amoruri de primavara, de spirit si de papile

spuneam mai demult ca o sa reiau incet-incet si pentru memoria mea, postarile recuperate de pe primul meu blog, cel disparut. aceasta este o postare reluata, sub acelasi titlu, din :

Apr 14, 2009 7:23 PM

magnolia, mon amour. o vad peste tot, mai putin in curtea noastra. dar mi-am promis ca foarte curind ne va onora cu prezenta ei delicata si intr-un fel senzuala, intr-un loc special amenajat.

radis, aussi mon amour. ridichile au gust de verde, de pamint, de apa, de primavara si deseori sint cam iuti. atunci imi plac si mai mult. aici si aiurea, oriunde merg, daca prind sezon de ridichi, nu ma pot abtine sa-mi iau citeva buchetele, fie ca sint alb-rosii si lunguiete, soi frantuz, fie complet rosii si mari cit niste mingi de tenis, ca cele unguresti. le maninc asa, oricum, tone. odata am facut multe afte de la o ridiche nespalata, degustata pe drumul de la piata catre casa. alta data m-am umplut de zeci de ace fine de cactus, strecurindu-ma pe linga o gradina de interior lyonez, absorbita de 2 manunchiuri de ridichi proaspat spalate. singura tentativa de depresie post-partum se refera la zvonul (demontat ulterior) potrivit caruia n-ar fi indicat sa maninci ridichi cind alaptezi. anul trecut am semanat ridichi in gradina. la finalul sezonului, cind am aruncat cu parere de rau un sac plin-ochi cu ridichi imbatrinite, am zis ca in sfirsit, m-am saturat. nu mi-am imaginat ca ramin atit de multe din 2 pliculete de seminte, dupa ce furnicile ridichivore devorasera deja citeva rinduri. 

l.e. dupa un timp a aparut si-n curtea noastra planta concupiscenta. voila: 

Arhive promemoria mea

poate unele persoane dintre cele care ma viziteaza "au prins" blogul vechi, kidrullz, cel pe care google mi l-a sters in 2009 c-asa a vrut muschiul lui. prin amabilitatea unor fete dragute, am recuperat atunci o buna parte din postarile citite de ele intre timp (si arhivate by default) in google reader, texte pe care ele mi le-au trimis atunci si pe care voi incepe sa le re-postez (mai bune, mai slabe, mai mult sau mai putin amuzante, dar toate parte din mine atunci), cu tag-ul de arhiva blog vechi. asa voi aduce pe blog o parte din missed steps ai primilor ani cu petru si ai acomodarii mele cu ipostaze parintesti.
iata ce scriam in urma cu 2 ani:

Mar 12, 2009 8:11 PM
gesturi mici
from KIDRULLZ by bp

eram azi intr-una din parcarile de la serviciu, ma indreptam spre masina, copilul meu mergea pe linga mine: obosit, nervos, racit, flamind, mozolit pe miini cu banana, flendurea dintr-o mina in alta un servetel pe care i-l daduse tati. il urmaream cu coada ochiului in timp ce bagam rucsacele in masina. si atunci a facut gestul acela minuscul care te face mindru, lucrul acela micut care te face sa speri intr-o sansa pentru omenire: copilul meu de 1 an si 11 luni a aruncat din proprie initiativa servetelul motolit de minutele lui cu iz de banana, la cosul de gunoi metalic, infipt in pamint la vreo 2 metri de masina mea. imi venea sa strig in gura mare: e al meu si nu i-am spus eu sa faca asta!
de citeva luni petru arunca gunoi la cos si acasa, culege cu degetelele lui mici cite o firmitura (pe care de cele mai multe ori o scapa pina ajunge in bucatarie), deschide usita de sub chiuveta, apasa cu piciorusul pe pedala, ridica capacul si arunca ce considera a fi gunoi.
cum de si-a dat el seama ca acela e un cos de gunoi outdoor? tinind cont de faptul ca noi nu mergem in parc sau pe jos, prin oras. fiind mai mereu pe drumuri, oare se pune faptul ca eu ii claxonez lung pe nesimtitii care arunca gunoi din masina in mers ?