa ne injure pe toti, asa cum i-ar fi stat in obicei, insa n-am auzit absolut nimic. nicio urma de empatie sau mila, e un om care a facut destul rau, dar nici nu-l judec eu.

ma asteptam sa apara curind ceva politisti, sa puna intrebari, sa bifeze o minima ancheta. nimic.

a doua zi seara, petru trage de mine sa ne jucam cu masinile. haide mami, eu sint cu masina de pompieri si tu cu jeep-ul. ne prefacem ca a avut loc un incendiu, te roooog. eu si sotul am schimbat priviri bulbucate. omg, ce potriveala! ne jucam, dar fara incendii, te roaga mama.

2 persoane m-au tras de urechi ca n-am mai scris pe blog

ba am scris multe, dar nu am finalizat. mereu a aparut altceva, si altceva, cum ar fi:
azi-dimineata, adica spre prinz, am ajuns cu petru la gradinita chiar după ce copiii coborisera in sala de mese. ne intimpina educatoarea.
- copiii sint jos ? întreb eu.
- au coborit la masă, decât. răspunde ea.

eu ce sa fac în situația asta ?

mici întîmplări care te fac să meditezi asupra lipsei de educație a părinților

ieri, la farmacie. o fetiță de 6-7 ani, singură, cu un bilețel în mina, se căznește să lămurească farmacista:
-pilula de...
farmacista aruncă un ochi pe bucățica de hirtie pe care fetița o ținea în mina:
-pilula de a doua zi ?
-da! spune fetița vizibil ușurată.
-să vad ce am, dacă am... spune farmacista și incepe să caute in sertare.
deja noi, cei 5-6 adulți de la cele 2 case, deveniserăm atenti și probabil fiecare incepuse să-și incropescă o părere despre nefirescul situației.
farmacista se intoarce și-i spune fetiței, pe ton de glumă:
-uite, am găsit, dar ai grijă să nu mai rămîi gravidă!
lumea rîde zgomotos.
-dar nu eu,... ingaimă fetița rușinată.
-știu, știu, am glumit.

contrariată de situație, dar mai ales de gluma nesărată a farmacistei, îi povestesc soțului întîmplarea. indignat de nesimțirea mamei, care după ce că și-a făcut de cap fără să se protejeze, n-a fost in stare să-și miște fundul și și-a trimis fetița (ma rog, exprimare nu chiar asa cenzurată:), a constatat că probabil n-are nicio greață s-o trimită și după prezervative. eu am încercat să mă gîndesc la motivul pentru care o mamă și-ar expune copilul la situația asta. știu cum e să nu ai timp, ca mamă. sa fi fost bolnavă, mă indoiesc, in situația dată. poate că mai avea un copil mic acasă, pe care nu avea cu cine să-l lase. e singurul motiv pe care l-aș accepta, cred. dar de ce nu l-a trimis pe cel cu care iși petrecuse noaptea ? poate plecase la lucru de dimineață ? nu știu. o să spuneți că sint cazuri dramatice în care parinții abuzează de copii, aici a fost ceva inofensiv. alți părinți își trimit copiii după băutură, droguri, îi vînd, cîte și mai cîte nenorociri.
cred că dacă farmacista i-ar fi spus fetiței ”uite, am găsit, dar să-i spui mamei să nu te mai trimită niciodată pe tine să cumperi asta”, ar fi fost o cu totul altă abordare a situației, și pentru cei implicați și pentru cei ce au asistat. eventual să-i fi scris și mamei un mesaj pe versoul bilețelului ei.

prima noapte fara copil ever

2 ani, 7 luni, 2 saptamini si 6 zile. s-a ivit ocazia de-a incerca, pentru prima data, o despartire de-o noapte cu copilul. am zis sa incercam, sa vedem cum o resimtim cu totii, si asa sint acuzata deseori ca o sa-l tranform intr-un mămos. intorși in creierii diminetii din peregrinari, sentimentul casei goale si al patutului gol a fost groaznic. n-o sa-l repetam, decit daca nu avem incotro. ne-am bucurat enorm ca avem copil, ca sintem plini si dam pe dinafara. cind am intrat in baie, ma astepta o masina de rufe de intins. hainute de-ale copilului. la 5 dimineata intindeam ritualic camasute, body-uri si chilotei cu masini. acum ma duc dupa el. si-n buna-dispozitie de dupa, o sa merg sa si votez.

una dintre acele situatii, cind...

...nu stii daca sa actionezi dupa cum iti dicteaza mintea sau inima.
la copil la gradinita exista obiceiul (nu stiu cine l-a adus, dar cert e ca toate fac asta) ca educatoarele sa ceara cite un pupic de la fiecare copil, atit la venire cit si la plecare, ca apoi sa-l pupe si ele. surpinzindu-l de citeva ori, am dezaprobat gestul -in sinea mea- inca de anul trecut, cind mergeam sa ne acomodam cu gradi si prindeam ora de plecare a copiilor. petru fiind prea mic pentru a sti sa dea "pupici", nu am trecut asta pe lista de prioritati. acum a venit si rindul nostru. ma enerveaza gestul. daca lui petru i-ar veni natural sa se duca sa pupe educatoarea, n-as zice nimic. nu vreau sa inhib copilul. insa faptul ca cineva il pune sa faca asta si insista, nu mi se pare ok. si mai e si vorba de microbi, acum, in plin sezon de viroze. nu sint atit de paranoica, nu ? nu am zis nimic, nu am vrut sa jignesc educatoarea, mai ales ca e noua (asta-i alta poveste). oare ar trebui sa-i spun directoarei ca nu sint de acord cu asta, asa cum simt ? sau sa ma abtin si sa ma fac ca nu ma deranjeaza ? avem si un nou sondaj in dreapta, pliz.

mica observatie pe marginea unei schimbari de paradigma

ii dau dreptate unei prietene care spune, referindu-se la generatia celor care au acum 20-24 de ani, ca "tinerii astia s-au nascut obositi", orice mic efort li se pare o piatra de moara iar orice indatorire a virstei, o mare favoare. intr-adevar, multi dintre noi faceam mai multe la virsta lor, si fara sa ne plingem atit. probabil ca am fost ultima generatie de dupa revolutie care a prins tranzitia aceea lunga, in care s-a cam batut pasul pe loc. modalitatile noastre de distractie nu difereau mult de ale celor care au trait adolescenta in comunism. dar nu despre cum se distreaza tinerii in ziua de azi vreau sa scriu, pt ca e firesc sa fie o evolutie sau involutie, in orice caz, o continuitate, si nici n-as vrea sa incep sa dau exemple din viata mea, e enervat si pentru mine sa spun unui pusti "ce stii tu, ziua mergeam la fac. si noaptea lucram la aeroport". ma simt dintr-odata batrina si neintelegatoare. insa intilnesc tot mai multi tineri, in mijlocul adolescentei sau imediat dupa, total debusolati, fara chef si energie, aceeasi privire absenta cind vine vorba "unde vrei sa mergi la facultate", aceeasi lipsa de pasiuni. fara sa sune pompos, o lipsa a obiectului dorintei. fara sa sune sexist, la baieti am vazut ca e mai grav decit la fete. cum sa-i trezim pe copiii astia, sa le deschidem ochii ca trece viata pe linga ei in momentele cele mai frumoase, fara sa te dai pe tine drept exemplu, chiar si negativ ? dar oare are vreun sens ?

despre mentorship

m-am intilnit recent cu sefu' nr.2 in lift, cel care taie si spinzura de fapt, si caruia toti ii stiu puterea (spatele). ne stim din alte vremuri, cind el nu era un factor decident la nivelul asta. si deci luam liftul de la parter, eu pina la 8, el pina la 11. ce sa-l intreb ? ma gindesc, acum e momentul sa-mi spun pasul, cine stie cind il mai prind. il vazusem cum e imbracat, in maieu, pardon, tricou fara mineci "de vara" si pantaloni subtiri, "de vara", cu multe buzunare, ridicati peste burta. nu prezenta imaginea unei persoane pe care ai vrea s-o intrebi lucruri existentiale. si sa nu va fac impresia unei superficiale care judeca (doar) dupa imbracaminte, nu aveam niciun chef sa stau de vorba cu el din alte motive. primul, si cel mai important, e ca am depasit stadiul in care credeam ca avintul, ambitia, pregatirea profesionala si dragul de meserie sint suficiente ca eu sa pot aduce o innoire de mentalitate, sens si limbaj vizual, la locul de munca. venisem aici, la stat, cind toti colegii mei si prieteni buni se dusesera pe la firme sau au ramas freelanceri, gindindu-ma ca trebuie sa vina cineva tinar si scolit si sa aduca noul si aici. cum spuneam, o intreaga serie de circumstante pe care nu le voi dezbate aici, m-a facut sa uit gindul asta, si in mod cert asa au mai patit si altii. nu m-am blazat la nivelul meu, dar am inteles clar ca aici nu se doreste o revolutie stilistica la nivelul general. si ca sa inchid paranteza, meditam in lift la situatia mea, de angajat care nu are nicio nemultumire de dezbatut "in private" cu seful al mare, si numaram etajele. probabil ca se gindea si el la ceva, de vreme ce a spart linistea: "tot cu dansul?" ma intreaba din senin. "da, da..." raspund sec."si... merge?"zice el. merge dansul, ma bufneste risul in gind. si apoi raspund ceva, ce n-ar fi trebuit, in conditiile in care criza ne-a bagat bugetele si salariile in pamint iar oamenii nu mai au chef de nimic. "merge, de ce n-ar merge. criza sporeste creativitatea oamenilor" si s-a facut et 8 si am coborit. nu stiu daca i-am dat idei, daca remarca mea total deplasata are vreo consecinta, insa aceasta intilnire neprevazuta mi-a subliniat inca o data, cu marker gros, lucrul care imi lipseste cel mai mult in cariera. nu am un mentor aici, nu am o persoana situata deasupra mea la nivel profesional, pe care s-o admir, s-o recunosc, careia sa-i cer parerea, care sa-mi ceara solutii, sa urmareasca ce fac, cum fac. sa-mi ceara mai mult, sa ma autodepasesc, nu sa ma reciclez, sa-mi fac mereu tuning la motoare, nu sa merg subturat. sint sigura ca sefii mei au cultura, au vazut mai multe piese de teatru si concerte simfonice, au relatii inalte si au citit mai multe carti decit mine. dar nu au cunostintele profesionale necesare mie, sau cu vorbe de auto-suficienta, nu stiu mai mult ca mine acolo unde ne doare, adica unde se vede si conteaza in primul rind. nestiind ei, nici nu au pretentii, nici nu recunosc diferenta de calitate, totul se inlantuie. deci imi lipseste un mentor, da, dar si un ucenic, un tinar obraznic si inteligent care sa ma forteze sa stiu raspunsul inainte sa termine de formulat intrebarea.

mii de tunete

in mediul rural natura se dezlantuie mai paranoic decit intre blocuri. nu-mi amintesc sa fi trait fenomene meteo ca cele din ultimii 2 ani si ceva, de cind stam la casa. increngaturi de fulgere care sparg cerul in bucati si lumineaza ca ziua, apoi ating stilpii de tensiune si produc mii de stelute cazatoare, si-apoi taie curentul ore in sir. tunete bubuitoare si vinturi turbate care simti ca-ti iau si tabla de pe casa si pielea de pe tine, nu doar mobilierul de gradina. apoi te astepti sa mute casa din loc, insa constati ca au mutat doar masina. odata ploua cu galeata in fata casei, iar in spate era soare. am vazut si adevarati bulgari de grindina aici. in prima iarna, un morman de zapada de pe casa a gasit sa cada chiar pe capota masinii mele, pe care, evident, a mototolit-o. pina in vara asta, petru nu avea o parere prea clara in privinta acestor fenomene. multe se petreceau noaptea, cind el dormea, asa ca nici nu banuia ce se intimpla afara. anul asta insa, a inceput sa se teama. a prins o furtuna atit de puternica si zgomotoasa, cu de toate: curent luat, satelit mort, telefonie nema, tunete si fulgere inlantuite. era epuizat si frisona de spaima, nu stiam cum sa-l mai calmez. i-a fost atit de frica, incit adormea in fund pe scaun de epuizare. din acel moment mami si tati au avut o treaba in plus: au desenat norii cum se joaca, luna cum face poze cu blitz, picaturile de ploaie care danseaza, au inventat povesti despre tata-nor cu voce tunatoare care ii cheama pe copiii-norisori la masa, dusul pe care il asteapta plantele si strazile si muntii, apa care cade din cer ca sa umple lacul, etc. la prima picatura de ploaie copilul incepea sa plinga. iar tunetele ? pina si zgomotul de la avioane il terifia. insa acum inregistram progrese. incet-incet a inceput sa se obisnuiasca si sa devina iarasi curajos. in timpul furtunii din seara asta s-a trezit o singura data, si a adormit repede, cu incredere ca nu e decit un pic de ploaie sa spele masinile. am incercat sa-i distrugem teama, insa cu blindete si rabdare. nu am ignorat-o, nu am luat-o in ris, nici nu i-am cintat in struna. am ascuns morisca pt ca la cea mai mica adiere de vint copilul intra de urgenta in casa. am legat multa vreme pinzele de la pavilion ca sa nu mai fluture (desi ulterior niste viespi s-au gasit sa se cuibareasca in falduri), l-am lasat sa se joace cu ventilatorul bunicilor si sa stea cu fata in el, ca doar ventilatorul, nu ? e un vint mai mic, prins intr-o cutiuta.

mi se face rau

help! brazelton, salome, dolto, capraru, unde sinteti ? copilul zice "boule!". e adevarat, e o formula magica de eliberare nervoasa pe care o revendica mama copilului, ca fiind unul dintre apelativele folosite in mers, spre a identifica si scoate din multime unii participanti la trafic. si totusi? daca spune asta in public? sau la gradinita? bine ca nu spune "vaco", ce ar putea crede educatoarele? ok, si eu ce cuvinte sa mai folosesc? suzeta, bolovan, nas de carton, cap de cartof ?

neplaceri

spuneam mai jos ca-mi place "sa pierd" noptile. cind nu dorm, ma uit la filme, ma joc cu culori, ii privesc cum dorm si in general ma bucur de liniste. asta nu inseamna ca nu-mi place somnul (de dimineata), insa am sentimentul ca stind treaza cistig o farima din lupta cu timpul. azi-noapte m-am bucurat sa revad Portocala Mecanica, si nu stiu daca are legatura cu durerea de cap cu care m-am trezit pe la 8 a.m.(ocazie cu care am aflat ca si sotul parasise patul conjugal, din acelasi motiv, si ca patrula deja de mai bine de o ora prin casa, baricadind usile si ferestrele). mi-a fost clar, migrena se datora amestecului dubios de muzici care razbateau prin pereti, asculate de vecini din toate zarile la mare zi de sarbatoare. traim, totusi, in mediu rural, unde crucile rosii din calendar capata "valoare" inca din zori. un dialog civilizat e imposibil. atunci cind ne confruntam cu bipezi needucati, am constatat ca filonul violent intr-adevar exista si in noi, oameni pasnici, doar ca nu avem instruirea (necesara) de-al "valorifica" cind ne-ar prinde bine, macar pentru a ne impune.

deci raluca, ca sa-ti raspund, nu-mi place sa aud muzica de la vecini, indiferent de natura ei (in general, dejectii) si ca ma dezarmeaza lipsa de educatie si nu stiu cum sa-i rapund. mai sint si altele, dar toate la timpul lor.

acum sa le dau si eu tema tovarasilor mei de la leapsa anterioara sa prezinte si reversul, dupa timp si dupa caz, in imagini sau nu, adica ce nu le place de la viata asta.

as putea spune ca nu-mi plac complimentele

dar de fapt nu stiu sa primesc complimente. mi-e greu sa spun "multumesc", mai ales ca multe mi se par cam gratuite. poate doar mi se par, pentru ca sint o persoana pretentioasa, si din punctul meu de vedere obiectul caruia i se atribuie complimentul e deseori supraapreciat sau pur si simplu scopul lui nu e sa fie remarcat. unde lucrez, ma enerveaza la culme complimentele prin lifturi, pe holuri, complimente de plictiseala sau de politete, adresate in general aspectului fizic, bijuteriilor, pantofilor. aproape ca e un obicei. nu stiu cum sa ma fofilez in lift, sa nu ma intilnesc cu cineva care sa faca vreo remarca asupra unui obiect pe care-l port (poate de asta si evit sa port lucruri iesite din comun:). as putea spune ca sint antisociala, nu ? ce draga, e rau sa schimbi complimente, sa interactionezi cu lumea, ce te costa ? multe femei profita ca sa obtina mici avantaje, mai ales cind primesc complimente de la barbati. isi dau ochii peste cap, rid intr-un anume fel si obtin mici servicii la pachet cu complimentele. pe mine ma incomodeaza foarte tare ipostaza de femeie complimentata, atunci cind e cazul, mai ales intr-un anturaj masculin. sa fim seriosi, masculii nu pot fi obiectivi.
de cind cu petru m-am mai schimbat, in sensul ca incerc sa accept oarecum complimentele adresate lui. dar nu le cer niciodata. mi-e nu-stiu-cum, de cele mai multe ori, sa pun pur si simplu poze pe blog cu el, fara sa fi facut ceva iesit din comun. v-am mai spus asta. nu e ca si cum "stiu ca am un copil frumos, bagati complimentele", e doar "oricum ar fi el, pentru mine e extraordinar si atit".
si viceversa e valabil. atunci cind fac un compliment, inseamna ca vreau sa-l fac. parca am dintii inclestati cind se cer complimente din politete, sau de socializare. nu-mi vine. cel mai mult ma enerveaza aprecierile legate de greutate. nu pot sa le zic oamenilor, eu stiu, poate doar celor foarte apropiati, daca au slabit sau s-au ingrasat. asta implica o analiza anterioara amanuntita: "vai draga, ce ai slabit" s-ar traduce cu ma miram cit de grasa erai, sau "parca te-ai mai ingrasat" (esti delasatoare) urmat de "dar iti vine bine". c'mon ! plus ca e si foarte usor sa gresesti, poate oamenii sint bolnavi, sau sufera, sau au probleme. eu cred ca atunci cind cineva cere o parere, nu neaparat un compliment, lasa sa se vada lucrul asta. cred ca e foarte usor sa faci gafe vrind doar sa fii politicos, sau foarte sociabil.

mi se pare mie ?

dupa postarea de mai jos, lunga si plicticoasa, revin cu ceva mai lumesc si anume ultimul clip de la dm. pai bine, eu care ma dau drept o persoana toleranta, care critica mai putin si apreciaza mai mult, care face eforturi sa detecteze filonul artistic autentic printre propriile-i mormane de idei apriorice pline de prejudecati, in fine, o persoana care se da obiectiva in opinii cind vine vorba de un produs artistic, spun ca e prost. foarte prost. nu comentez scenariul, pt ca sint asa de indignata de "jocul actoricesc" incit nimic nu mi se pare ok la clipul asta. ca e filmat la noi e una, dar cine o fi fost cu ideea sa foloseasca aceasta actrita indigena ? pacat, ca piesa n-ar fi fost rea.