iar acum incep sa scriu despre femei

sint profund recunoscatoare bloggingului ca actiune. imi ofera suportul necesar sa-mi indeplinesc o placere, comunicarea prin scriere, exhibarea framintarilor, consemnarea unor momente importante din evolutia mea si a familiei mele. imi place sa gasesc chestii vechi, pe care le uitasem, intimplari amuzante cu copilul meu, sau ginduri care m-au invaluit cindva si pe care ulterior le vad desuete. de aceea, in ciuda numeroaselor pauze, n-o sa abandonez aceasta activitate. dar, alta bucurie aproape binecuvintare a acestei activitati este faptul ca a adus in viata mea persoane pe care altfel nu stiu cind si cum soarta mi le-ar fi apropiat. persoane pe feelingul meu cu care mai devreme sau mai tirziu poate ca m-as fi intilnit cumva, poate nu, insa liantul virtual a inchegat mai repede relatiile. cu unele m-am legat definitiv, cu altele m-am inrudit si cine stie cum vor mai evolua lucrurile de acum inainte. citeva au ramas inca in on-line, dar sint niste prezente constante in viata mea, prezente la care ma gindesc deseori si off-line, vorbesc despre ele ca despre cunostinte reale si stiu ca intilnirea e doar o variabila in timp sau spatiu. mi se pare foarte misto sentimentul bun sau dimpotriva, pe care il am fata de persoane in mediul virtual, iar cind ajung sa le cunosc in viata reala imi dau seama ca nu m-am inselat.
una dintre persoanele pe care nu am reusit deloc sa le intilnesc in realitate, desi ne invirtim in cercuri foarte apropiate, este d., la care am ajuns aproape dezlegind enigme. o stiam din auzite, o si citeam, dar nu aveam idee ca aceste mai multe realitati exprimau de fapt aceeasi persoana. prima data am auzit povesti despre ea la modul destul de inofensiv, dar totusi erau birfe. ce m-a intrigat in sinea mea era ca se vorbea despre faptul ca cica s-ar fi indragostit de cine nu trebuie, poveste care m-a facut sa empatizez cu ea din prima, fara s-o cunosc. cum altfel, pentru ca si eu la rindul meu am facut imprudenta sa supar opinia publica indragostindu-ma de cine nu a trebuit. (e tare cum societatea asta a noastra stie ea mai bine si sanctioneaza orice abatere). mai tirziu ne-am intersectat pe bloguri de parenting, mi-au placut comentariile ei, am ajuns pe blogul ei, m-am regasit pe undeva si in postarile si in fotografiile ei. printre primele imagini imi amintesc niste poze in oglizi de la o nunta si cele de pe o plaja pescareasca. ulterior am auzit, tot din sursele mele paralele, ca aparuse la o nunta sa faca poze, cu copilul de git saraca, ceva de genul asta. mi-am dat seama brusc ca stiu despre cine este vorba. tare ma amuzau realitatile astea paralele, pina in punctul in care am intervenit si le-am spus stop: "stiu despre cine e vorba, e o persoana pe care eu o vad alfel si nu vreau sa mai aud comentarii". imi placeau postarile ei de parenting, cele legate de muzica, tot felul de subiecte care ma faceau sa consider un cistig timpul petrecut in spatiul armoniilor. apoi a venit perioada in care intram pe blogul ei cu un nod in git si ieseam cu lacrimi in ochi. ma marca mult toata povestea cu boala, ma obsedau desenele hipertalentatei fetite, scrisorile ei, micile intimplari intre frati. ma impresiona puterea ei de-a lupta cu prejudecatile, cu boala, cu studiile, cu depresia, cu timpul... apoi, spun fara nicio urma de cinism, dintr-o data, toata situatia ei m-a ajutat sa vad si sa apreciez ceea ce am. anxietatile si angoasele ei erau o terapie pentru mine, bucuria ei de-a lua fiecare zi cu ceea ce-i aducea mi s-a parut un model, succesele ei mi-au luminat zilele. in aproape anul meu sabatic de fuga de pe blog, am fugit si din blogosfera, deci n-am prea mai vizitat blogurile preferate. sint consemnari pe care le-am pierdut, dar ma bazez intotdeauna pe prima impresie si in baza primei impresii scriu acest text. daca cineva mi-a placut de la prima vedere/citire, asa a ramas pina la final. scriu acest text pentru ca sint lucruri pe care nu am reusit inca sa i le spun, si mi-ar placea sa scriu cite unul pentru fiecare persoana de la care am avut ce sa invat si n-am apucat sa-i multumesc. si daca m-ar vizita si-am bea o cafea, sigur as pune sigur ros, presimt ca-i va placea.

5 ani!

-ma numesc Petru!
-... citi ani ai?
-5!
-sigur nu 6?
-nu!
-sigur nu 7?
-nu!
-sigur nu 8, 9, sau 10?
-nu!
-hm... dar ce esti tu, baiat sau fata?
-baiat! nu vezi ce adidasi am?
-haha! auzi, baiat, ce par are! fetita...
-hei, asa glumiti voi cu mine?
-!?
frintura de dialog intre copilul meu infiltrat in mijlocul unui grup de mai multi baieti si 2 fete de vreo 10-11 ani. i-a vazut jucindu-se in parc "de-a v-ati ascuns" si s-a bagat in mijlocul lor, fara sa tina cont ca erau mult mai mari si cam "de cartier". chiar daca demonstreaza o sensibilitate aparte, mi-as dori ca puiul meu sa fie mereu increzator, stapin pe el si gata sa-i infrunte pe ceilalti, indiferent cu ce preconceptii il vor ataca. stii de ce m-am dus sa le spun cum ma cheama? pentru ca jucau v-ati ascuns si sa stie cum sa ma strige! dar ei nu m-au bagat in seama!
asa sint copiii mai mari, nu prea ii baga in seama pe cei mai mici. dar nu-ti face griji, cu siguranta data viitoare te vor recunoaste!

de-ale noptii

"mamiii, m-ai parasit?" s-a auzit azi-noapte din camera copilului. desi peste o saptamina va implini 5 ani si se crede deja barbatel, baietelul nostru e inca dependent de noi la somn, dupa urmatorul ritual: adoarme in patutul lui, tot cu paturica, iar (unul dintre) noi ii citim povesti inainte de culcare, inghesuiti pe canapeluta de 1,20 m din camera lui. uneori se intimpla sa adormim si noi acolo, ori cu genunchii la gura (cazul meu), ori expandati cu picioarele pe jos (sotul), urmind ca la un moment dat sa ne extragem si sa ne indreptam oasele in dormitorul nostru, aflat usa in usa cu al copilului. cind nu adormim, iesim usurel dupa ce adoarme copilul. se intimpla insa sa ne mai strige noaptea, pe mine mai des, chiar si de citeva ori pe noapte. ma duc de fiecare data si chiar sint cazuri cind dorm mai mult acolo decit in patul conjugal. spune doar "stai cu mine", sau vrea sa bea apa, sau cind e racit vrea sa-si sufle nasul. dimineata insa e mereu ok cind se trezeste singur. azi-noapte cica visa ceva cind m-a strigat. lucrul cel mai amuzant este ca de cite ori ma mut noaptea in camera lui, vine si pisica dupa mine. ma ghemuiesc pe bucatica aia de canapea, ma invelesc cu o paturica de bebelus, si hop si pisica calare pe mine. iar cind ies, are grija sa ma urmeze. asa ne plimbam noi noaptea, unii dupa altii.

ultima saptamina a anului

nu stiu la voi, dar la mine, facindu-mi acum o lista de to do-uri pt saptamina care tocmai a inceput, lucrurile se prezinta turbulent si nu se lasa deloc ordonate. e absurd, nu stiu cum de s-au inghesuit asa toate, unele aminate, altele la termenul lor, vine sfirsitul lumii la finalul acestei saptamini? o fi asta ultima mea saptamina din anul nr. 31, dar totusi. pe linga deadline-ul obisnuit de job, miercuri predare si treaba cu alergatura aferenta, mai exista: 3 vizite la 3 doctori diferiti (chestii curente), o serie de conferinte de miercuri pina simbata, o intilnire cu v. aminata de sapt trecuta, alta intilnire cu d. si s. programata, un drum undeva, o programare la cosmetica, alta programare in alta parte, alt deadline la un material de predat cuiva care vine in tara marti, inca o intilnire cu mai multe persoane, c'mon. si cine stie ce mai aduce si factorul neprevazut, legiferat de mult in tara mea. sa vad ce pot sa tai, ce sa arunc si ce sa amin, si nu-mi vine decit sa spun:

unde ramasesem ?

am revenit, cu 40% mai bronzata, cu 60% mai tunsa, cu un copil cu 50% mai incapatinat, cu 400% mai multe masini de spalat de umplut, dar e bine. ma intorc imediat.

o calatorie in trecut si viitor

aseara dupa ora 12, sotul a venit in camera copilului unde adormisem, si mi-a soptit:
"sintem la capatul pamintului. hai sa facem o calatorie spre centrul lui, o ora jumate"
"?!"
"am un documetar cu radiohead"
nu-l vazusem: '97-'98 si atit de actual. dupa, de pofta, am mai vazut si-un concert din 1994. ne-am culcat in zorii diminetii, cu un sentiment asa placut de normalitate.
a fost una dintre cele mai frumoase nopti din ultimul timp, multumesc.