Sint treaza dimineata

Chiar sint! M-am trezit sa pregatesc copilul de scoala si sa-mi scutur blogul de praf. Acum vreo 5-6 ani, cind m-am apucat de blogareala in concediul de maternitate, ma gindeam ca peste foarte, foarte mult timp, atunci cind copilul va creste si va merge la scoala, nu voi mai putea scrie tot ce imi trece prin cap despre el, pentru ca s-ar putea sa nu ii convina sa citeasca colegii sau profesorii intimplarile lui de acasa. Uite ca am ajuns aproape de momentul asta, copilul a inceput scoala si imi dau seama ca a mai ramas putin din vremea blogarelii mele lipsita de griji - un motiv suficient de puternic incit sa spun ca pauza de blog personal a fost cam mare si am de recuperat (bine, facebook-ul si totuldespremame.ro au fost doua motive destul de puternice sa nu mai am timp si de blog).

Asadar revin aici cu o istorioara petrecuta ieri (din care vedem cit de multe avem de invatat de la copiii nostri). L-am rugat pe Petru sa stringa intr-o punga de hirtie nucile puse la uscat in balcon. Ba ca ii e foame, ba ca ii e somn, ba ca si-a lasat jocul nesupravegheat, orice pretext numai sa nu spuna ca n-are chef. Vazind ca niciun argument de tipul "toti facem cite ceva in casa" sau "fiecare membru al familiei trebuie sa isi aduca contributia la viata ei armonioasa", spre seara m-am gindit sa il abordez cu ceva mai jucaus: "Petru, sint niste nuci triste in balcon care striga ca nu vor sa mai stea insirate si ca vor sa fie puse in punga, toate la un loc. Ce zici, le ajuti sa fie impreuna?" "Da?" intreaba el indreptindu-se spre balcon. Zimbind in sinea mea ca firea lui empatica a invins, il aud citeva secunde mai tirziu "Auziti nucilor? daca sinteti asa de destepte sa vorbiti, nu mai bine sariti voi in punga si va puneti singure?" dupa care s-a intors pe calciie si s-a dus in treaba lui. Nucile au ramas mute, insa pe mine m-a bufnit risul. Touché!
Deznodamintul: Tatal lui s-a oferit sa il ajute si le-au strins impreuna.
Later edit: Nucile au fost fericite.

noutati din zapada

de cite ori in viata nimeresti 121212
cam tot de atitea ori ca 111111 sau 101010, 999, 888, 777...

deci o zi de 12 intr-o luna de 12 si un an de 12
moda de azi a facebookului
cum sa ratez sa postez si eu ceva pe blogul prafuit

dar scriu, cum sa nu scriu
recenzii, articole, sfaturi si mici jurnale, pe site la totuldespremame.ro
aici
iata o imagine de astazi, cu prima zapada a iernii, cu ger, cu oz care in continuare fura manusi si un copil mare si jucaus
sintem bine
nu e un an usor, nu s-a incheiat
ne vedem pe 21.12.12

simulacru

cum ar fi daca, aflat in fata unei alegeri majore, ai putea sa simulezi viitorul cu cite o mostra din fiecare hotarire?
uneori poti face asta, si credeti-ma lipsita de curaj sau doar precauta, nu-mi place sa dau vrabia din mina pe cioara de pe gard, cel putin atita timp cit vrabia inca nu miroase (exceptie fac relatiile; cind incepe sa se imputa o arunc fara stringere de inima). dar de exemplu daca as vrea sa-mi schimb locul de munca, nu mi l-as parasi pe cel vechi definitiv, mi-as lua un concediu mai lung si as merge cu ele in paralel, sa vad cum imi place. daca as vrea sa ma tund foarte scurt sau sa-mi schimb culoarea parului, as proba cu o peruca sau mi-as ajusta coafura in photoshop inainte de schimbare. nu e un exemplu foarte bun pentru ca parul creste repede, nereusita nu e mare pierdere. dar sa faci asta cu un animal? e preferabil. iei un animalut de proba de la cineva, il tii citeva zile si vezi daca ai responsabilitatea necesara sa ingrijesti un animal. dar cu un copil? si asta se mai poate. te oferi baby-sitter part-time pentru o perioada si vezi daca ai rabdarea, determinarea si timpul necesar sa cresti un copil. dar cu o casa? daca trebuie sa-ti schimbi casa si procesul e ireversibil si n-ai niciun glob de cristal la indemina si nici abilitatea de-a ghici in el, cum sa faci sa vezi daca procedezi bine? de exemplu vrei sa te muti de la oras la sat, si nu-ti permiti si una si alta, cum sa faci sa vezi daca ti se potriveste traiul in mediul rural? si nu, nu se pune sa mergi in vizita la cineva o zi-doua. si apoi invers, satul de problemele aferente traiului la tara, ti se arata brusc sa-ti schimbi viata si sa te muti la oras, uitind de fapt cum mai e. ti se face chef sa pleci naibii din tara, nestiind de fapt ce inseamna asta (se exclude perspectiva turistului). uite, eu as vrea sa fac un schimb de case, si apoi un schimb de tara. pentru ca vrabia mea inca e calda, letargica e drept, dar are inca viata in ea. si trebuie sa vad daca mai are sanse de supravietuire.

de-ale noptii

"mamiii, m-ai parasit?" s-a auzit azi-noapte din camera copilului. desi peste o saptamina va implini 5 ani si se crede deja barbatel, baietelul nostru e inca dependent de noi la somn, dupa urmatorul ritual: adoarme in patutul lui, tot cu paturica, iar (unul dintre) noi ii citim povesti inainte de culcare, inghesuiti pe canapeluta de 1,20 m din camera lui. uneori se intimpla sa adormim si noi acolo, ori cu genunchii la gura (cazul meu), ori expandati cu picioarele pe jos (sotul), urmind ca la un moment dat sa ne extragem si sa ne indreptam oasele in dormitorul nostru, aflat usa in usa cu al copilului. cind nu adormim, iesim usurel dupa ce adoarme copilul. se intimpla insa sa ne mai strige noaptea, pe mine mai des, chiar si de citeva ori pe noapte. ma duc de fiecare data si chiar sint cazuri cind dorm mai mult acolo decit in patul conjugal. spune doar "stai cu mine", sau vrea sa bea apa, sau cind e racit vrea sa-si sufle nasul. dimineata insa e mereu ok cind se trezeste singur. azi-noapte cica visa ceva cind m-a strigat. lucrul cel mai amuzant este ca de cite ori ma mut noaptea in camera lui, vine si pisica dupa mine. ma ghemuiesc pe bucatica aia de canapea, ma invelesc cu o paturica de bebelus, si hop si pisica calare pe mine. iar cind ies, are grija sa ma urmeze. asa ne plimbam noi noaptea, unii dupa altii.

zona crepusculara

odiseea intimplarilor absurde continua, probabil dl. Eugene ar fi gasit traiul in mediul nostru rural subiect de inspiratie. asta-seara, chiar dupa ce terminasem baita copilului si ne pregateam de citit urmatorul capitol din Habarnam inainte de culcare, s-a auzit o masina plecind in tromba de pe loc, apoi un zgomot puternic concomitent cu o pana de curent. am aflat ulterior ca un biped beat muci a luat o masina care nu era a lui si vrind sa ocoleasca un stilp, s-a infipt cu ea in tabloul nostru electric, dupa care a esuat intr-un sant. surprins imediat pe strada de niste vecini si luat la intrebari, idiotul s-a justificat impleticindu-se ca a auzit pe cineva plecind cu masina lui nea' Ion si a fugit sa-l prinda pe infractor, doar ca acesta a parasit locul accidentului. dupa care a disparut in noapte. iarasi politie, ancheta, vecini, poze, declaratii. e trecut de 12 noaptea, e bezna, sotul a plecat la sectie sa declare ce stie, si singurul lucru la care ma pot gindi este ca daca as fi conspiracy-freak cu siguranta as crede ca ruralii s-au aliat sa ne izgoneasca inapoi in oras, unde ne e locul.
l.e. o veste buna: sunati insistent, astazi s-au mobilizat cei de la electrica si au rezolvat temporar problema alimentarii in gospodarie cu c.e. (pina miine, zic ei, cind reparatia va fi definitiva) si alta veste buna, din categoria "bine ca n-a fost mai rau": la 2m de panoul electric se afla panoul de gaz. lucru care ma face sa ma intreb asupra sigurantei instalatiilor de acest tip, cu panoul pe strada, expus oricaror accidente.

ultima saptamina a anului

nu stiu la voi, dar la mine, facindu-mi acum o lista de to do-uri pt saptamina care tocmai a inceput, lucrurile se prezinta turbulent si nu se lasa deloc ordonate. e absurd, nu stiu cum de s-au inghesuit asa toate, unele aminate, altele la termenul lor, vine sfirsitul lumii la finalul acestei saptamini? o fi asta ultima mea saptamina din anul nr. 31, dar totusi. pe linga deadline-ul obisnuit de job, miercuri predare si treaba cu alergatura aferenta, mai exista: 3 vizite la 3 doctori diferiti (chestii curente), o serie de conferinte de miercuri pina simbata, o intilnire cu v. aminata de sapt trecuta, alta intilnire cu d. si s. programata, un drum undeva, o programare la cosmetica, alta programare in alta parte, alt deadline la un material de predat cuiva care vine in tara marti, inca o intilnire cu mai multe persoane, c'mon. si cine stie ce mai aduce si factorul neprevazut, legiferat de mult in tara mea. sa vad ce pot sa tai, ce sa arunc si ce sa amin, si nu-mi vine decit sa spun:

glasses (the begining)

inainte ziceam ca seamana cu primul baietel, insa acum, vazind ca nu trebuie sa mai aminam, mi-am dat seama ca ar putea foarte bine sa fie si al doilea. macar o sa-i luam niste rame mai dragute.

star la cantina sociala

mai tineti minte ravasul meu din placinta de an nou 2010 ? nu mai e mult si se termina anul si era cit pe ce sa ramin nerasplatita. insa, intr-o atmosfera prieteneasca si propice povestilor, gazdele mele de astazi m-au rasfatat, m-au gratulat, mi-au aratat cit de mult conteaza sa fii dedicat oricarui lucru pe care il faci si sa nu astepti o rasplata imediata pentru ca uite, cineva se va gindi la un moment dat sa te sustina ;)

"Azi, doar pentru azi, Cantina Socială s-a transformat în studio TV, de unde
transmitem live, obișnuitul eveniment de joi și anume Guest-Star Day! Acu o să
mă întrebați care e șmecheria cu studioul și transmisul live… păi, ne-am gândit
noi, adică tanti Jeni, Miruna și cu mine să îi aranjăm un cadru familiar
invitatei noastre de astăzi, [...] "

dar mai multe relatari scrise cu maiestrie puteti citi aici.

mud land (pâclele mari)

in urma cu aproape 2 sapt, adica fix la anuntarea meteorologica a toamnei, am tras un chiul de-o zi si ne-am facut drum pina la vulcanii noroiosi, sa cautam ramasitele verii printre crapaturile lor. si am gasit-o.
daca veniti din buc, descoperiti mud land la vreo 40 de km de buzau, pe drumul spre brasov. desi trecem destul de des prin buzau, ca doar e drumul spre moldova, nu ne-am abatut niciodata pe la vulcani. ultimii 10-15 km arata cam asa, grecia sau italia. dealuri inalte, partial inverzite (iti poti imagina ca arbustii uriasi sint niste maslini vazuti mai de departe) si nici macar o casa, doar citeva capre si cite-o vaca din cind in cind. liniste in toata regula.

la sosire te intimpina aceasta casuta si taxa friendly de 1-4 lei, in functie de virsta (mai e si una unfriendly de 900 lei daca esti cu aparatura profi si vreo mireasa dupa tine) si un domn barbos care iti ureaza la plecare "Doamne-ajuta!". peste tot afise cu "respecta linistea naturii si pe ceilalti vizitatori". linistea continua.

chiar daca nu e nu stiu ce inaltime acolo, iti trebuie ceva pe cap, mai ales daca mergi toamna (intimplator aveam si eu o gluga). e un fel de rascruce de vinturi pe dealul cel mai inalt si senzatia de "imi zboara urechile" s-ar putea sa va umbreasca micul voiaj si linistea corporala, deja instalata.


copiii vor vrea sa arunce cu bucati de namol intarit in ochiurile care bolborosesc. eu zic sa nu-i lasati mai mult de 2-3 bucati in ochiul cel mai mare, si asa mi se pare cam pe final fenomenul asta, sper sa ma insel. e prima data si pentru mine cind vad live vulcanii, insa am montat un exercitiu de imagine filmat acolo in urma cu destui ani, in anul 2 sau 3 de fac., nu mai stiu bine, si erau mult mai multe pâcle mari. chiar, pe unde o fi ?










ne-a placut tuturor. e de mers, fara asteptari prea mari. zona nu e mare, dar e un peisaj destul de interesant. si linistitor, clar.
e si o pensiune chiar acolo, unde se poate minca destul si proaspat meniul standard de 26 lei, au chiar si cirnati de plescoi pentru iubitorii de afumatura. si ca tot veni vorba, un bonus de final. cum eram pe drumul vinului, am vizitat si-o crama. am avut dezamagirea sa admir niste bazine metalice in locul celebrelor doage. ma rog: unde merge sulfitul, merge si inoxul. 5lei/l, ca la buc.

love & hate @ Sf. Gheorghe

una dintre cele 2 sapt de concediu am petrecut-o la Sf. Ghe, in delta, departe de lumea (noastra) civilizata, multumita pescarusului care a fost atit de detreaba incit sa intersecteze un sejur de mereustudenti cu unul de familisti (sper ca nu v-am incurcat prea tare :). previziunile erau cel putin circumspecte, avind in vedere ca mai multi prieteni cedasera in saptamina de dinainte, cea cu fest. anonimul, din diferite motive: caldura, ruralism excesiv, plaja prea departe, prea mult peste, lipsa distractiilor, aglomeratie si cine stie cite altele. cind am ajuns noi, ori toate cele de mai sus se risipisera, ori dispozitia de vacanta era atit de mare, cert e ca ne-a placut fara discutie. genul ori iti place, ori nu. din punctul meu de vedere, m-am odihnit (la cap) mai mult o sapt in delta decit o sapt la 4* all inclusive in bulgaria. am spus "punctul meu" de vedere. si citeva imagini, random selection.

asa se locuia,
asa se povestea,
asa se bracona,
asa se spalau vehiculele,
asa se medita,
asa se construia,
asa se facea plaja,
asa se inalta zmeul,
asa se astepta pasagerul (deja plin) la Mahmudia,
asa se carau bagajele,
asa se pescuia,
asa se dormea pe pasager,
asa se adunau scoici,
asa se zbura,
asa se minca,
asa se citea,
asa se alerga,
asa se tremura,
asa se calatorea,
asa se bea pe pasager,
asa se contempla Dunarea la ora prinzului,
asa se iubea,
asa se traversa,
asa se relaxa,
asa se relaxa bis,
asa se ciripea,
asa se astepta nava rapida la intoarcere,
asa se calatorea pe canale.

unde ramasesem ?

am revenit, cu 40% mai bronzata, cu 60% mai tunsa, cu un copil cu 50% mai incapatinat, cu 400% mai multe masini de spalat de umplut, dar e bine. ma intorc imediat.

diseara ne vedem in centru!

si citatul zilei: Tough times never last, but tough people do.
Robert H. Schuller

OZ

oz ride, a reusit. n-a trebuit decit sa plinga pe la usi, sa-si bage labutele prin gardul de plasa, sa se dea bine pe linga copil, sa se poarte frumos cu pisica. pina si stapinul lui a renuntat la el, pe-un pet de bere "luati-l, pentru copil". decizia a luat-o sotul:"am ciine!"

cu cit criza e mai mare, cu atit visez mai tare (2)

se ia jeff koons si bmw. ce rezulta vedeti in aceste imagini si mai multe aici. e redundant sa spun ca vreau si eu, nu ?

tot de primavara

de la mama armoniilor, o leapsa de sezon: "cum e primavara din punct de vedere artistic" ?
cum e sau cum mi-as dori sa fie, o mare diferenta. as exemplifica printr-o lucrare de Sarajo Frieden, pentru ca e o artista care-mi place tare, si care face ceea ce mi-ar placea sa fac si eu (sa-mi pun toate resursele creative la treaba), dar si pentru ca imaginea reprezinta dorul meu (nostru) de duca spre alte orizonturi, acolo unde visez c-ar fi posibil sa gasesc un climat mai bun in care sa ma manifest artistic. mda.

leapsa s-o ia pescarusul, decit, ca tot e somer.

fetișuri inocente

când auzeam, înainte să am copil, adulți povestind de fetișurile lor din copilarie - jucării de pluș, păturele sau eu mai știu ce, puneam eticheta ignoranței ”lipsă de afecțiune”. eu nu-mi amintesc să fi avut ceva de genul asta și cred că mă simțeam foarte stabilă emoțional și într-un fel superioară, în discuție. când soțul îmi povestea de pledulețul lui cu chitărușă, cu care adormea, mă gândeam cu oarecare compasiune la copilăria lui. și uite cum, fără să fie privat de vreo tandrețe, copilul nostru, de pe la 7-8 luni, îi moștenește ”plăcerea”. petru are un obiect-fetiș, fără de care nu poate sa adoarmă, indiferent de loc și anotimp: o păturica din fleece, cu un colțișor mai gros, pe care îl caută până dă de el, și-l ține strâns în mânuță la culcare. ”pătu-pita” (primul cuvânt lung pe care l-a învățat) și ”cococ” au devenit în timp ”paturica” și ”cosiciorul mare”. interesant este că n-a cerut păturica și la gradiniță, adică nici prin cap nu i-a trecut că ar putea veni cu păturica de acasă, și își face somnul de prânz fără ea. acasă însă nu vrea să coboare din pat fără păturică, îi e greu să se despartă de ea dimineața și uneori o mai poartă o vreme în brațe, chiar și după micul dejun. ne e greu s-o spălăm, facem eforturi să o uscăm rapid, copilul crește și ea va rămâne mică, deci multe motive să ne agităm să mai achiziționăm o copie identică, eventual mai mare. nu știu cât il va ține afecțiunea asta pentru păturică, însă nu am de gând să intervin în vreun fel. nu mi se pare ceva nociv, și din ce-am citit, nici celor mai ”puericulți” decât mine.

indraznesc sa visez la vacanta de vara

ma limitez la vise realizabile, oneste, decente. ma gindesc la un final de iunie, cind serviciile nu sint blazate, la o turcie, grecie, spanie, in ultima instanta ar merge si-o bulgarie, ca sa scapam de costurile avionului. insa nu mai vreau hotel. nu mai vreau all inclusive, ultra, super sau mega. nu mai vreau sa vad porceala si mincare peste capacitatile stomacului estival, supus regimul aprioric "sa-nu-arat-ca-balena-in-costum-de-baie". vreau o vila cu citeva camere, pe care s-o populam in gasca, prieteni vechi, noi sau necunoscuti, frati, copii, catei si purcei, cel mult o demipensiune de treaba, ca sa nu ne omorim cu gatitul pentru 3 mese, atunci cind ne vine rindul. vreau seri conforme cu virsta, in curte, dupa ce inauntru vor fi adormit copiii in patuturile portabile, cu muzica in surdina, sprit de vara, carti, mim, capitanul puf sau alte jocuri de societate, datatoare de hahaiala si mici migrene combatute cu apa de mare, la citeva minute de mers, a doua zi. sugestii? opinii? abtineri? partasi?