de ce imi place sa ma uit la box ?

"Vitali Klitschko si-a pastrat centura de campion al greilor (WBC) si dupa disputa cu Shannon Briggs, pugilistul din Ucraina reusind un meci superb impotriva americanului." un rind despre meciul de simbata seara, cules de aici.

nu sint pasionata de box, in sensul ca nu stiu cine e campion, la ce categorie, nu stiu prea bine regulile, daca a fost upercut sau croseu, ce diferente sint intre meciurile de box profesionist si amator, dar de cind ma stiu am preferat sa ma uit la box in loc de oricare alt sport. vedeam cu mare placere pe vremuri meciurile transmise noaptea de hbo, ocazional pe cite un canal de sport si e clar ca box-ul exercita asupra mea un fel de atractie greu de explicat. nu e vorba doar de lupta unu la unul, pentru ca alte sporturi de confruntare fizica (wrestling, k1, judo, sumo sau chiar sporturi mai curate, cum ar fi tenis) nu ma atrag (sa le urmaresc). de ce imi place sa ma uit la box, avind in vedere ca orice schimb de pumni cu care iau contact vizual pe strada, imi provoaca fiori de greata si-mi strica toata ziua ? ma gindesc la asta de aseara, de cind am vazut meciul klitschko vs. briggs. ce mi-e clar si mie, o nepriceputa, e ca box-ul, ca show dar si ca sport, a evoluat foarte mult. cred ca s-au impus reguli de safety care-l fac sa fie mai "curat". productia in sine, de show, e foarte catchy: visuals foarte reusite, muzica live, dj's. nu stiu daca m-as duce vreodata sa vad un meci live, dar stiu ca box-ul e un sport care a inspirat o groaza de filme, nu cred ca mai e alt sport asa de popular in cinematografie. si ca sa ilustrez cu un exemplu, va mai amintiti de charles bronson ? (dupa parerea mea un actor misto cu potential pierduit in filme de serie B)



deci fetelor, v-ati da baietii sa practice acest sport ? ia uitati ce corpuri frumoase rezulta (oare de aia imi place sa ma uit la box :) ?

(fratii klitschko, intr-un pictorial cam kitsch)

o calatorie in trecut si viitor

aseara dupa ora 12, sotul a venit in camera copilului unde adormisem, si mi-a soptit:
"sintem la capatul pamintului. hai sa facem o calatorie spre centrul lui, o ora jumate"
"?!"
"am un documetar cu radiohead"
nu-l vazusem: '97-'98 si atit de actual. dupa, de pofta, am mai vazut si-un concert din 1994. ne-am culcat in zorii diminetii, cu un sentiment asa placut de normalitate.
a fost una dintre cele mai frumoase nopti din ultimul timp, multumesc.

aveam un lapsus, la ora pamintului

era vorba de Abel Ferrara si de filmul lui, Bad Lieutenant



si mai era vorba si de Rafi Pitts, pe care l-am avut mentor la aristoteles in prima promotie, si care mi-a dat calificativul la final, cind mi-a venit rindul, de "hell of a mother" (chiar eram gravida in momentul ala). Rafi a facut filmul asta cu Abel, in seria Cineastes de notre temps



urmind modelul profesorului lui si initiatorul acestei serii de documentare cu regizori, André S. Labarthe (aproape ca uitasem, dar ne-a tinut si el un curs), care realizase, pe linga alte zeci, un film cu John Cassavettes, in urma cu aproape 40 de ani



de fapt dl Labarthe a fost unul dintre reprezentantii Nouvelle Vague, si ca sa vedem inca o data ca n-am ajuns aici degeaba, in 1999 si Takeshi Kitano a avut un episod dedicat in Cineastes de notre temps. si ca sa inchidem cercul si mai mult, Labarthe a facut ulterior un film si despre William Forsythe.