scriem, muncim și nu ne văcănțim

mi-am povestit experienta finalizarii studiilor masterale aici, si am terminat cu acest capitol al vietii mele. se poate aseza linistit praful deasupra, eu am multe planuri profesionale in sezonul vara-toamna-iarna-primavara, iar deocamdata imi vad de munca la o noua emisiune, si printre picaturi ma gindesc cu mari sperante, drag si dor, la sfântu gh. de saptamina viitoare. vom sta mai putin ca de obicei, dar asa ma bucur ca n-am gasit nicio oferta de vis pe directia 2mai-vamă-bulgaria, si drumurile ni s-au asezat tot spre sfântu, de nici nu va imaginati.

imi cultiv zenul

nu e nici un secret ca trec prin mari transformari si revelatii. chiar daca am ceva experienta de viata, exista inca destule momente in care parca mi se ridica valul. si nu doar pentru ca ma expun, e clar ca sint dispusa la schimbare. temperamentale vremuri. tot visez ca o sa inventez ceva.

iunie 2012

luna asta, o mica vacanta de la multe alte treburi, preocupata de studiu. m-am intors la carti, in speranta ca voi reusi sa-mi definitivez niste studii vechi, mai "vechi" decit copilul meu. nu stiu daca voi reusi acum, dar ideea de a ma apropia de final ma mobilizeaza foarte mult. nu am asa mult timp la dispozitie, avind in vedere ca nu pot sa pun off-duty chiar toate treburile cotidiene, insa e un pas inainte. azi am fost in 3 biblioteci. uitasem cit imi plac linistea, susoteala si mirosul ala de sala mare de lectura. pe 30 iunie fac bilant si numar paginile. se scriu asa greu... rigorile sint mari. abia astept sa-mi amintesc ce-am facut vara trecuta si s-o iau de la capat: concerte multe si sf gheorghe. desi presimt ca anul asta voi munci mai mult ca anult trecut. si nu stiu daca vor fi asa multe concerte, si nu stiu daca va fi sf gheorghe. nu am nicio luminita distractiva la capatul tunelului, niciun zaharel pe la nasul meu. am intrat in vara muncind, e bine. deja am obosit, asta nu e bine. nici cafea nu mai pot sa beau. vreau vara pe bune! acum inapoi la scris. recompensa se va cintari in pagini frumos indosariate. miere, nu zaharel. am invatat multe luna asta. gata, inchide blogul si nu te mai vaicari.

p.s. weekendul ce tocmai a trecut am facut totusi o simulare de vara normala. o mare de 2 mai asa, scurt de proba, pentru sanatate.

iar acum incep sa scriu despre femei

sint profund recunoscatoare bloggingului ca actiune. imi ofera suportul necesar sa-mi indeplinesc o placere, comunicarea prin scriere, exhibarea framintarilor, consemnarea unor momente importante din evolutia mea si a familiei mele. imi place sa gasesc chestii vechi, pe care le uitasem, intimplari amuzante cu copilul meu, sau ginduri care m-au invaluit cindva si pe care ulterior le vad desuete. de aceea, in ciuda numeroaselor pauze, n-o sa abandonez aceasta activitate. dar, alta bucurie aproape binecuvintare a acestei activitati este faptul ca a adus in viata mea persoane pe care altfel nu stiu cind si cum soarta mi le-ar fi apropiat. persoane pe feelingul meu cu care mai devreme sau mai tirziu poate ca m-as fi intilnit cumva, poate nu, insa liantul virtual a inchegat mai repede relatiile. cu unele m-am legat definitiv, cu altele m-am inrudit si cine stie cum vor mai evolua lucrurile de acum inainte. citeva au ramas inca in on-line, dar sint niste prezente constante in viata mea, prezente la care ma gindesc deseori si off-line, vorbesc despre ele ca despre cunostinte reale si stiu ca intilnirea e doar o variabila in timp sau spatiu. mi se pare foarte misto sentimentul bun sau dimpotriva, pe care il am fata de persoane in mediul virtual, iar cind ajung sa le cunosc in viata reala imi dau seama ca nu m-am inselat.
una dintre persoanele pe care nu am reusit deloc sa le intilnesc in realitate, desi ne invirtim in cercuri foarte apropiate, este d., la care am ajuns aproape dezlegind enigme. o stiam din auzite, o si citeam, dar nu aveam idee ca aceste mai multe realitati exprimau de fapt aceeasi persoana. prima data am auzit povesti despre ea la modul destul de inofensiv, dar totusi erau birfe. ce m-a intrigat in sinea mea era ca se vorbea despre faptul ca cica s-ar fi indragostit de cine nu trebuie, poveste care m-a facut sa empatizez cu ea din prima, fara s-o cunosc. cum altfel, pentru ca si eu la rindul meu am facut imprudenta sa supar opinia publica indragostindu-ma de cine nu a trebuit. (e tare cum societatea asta a noastra stie ea mai bine si sanctioneaza orice abatere). mai tirziu ne-am intersectat pe bloguri de parenting, mi-au placut comentariile ei, am ajuns pe blogul ei, m-am regasit pe undeva si in postarile si in fotografiile ei. printre primele imagini imi amintesc niste poze in oglizi de la o nunta si cele de pe o plaja pescareasca. ulterior am auzit, tot din sursele mele paralele, ca aparuse la o nunta sa faca poze, cu copilul de git saraca, ceva de genul asta. mi-am dat seama brusc ca stiu despre cine este vorba. tare ma amuzau realitatile astea paralele, pina in punctul in care am intervenit si le-am spus stop: "stiu despre cine e vorba, e o persoana pe care eu o vad alfel si nu vreau sa mai aud comentarii". imi placeau postarile ei de parenting, cele legate de muzica, tot felul de subiecte care ma faceau sa consider un cistig timpul petrecut in spatiul armoniilor. apoi a venit perioada in care intram pe blogul ei cu un nod in git si ieseam cu lacrimi in ochi. ma marca mult toata povestea cu boala, ma obsedau desenele hipertalentatei fetite, scrisorile ei, micile intimplari intre frati. ma impresiona puterea ei de-a lupta cu prejudecatile, cu boala, cu studiile, cu depresia, cu timpul... apoi, spun fara nicio urma de cinism, dintr-o data, toata situatia ei m-a ajutat sa vad si sa apreciez ceea ce am. anxietatile si angoasele ei erau o terapie pentru mine, bucuria ei de-a lua fiecare zi cu ceea ce-i aducea mi s-a parut un model, succesele ei mi-au luminat zilele. in aproape anul meu sabatic de fuga de pe blog, am fugit si din blogosfera, deci n-am prea mai vizitat blogurile preferate. sint consemnari pe care le-am pierdut, dar ma bazez intotdeauna pe prima impresie si in baza primei impresii scriu acest text. daca cineva mi-a placut de la prima vedere/citire, asa a ramas pina la final. scriu acest text pentru ca sint lucruri pe care nu am reusit inca sa i le spun, si mi-ar placea sa scriu cite unul pentru fiecare persoana de la care am avut ce sa invat si n-am apucat sa-i multumesc. si daca m-ar vizita si-am bea o cafea, sigur as pune sigur ros, presimt ca-i va placea.

amoruri de primavara, de spirit si de papile

spuneam mai demult ca o sa reiau incet-incet si pentru memoria mea, postarile recuperate de pe primul meu blog, cel disparut. aceasta este o postare reluata, sub acelasi titlu, din :

Apr 14, 2009 7:23 PM

magnolia, mon amour. o vad peste tot, mai putin in curtea noastra. dar mi-am promis ca foarte curind ne va onora cu prezenta ei delicata si intr-un fel senzuala, intr-un loc special amenajat.

radis, aussi mon amour. ridichile au gust de verde, de pamint, de apa, de primavara si deseori sint cam iuti. atunci imi plac si mai mult. aici si aiurea, oriunde merg, daca prind sezon de ridichi, nu ma pot abtine sa-mi iau citeva buchetele, fie ca sint alb-rosii si lunguiete, soi frantuz, fie complet rosii si mari cit niste mingi de tenis, ca cele unguresti. le maninc asa, oricum, tone. odata am facut multe afte de la o ridiche nespalata, degustata pe drumul de la piata catre casa. alta data m-am umplut de zeci de ace fine de cactus, strecurindu-ma pe linga o gradina de interior lyonez, absorbita de 2 manunchiuri de ridichi proaspat spalate. singura tentativa de depresie post-partum se refera la zvonul (demontat ulterior) potrivit caruia n-ar fi indicat sa maninci ridichi cind alaptezi. anul trecut am semanat ridichi in gradina. la finalul sezonului, cind am aruncat cu parere de rau un sac plin-ochi cu ridichi imbatrinite, am zis ca in sfirsit, m-am saturat. nu mi-am imaginat ca ramin atit de multe din 2 pliculete de seminte, dupa ce furnicile ridichivore devorasera deja citeva rinduri. 

l.e. dupa un timp a aparut si-n curtea noastra planta concupiscenta. voila: 

tensiuni (sau hai sa ne mai punem niste etichete)

traim vremuri intense, dar destul de interesante (daca stii ce sa faci cu ele). din pacate realitatea e destul de greu de imblinzit si nu oricine are forta si justificarea s-o faca. din pacate observ o lehamite si o lipsa de chef generala care, mai devreme sau mai tirziu, se transforma ori in nepasare, ori in agresivitate. sau in alte extreme. calea de mijloc e foarte greu de gasit. in comunicare, e ideal sa ne intilnim undeva la mijoc. e normal, dar normalitatea a ajuns un esec. normalitatea se confunda pentru prea multi cu rutina, blegeala, comoditatea, obedienta, pupincurismul. asa cum normalitatea mea pentru altii e rebeliune, extremism, intransigenta, aroganta. nu o data m-am confruntat cu etichetele astea, mi se intimpla mai des in vremurile premamicesti. insa acum iar am auzit ca se pling oamenii de mine ca cer prea mult, ca sint nemultumita, nervoasa, ca le e teama ca le sar la beregata. e mai simplu sa dea vina pe mine decit pe propria lor incompetenta. daca sint serioasa, inseamna ca sint suparata. daca sint corecta, inseamna ca sint nazista. daca vreau sa iasa lucrurile bine si de calitate, inseamna ca cer prea mult. si nici macar nu mi-am propus sa fiu asa... asta ma face sa ma intreb oare ce se va intimpla cind o sa-mi propun sa fiu o exigenta perfectionista agresiva?
cu ce fel de (etichete de) oameni m-am intilnit eu in ultimul timp? oameni care nu-si asuma provocari, oamenilor carora le place sa (le) fie caldut, nu vor sa fie deranjati din ale lor. apoi oameni care se pling mereu, ca nu le convine una sau alta, ca ei n-au diverse, ca statul nu le da. oameni irascibili, care exagereaza, care au sentimentul ca isi rezolva toate problemele injurind (si online). oameni flaminzi sa se auda si sa se vada, care sufera de lipsa de atentie sau de prea multe şefisme. oameni falsi, lacomi, lipsiti de scrupule, care nu stiu ce vor dar care transforma orice fel de relatie intr-un posibil interes. am intilnit oameni foarte diferiti, cu alte prioritati decit ale mele. ne intilnim la mijoc, sau stam fiecare in nisa noastra? intilnirea e dificila, efortul e mare de ambele parti. am observat, am comentat diverse situatii personale in mediul casnic sau familial si am trecut mai departe. nu vreau sa ma incarc cu povestile nimanui, am atitea de facut! nu port pica, nu judec, nu ma apuc sa bat apropouri. ma detasez foarte usor. pentru ca... si acum vine vestea buna. mai exista oameni a caror normalitate e foarte apropiata de normalitatea mea. exista oameni nebuni si frumosi, oameni generosi, oameni care adorm fericiti doar pentru ca le e copilul sanatos. sau pentru ca le-a reusit nu stiu ce prajitura. stiu oameni care gasesc mii de alte bucurii decit sa-si umple cosul cu de toate la supermarket. oameni care rid, in primul rind de ei insisi. oameni care se pun de-a curmezis sistemului si isi nasc copiii acasa, sau isi dau demisia din corporatie si se dedica artei sau oricaror activitati cu venituri mici si instabile. cunosc oameni care iau realitatea lor sau a celorlalti, o modeleaza creativ si o transforma in mesaj. oameni care nu se iau atit de mult si de grav in serios, care nu sint atit de preocupati de persoana lor ca si cum ar fi eterni pe acest pamint. am in jur astfel de oameni, ii stiu, exista. nu vreau sa ajung nicaieri cu textul asta, nu vreau sa trag nicio concluzie. concluzia e a fiecaruia.

mi se deschid caile

de la un timp mi se intimpla lucruri bizare. intimplari surprinzatoare, la limita paranormalului, m-au urmarit mereu, insa acum parca am intrat pe tarimul intilnirilor dintre ginduri.
am visat intr-o noapte o persoana draga, care mi-a fost mentor in adolescenta, si cu care nu mai vorbisem de foarte multa vreme. in vis, ne intilnisem intimplator pe strada. a doua zi, mergind cu masina pe stradutele mele de scurtatura, am vazut-o pe un trotuar, vorbind la telefon. am tras pe dreapta si ne-am intilnit. dupa citeva zile, am intrat intr-un magazinas in graba mare, sa-mi iau un elastic de prins parul. am facut un pas in magazin si vinzatoarea mi-a indicat un raft, zicind "aici avem elasticele de par". jur ca n-am apucat sa deschid gura! zilele trecute am purtat o discutie cu cineva care (mi s-a parut?) mi-a spus pe nume cind m-a salutat: "buna, b..." pentru mine toata discutia a continuat de la premiza ca persoana in cauza ma cunostea, in timp ce eu cautam in memorie sa aflu de unde ne stim. cind ai impresia ca stii pe cineva discutia curge foarte degajat, se induce o oarecare familiaritate. ei bine, la final mi-a spus ca nu am facut cunostinta, si s-a prezentat.
concomitent, devin tot mai intransigenta si nu mai am chef sa-mi pierd energia cu birfe si şuşanele.
(postare scrisa in urma cu vreo luna, dar ce data intimplatoare mai buna de publicare sa fie decit azi 111111?)

5 ani pe altarul casniciei

a mai trecut un an de cind ne-am luat cu pirostrii, nași si tot tacimul. n-o sa uit niciodata agitatia zilei de 24 iunie 2006, cind am bifat si "primaria" si "biserica" in aceeasi zi, apoi petrecerea cu haosul ei aferent de zeci de pupaturi si ciocnituri de pahare... ma trec fiori, prea multa organizare si prea multe conventii sociale intr-o singura zi. desi lumea spune ca am avut o nunta frumoasa, desi am avut ocazia unica sa ajung in clubul bamboo, fiind rapita si dusa acolo, n-as mai face. deseori ii spun sotului, in gluma, ca n-o sa ma despart de el pentru ca nu mai vreau sa ma marit inca o data. alteori, tot in gluma, ii spun ca imi luam talpasita de mult daca nu era petru. deseori vorbim despre cine pe cine paraseste, cine ce/citi iubiti are, la masa cu prietenii, spre stupoarea lor. ne da mina sa glumim cu astfel de lucruri, sintem total relaxati pentru ca stim ca avem ceva unic impreuna, si nu doar copilul sau un credit ipotecar. relatia noastra a inceput in urma cu 9 ani atit de frumos, apoi oribil, a continuat ciudat si promiscuu, iar apoi s-a asezat numai bine in albia ei, ca potrivita cu mina. nu va ginditi ca dupa atitia ani impreuna am ajuns sa ne cunostem atit de bine incit ne-am plictisit. nici pe departe, mai sint inca atitea de aflat, plus ca fiecare devine altul odata cu trecerea timpului. cu toata rutina unei familii, nimic nu ramine la fel, cel putin cind e vorba de copii. nu stiu cum ar fi fost relatia noastra fara petru: mai buna, mai rea, habar n-am. o vorba de duh zice ca prietenia inseamna o minte cu 2 trupuri. de acord. altfel, tot ce-am spus anul trecut ramine valabil. cu diferenta ca anul acesta sarbatorim nunta de lemn.

citatul zilei

pe bara din dreapta: "my motto - sans limits" Isadora Duncan

despre tico, numai de bine

o masina scoasa din service se comporta ca un om proaspat intors din spital. cu tot corpul rascolit, deprimat si incercat de dureri noi, posesor uneori si de vreo ustensila chirurgicala uitata printre maruntaie. cu vreo luna in urma m-am dus sa-mi schimb ambreiajul cu tot pedalierul (literalmente ambreiajul se incrucisa cu frina, nu ma intrebati cum am ajuns acasa) si toba. a doua zi dupa venirea acasa, stopurile de frina ramineau mereu aprinse. a treia zi, frisona rau la ralanti. apoi nu se mai inchidea portbagajul, iar mai nou mi-a crescut consumul (probabil pierde benzina pe undeva). fara nicio legatura, ieri am constatat ca magazinul de piese daewoo nu mai exista. btw, am primit drept martisor de la sot un filtru de benzina. lucky me!

esente, arome, senzatii

hi! my name is doityourselfallhomehandmadeartcraftfoodbeauty.
fiind mereu o "naturalista" in privinta consumabilelor importante ale vietii (macar ca intentie, daca din comoditate mi-a fost in general mai simplu sa apelez la produse de supermarket sau farmacie), recentul val bio/eco/organic al ultimilor ani m-a prins cu bratele deschise si pe mine. incetisor, dar sigur schimb rind pe rind provenienta produselor, si nu pentru ca acum m-a luat si pe mine moda, ci pentru ca acum e mai simplu sa gasesti anumite produse, iar preturile nu mai sint asa de prohibitive. ce ma bucura foarte tare este ca acum se gaseste si materie prima si o sa ma auziti, ca miine, ca ma apuc si eu sa fac creme si lotiuni. pina atunci, comand pe net si va recomand din suflet Herbine (ii gasiti magazinul pe breslo.ro), este o fata cucuiata din Cluj care face dermo-cosmeticale cu mult drag (si despre care s-a mai scris si aici). nu va pot spune ce mirosuri degaja cutiuta cu surprize in care mi-a trimis Amy comanda, si cum ne bagam toti nasul in ea cind treceam pe acolo, inclusiv pisica:) am incercat mai multe produse si le recomand pe toate, top of the top fiind crema de miini (care este balsam pt miinile mele mereu uscate). desigur mai sint si alti producatori, alte magazine. mie imi place enorm ideea ca poti sa-ti faci si tu acasa cosmeticele, detergentii (cu nucile de sapun pe care le lauda Raluca atit de des - eu nu am inca o parere, nu le-am testat decit putin) la fel cum iti prepari mincarea sau conservele de iarna. asa ca va rog sa mai renuntati la branduri cu parabeni si sa va aruncati un ochi pe net la produse de genul asta si sa incurajati micii producatori, ei sigur nu exploateaza muncitori in china. macar! (pauza, ma duc sa-mi mai dau cu crema pe miini) tot din categoria doityourself mentionez o premiera, prima tava cu briose (ma rog, 2 a cite 6). cum febra brioselor a cuprins tot bucurestiul, cu greu am gasit tavi de calitate, asa ca in maxima frustrare am facut zilele trecute "briosa turnata" intr-o tava obisnuita. s-a mincat, dar n-a fost chiar un succes, asa ca trebuia musai sa fac unele in forme cit mai repede, sa-mi spal pacatul. si mi l-am spalat cu niste briose panettone, umplute cu nuci, migdale, rahat si ciocolata. au iesit nesperat de bune, avind in vedere ca dispozitia mea nu e cea mai optimista zilele astea, chinuita de o laringo-faringita care nu ma lasa sa dorm de citeva nopti. si asa, printre tot felul de remedii naturiste de plafar, cum altfel, a trebuit sa intru si-ntr-o farmacie unde am dat peste cutiuta verde magica, intrebind de ea intr-o doara, mai mult in gluma. nu e magica pentru ca m-ar fi vindecat, nici vorba, micutele conuri verzulii nici nu mi se mai par asa mentolate ca acum mai bine de 20 de ani (cum larg s-a dezbatut si pe FB la postarea imaginii cu pricina), ci pentru ca am gustat o bucatica de copilarie. incercati sentimentul daca aveti chef, sa vedeti cum, prin intermediul papilelor, va intoarceti in timp.

ultima saptamina a anului

nu stiu la voi, dar la mine, facindu-mi acum o lista de to do-uri pt saptamina care tocmai a inceput, lucrurile se prezinta turbulent si nu se lasa deloc ordonate. e absurd, nu stiu cum de s-au inghesuit asa toate, unele aminate, altele la termenul lor, vine sfirsitul lumii la finalul acestei saptamini? o fi asta ultima mea saptamina din anul nr. 31, dar totusi. pe linga deadline-ul obisnuit de job, miercuri predare si treaba cu alergatura aferenta, mai exista: 3 vizite la 3 doctori diferiti (chestii curente), o serie de conferinte de miercuri pina simbata, o intilnire cu v. aminata de sapt trecuta, alta intilnire cu d. si s. programata, un drum undeva, o programare la cosmetica, alta programare in alta parte, alt deadline la un material de predat cuiva care vine in tara marti, inca o intilnire cu mai multe persoane, c'mon. si cine stie ce mai aduce si factorul neprevazut, legiferat de mult in tara mea. sa vad ce pot sa tai, ce sa arunc si ce sa amin, si nu-mi vine decit sa spun:

ceata asta imi da dureri de cap

ce e cu meteo-sensibilitatea-dependenta asta ? de 2 zile, de cind s-a pogorit ceata gri izolant-dezolanta, simt ca jumatate de cap nu-i al meu, e un corp strain care se incapatineaza sa nu se integreze intregului, iradiind niste dureri surde si persistente cu care ma culc si ma trezesc. sa-mi amintesc sa nu emigram intr-o tara mereu umeda, in amsterdam m-a durut capul toata saptamina petrecuta acolo. n-am nimic cu ceata, insa durerea de cap e enervanta, nu pot gindi cum trebuie. il intreb pe sot: daca imi pocneste ceva in cap? nu vorbi prostii.

dimineata, cind m-am trezit, am alunecat pe scari. un cap suferind, un corp adormit si desculț pe scarile lucioase. din scara in scara, ultimele 3. pe scarile lucioase de lemn se cade ca in desenele animate, țup, țup, țup. doar ca eu nu am cazut asa frumos, ci dezlinat, de teama sa nu scap telefonul pe jos si pe care oricum l-am scapat. vinatai pe ambele brate, spatele in valuri, o falanga luxata la mina dreapta (:)), circel in gamba stinga. nu mai stiu daca am alunecat din cauza circelului, sau circelul mi s-a pus in cadere. eu am dat treptele cu lac, 2 "mâini", dar copilul e atent si are mereu cipici antialunecare. partea buna este ca aceasta cazatura nu mi-a adus si alte prejudicii, ba cred ca mi-a facut bine. corpul se face prezent, atunci cind nu mai e bagat in seama cum trebuie. e bine ca oamenii sa mai si cada din cind in cind, in ei si in afara lor. daca m-ar lasa si durerea de cap ar fi totul bine.

ciinele latra gros. e ceata si lui petru ii place. ii spun unei prietene la telefon ca petru e incintat de ceata, iar el, auzind, ma corecteaza: "nu sint incintat, doar imi place".

senzori feminini

sotul e mereu contrariat cind ma aude facind comentarii ca acesta "cu X nu cred ca voi avea vreo relatie, poate ceva supeficial de genul bună-bună și atât, si simt ca e reciproc". il intriga foarte tare (si siguranta cu care dau verdicte de la prima intilnire, dar si faptul ca nu dau nicio sansa ca acest lucru sa fie combatut ulterior, invocind reciprocitatea) si mereu imi cere lamuriri suplimetare. dom'le, nu o simt. desi e frumoasa, are o voce care ma zgirie pe creier. si hai sa nu fiu exagerata, nu e nimeni raspunzator de vocea cu care se naste, dar felul alintat in care vorbeste e total enervant, imi vine sa-i pun calus. sotul ride: poate asa a fost crescuta. bai nu stiu, sa te rasfeti cind vorbesti, e cam penibil la virsta asta. si ma rog, as trece peste, la cit de rar ne vedem, insa tipa nu are deloc simtul umorului, nu stie ce-i ala. iar de oamenii care n-au nici cel mai mic simt al umorului imi e greu sa ma apropii, stii... pai ce, ca n-a ris la glumele tale ? bai nu, nu am pretentia ca sint cea mai amuzanta persoana, dar pur si simplu nu se prinde de gluma, deloc, tii minte... da, penibila faza, si barbat-su' s-a simtit cam prost... in fine, hai sa nu fiu birfitoare, insa cel mai aiurea mi se pare cum se poarta cu copilul. nu-i greu sa-ti dai seama ca e scapata relatia de sub control... nu stiu, dar simt ca nu pot comunica cu astfel de persoana. nu vreau s-o judec, fiecare cu treaba lui si nici nu-mi pasa, insa nu vreau sa mi-o bagati pe git, atit.

puteam sa va scutesc de tot acest dialog, dar tin la oralitatea stilului. :)

sa-mi spuneti voi fetelor acum, daca nu-i adevarat ca noi avem un al nu-stiu-citelea simt care ne avertizeaza de la inceput asupra unor situatii sau persoane. sa nu se supere masculii sau (para)psihologii care isi pierd vremea pe aici, insa cred ca acest simt e dezvoltat in general la femei si mai cred ca din el se naste si instinctul matern. desi nu toate sint constiente de capacitatile lor senzoriale, cele mai multe femei tin cont de ele si miros imediat lucrurile, ca un animal. al 6-lea simt, intuitia, cred ca functioneaza ca o carapace si se poate exersa puterea ei, in timp. trebuie doar sa fii foarte atent la ce e in jurul tau si sa decodifici. cum iti dai seama imediat de potentialul unei relatii? evident, nu stii cum se va termina, dar stii daca are sanse reale sa existe. sau mai degraba, stii cind nu are cum sa existe.

eu am persoane pe care le numesc "prieteni" chiar daca nu am avut timp sa dezvoltam aceasta relatie, insa simt ca exista un sentiment de baza, reciproc, care ar putea sadi o prietenie la un moment dat. dar nu va luati dupa mine, eu m-am indragostit de fiecare data la prima vedere, si asta spune destule.

alt mesaj de dincolo

v-ati prins deja ca sint un pic paranormala si mai ales ca am abilitatea de a capta mesaje din alta dimensiune, nu ?:) n-o sa ma duc sa performez la otv, insa ma (le) iau destul de in serios si meditez o vreme la aceste intimplari fictive.
azi-noapte se facea ca eram in casa bunicilor (casa care nu mai apartine familiei de peste zece ani, de la trecerea ultimei bunici la cele vesnice, dar pe care o visez foarte des -si casa si bunica-). eram in prezent, in vizita cu o prietena, ii povesteam cum au reconstruit bunicii casa dupa inundatie, cu prispa foarte inalta. apoi am ramas singura un moment si am auzit foarte clar in cap aceasta fraza :"cind ti se pare ca te-ai infundat pe un drum, nu te alarma, ia-ti un timp de ragaz si cauta altul, e normal sa fie asa in viata; cind mergi pe strada cu masina nu trebuie sa urmezi un drum drept, asa e ? gindeste-te la asta si nu-ti fie teama sa o iei pe alta strada". apoi totul a parut foarte simplu, dintr-odata, in vis.

mesaj de dincolo

azi-noapte am visat-o pe l.m.b. (o persoana draga a carei disparitie s-a petrecut fulgerator in urma cu 3 ani, si despre care imi tot imaginez ca voi scrie citeva rinduri). era si ea prezenta la o intilnire "de serviciu", intre colegi (niciunul dintre colegii din vis nu exista in realitate), insa stiam ca ea nu are ce sa caute acolo. statea pe un scaun si nu spunea nimic, iar cind am ramas singure m-am dus spre ea, si, izbucnind in plins, am vrut s-o intreb cum de s-a intors de dincolo. ea mi-a facut semn sa nu spun nimic, mi-a intins doar bratele sa ma imbratiseze si mi-a soptit "adevarul este aproape". instantaneu m-am trezit plingind si nu mai tineam minte nimic. am adormit la loc si cind m-am trezit iarasi, dupa vreo 2 ore, mesajul mi-a revenit clar in minte. ce vrea sa insemne, ma tot gindesc...

imi SUIEra in cap

cum sa fac sa scap de piesa asta, care ma obsedeaza de ieri si-o tot aud in urechi, chiar si noaptea cind ma trezesc? in general cum se scapa de melodiile obsedante? asculti continuu muzica, sa le atenuezi efectul, sau le lasi sa-si faca de cap cit vor si sa te paraseasca singure, la fel cum au venit? sau e boala aia de care nu ai cum sa scapi? oricum, nefiind mare fan Suie, trebuie sa recunosc ca piesa si-a atins scopul: soundcheck, souncheck...

si daca

n-am ramas cu restante de postare aseara doar pentru ca am vrut sa induc cu nepolitete cititorilor mei de ieri sentimentul de neterminat, de coada de peste, de cirlig, de incompiuto deliberat.
si asta, recunosc. insa simpla formulare a unor ginduri reprobabile poate sa atite energiile, ca atunci cind te imbolnavesti doar pentru ca te gindesti la boala. si totusi, nu ma pot abtine.
daca relatiile s-ar sfirsi dupa primul sarut sau casniciile s-ar dizolva dupa luna de miere, daca ne-am lasa copiii sa plece de acasa imediat dupa ce i-am naste, daca ne-am da demisia imediat dupa ce am obtine slujba, daca am arunca toti banii in foc dupa ce am cistiga la loto, daca am eradica orice forma de comunicare imediat dupa ce am cunoaste niste oameni in a caror companie ne-am simti noi ?

ăăăăă...

cum să începi un email către un frate cu care rupeai din aceeași lipie și întingeai în aceeași farfurie cu humus într-o vreme, dar cu care, din cauza drumurilor divergente ale vieții, n-ai mai vorbit de vreo câțiva ani buni ? are sens în cazul ăsta să-ți mai ceri scuze, sau asta-i doar o convenție peste care putem trece cu naturalețe ? 

cercul ex-boyfrienzilor disparuti

am facut destule in pauza asta de blogosfera, dar nu scriu acum rezumatul. vreau sa scriu repede niste vise inlantuite, pina nu le uit. despre uitare, ieri conduceam si mi-a venit o idee geniala, formulata ca o fraza coerenta, inteligenta si funny. eram atit de sigura ca mi-o voi aminti sa o scriu undeva mai tirziu, dar n-a fost sa fie. si voi va pierdeti frazele din cap? cum spune petru: "asta e o ideea noastra secreta, sa nu afle nimeni, sa nu ne faca nimeni o gaura in cap sa se uite la ea". uneori simt ca am o gaura in cap prin care se scurg chestiile misto care-mi vin in minte si pe care le uit ulterior. oare la batrinete ma paste uitarea eterna ? sper sa nu.
intr-o noapte, cred ca eram pe la gimnaziu, m-am trezit din somn si am scris ceva (cum altfel decit genial:)) pe o hirtiuta. dupa care am uitat. cind mi-am amintit, era prea tirziu, n-am mai gasit-o. poate ca nici n-am scris-o, doar am visat. revenind la vise, in intervalul asta am visat ceva foarte bizar in care eram implicati eu, ex-boyfriend si sotul meu, care era foarte furios pentru situatia din vis. a doua zi m-am gindit ca n-are sens sa-i povestesc sotului elucubratiile mele nocturne, insa noaptea urmatoare am visat ca i-am povestit si s-a enervat iarasi. bineinteles, de data asta i-am povestit si amuzat, mi-a zis ca ar trebui sa-l sun pe ex sa vad daca nu cumva a patit ceva. a treia noapte am visat ca i-am povestit acelasi vis ex-ului, i-am amintit si de recomandarea sotului, iar el era destul de trist.
dupa citeva zile, adica azi-noapte, am visat iarasi ceva in care era implicat un ex mai vechi decit ex-ul de mai sus (ex-ul 2), ex-ul de mai sus si sotul. acestia din urma erau furiosi pe mine pentru faptul ca eu ma intilnisem cu ex-ul 2 si ii dezamagisem.
asa cum se stie, lucrul simpatico-ipocrit care se intimpla pe facebook este ca poti deveni prieten cu toti ex-ii, dar lucrul de-a dreptul comic este ca si ex-ii pot deveni prieteni intre ei, asa cum mi s-a intimplat sa-i vad azi pe cei doi ex-i pe care i-am visat azi-noapte dusmani.