"Primavara asta totusi / Nu-i decat o scorpie"

zumzaieli si tropaieli, petale si picaturi, nu e deloc intimplator că odata cu "trezirea naturii" ne apuca si pe noi revolutiile, cel putin in plan ideatic. in fiecare primavara ni se reactiveaza dorinta de a ne muta din cartier, din oras, din tara, vorba poetului "zau ca-mi vine sa-mi las balta toate interesele!". dar gindurile astea de migrare nu au la baza hormoni, mofturi sau prea mult bine, ci au origini mult mai concrete si prozaice, ca de exemplu maneaua din boxa vecinului ce rasuna peste intreg dealu' mare, scumpirea aproape zilnica a benzinei, chimizarea hranei, ipocrizia politicienilor, veninul mediatic, faptul ca cel mic s-a apropiat cu inca un an de inevitabila inscriere la scoala si in general toata lehamitea si schizofrenia din jur. parca nicio perioada nu-i mai buna sa spui "m-am saturat!" ca primavara. poate ma repet, insa traim vremuri dubioase, si daca nu ai kitul de supravietuire cu tine, risti sa o iei razna. iesirea din sentimentul ca viata ta mai degraba se indeparteaza in loc sa se apropie de idealul tot mai ingustat de la linia orizontului, se poate face pe mai multe carari. concret acum, ce faci cind simti ca nu traiesti ce iti doresti? te resemnezi sau te opui. si cum lucrurile nu sint niciodata asa de simple, atit resemnarea cit si neacceptarea au la rindul lor mii de staturi de situatii posibile. ma feresc sa ma apuc de filosofii cosmo pe tema data, insa mi se pare esential ca orice ai decide, rezultatul este sa fii fericit si impacat. spor la revolutii!


pina una alta :

ce oferi? ce primesti?

aseară, într-un magazin Plus, o femeie vorbea în gura mare la telefon, în timp ce-şi apostofa copila, în vârstă de vreun an jumate:
"- nu te duce acolo, ca-ti dau una... haide năşicule, trebe să inchid, mai vorbim noi, ca mă termină asta, nu stă locului, îmi vine să-i dau cu ceva în cap. unde te duci Nectaria, vino aici! ce facuşi, ai? te bat de te omor, auzi, te bat de te omor, îţi dau una în cap de nu te vezi, te omor auzi, Nectaria, unde fugişi, te bat... "
cam aşa o ţinea, obsedant, bipeda româncă, vopsită cu şuviţe în ton cu geaca de piele vişinie, în monolog cu fetiţa care, credeţi-mă, nu făcea altceva decât să alerge, cu mare bucurie, printre rânduri. absolut nimic nu facea biata fetiţă.
ies din magazin, vă imaginaţi cu ce gânduri la adresa "mamei". în parcare, în timp de descărcam coşul, lângă mine, făcând acelaşi lucru, un fiu de vreo 40 şi ceva de ani, cu mama lui, o bătrână cu batic. femeia se uita la el şi ar fi dat să-l ajute la sacoşe.
-nu te mai uita la mine şi urcă în maşină, îi spune, pe ton răstit, fiul. treci dom'le în maşină, n-auzi ce spun, urcă odată, nu sta ca..., tot mai agresiv verbal. femeia s-a executat rapid.