Sint treaza dimineata

Chiar sint! M-am trezit sa pregatesc copilul de scoala si sa-mi scutur blogul de praf. Acum vreo 5-6 ani, cind m-am apucat de blogareala in concediul de maternitate, ma gindeam ca peste foarte, foarte mult timp, atunci cind copilul va creste si va merge la scoala, nu voi mai putea scrie tot ce imi trece prin cap despre el, pentru ca s-ar putea sa nu ii convina sa citeasca colegii sau profesorii intimplarile lui de acasa. Uite ca am ajuns aproape de momentul asta, copilul a inceput scoala si imi dau seama ca a mai ramas putin din vremea blogarelii mele lipsita de griji - un motiv suficient de puternic incit sa spun ca pauza de blog personal a fost cam mare si am de recuperat (bine, facebook-ul si totuldespremame.ro au fost doua motive destul de puternice sa nu mai am timp si de blog).

Asadar revin aici cu o istorioara petrecuta ieri (din care vedem cit de multe avem de invatat de la copiii nostri). L-am rugat pe Petru sa stringa intr-o punga de hirtie nucile puse la uscat in balcon. Ba ca ii e foame, ba ca ii e somn, ba ca si-a lasat jocul nesupravegheat, orice pretext numai sa nu spuna ca n-are chef. Vazind ca niciun argument de tipul "toti facem cite ceva in casa" sau "fiecare membru al familiei trebuie sa isi aduca contributia la viata ei armonioasa", spre seara m-am gindit sa il abordez cu ceva mai jucaus: "Petru, sint niste nuci triste in balcon care striga ca nu vor sa mai stea insirate si ca vor sa fie puse in punga, toate la un loc. Ce zici, le ajuti sa fie impreuna?" "Da?" intreaba el indreptindu-se spre balcon. Zimbind in sinea mea ca firea lui empatica a invins, il aud citeva secunde mai tirziu "Auziti nucilor? daca sinteti asa de destepte sa vorbiti, nu mai bine sariti voi in punga si va puneti singure?" dupa care s-a intors pe calciie si s-a dus in treaba lui. Nucile au ramas mute, insa pe mine m-a bufnit risul. Touché!
Deznodamintul: Tatal lui s-a oferit sa il ajute si le-au strins impreuna.
Later edit: Nucile au fost fericite.

noutati din zapada

de cite ori in viata nimeresti 121212
cam tot de atitea ori ca 111111 sau 101010, 999, 888, 777...

deci o zi de 12 intr-o luna de 12 si un an de 12
moda de azi a facebookului
cum sa ratez sa postez si eu ceva pe blogul prafuit

dar scriu, cum sa nu scriu
recenzii, articole, sfaturi si mici jurnale, pe site la totuldespremame.ro
aici
iata o imagine de astazi, cu prima zapada a iernii, cu ger, cu oz care in continuare fura manusi si un copil mare si jucaus
sintem bine
nu e un an usor, nu s-a incheiat
ne vedem pe 21.12.12

simulacru

cum ar fi daca, aflat in fata unei alegeri majore, ai putea sa simulezi viitorul cu cite o mostra din fiecare hotarire?
uneori poti face asta, si credeti-ma lipsita de curaj sau doar precauta, nu-mi place sa dau vrabia din mina pe cioara de pe gard, cel putin atita timp cit vrabia inca nu miroase (exceptie fac relatiile; cind incepe sa se imputa o arunc fara stringere de inima). dar de exemplu daca as vrea sa-mi schimb locul de munca, nu mi l-as parasi pe cel vechi definitiv, mi-as lua un concediu mai lung si as merge cu ele in paralel, sa vad cum imi place. daca as vrea sa ma tund foarte scurt sau sa-mi schimb culoarea parului, as proba cu o peruca sau mi-as ajusta coafura in photoshop inainte de schimbare. nu e un exemplu foarte bun pentru ca parul creste repede, nereusita nu e mare pierdere. dar sa faci asta cu un animal? e preferabil. iei un animalut de proba de la cineva, il tii citeva zile si vezi daca ai responsabilitatea necesara sa ingrijesti un animal. dar cu un copil? si asta se mai poate. te oferi baby-sitter part-time pentru o perioada si vezi daca ai rabdarea, determinarea si timpul necesar sa cresti un copil. dar cu o casa? daca trebuie sa-ti schimbi casa si procesul e ireversibil si n-ai niciun glob de cristal la indemina si nici abilitatea de-a ghici in el, cum sa faci sa vezi daca procedezi bine? de exemplu vrei sa te muti de la oras la sat, si nu-ti permiti si una si alta, cum sa faci sa vezi daca ti se potriveste traiul in mediul rural? si nu, nu se pune sa mergi in vizita la cineva o zi-doua. si apoi invers, satul de problemele aferente traiului la tara, ti se arata brusc sa-ti schimbi viata si sa te muti la oras, uitind de fapt cum mai e. ti se face chef sa pleci naibii din tara, nestiind de fapt ce inseamna asta (se exclude perspectiva turistului). uite, eu as vrea sa fac un schimb de case, si apoi un schimb de tara. pentru ca vrabia mea inca e calda, letargica e drept, dar are inca viata in ea. si trebuie sa vad daca mai are sanse de supravietuire.

"Primavara asta totusi / Nu-i decat o scorpie"

zumzaieli si tropaieli, petale si picaturi, nu e deloc intimplator că odata cu "trezirea naturii" ne apuca si pe noi revolutiile, cel putin in plan ideatic. in fiecare primavara ni se reactiveaza dorinta de a ne muta din cartier, din oras, din tara, vorba poetului "zau ca-mi vine sa-mi las balta toate interesele!". dar gindurile astea de migrare nu au la baza hormoni, mofturi sau prea mult bine, ci au origini mult mai concrete si prozaice, ca de exemplu maneaua din boxa vecinului ce rasuna peste intreg dealu' mare, scumpirea aproape zilnica a benzinei, chimizarea hranei, ipocrizia politicienilor, veninul mediatic, faptul ca cel mic s-a apropiat cu inca un an de inevitabila inscriere la scoala si in general toata lehamitea si schizofrenia din jur. parca nicio perioada nu-i mai buna sa spui "m-am saturat!" ca primavara. poate ma repet, insa traim vremuri dubioase, si daca nu ai kitul de supravietuire cu tine, risti sa o iei razna. iesirea din sentimentul ca viata ta mai degraba se indeparteaza in loc sa se apropie de idealul tot mai ingustat de la linia orizontului, se poate face pe mai multe carari. concret acum, ce faci cind simti ca nu traiesti ce iti doresti? te resemnezi sau te opui. si cum lucrurile nu sint niciodata asa de simple, atit resemnarea cit si neacceptarea au la rindul lor mii de staturi de situatii posibile. ma feresc sa ma apuc de filosofii cosmo pe tema data, insa mi se pare esential ca orice ai decide, rezultatul este sa fii fericit si impacat. spor la revolutii!


pina una alta :

5 ani!

-ma numesc Petru!
-... citi ani ai?
-5!
-sigur nu 6?
-nu!
-sigur nu 7?
-nu!
-sigur nu 8, 9, sau 10?
-nu!
-hm... dar ce esti tu, baiat sau fata?
-baiat! nu vezi ce adidasi am?
-haha! auzi, baiat, ce par are! fetita...
-hei, asa glumiti voi cu mine?
-!?
frintura de dialog intre copilul meu infiltrat in mijlocul unui grup de mai multi baieti si 2 fete de vreo 10-11 ani. i-a vazut jucindu-se in parc "de-a v-ati ascuns" si s-a bagat in mijlocul lor, fara sa tina cont ca erau mult mai mari si cam "de cartier". chiar daca demonstreaza o sensibilitate aparte, mi-as dori ca puiul meu sa fie mereu increzator, stapin pe el si gata sa-i infrunte pe ceilalti, indiferent cu ce preconceptii il vor ataca. stii de ce m-am dus sa le spun cum ma cheama? pentru ca jucau v-ati ascuns si sa stie cum sa ma strige! dar ei nu m-au bagat in seama!
asa sint copiii mai mari, nu prea ii baga in seama pe cei mai mici. dar nu-ti face griji, cu siguranta data viitoare te vor recunoaste!

de-ale noptii

"mamiii, m-ai parasit?" s-a auzit azi-noapte din camera copilului. desi peste o saptamina va implini 5 ani si se crede deja barbatel, baietelul nostru e inca dependent de noi la somn, dupa urmatorul ritual: adoarme in patutul lui, tot cu paturica, iar (unul dintre) noi ii citim povesti inainte de culcare, inghesuiti pe canapeluta de 1,20 m din camera lui. uneori se intimpla sa adormim si noi acolo, ori cu genunchii la gura (cazul meu), ori expandati cu picioarele pe jos (sotul), urmind ca la un moment dat sa ne extragem si sa ne indreptam oasele in dormitorul nostru, aflat usa in usa cu al copilului. cind nu adormim, iesim usurel dupa ce adoarme copilul. se intimpla insa sa ne mai strige noaptea, pe mine mai des, chiar si de citeva ori pe noapte. ma duc de fiecare data si chiar sint cazuri cind dorm mai mult acolo decit in patul conjugal. spune doar "stai cu mine", sau vrea sa bea apa, sau cind e racit vrea sa-si sufle nasul. dimineata insa e mereu ok cind se trezeste singur. azi-noapte cica visa ceva cind m-a strigat. lucrul cel mai amuzant este ca de cite ori ma mut noaptea in camera lui, vine si pisica dupa mine. ma ghemuiesc pe bucatica aia de canapea, ma invelesc cu o paturica de bebelus, si hop si pisica calare pe mine. iar cind ies, are grija sa ma urmeze. asa ne plimbam noi noaptea, unii dupa altii.

sa scrii pe blog, ca exercitiu

sau cum spunea un prieten: "ceea ce era o relaxare, a devenit o corvoada", referindu-se la socializarea in mediul virtual. pentru unii dintre bloggeri (in categoria carora nu ma integrez), scrisul pe blog devine in timp un fel de raport, o consemnare de voie-nevoie pentru a mentine divertismentul treaz si a umple timpul de cafea vizitatorilor fideli. cum nu ma laud cu nu stiu ce trafic, si nefacind nimic in sensul acesta (cum ar fi schimb de linkuri sau autopromovare indracita pe alte bloguri prin postare asidua de comentarii) absenta mea din blogosfera in ultimele (fix!) 2 luni nu cred ca a cutremurat pe cineva, asa ca nu am nicio constringere in a spune ca singurul motiv pentru care nu vreau totusi sa renunt sa scriu pe blog este memoria mea si incercarea de a recupera anumite lucruri care se pierd in stiva, intra in malaxor, fara posibilitatea de-a mai iesi intregi si nealterate de acolo. relatiile care s-au creat aici in mare parte s-au mutat pe facebook, din fericire cele mai importante s-au concretizat in viata reala, asa ca bloggingul, in ceea ce ma priveste, nu mai e o necesitate sociala.
pentru ca am luat o pauza asa mare (cam cea mai mare cred, in anii acestia de cind ma dau in web 2.0), imi trebuie un timp sa reintru in rutina fireasca si onesta de-a relata trairi si intimplari intre 2 drumuri (credeti-ma, au fost multe intimplari si noutati in perioada asta). dar e ok. acum fug sa-mi iau copilul de la gradinita.

zona crepusculara

odiseea intimplarilor absurde continua, probabil dl. Eugene ar fi gasit traiul in mediul nostru rural subiect de inspiratie. asta-seara, chiar dupa ce terminasem baita copilului si ne pregateam de citit urmatorul capitol din Habarnam inainte de culcare, s-a auzit o masina plecind in tromba de pe loc, apoi un zgomot puternic concomitent cu o pana de curent. am aflat ulterior ca un biped beat muci a luat o masina care nu era a lui si vrind sa ocoleasca un stilp, s-a infipt cu ea in tabloul nostru electric, dupa care a esuat intr-un sant. surprins imediat pe strada de niste vecini si luat la intrebari, idiotul s-a justificat impleticindu-se ca a auzit pe cineva plecind cu masina lui nea' Ion si a fugit sa-l prinda pe infractor, doar ca acesta a parasit locul accidentului. dupa care a disparut in noapte. iarasi politie, ancheta, vecini, poze, declaratii. e trecut de 12 noaptea, e bezna, sotul a plecat la sectie sa declare ce stie, si singurul lucru la care ma pot gindi este ca daca as fi conspiracy-freak cu siguranta as crede ca ruralii s-au aliat sa ne izgoneasca inapoi in oras, unde ne e locul.
l.e. o veste buna: sunati insistent, astazi s-au mobilizat cei de la electrica si au rezolvat temporar problema alimentarii in gospodarie cu c.e. (pina miine, zic ei, cind reparatia va fi definitiva) si alta veste buna, din categoria "bine ca n-a fost mai rau": la 2m de panoul electric se afla panoul de gaz. lucru care ma face sa ma intreb asupra sigurantei instalatiilor de acest tip, cu panoul pe strada, expus oricaror accidente.

flacari in casa "diavolului"

vineri-noapte am avut parte de adevarata experienta 6D, iar filmul a fost un thriller cu accente horror care mi-a provocat mai multa groaza decit seria "casa diavolului", care umplea sufrageria cu amici de-ai surorilor in anii '90, cind se faceau nopti de vizionari de filme pe vhs.

pe la 1.30 am sotul mi-a soptit ceva, dupa care a disparut din dormitor. fiind in prima faza de somn, nu l-am distins de visul meu deja agitat, insa el a revenit si s-a asigurat ca am inteles. ai auzit ce ti-am spus? ma duc afara pentru ca cineva a incendiat casa lui c. am sarit din pat imediat si atunci mi-am dat seama ca huruitul pe care il auzeam eu in vis provenea de fapt de afara, unde deja erau 2 masini de pompieri.

[sa prezint un pic contextul, c. este un personaj al carui nume n-are ce sa caute aici (de fapt e o porecla pe care o foloseste toata lumea, numele nu-l stiu) din cauza numeroaselor neplaceri pe care le-am avut cu el in acesti ani de cind locuim la tara. in ultima jumatate de an sau mai bine am dat-o oarecum la pace, promitindu-ne (pina la urmatoarea betie, deseori finalizata cu injuraturi urlate si sticle sparte) ca va fi un vecin bun. de la el l-am adoptat si pe oz, pe care a recunoscut si singur ca nu-l poate ingriji. de citeva luni c. a disparut complet din zona, asa ca existenta lui nu ne-a mai afectat chiar deloc. fiind destul de dubios, infractor si jailer mai toata viata, am zis ca mai devreme sau mai tirziu se va intoarce unde ii este locul. cind ne-am mutat nu stiam ca va trebui sa vietuim gard in gard cu acest individ, va dati seama. in acel moment in casa batrineasca de linga noi locuia familia lui, sora si mama, locul era saracacios dar destul de ingrijit, fara pretentii, o gospodarie tipica de la tara, cu gradina, porc si restul (atunci porcul ni se parea principalul inconvenient). eliberat conditionat la vreo citeva luni dupa mutarea noastra aici, casa i-a fost cedata de sora care si-a luat familia si s-a mutat in alt sat, unde isi cumparase o alta locuinta cu banii obtinuti din vinzarea terenului de linga casa lor, pe care btw a fost construit si duplexul in care locuim.]

sa te trezesti nauc in miez de noapte, sa te duci la geam si sa vezi si sa auzi la 15 m distanta o casa arzind si pompieri in actiune de jur imprejurul ei, catarati pe scari, strigind grav unii la altii, zdrobind cu securea bucati de acoperis, decopertind pe alocuri pentru a lasa cale libera jeturilor de apa, testind suprafetele de acces, e un tablou destul de sinistru. dar tu erai o curajoasa, mi-a spus sotul, mai tirziu, cind i-am marturisit ca mi-a fost frica. stiu, oamenii trec prin razboaie si accidente oribile chiar in acest moment, insa pentru experienta mea si teama mea de foc dintotdeauna, mi-a fost de ajuns.

poate ca luna-nebuna, singura responsabila pentru amplificarea spaimelor noastre nocturne, poate instinctul meu matern stiind ca dormitorul copilului e cel mai aproape de locul cu pricina, poate instinctul de supravietuire pur si simplu, nu mi-am dat seama cind m-a apucat acea stare de groaza ametitoare combinata cu frisoane si un urias val de greata care m-a zguduit cu totul. mi-am revenit destul de repede, ce bine. insa de cite ori privesc ramasitele arse ale casei ma incearca o gheara in stomac.

ma gindeam ca e aiurea sa stau sa privesc de la geam, dar prea mare lucru nu puteam sa fac. am incercat sa ma intind pe canapea in camera la petru (care slava domnului, a dormit tot timpul, nici nu banuieste ce s-a intimplat) dar nu aveam stare sa stau intinsa. asa ca ma plimbam prin dormitoare si din cind in cind mai aruncam un ochi pe geam. dupa un timp s-a intors si sotul si am urmarit impreuna finalul actiunii. dupa 3 am pompierii au strins, si chiar dupa ce s-au urcat in masina sa plece, ceva sau cineva i-a intors din loc, si au mai cercetat o data casa dar si curtea cu toate magaziile, au scos iarasi scarile si securea si furtunul si au mai aruncat un jet de apa peste smoala care inca fumega.

a doua zi de dimineata, a venit sora lui c. si a inceput, singura, sa adune lemnele arse si bucatile de obiecte ravasite de jur imprejur. la un moment dat si-a luat o pauza, asezata direct pe pamint, sub o masa scoasa in curte, unde a stat mult timp. dupa-amiaza, dupa ce a scos ce mai era in casa si a facut trei gramezi, una de lemne, alta de caramizi si alta de crengi rupte, si dupa ce a dus tot gunoiul in fundul curtii, a aparut si c. vizibil socat, cu o plasa in mina, intra si iesea din casa, fara rost, murmurind ceva, sub tirul de intrebari al sora-sii. ma asteptam sa inceapa sa urle, sa trinteasca si sa ne injure pe toti, asa cum i-ar fi stat in obicei, insa n-am auzit absolut nimic. nicio urma de empatie sau mila, e un om care a facut destul rau, dar nici nu-l judec eu.

ma asteptam sa apara curind ceva politisti, sa puna intrebari, sa bifeze o minima ancheta. nimic.

a doua zi seara, petru trage de mine sa ne jucam cu masinile. haide mami, eu sint cu masina de pompieri si tu cu jeep-ul. ne prefacem ca a avut loc un incendiu, te roooog. eu si sotul am schimbat priviri bulbucate. omg, ce potriveala! ne jucam, dar fara incendii, te roaga mama.

in magazin

cu copilul, bine amplasat in imensul cos pe roti. inghesui necesarele cuparaturi pe unde pot si fac ture, cind deodata, in gura mare, el imi atrage atentia:
- mami, la tine in cos de ce nu e ordine ca la doamna aceea?
trag cu ochiul catre doamna aceea, care bineinteles ca a auzit discutia, si observ cumparaturile ordonate in ordinea culegerii lor de pe rafturi.
copilul continua:
- la tine de ce sint toate claie peste claie?

*

ca sa ai tu loc, puisor... :)

de la "de ce" la "cum" la 3 ani si 10 luni

primul "de che" l-a articulat la 2 ani si 2 luni si de atunci nu s-a mai oprit. intrebarile au devenit tot mai coerente, pe masura ce-i evolua limbajul, curiozitatile tot mai mari, pas in pas cu vocabularul, nevoia de a sti tot mai auto-impusa, odata cu virsta. in ultima vreme am remarcat ca nu mai e atit de interesant sa afle "de ce", ci "cum".

cum se nasc copiii ?

vreau sa vad cum creste un copil.

cum arata casele vechi ?

cum se poate rupe o masina (de politie) in doua ?

si aseara, chiar inainte de culcare: cum imbatrinesc oamenii ?

nu-i deloc de ris. cine are copii (ajunsi la virsa sa-si dea seama de asta) stie cat sint de intristati de ideea ca parintii lor imbatrinesc. si la fel si noi. mami, nu vreau sa ajungi babuta! am auzit nu o data. si cred ca si voi.

sa ne mai inveselim, un bonus cu alte vorbe de duh recente:

*

el: stii de ce nu trebuie sa lasi toata ziua luminile aprinse?

eu: de ce?

el: pentru ca mor copacii. cad.

*

mami, daca acoperi cu garnier (si inca un nume neinteligibil) acoperi firele albe!

dar ce-mi trebuie mie? eu am fire albe?

nu, pentru cind imbatrinesti (vesel ca a gasit solutia). si tati, poti sa-ti dai si tu cu garnier. dar sa-ti iei de baieti!

*

sint putin dezamagit.

de ce?

pentru ca paturica nu e albastra.

*

mă fâții.

*

mami, o plac foarte mult pe hana (pisica). si ea ma place.

*

hahaaa! ride cu putere si apoi explica: mi-a venit risul doar asa din git, fara motiv. ride in continuare.

*

mami, vrei sa ne jucam ?

da.

cu masinutele?

da.

uau, acum esti si tu mai activa!

*

de ce nu cadem daca pamintul se invirte? daca vine strada noastra in josul planetei, se dezlipeste si cade ?

*

nu mai stilceste cuvintele, demult. si totusi uneori mai scapa cite unul

văpaștie=prăpastie

vapiron=ferryboat

iata cum s-a "gatit" in masina, cu niste ochelari de soare de-ai mei de rezerva, aruncati pe bancheta din spate. apoi mi-a zis sa-i fac o poza, sa se vada si el cum arata :)

discutii libere, undeva intre 3 si 4 ani

uite-l pe ăsta cum a parcat, ca un nevătămat!

*

sînt țicnit de foame!

*

eu am pielea închisă, așa au băieții mari. așa are și tati, sîntem parteneri.

*

soțul schimba un far la mașina mea, în curte.

copilul: ce face tati, îți tunează mașina?

*

hai să ne jucăm! haide, nu fi rea!

*

vorbeam despre supermașini, și eu zic într-un context: tati, cu mașina lui pricăjită...

el, pe ton grav dintr-o dată: e un bmw, deci nu-i pricăjită!

*

ce-i aia constelație? seamănă cu constipație...

*

toma e băiat sau fată?

*

mami, ce-ar fi să fim toți invizibili? să fie totul, totul, invizibil: și mașinile, și copacii, și casele? dar dacă ne-ar dispărea ochii?

*

mami, eu nu vreau să îmbătrîniți. pe mine cine mă mai drăgiălește atunci?

*

uite, Hana se sprijină de mine, crede că sînt o stîncă.

*

nu pot să dorm. când închid ochii am imagini în ei.

*

cum adică anul se învechește? și ce-i ăla revelion?

*

referindu-se la niste ghete de piele pe care le încălțase sotu' pt zăpadă: tati, de ce porți pantofii ăștia de tătăiță?

***

senzori feminini

sotul e mereu contrariat cind ma aude facind comentarii ca acesta "cu X nu cred ca voi avea vreo relatie, poate ceva supeficial de genul bună-bună și atât, si simt ca e reciproc". il intriga foarte tare (si siguranta cu care dau verdicte de la prima intilnire, dar si faptul ca nu dau nicio sansa ca acest lucru sa fie combatut ulterior, invocind reciprocitatea) si mereu imi cere lamuriri suplimetare. dom'le, nu o simt. desi e frumoasa, are o voce care ma zgirie pe creier. si hai sa nu fiu exagerata, nu e nimeni raspunzator de vocea cu care se naste, dar felul alintat in care vorbeste e total enervant, imi vine sa-i pun calus. sotul ride: poate asa a fost crescuta. bai nu stiu, sa te rasfeti cind vorbesti, e cam penibil la virsta asta. si ma rog, as trece peste, la cit de rar ne vedem, insa tipa nu are deloc simtul umorului, nu stie ce-i ala. iar de oamenii care n-au nici cel mai mic simt al umorului imi e greu sa ma apropii, stii... pai ce, ca n-a ris la glumele tale ? bai nu, nu am pretentia ca sint cea mai amuzanta persoana, dar pur si simplu nu se prinde de gluma, deloc, tii minte... da, penibila faza, si barbat-su' s-a simtit cam prost... in fine, hai sa nu fiu birfitoare, insa cel mai aiurea mi se pare cum se poarta cu copilul. nu-i greu sa-ti dai seama ca e scapata relatia de sub control... nu stiu, dar simt ca nu pot comunica cu astfel de persoana. nu vreau s-o judec, fiecare cu treaba lui si nici nu-mi pasa, insa nu vreau sa mi-o bagati pe git, atit.

puteam sa va scutesc de tot acest dialog, dar tin la oralitatea stilului. :)

sa-mi spuneti voi fetelor acum, daca nu-i adevarat ca noi avem un al nu-stiu-citelea simt care ne avertizeaza de la inceput asupra unor situatii sau persoane. sa nu se supere masculii sau (para)psihologii care isi pierd vremea pe aici, insa cred ca acest simt e dezvoltat in general la femei si mai cred ca din el se naste si instinctul matern. desi nu toate sint constiente de capacitatile lor senzoriale, cele mai multe femei tin cont de ele si miros imediat lucrurile, ca un animal. al 6-lea simt, intuitia, cred ca functioneaza ca o carapace si se poate exersa puterea ei, in timp. trebuie doar sa fii foarte atent la ce e in jurul tau si sa decodifici. cum iti dai seama imediat de potentialul unei relatii? evident, nu stii cum se va termina, dar stii daca are sanse reale sa existe. sau mai degraba, stii cind nu are cum sa existe.

eu am persoane pe care le numesc "prieteni" chiar daca nu am avut timp sa dezvoltam aceasta relatie, insa simt ca exista un sentiment de baza, reciproc, care ar putea sadi o prietenie la un moment dat. dar nu va luati dupa mine, eu m-am indragostit de fiecare data la prima vedere, si asta spune destule.

mud land (pâclele mari)

in urma cu aproape 2 sapt, adica fix la anuntarea meteorologica a toamnei, am tras un chiul de-o zi si ne-am facut drum pina la vulcanii noroiosi, sa cautam ramasitele verii printre crapaturile lor. si am gasit-o.
daca veniti din buc, descoperiti mud land la vreo 40 de km de buzau, pe drumul spre brasov. desi trecem destul de des prin buzau, ca doar e drumul spre moldova, nu ne-am abatut niciodata pe la vulcani. ultimii 10-15 km arata cam asa, grecia sau italia. dealuri inalte, partial inverzite (iti poti imagina ca arbustii uriasi sint niste maslini vazuti mai de departe) si nici macar o casa, doar citeva capre si cite-o vaca din cind in cind. liniste in toata regula.

la sosire te intimpina aceasta casuta si taxa friendly de 1-4 lei, in functie de virsta (mai e si una unfriendly de 900 lei daca esti cu aparatura profi si vreo mireasa dupa tine) si un domn barbos care iti ureaza la plecare "Doamne-ajuta!". peste tot afise cu "respecta linistea naturii si pe ceilalti vizitatori". linistea continua.

chiar daca nu e nu stiu ce inaltime acolo, iti trebuie ceva pe cap, mai ales daca mergi toamna (intimplator aveam si eu o gluga). e un fel de rascruce de vinturi pe dealul cel mai inalt si senzatia de "imi zboara urechile" s-ar putea sa va umbreasca micul voiaj si linistea corporala, deja instalata.


copiii vor vrea sa arunce cu bucati de namol intarit in ochiurile care bolborosesc. eu zic sa nu-i lasati mai mult de 2-3 bucati in ochiul cel mai mare, si asa mi se pare cam pe final fenomenul asta, sper sa ma insel. e prima data si pentru mine cind vad live vulcanii, insa am montat un exercitiu de imagine filmat acolo in urma cu destui ani, in anul 2 sau 3 de fac., nu mai stiu bine, si erau mult mai multe pâcle mari. chiar, pe unde o fi ?










ne-a placut tuturor. e de mers, fara asteptari prea mari. zona nu e mare, dar e un peisaj destul de interesant. si linistitor, clar.
e si o pensiune chiar acolo, unde se poate minca destul si proaspat meniul standard de 26 lei, au chiar si cirnati de plescoi pentru iubitorii de afumatura. si ca tot veni vorba, un bonus de final. cum eram pe drumul vinului, am vizitat si-o crama. am avut dezamagirea sa admir niste bazine metalice in locul celebrelor doage. ma rog: unde merge sulfitul, merge si inoxul. 5lei/l, ca la buc.

avem talcioc

ca si la celelate 4 editii, vom fi acolo. nu-mi amintesc acum de ce nu am semnalat deloc ultimul talcioc, cel de copii, cind l-am serbat si pe vladut la 2 ani. culmea e ca nici parintii lui nu au scris vreo vorba despre asta, sau poate nu gasesc eu, cu tag-urile logice (:)).

am destule povesti de blog restante, insa ma fura facebook-ul, ce sa fac. trimit concis ce-mi trece prin cap sau fotografii, direct de pe telefon. as putea sa fac asta si pe blog, insa feedback-ul e imediat pe fb. de ce oamenii nu comenteaza pe blog, insa comenteaza pe fb ? haideti simbata la talcioc, sa dezbatem si aceasta dilema.

si mai multe detalii aici.

p.s. esti multumita delieea, e suficient de mare afisul ? :)

love & hate @ Sf. Gheorghe

una dintre cele 2 sapt de concediu am petrecut-o la Sf. Ghe, in delta, departe de lumea (noastra) civilizata, multumita pescarusului care a fost atit de detreaba incit sa intersecteze un sejur de mereustudenti cu unul de familisti (sper ca nu v-am incurcat prea tare :). previziunile erau cel putin circumspecte, avind in vedere ca mai multi prieteni cedasera in saptamina de dinainte, cea cu fest. anonimul, din diferite motive: caldura, ruralism excesiv, plaja prea departe, prea mult peste, lipsa distractiilor, aglomeratie si cine stie cite altele. cind am ajuns noi, ori toate cele de mai sus se risipisera, ori dispozitia de vacanta era atit de mare, cert e ca ne-a placut fara discutie. genul ori iti place, ori nu. din punctul meu de vedere, m-am odihnit (la cap) mai mult o sapt in delta decit o sapt la 4* all inclusive in bulgaria. am spus "punctul meu" de vedere. si citeva imagini, random selection.

asa se locuia,
asa se povestea,
asa se bracona,
asa se spalau vehiculele,
asa se medita,
asa se construia,
asa se facea plaja,
asa se inalta zmeul,
asa se astepta pasagerul (deja plin) la Mahmudia,
asa se carau bagajele,
asa se pescuia,
asa se dormea pe pasager,
asa se adunau scoici,
asa se zbura,
asa se minca,
asa se citea,
asa se alerga,
asa se tremura,
asa se calatorea,
asa se bea pe pasager,
asa se contempla Dunarea la ora prinzului,
asa se iubea,
asa se traversa,
asa se relaxa,
asa se relaxa bis,
asa se ciripea,
asa se astepta nava rapida la intoarcere,
asa se calatorea pe canale.

unde ramasesem ?

am revenit, cu 40% mai bronzata, cu 60% mai tunsa, cu un copil cu 50% mai incapatinat, cu 400% mai multe masini de spalat de umplut, dar e bine. ma intorc imediat.

o calatorie in trecut si viitor

aseara dupa ora 12, sotul a venit in camera copilului unde adormisem, si mi-a soptit:
"sintem la capatul pamintului. hai sa facem o calatorie spre centrul lui, o ora jumate"
"?!"
"am un documetar cu radiohead"
nu-l vazusem: '97-'98 si atit de actual. dupa, de pofta, am mai vazut si-un concert din 1994. ne-am culcat in zorii diminetii, cu un sentiment asa placut de normalitate.
a fost una dintre cele mai frumoase nopti din ultimul timp, multumesc.

dresaj pe toata linia

dresam ciinele, pentru ca are potential. dresam si copilul sa inteleaga ce-i ala un ciine, spre deosebire de un om sau o pisica.

dresam criza, sa ne putem pastra meniul preferat, kilogramele intacte si rostul (rolul) gatitului in familie sau cu prietenii.

dresam vara sa ne dea cite-o vacanta mica, vazuta prin trapa.