despre frica la 2 ani

acum 2-3 saptamini, cind m-am dus sa-l iau pe petru de la gradinita, educatoarea m-a intrebat:
"lui petru ii este frica de avioane ?"
"frica ? de unde si pina unde ? avioanele ii plac foarte mult, trec pe deasupra casei noastre si ii plac luminile si sunetul... si oricum, nu stie cuvintul..."
"pai eram in curte, a trecut un avion si mai multi copii, printre care si petru, au zis ca le e frica, l-am luat in brate..."
atunci e clar, a invatat de la ceilalti. inca un lucru minunat deprins la gradinita, nice... acasa te zbati sa-l cresti puternic si curajos, iar societatea ii baga pe git frici si fobii.
de la intimplarea asta, a inceput sa zica si acasa "fica, fica" la diverse lucruri. uneori o face doar ca sa ne testeze, alteori, pentru ca s-a prins ca asta e un cuvint la care de regula oamenii mari il iau in brate si arata compasiune, insa nu mi se pare ca inca simte frica, ca sentiment. pentru ca noi nu l-am intrebat niciodata "ti-e frica?", nici nu reactionam prea tare cind spune "fica" la zgomotele avioanelor, la ciini si alte animale, etc. nu plinge, nu ii bate inima, fuge doar in casa. singurul moment in care cred ca s-a speriat de un zgomot, a fost in urma cu vreo 2 luni, cind am fost in gara s-o astept pe maica-mea, si a vazut o locomotiva de aproape. insa atunci nu stia cuvintul, dar a tinut minte si acum imi spune, traducind: "bunica,trenul, zgomot, frica".
in general cred ca e o joaca, dar totusi simte lucrurile iesite din comun care ar putea stirni acest sentiment. ca videoclipul de mai jos, care mie imi place f mult iar el, inca dupa primele cadre, mi-a spus sa schimb pentru ca ii e frica. de data asta am schimbat, pentru ca sint imagini si cine stie, le-ar putea visa... nici nu vreau sa-l fortez sa-l pun fata in fata cu lucruri care nu-i plac, doar sa-l "calesc", dar nici nu vreau sa-i dau apa la moara, sa-i construiesc niste frici din nimic.

cinste si corectitudine, testul cu brio

acu' 2 zile ma aflam intr-o galerie "fondul plastic" sa cumpar diverse. cumpar ce gasesc si pentru ca vinzatoarea era super aiurita, in paralel mai vorbea cu 2 persoane, cauta niste rame, invirtea de colo-colo niste pinze, fac ce nu fac aproape niciodata, ma uit sa vad restul pe care mi l-a dat si constat ca mi-a dat cu 50 de ron in plus. atunci fac ceea ce fac de fiecare data, ma intorc sa-i dau banii inapoi. si acum urmeaza partea care ma face sa scriu acest post (sau credeati ca l-am scris pentru a-mi evidentia cinstea ce ma caracterizeaza ? e adevarat, sint cinstita, dar nu si ipocrita si recunosc ca dupa aia m-am gindit pret de o secunda ca mi-a fi prins bine pe moment banii aia.) in fine, ma intorc sa-i dau banii femeii:
eu, intrerupind-o: "ma scuzati, mi-ati dat restul la 100 de lei, insa eu va dadusem 50. uitati 50 inapoi"
ea, in continuare aiurita: "sinteti sigura ? ia vedeti in portofel, nu cumva va inselati ?"
eu, lovita zdravan de talazul indoielii: "pai nu cred, parca tin minte ca aveam doar 50 lei, atit"
ea, in continuare lasindu-ma cu mina intinsa: "cum credeti"
eu, nestiind ce sa fac, insistind sa ia banii: "sigur, asa e, aveam doar 50"
ea, luind banii: "ia vedeti, atunci aveti restul bun la 50? ca mi se intimpla sa mai gresesc"
eu, dind sa ies pe usa: "am observat. da, e restul bun"
ea, rizind: "ei, lasa ca de unde nu am (si atunci ma asteptam sa spuna "de acolo pierd", dar ea a spus) de acolo am parte".

am iesit profund uimita de mentalitatea ei "de unde nu am, de acolo am parte"...pe cine mai auzi in ziua de azi atit de pozitiv si optimist ?

p.s. mi s-a intimplat recent si vice-versa, rest la 50 in loc de 100. ce credeti, cum a reactionat vinzatoarea ?

ilustrate cu flori de cimp

in drumul meu zilnic de la tara la oras