nu stiu la altii, dar la mine prima mare de anul asta a avut un efect sedativ. nu acolo, din fericire, insa de aseara la 11 jumate, de cind am ajuns acasa dupa un drum cu doar 2 opriri, ultima cu sarit sotronul printre gramajoarele cu voma dintr-o parcare amenajata pe autostrada, umblu ca un zombie. impleticindu-ma de bagaje, i-am administrat o limonada cu multa lamiie si miere copilului pe post de cina frugala, apoi am cazut cu totii intr-un somn fara vise. azi dimineata mama si copilul au vazut un desen animat 3d cu odille, odette si rothbart, si apoi, pe muzica lui ceaikovski care mi-a ramas in urechi toata ziua, m-au vizitat chipuri alese, bucatele de tot felul de discutii la care nici nu v-ati gindi, paharele albastre si roz pentru cafea si vin, pestisori tavaliti si inmuiati pina la git intr-o cana cu mujdei gros, rime alese care au lovit adinc, porti in casa, tipete vesele de copii, risete zgomotoase de adulti, dezvaluiri socante, povestiri adevarate, dansez pentru tine si multe, multe altele, la fel de colorate ca si ilustratia. dupa-amiaza, dupa ce-am trecut peste cele citeva zeci de poze executate intr-o rina pe nisip, cu linia orizontului hiita in toate partile, dupa ce am inceput sa scot mirosul de mare din prosoape si sa-l inlocuiesc cu miros de flori de mandarin, ylang-ylang, bergamote si regina noptii, ei bine, dupa ce am stropit cu vin in tigaia cu ficatei dar si in cea cu fasole galbena lemnoasa cu care am fost pacalita la piata si eu tot nu ma invat minte sa procedez mai bine prin a lua la puricat marfa comerciantului, dar asta e alta poveste, o intrebare perversa mi-a incoltit in gindul neinceput al zilei de luni. n-o formulez acum, ca ma cam grabesc.
dresam ciinele, pentru ca are potential. dresam si copilul sa inteleaga ce-i ala un ciine, spre deosebire de un om sau o pisica.
dresam criza, sa ne putem pastra meniul preferat, kilogramele intacte si rostul (rolul) gatitului in familie sau cu prietenii.
dresam vara sa ne dea cite-o vacanta mica, vazuta prin trapa.
nu stiu la altii, dar la mine prima mare de anul asta a avut un efect sedativ. nu acolo, din fericire, insa de aseara la 11 jumate, de cind am ajuns acasa dupa un drum cu doar 2 opriri, ultima cu sarit sotronul printre gramajoarele cu voma dintr-o parcare amenajata pe autostrada, umblu ca un zombie. impleticindu-ma de bagaje, i-am administrat o limonada cu multa lamiie si miere copilului pe post de cina frugala, apoi am cazut cu totii intr-un somn fara vise. azi dimineata mama si copilul au vazut un desen animat 3d cu odille, odette si rothbart, si apoi, pe muzica lui ceaikovski care mi-a ramas in urechi toata ziua, m-au vizitat chipuri alese, bucatele de tot felul de discutii la care nici nu v-ati gindi, paharele albastre si roz pentru cafea si vin, pestisori tavaliti si inmuiati pina la git intr-o cana cu mujdei gros, rime alese care au lovit adinc, porti in casa, tipete vesele de copii, risete zgomotoase de adulti, dezvaluiri socante, povestiri adevarate, dansez pentru tine si multe, multe altele, la fel de colorate ca si ilustratia. dupa-amiaza, dupa ce-am trecut peste cele citeva zeci de poze executate intr-o rina pe nisip, cu linia orizontului hiita in toate partile, dupa ce am inceput sa scot mirosul de mare din prosoape si sa-l inlocuiesc cu miros de flori de mandarin, ylang-ylang, bergamote si regina noptii, ei bine, dupa ce am stropit cu vin in tigaia cu ficatei dar si in cea cu fasole galbena lemnoasa cu care am fost pacalita la piata si eu tot nu ma invat minte sa procedez mai bine prin a lua la puricat marfa comerciantului, dar asta e alta poveste, o intrebare perversa mi-a incoltit in gindul neinceput al zilei de luni. n-o formulez acum, ca ma cam grabesc.
am primit-o acum, de ziua mea. pentru ca aveam o idee despre ce-i vorba, am crezut ca va mai trece un timp pina o sa fiu in stare sa ma apropii de o asemenea poveste, in care pe deasupra mai e implicat si un baietel. ca orice mama care se respecta, sint sfarimata emotional cind vine vorba de sfirsitul vietii-lumii, copii sau animale in suferinta. imi amintesc ca desi nu aveam o iubire prea mare pt will smith, dimpotriva, m-a marcat profund I am legend si m-a bintuit citeva zile, fiind si primul film al post-apocalipsei pe care l-am vazut imediat dupa ce am nascut. dupa ce apare un copil in viata ta percepi dintr-o data fragilitatea lumii in care traiesti, iar orice teorie potrivit careia lumea s-ar autodistruge fara speranta, nu ti se mai pare fictiune.
dupa ce a facut treaba, s-a odihnit. dedicatie pt parintii care spera ca un copil de 2 ani si 7 luni nu mai e interesat sa verse continutul sertarelor in afara lor.
intreb vinzatoarea:
