Arhive promemoria mea

poate unele persoane dintre cele care ma viziteaza "au prins" blogul vechi, kidrullz, cel pe care google mi l-a sters in 2009 c-asa a vrut muschiul lui. prin amabilitatea unor fete dragute, am recuperat atunci o buna parte din postarile citite de ele intre timp (si arhivate by default) in google reader, texte pe care ele mi le-au trimis atunci si pe care voi incepe sa le re-postez (mai bune, mai slabe, mai mult sau mai putin amuzante, dar toate parte din mine atunci), cu tag-ul de arhiva blog vechi. asa voi aduce pe blog o parte din missed steps ai primilor ani cu petru si ai acomodarii mele cu ipostaze parintesti.
iata ce scriam in urma cu 2 ani:

Mar 12, 2009 8:11 PM
gesturi mici
from KIDRULLZ by bp

eram azi intr-una din parcarile de la serviciu, ma indreptam spre masina, copilul meu mergea pe linga mine: obosit, nervos, racit, flamind, mozolit pe miini cu banana, flendurea dintr-o mina in alta un servetel pe care i-l daduse tati. il urmaream cu coada ochiului in timp ce bagam rucsacele in masina. si atunci a facut gestul acela minuscul care te face mindru, lucrul acela micut care te face sa speri intr-o sansa pentru omenire: copilul meu de 1 an si 11 luni a aruncat din proprie initiativa servetelul motolit de minutele lui cu iz de banana, la cosul de gunoi metalic, infipt in pamint la vreo 2 metri de masina mea. imi venea sa strig in gura mare: e al meu si nu i-am spus eu sa faca asta!
de citeva luni petru arunca gunoi la cos si acasa, culege cu degetelele lui mici cite o firmitura (pe care de cele mai multe ori o scapa pina ajunge in bucatarie), deschide usita de sub chiuveta, apasa cu piciorusul pe pedala, ridica capacul si arunca ce considera a fi gunoi.
cum de si-a dat el seama ca acela e un cos de gunoi outdoor? tinind cont de faptul ca noi nu mergem in parc sau pe jos, prin oras. fiind mai mereu pe drumuri, oare se pune faptul ca eu ii claxonez lung pe nesimtitii care arunca gunoi din masina in mers ?

gunoier pentru o zi

pe 25 septembrie n-am scris pe blog, pentru ca am fost la marea curatenie, iar pe 26 mi-am lins ranile. peste tusea oribila de care oricum sufeream si care m-a cam tinut treaza noptile, s-a mai pus si un pic de febra musculara si ceva semnale de la un ficat de week-end obosit. insa a fost o experienta buna pentru mine, in ciuda comentariilor de orice fel, de pe orice media, inclusiv adresate direct. si am ramas impresionata de seriozitatea participantilor, fie ei din echipa mea sau nu (si probabil am ramas impresionata si de cantitatea de gunoi gasita, de vreme ce citeva nopti dupa am tot visat saci cu gunoi). pe linga micutii veniti cu parintii, am vazut copii foarte tineri, abia trecuti de 20 de ani, veniti singuri, fete si mai ales baieti curatei si plini de speranta. nu-i putin lucru, privind din perspectiva de parinte ingrijorat.

fara sa discutam prea mult, insa plini de argumente personale, niciunul contra, ne-am prins si noi in hora, 6 fete si-un baiat, colege si prietene, ba chiar si sefa departamentului in care activam. asteptarile cred ca au fost implinite si chiar depasite in primul rind in cadrul echipei (mai ales ca fiecare ar fi gasit un motiv destul de valabil sa renunte la actiune, intre timp).

inarmati cu saci, manusi, cizme de cauciuc, ceai contra tusei si cafele, ne-am intilnit la 8 a.m. la brico baneasa sa ne luam mormanul in primire: padurea raioasa pe dn 7, vis-a-vis de hanul vlasia, sos bucuresti-tirgoviste via chitila. ceea ce la prima vedere parea a santulet cu citeva pungi, peturi si chistoace, pe masura ce inaintam in padure, in paralel cu "popasul rutier", se transformase intr-un lant de "insule" de gunoi. totul a culminat cu o mare groapa, in maruntaiele careia nu s-a putut intra decit cu masti de protectie buco-nazala. moment in care am reusit sa facem rost si de o lopata, prin bunavointa unui angajat de la hanul de vis-a-vis, al carei patroana nu numai ca refuzase sa ne ajute cu oarece unelte, dar ne mai si alungase de pe terasa, la pauza de sendvis, inainte sa ne intrebe daca dorim sa comandam ceva. pina la ora 12, cind am luat pauza, epuizasem toti sacii, in jur de 65 (nu intru in amanunte asupra continutului lor, insa pe linga banalii pemparsi, sticle, peturi, incaltaminte, hainute, sutiene, chiloti, medicamente, obiecte de menaj, gresie si faianta, colegul nostru a gasit si-un buletin! mai departe, condusi de mirosul de hoit din niste saci dubiosi, ne asteptam sa gasim si posesorul hacuit). apoi cei din echipa ldir ne-au mai adus saci si manusi si am continuat lupta, cu un om in minus, rapus de miros si scirba. pe la ora 14 ziceam ca am terminat, mai strinsesem inca vreo 20 de saci si parea ca asta e, cit de cit se luminase. multe gunoaie nu se puteau aduna ori din cauza tufisurilor intepacioase crescute ca in jurul frumoasei adormite, ori erau amestecate cu ciment si creasera deja forme de relief. am mai dat o tura, in calitate de sefa de detasament cum ar fi trebuit sa ma simt si atunci am descoperit un luminis nou-nout plin cu gunoi vechi-vechiut. erau vreo 3-4 zone, prin lastaris, care te dezarmau complet. mi-am scos tacticos manusa, am extras telefonul din buzunar si..."nu va relaxati. veniti aici si mai aduceti saci". am pierdut socoteala sacilor, mai ales ca ni se alaturase o echipa de vis-a-vis care-si terminase mormanul si facuse si ea o colecta destul de insemnata. oricum, au fost cel putin 90 de saci mari si sigur a mai ramas destul gunoi afundat in padure. gustul amar cu care am ramas este ca nu era niciun cos de gunoi in acel "popas rutier" de linga padure, macar asa, la misto.

alte relatari la care am ajuns eu aici, aici si aici.

mai vin si alte poze neartistice, facute cu tel.