"imi fac de cap"

sint plecata in deplasare, 2 zile, o noapte. e prima data cind plec singura de acasa, peste noapte, de vreo 4 ani. adica din frageda gravidie. imi lipsesc actiunile mele maternalo-casnice. nu zic ca-i rau ca am plecat, mai ales ca petru a inteles destul de bine ca urmeaza sa lipsesc de acasa iar el sa ramina cu sotul si se pare, cel putin pina la ora culcarii, ca nu a intrebat de mine. cred ca e bine din cind in cind sa lipsesti de acasa cite putin, doar asa, sa ti se faca mult dor. doar asa, in orasul strain, sa te simti singur in camera de hotel. nu spun ca eu ma simt singura cu mine, nu mi se intimpla asta, am destule de facut. insa e vorba de singuratatea aceea a turistului care si-a pierdut antrenamentul, mai ales cind stie ca treaba lui e in alta parte. (n-as vrea sa fiu in pielea altor mame care sint nevoite sa lipseasca mai mult de acasa).

sint la sibiu, intr-o camaruta nesperat de prietenoasa si de calda. cu birne peste tot, asa cum visez ca la un moment dat, in viitor, ne vom amenaja si noi podul. era frig si am incercat sa deschid caloriferele si culmea, dau caldura. colegii mei din echipa, toti 5 de sex opus mie, isi petrec seara intr-un bar, la meci. eu m-am intilnit cu o prietena, am mincat o pizza si am baut o bere si am discutat despre copii, nasteri si gradinite. apoi am vrut sa ne luam si o prajitura dar pentru ca nu ne-am putut hotari "de care", am renuntat. (nu, nu scriu atit de detaliat ca sa vada sotul ce cumintica sint, pur si simplu mi se pare incredibil ca am fost in stare sa plec de acasa). in vremuri preparintesti plecam in medie o data pe luna intr-o deplasare interna, si cel putin o data pe sezon in afara. in ultimii ani am tot evitat si refuzat sa plec, m-am tot invirtit prin jurul orasului, din motive clare. (si totusi, chiar n-a intrebat de mine ?) vad un dvd cu tango stind pe pat, ca doar n-am carat laptopul degeaba, ma bucur de wireless 5 liniute si ma dau pe blog. televizorul merge pe animal planet, in lipsa de altceva, si ma uimesc ca nu mai e nici aici safe tv. fac reconstituiri cu animale de casa muscate de rechini (pline de singe artificial si puse "sa joace") iar apoi ruleaza un program cu atentionare gen "aveti grija ca materialul contine secvente reale cu accidente cu animale", dupa care arata si tot arata in bucla imagini necenzurate cu jochei cazuti de pe cal si luati intre copite. ipoteze, concluzii si simulari 3D. horror. de ce trebuie sa dea asa ceva la televizor ? chiar nu mai sint alte subiecte cu animale ? noapte buna. de undeva se aude un sforait zdravan. ma gindesc la spiderman si mimica lui de poza cu pijama.

sint o familista de cariera. v-am spus asta deja, nu ?

oare ce sunete se aud in camera asta dimineata ? o fi lumina ?

m-am saturat de atitea femei! vreau sa scriu despre barbati (1: Carlos Saura)

am convingerea ca baba pe care ti-o alegi in cele 9 zile ale lunii martie nu trebuie sa se refere doar la vremea de afara. in ciuda ninsorii si a frigului baba mea de 6 martie mi-a facut un cadou incredibil, iar sentimentele invalmasite ale zilei sper sa nu ma paraseasca tot anul.
nu vreau sa scriu multe despre ziua asta, dar nici n-as vrea sa treaca si sa inceapa sa intre in malaxorul memoriei.
in ultimele zile am fost foarte ocupata. m-am simtit ca inaintea unui examen: pregatire, documentare furata pe linga o mie de alte treburi, ingrasarea porcului pe ultima suta de m. vineri noaptea am dormit vreo 3 ore, in care l-am visat continuu pe Antonio Gades, iar simbata dimineata eram in priza. inca putin, inainte de marea intilnire. oare intrebarile sint inteligente si pertinente, oare o sa-i placa sa stea la povesti cu mine, oare o sa profit cum trebuie de cele 60 de minute care mi-au fost acordate - once in a lifetime? in urma cu o luna si ceva, cind am aflat ca urmeaza sa fac acest interviu, eram foarte relaxata. nici nu credeam ca o sa aiba loc. mi-am vazut de treburile mele, stiam ca maestrul are si alte intilniri aranjate si aproape c-am si uitat. inainte cu 2 zile, cind intilnirea a devenit credibila, am intrat in alerta. am revizitat citeva dintre filmele lui si mi-am adus aminte ca l-am iubit din prima clipa, de la primul cadru. l-am adorat si nu stiu cum, in viltoarea vietii, am uitat de el. rusinata, mi-am amintit de Carmen, pe care l-am avut la un exemen in facultate. si acum, dupa 10 ani, un nou examen, cu Carlos Saura insusi. chiar el, marele. cu ce sa incep, unde sa insist, unde sa ma opresc ? mi-a spus de la inceput "imi place sa stau in fata ta pentru ca esti frumoasa". acesta nu e un compliment pe care sa mi-l insusesc usor si chiar ma agreseaza, mai ales venind de la un barbat necunoscut care, in ciuda celor 78 de ani, este inca verde, drept si -intr-un sens nobil- dominator, cu pieptul in fata, ca un dansator de flamenco. insa Carlos Saura are o alta notiune despre frumos si nu m-am simtit deloc jenata, ci foarte magulita. mi-a vorbit cu pasiune despre filmele lui de dans, despre dansatori, despre respectul nemasurat pe care il are fata de aceasta arta. la sfirsit m-a sarutat pe ambii obraji, mi-a dat un autograf, mi-a multumit si a dat mina cu echipa. acest artist, la calibrul lui, a fost un exemplu de lipsa de vanitate, omenie si simplitate - calitati pe care numai marile spirite le au.
multumesc Carlos Saura si multumesc institutului Cervantes pentru aceasta intilnire scrisa cu marker permanent in viata mea.

inca o recomandare dansanta

intre 8-18 oct la bucuresti
mai multe detalii, cit si programul, aici

bai, efemerule!

daca nu aveti altceva mai bun de facut, si va place forma asta de arta bizara care se cheama dans contemporan, va recomand w-end-ul asta, mai precis de joi, sa va faceti drum pe la centrul national al dansului, linga laptarie.



[::clip produs de cndb si realizat de i.d., s.a., b.p. ::]

despre mentorship

m-am intilnit recent cu sefu' nr.2 in lift, cel care taie si spinzura de fapt, si caruia toti ii stiu puterea (spatele). ne stim din alte vremuri, cind el nu era un factor decident la nivelul asta. si deci luam liftul de la parter, eu pina la 8, el pina la 11. ce sa-l intreb ? ma gindesc, acum e momentul sa-mi spun pasul, cine stie cind il mai prind. il vazusem cum e imbracat, in maieu, pardon, tricou fara mineci "de vara" si pantaloni subtiri, "de vara", cu multe buzunare, ridicati peste burta. nu prezenta imaginea unei persoane pe care ai vrea s-o intrebi lucruri existentiale. si sa nu va fac impresia unei superficiale care judeca (doar) dupa imbracaminte, nu aveam niciun chef sa stau de vorba cu el din alte motive. primul, si cel mai important, e ca am depasit stadiul in care credeam ca avintul, ambitia, pregatirea profesionala si dragul de meserie sint suficiente ca eu sa pot aduce o innoire de mentalitate, sens si limbaj vizual, la locul de munca. venisem aici, la stat, cind toti colegii mei si prieteni buni se dusesera pe la firme sau au ramas freelanceri, gindindu-ma ca trebuie sa vina cineva tinar si scolit si sa aduca noul si aici. cum spuneam, o intreaga serie de circumstante pe care nu le voi dezbate aici, m-a facut sa uit gindul asta, si in mod cert asa au mai patit si altii. nu m-am blazat la nivelul meu, dar am inteles clar ca aici nu se doreste o revolutie stilistica la nivelul general. si ca sa inchid paranteza, meditam in lift la situatia mea, de angajat care nu are nicio nemultumire de dezbatut "in private" cu seful al mare, si numaram etajele. probabil ca se gindea si el la ceva, de vreme ce a spart linistea: "tot cu dansul?" ma intreaba din senin. "da, da..." raspund sec."si... merge?"zice el. merge dansul, ma bufneste risul in gind. si apoi raspund ceva, ce n-ar fi trebuit, in conditiile in care criza ne-a bagat bugetele si salariile in pamint iar oamenii nu mai au chef de nimic. "merge, de ce n-ar merge. criza sporeste creativitatea oamenilor" si s-a facut et 8 si am coborit. nu stiu daca i-am dat idei, daca remarca mea total deplasata are vreo consecinta, insa aceasta intilnire neprevazuta mi-a subliniat inca o data, cu marker gros, lucrul care imi lipseste cel mai mult in cariera. nu am un mentor aici, nu am o persoana situata deasupra mea la nivel profesional, pe care s-o admir, s-o recunosc, careia sa-i cer parerea, care sa-mi ceara solutii, sa urmareasca ce fac, cum fac. sa-mi ceara mai mult, sa ma autodepasesc, nu sa ma reciclez, sa-mi fac mereu tuning la motoare, nu sa merg subturat. sint sigura ca sefii mei au cultura, au vazut mai multe piese de teatru si concerte simfonice, au relatii inalte si au citit mai multe carti decit mine. dar nu au cunostintele profesionale necesare mie, sau cu vorbe de auto-suficienta, nu stiu mai mult ca mine acolo unde ne doare, adica unde se vede si conteaza in primul rind. nestiind ei, nici nu au pretentii, nici nu recunosc diferenta de calitate, totul se inlantuie. deci imi lipseste un mentor, da, dar si un ucenic, un tinar obraznic si inteligent care sa ma forteze sa stiu raspunsul inainte sa termine de formulat intrebarea.