senzori feminini

sotul e mereu contrariat cind ma aude facind comentarii ca acesta "cu X nu cred ca voi avea vreo relatie, poate ceva supeficial de genul bună-bună și atât, si simt ca e reciproc". il intriga foarte tare (si siguranta cu care dau verdicte de la prima intilnire, dar si faptul ca nu dau nicio sansa ca acest lucru sa fie combatut ulterior, invocind reciprocitatea) si mereu imi cere lamuriri suplimetare. dom'le, nu o simt. desi e frumoasa, are o voce care ma zgirie pe creier. si hai sa nu fiu exagerata, nu e nimeni raspunzator de vocea cu care se naste, dar felul alintat in care vorbeste e total enervant, imi vine sa-i pun calus. sotul ride: poate asa a fost crescuta. bai nu stiu, sa te rasfeti cind vorbesti, e cam penibil la virsta asta. si ma rog, as trece peste, la cit de rar ne vedem, insa tipa nu are deloc simtul umorului, nu stie ce-i ala. iar de oamenii care n-au nici cel mai mic simt al umorului imi e greu sa ma apropii, stii... pai ce, ca n-a ris la glumele tale ? bai nu, nu am pretentia ca sint cea mai amuzanta persoana, dar pur si simplu nu se prinde de gluma, deloc, tii minte... da, penibila faza, si barbat-su' s-a simtit cam prost... in fine, hai sa nu fiu birfitoare, insa cel mai aiurea mi se pare cum se poarta cu copilul. nu-i greu sa-ti dai seama ca e scapata relatia de sub control... nu stiu, dar simt ca nu pot comunica cu astfel de persoana. nu vreau s-o judec, fiecare cu treaba lui si nici nu-mi pasa, insa nu vreau sa mi-o bagati pe git, atit.

puteam sa va scutesc de tot acest dialog, dar tin la oralitatea stilului. :)

sa-mi spuneti voi fetelor acum, daca nu-i adevarat ca noi avem un al nu-stiu-citelea simt care ne avertizeaza de la inceput asupra unor situatii sau persoane. sa nu se supere masculii sau (para)psihologii care isi pierd vremea pe aici, insa cred ca acest simt e dezvoltat in general la femei si mai cred ca din el se naste si instinctul matern. desi nu toate sint constiente de capacitatile lor senzoriale, cele mai multe femei tin cont de ele si miros imediat lucrurile, ca un animal. al 6-lea simt, intuitia, cred ca functioneaza ca o carapace si se poate exersa puterea ei, in timp. trebuie doar sa fii foarte atent la ce e in jurul tau si sa decodifici. cum iti dai seama imediat de potentialul unei relatii? evident, nu stii cum se va termina, dar stii daca are sanse reale sa existe. sau mai degraba, stii cind nu are cum sa existe.

eu am persoane pe care le numesc "prieteni" chiar daca nu am avut timp sa dezvoltam aceasta relatie, insa simt ca exista un sentiment de baza, reciproc, care ar putea sadi o prietenie la un moment dat. dar nu va luati dupa mine, eu m-am indragostit de fiecare data la prima vedere, si asta spune destule.

alt mesaj de dincolo

v-ati prins deja ca sint un pic paranormala si mai ales ca am abilitatea de a capta mesaje din alta dimensiune, nu ?:) n-o sa ma duc sa performez la otv, insa ma (le) iau destul de in serios si meditez o vreme la aceste intimplari fictive.
azi-noapte se facea ca eram in casa bunicilor (casa care nu mai apartine familiei de peste zece ani, de la trecerea ultimei bunici la cele vesnice, dar pe care o visez foarte des -si casa si bunica-). eram in prezent, in vizita cu o prietena, ii povesteam cum au reconstruit bunicii casa dupa inundatie, cu prispa foarte inalta. apoi am ramas singura un moment si am auzit foarte clar in cap aceasta fraza :"cind ti se pare ca te-ai infundat pe un drum, nu te alarma, ia-ti un timp de ragaz si cauta altul, e normal sa fie asa in viata; cind mergi pe strada cu masina nu trebuie sa urmezi un drum drept, asa e ? gindeste-te la asta si nu-ti fie teama sa o iei pe alta strada". apoi totul a parut foarte simplu, dintr-odata, in vis.

mud land (pâclele mari)

in urma cu aproape 2 sapt, adica fix la anuntarea meteorologica a toamnei, am tras un chiul de-o zi si ne-am facut drum pina la vulcanii noroiosi, sa cautam ramasitele verii printre crapaturile lor. si am gasit-o.
daca veniti din buc, descoperiti mud land la vreo 40 de km de buzau, pe drumul spre brasov. desi trecem destul de des prin buzau, ca doar e drumul spre moldova, nu ne-am abatut niciodata pe la vulcani. ultimii 10-15 km arata cam asa, grecia sau italia. dealuri inalte, partial inverzite (iti poti imagina ca arbustii uriasi sint niste maslini vazuti mai de departe) si nici macar o casa, doar citeva capre si cite-o vaca din cind in cind. liniste in toata regula.

la sosire te intimpina aceasta casuta si taxa friendly de 1-4 lei, in functie de virsta (mai e si una unfriendly de 900 lei daca esti cu aparatura profi si vreo mireasa dupa tine) si un domn barbos care iti ureaza la plecare "Doamne-ajuta!". peste tot afise cu "respecta linistea naturii si pe ceilalti vizitatori". linistea continua.

chiar daca nu e nu stiu ce inaltime acolo, iti trebuie ceva pe cap, mai ales daca mergi toamna (intimplator aveam si eu o gluga). e un fel de rascruce de vinturi pe dealul cel mai inalt si senzatia de "imi zboara urechile" s-ar putea sa va umbreasca micul voiaj si linistea corporala, deja instalata.


copiii vor vrea sa arunce cu bucati de namol intarit in ochiurile care bolborosesc. eu zic sa nu-i lasati mai mult de 2-3 bucati in ochiul cel mai mare, si asa mi se pare cam pe final fenomenul asta, sper sa ma insel. e prima data si pentru mine cind vad live vulcanii, insa am montat un exercitiu de imagine filmat acolo in urma cu destui ani, in anul 2 sau 3 de fac., nu mai stiu bine, si erau mult mai multe pâcle mari. chiar, pe unde o fi ?










ne-a placut tuturor. e de mers, fara asteptari prea mari. zona nu e mare, dar e un peisaj destul de interesant. si linistitor, clar.
e si o pensiune chiar acolo, unde se poate minca destul si proaspat meniul standard de 26 lei, au chiar si cirnati de plescoi pentru iubitorii de afumatura. si ca tot veni vorba, un bonus de final. cum eram pe drumul vinului, am vizitat si-o crama. am avut dezamagirea sa admir niste bazine metalice in locul celebrelor doage. ma rog: unde merge sulfitul, merge si inoxul. 5lei/l, ca la buc.