doza de absurd a sfirsitului de saptamina

dau sa intru intr-un magazin maga image, vineri dupa-amiaza. fac citiva pasi in magazin si observ ca unde ar fi trebuit sa fie stivele de cosuri, la intrare, in dreapta, e curat ca-n palma. scanez un pic zona si privirea mi se izbeste de cozile imense care sufocau casele. ok, ma intorc pe calciie si dau sa ies. din 2 pasi ajunsesem in dreptul usilor de la intrare cind am auzit si vazut ca cineva ma striga si da din miini disperat. domnisoara, domnisoara! ma apela agentul (gaozarul) de paza. ma uit la el intrebatoare si-mi explica agitat, dindu-si importanta, ca trebuie sa intru in magazin ca sa ies pe la una din case. imi venea sa rid isteric si m-am uitat la el sa vad daca are un simt al umorului iesit din comun sau pur si simplu e idiot. importanta cu care se chinuia sa-si impuna regula, de la distanta, m-a facut sa optez pt a doua varianta. asa ca m-am apucat sa-i explic idiotului, stind in usa, ca-i aiurea sa ma puna sa intru prin magazin doar ca sa ies, cind eu ma aflam practic la intrare. insa el insista si aproape ca devenise agresiv in miscarile bratelor, mai ales ca ii sarise in ajutor si colegul lui, care-i intarea atitudinea. neavind de ales, am abandonat lectia de logica si am pasit in afara, in aerul imaculat de inghetat, facindu-le delicat cu mina. e greu de descris mixul de sentimente care ma incerca, situatiile astea, atit de familiare tuturor, au farmec daca le traiesti, nu daca le povestesti.

culoarea zilei

raspuns pt deleea via dedi.
fetelor, bagam si-o leapsa ? dna3 ?

eroul nostru

iata ce-mi trimite soțu' pe email

last 24hrs

am primit-o acum, de ziua mea. pentru ca aveam o idee despre ce-i vorba, am crezut ca va mai trece un timp pina o sa fiu in stare sa ma apropii de o asemenea poveste, in care pe deasupra mai e implicat si un baietel. ca orice mama care se respecta, sint sfarimata emotional cind vine vorba de sfirsitul vietii-lumii, copii sau animale in suferinta. imi amintesc ca desi nu aveam o iubire prea mare pt will smith, dimpotriva, m-a marcat profund I am legend si m-a bintuit citeva zile, fiind si primul film al post-apocalipsei pe care l-am vazut imediat dupa ce am nascut. dupa ce apare un copil in viata ta percepi dintr-o data fragilitatea lumii in care traiesti, iar orice teorie potrivit careia lumea s-ar autodistruge fara speranta, nu ti se mai pare fictiune.

si acum cartea asta, de care m-am apucat cu o curiozitate care ma gidila pe degete. am devorat-o in ultimele 24 de ore, intre treburile casnice si indatoririle de mama. cele profesionale le-am aminat, nu m-am putut concentra asupra lor. nu stiu daca voi vedea filmul, daca are rost. am vizualizat mental fiecare cadru, intreg filmul mi s-a desfasurat in spatele ochilor. i-am auzit coloana sonora, i-am simtit mirosul. cartea e scrisa intr-un stil atit de vizual, cinematografic, incit e greu sa nu vezi totul. m-am tinut tare, insa la pag 210 cu greu mai vedem ceva. am numarat infrigurata foile, inca 5 si gata. mai greu a fost, pe parcursul zilei, sa las cartea din mina si sa ma ocup de petru. sa-l hranesc, sa-i tin companie. eram (sint) locuita de aceasta poveste si orice gest pe care il faceam mi se parea foarte incarcat de semnificatii.

fabula(ția) unei nopți de iarnă

2 prieteni se jucau într-o seara, cel mare în vizită la cel mic. părea că și-au împărțit cu diplomație spațiul și jucăriile...

...când, din senin, a izbucnit conflictul. hmm, nu chiar din senin. cel mare n-a respectat regula și a vrut sa se mai dea o tură cu mașinuța albastră. cel mic, foarte șmecher, a abandonat imediat disputa și a dispărut în camera oamenilor mari. oare ce vrea să facă ?mrrrau... mrrrau... acum e bine ? imi mai iei mașinuta ?
oh, nu! în brațe la mămica mea... numai eu sint de vina...cred că mă place, uite ce lipicios e !
el... un parșiv... iar ei... ei... niste trădători...mama, vazindu-și puiul că suferă ca un cațel abandonat, îl chemă sub pretextul că vrea să-i dea să pape...

și-i explică, pe înțelesul lui, că nu trebuie să se simtă exclus atunci când ea ține în brațe un alt copil. fericit că mama îl hrănește, dar și pentru că și-a recăpătat poziția, băiețelul mare a și uitat conflictul...

mai ales că cel mic fusese între timp schimbat în pijamale și îl aștepta pătuțul.
acum, că am rămas singur și am și mâncat tot, înapoi la jucării ! epilogmorala: lucrurile nu sint niciodată ceea ce par a fi. pentru memoria colectivă, să se consemneze că povestea reală n-are nicio legătură cu cea prezentată aici.

p.s. 1. continuarea o vedeti la pescarusu. 2. fotografii executate de dedi

discutii libere (5)

imi place cum se poarta petru cu animalele, in special cu hana, pisica (mea) lui. chiar daca uneori vrea sa-i dea sa manince, sa bea sau s-o ia in brate impotriva vointei ei, nu o agreseaza si nu prezinta semne de rea-vointa. deseori isi baga fata in blana ei pufoasa si o pupa, fara sa fi vazut la mine gestul asta. intre timp, ne mai surprinde cu diferite expresii:

”mami, zapada alunecă, ca săpunul !”
*
într-o seară ștergeam pe hol cu mopul. vine linga mine si mă indeamna: ”pune mai mult suflet, fato!”
*
în altă seară, făceam ceva la calculatorul mare, la care sta de obicei soțul. petru îl cheamă în grabă:”haide, tati, vino, e un dumnezeu la calculatorul tău”.
*
m-a chemat sa-mi arate ca pisica a facut pe jos, in baie: "caca de pe jos e ca sigla de renault"
*
el: ”și cum o chema pe fetiță?”
eu: ”scufița roșie”
el:”și cum se numea căciula, pălăria ei ?”
eu:”scufiță”
el: ”tot scufiță? nici vorbă. vreau povestea cu Jack (și vrejul de fasole)”

de ziua lui cuza

am mai scos eu si cu alte ocazii salata la inaintare, a mai prezentat-o de curind si dna3 aici si aici, si acum e iarasi rindul meu cu ceva tematic, realizat insa in mare graba, cu consumatori veniti de departe si foarte infometati la usa:
salata de 24 ianuariesi cea din 23 ianuariesi sa nu uitam totusi ca pe linga ziua unirii am mai sarbatorit si altceva, n-om fi noi chiar asa de patrioti
simbata si duminica, 2 zile pline cu toti cei care si-au dorit sa fie in preajma mea la aniversare si au infruntat gerul crunt sa iasa din casa, chiar si fara masina (si-or mai fi fost si alte obstacole, si-or mai fi fost si altii care n-au ajuns - vor mai fi ocazii, trebuie doar sa vrem) : va multumesc tuturor. au fost 2 zile frumoase, cu oameni dragi, mincare buna, bautura destula, muzica in surdina, chiraiala de copilasi, bbq la minus 10, cadouri frumoase, jocuri de societate, lene si bisericute.