Se afișează postările cu eticheta intr-o vineri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta intr-o vineri. Afișați toate postările

duminică, 27 martie 2011

flacari in casa "diavolului"

vineri-noapte am avut parte de adevarata experienta 6D, iar filmul a fost un thriller cu accente horror care mi-a provocat mai multa groaza decit seria "casa diavolului", care umplea sufrageria cu amici de-ai surorilor in anii '90, cind se faceau nopti de vizionari de filme pe vhs.
pe la 1.30 am sotul mi-a soptit ceva, dupa care a disparut din dormitor. fiind in prima faza de somn, nu l-am distins de visul meu deja agitat, insa el a revenit si s-a asigurat ca am inteles. ai auzit ce ti-am spus? ma duc afara pentru ca cineva a incendiat casa lui c. am sarit din pat imediat si atunci mi-am dat seama ca huruitul pe care il auzeam eu in vis provenea de fapt de afara, unde deja erau 2 masini de pompieri.
[sa prezint un pic contextul, c. este un personaj al carui nume n-are ce sa caute aici (de fapt e o porecla pe care o foloseste toata lumea, numele nu-l stiu) din cauza numeroaselor neplaceri pe care le-am avut cu el in acesti ani de cind locuim la tara. in ultima jumatate de an sau mai bine am dat-o oarecum la pace, promitindu-ne (pina la urmatoarea betie, deseori finalizata cu injuraturi urlate si sticle sparte) ca va fi un vecin bun. de la el l-am adoptat si pe oz, pe care a recunoscut si singur ca nu-l poate ingriji. de citeva luni c. a disparut complet din zona, asa ca existenta lui nu ne-a mai afectat chiar deloc. fiind destul de dubios, infractor si jailer mai toata viata, am zis ca mai devreme sau mai tirziu se va intoarce unde ii este locul. cind ne-am mutat nu stiam ca va trebui sa vietuim gard in gard cu acest individ, va dati seama. in acel moment in casa batrineasca de linga noi locuia familia lui, sora si mama, locul era saracacios dar destul de ingrijit, fara pretentii, o gospodarie tipica de la tara, cu gradina, porc si restul (atunci porcul ni se parea principalul inconvenient). eliberat conditionat la vreo citeva luni dupa mutarea noastra aici, casa i-a fost cedata de sora care si-a luat familia si s-a mutat in alt sat, unde isi cumparase o alta locuinta cu banii obtinuti din vinzarea terenului de linga casa lor, pe care btw a fost construit si duplexul in care locuim.]
sa te trezesti nauc in miez de noapte, sa te duci la geam si sa vezi si sa auzi la 15 m distanta o casa arzind si pompieri in actiune de jur imprejurul ei, catarati pe scari, strigind grav unii la altii, zdrobind cu securea bucati de acoperis, decopertind pe alocuri pentru a lasa cale libera jeturilor de apa, testind suprafetele de acces, e un tablou destul de sinistru. dar tu erai o curajoasa, mi-a spus sotul, mai tirziu, cind i-am marturisit ca mi-a fost frica. stiu, oamenii trec prin razboaie si accidente oribile chiar in acest moment, insa pentru experienta mea si teama mea de foc dintotdeauna, mi-a fost de ajuns.
poate ca luna-nebuna, singura responsabila pentru amplificarea spaimelor noastre nocturne, poate instinctul meu matern stiind ca dormitorul copilului e cel mai aproape de locul cu pricina, poate instinctul de supravietuire pur si simplu, nu mi-am dat seama cind m-a apucat acea stare de groaza ametitoare combinata cu frisoane si un urias val de greata care m-a zguduit cu totul. mi-am revenit destul de repede, ce bine. insa de cite ori privesc ramasitele arse ale casei ma incearca o gheara in stomac.
ma gindeam ca e aiurea sa stau sa privesc de la geam, dar prea mare lucru nu puteam sa fac. am incercat sa ma intind pe canapea in camera la petru (care slava domnului, a dormit tot timpul, nici nu banuieste ce s-a intimplat) dar nu aveam stare sa stau intinsa. asa ca ma plimbam prin dormitoare si din cind in cind mai aruncam un ochi pe geam. dupa un timp s-a intors si sotul si am urmarit impreuna finalul actiunii. dupa 3 am pompierii au strins, si chiar dupa ce s-au urcat in masina sa plece, ceva sau cineva i-a intors din loc, si au mai cercetat o data casa dar si curtea cu toate magaziile, au scos iarasi scarile si securea si furtunul si au mai aruncat un jet de apa peste smoala care inca fumega.
a doua zi de dimineata, a venit sora lui c. si a inceput, singura, sa adune lemnele arse si bucatile de obiecte ravasite de jur imprejur. la un moment dat si-a luat o pauza, asezata direct pe pamint, sub o masa scoasa in curte, unde a stat mult timp. dupa-amiaza, dupa ce a scos ce mai era in casa si a facut trei gramezi, una de lemne, alta de caramizi si alta de crengi rupte, si dupa ce a dus tot gunoiul in fundul curtii, a aparut si c. vizibil socat, cu o plasa in mina, intra si iesea din casa, fara rost, murmurind ceva, sub tirul de intrebari al sora-sii. ma asteptam sa inceapa sa urle, sa trinteasca si sa ne injure pe toti, asa cum i-ar fi stat in obicei, insa n-am auzit absolut nimic. nicio urma de empatie sau mila, e un om care a facut destul rau, dar nici nu-l judec eu.
ma asteptam sa apara curind ceva politisti, sa puna intrebari, sa bifeze o minima ancheta. nimic.
a doua zi seara, petru trage de mine sa ne jucam cu masinile. haide mami, eu sint cu masina de pompieri si tu cu jeep-ul. ne prefacem ca a avut loc un incendiu, te roooog. eu si sotul am schimbat priviri bulbucate. omg, ce potriveala! ne jucam, dar fara incendii, te roaga mama.

marți, 21 septembrie 2010

mud land (pâclele mari)

in urma cu aproape 2 sapt, adica fix la anuntarea meteorologica a toamnei, am tras un chiul de-o zi si ne-am facut drum pina la vulcanii noroiosi, sa cautam ramasitele verii printre crapaturile lor. si am gasit-o.
daca veniti din buc, descoperiti mud land la vreo 40 de km de buzau, pe drumul spre brasov. desi trecem destul de des prin buzau, ca doar e drumul spre moldova, nu ne-am abatut niciodata pe la vulcani. ultimii 10-15 km arata cam asa, grecia sau italia. dealuri inalte, partial inverzite (iti poti imagina ca arbustii uriasi sint niste maslini vazuti mai de departe) si nici macar o casa, doar citeva capre si cite-o vaca din cind in cind. liniste in toata regula.

la sosire te intimpina aceasta casuta si taxa friendly de 1-4 lei, in functie de virsta (mai e si una unfriendly de 900 lei daca esti cu aparatura profi si vreo mireasa dupa tine) si un domn barbos care iti ureaza la plecare "Doamne-ajuta!". peste tot afise cu "respecta linistea naturii si pe ceilalti vizitatori". linistea continua.

chiar daca nu e nu stiu ce inaltime acolo, iti trebuie ceva pe cap, mai ales daca mergi toamna (intimplator aveam si eu o gluga). e un fel de rascruce de vinturi pe dealul cel mai inalt si senzatia de "imi zboara urechile" s-ar putea sa va umbreasca micul voiaj si linistea corporala, deja instalata.


copiii vor vrea sa arunce cu bucati de namol intarit in ochiurile care bolborosesc. eu zic sa nu-i lasati mai mult de 2-3 bucati in ochiul cel mai mare, si asa mi se pare cam pe final fenomenul asta, sper sa ma insel. e prima data si pentru mine cind vad live vulcanii, insa am montat un exercitiu de imagine filmat acolo in urma cu destui ani, in anul 2 sau 3 de fac., nu mai stiu bine, si erau mult mai multe pâcle mari. chiar, pe unde o fi ?










ne-a placut tuturor. e de mers, fara asteptari prea mari. zona nu e mare, dar e un peisaj destul de interesant. si linistitor, clar.
e si o pensiune chiar acolo, unde se poate minca destul si proaspat meniul standard de 26 lei, au chiar si cirnati de plescoi pentru iubitorii de afumatura. si ca tot veni vorba, un bonus de final. cum eram pe drumul vinului, am vizitat si-o crama. am avut dezamagirea sa admir niste bazine metalice in locul celebrelor doage. ma rog: unde merge sulfitul, merge si inoxul. 5lei/l, ca la buc.

LinkWithin

Blog Widget by LinkWithin