5 ani pe altarul casniciei

a mai trecut un an de cind ne-am luat cu pirostrii, nași si tot tacimul. n-o sa uit niciodata agitatia zilei de 24 iunie 2006, cind am bifat si "primaria" si "biserica" in aceeasi zi, apoi petrecerea cu haosul ei aferent de zeci de pupaturi si ciocnituri de pahare... ma trec fiori, prea multa organizare si prea multe conventii sociale intr-o singura zi. desi lumea spune ca am avut o nunta frumoasa, desi am avut ocazia unica sa ajung in clubul bamboo, fiind rapita si dusa acolo, n-as mai face. deseori ii spun sotului, in gluma, ca n-o sa ma despart de el pentru ca nu mai vreau sa ma marit inca o data. alteori, tot in gluma, ii spun ca imi luam talpasita de mult daca nu era petru. deseori vorbim despre cine pe cine paraseste, cine ce/citi iubiti are, la masa cu prietenii, spre stupoarea lor. ne da mina sa glumim cu astfel de lucruri, sintem total relaxati pentru ca stim ca avem ceva unic impreuna, si nu doar copilul sau un credit ipotecar. relatia noastra a inceput in urma cu 9 ani atit de frumos, apoi oribil, a continuat ciudat si promiscuu, iar apoi s-a asezat numai bine in albia ei, ca potrivita cu mina. nu va ginditi ca dupa atitia ani impreuna am ajuns sa ne cunostem atit de bine incit ne-am plictisit. nici pe departe, mai sint inca atitea de aflat, plus ca fiecare devine altul odata cu trecerea timpului. cu toata rutina unei familii, nimic nu ramine la fel, cel putin cind e vorba de copii. nu stiu cum ar fi fost relatia noastra fara petru: mai buna, mai rea, habar n-am. o vorba de duh zice ca prietenia inseamna o minte cu 2 trupuri. de acord. altfel, tot ce-am spus anul trecut ramine valabil. cu diferenta ca anul acesta sarbatorim nunta de lemn.

eritem de verigheta

sotul ma suspecteaza c-am facut-o special, sa scap de verigheta. adevarul e ca ma deranjeaza s-o port in halul asta, asa ca o las acasa. n-am schimbat detergentii sau sapunul, nu m-am ingrasat, dimpotriva, la sf gheorghe era chiar s-o scap de pe deget, pe un ponton (e ceva predestinat ca oamenii sa-si piarda verighetele la sfintu' ?). n-a fost nevoie s-o scot nici macar in vremea gravidiei, chiar daca spre final mi se cam umflau degetele. si totusi, o fi vreun semn ? :)

recent intr-un film un personaj spunea "casnicia e ca o ceapa, cu cit desfaci mai multe straturi, cu atit pute mai tare". v-ati prins, era replica unui tip. eu, cu sensibilitatea mea feminina, spun: casnicia e ca o pusculita din care tot iei si trebuie (macar din cind in cind) sa pui ceva in loc.

senzori feminini

sotul e mereu contrariat cind ma aude facind comentarii ca acesta "cu X nu cred ca voi avea vreo relatie, poate ceva supeficial de genul bună-bună și atât, si simt ca e reciproc". il intriga foarte tare (si siguranta cu care dau verdicte de la prima intilnire, dar si faptul ca nu dau nicio sansa ca acest lucru sa fie combatut ulterior, invocind reciprocitatea) si mereu imi cere lamuriri suplimetare. dom'le, nu o simt. desi e frumoasa, are o voce care ma zgirie pe creier. si hai sa nu fiu exagerata, nu e nimeni raspunzator de vocea cu care se naste, dar felul alintat in care vorbeste e total enervant, imi vine sa-i pun calus. sotul ride: poate asa a fost crescuta. bai nu stiu, sa te rasfeti cind vorbesti, e cam penibil la virsta asta. si ma rog, as trece peste, la cit de rar ne vedem, insa tipa nu are deloc simtul umorului, nu stie ce-i ala. iar de oamenii care n-au nici cel mai mic simt al umorului imi e greu sa ma apropii, stii... pai ce, ca n-a ris la glumele tale ? bai nu, nu am pretentia ca sint cea mai amuzanta persoana, dar pur si simplu nu se prinde de gluma, deloc, tii minte... da, penibila faza, si barbat-su' s-a simtit cam prost... in fine, hai sa nu fiu birfitoare, insa cel mai aiurea mi se pare cum se poarta cu copilul. nu-i greu sa-ti dai seama ca e scapata relatia de sub control... nu stiu, dar simt ca nu pot comunica cu astfel de persoana. nu vreau s-o judec, fiecare cu treaba lui si nici nu-mi pasa, insa nu vreau sa mi-o bagati pe git, atit.

puteam sa va scutesc de tot acest dialog, dar tin la oralitatea stilului. :)

sa-mi spuneti voi fetelor acum, daca nu-i adevarat ca noi avem un al nu-stiu-citelea simt care ne avertizeaza de la inceput asupra unor situatii sau persoane. sa nu se supere masculii sau (para)psihologii care isi pierd vremea pe aici, insa cred ca acest simt e dezvoltat in general la femei si mai cred ca din el se naste si instinctul matern. desi nu toate sint constiente de capacitatile lor senzoriale, cele mai multe femei tin cont de ele si miros imediat lucrurile, ca un animal. al 6-lea simt, intuitia, cred ca functioneaza ca o carapace si se poate exersa puterea ei, in timp. trebuie doar sa fii foarte atent la ce e in jurul tau si sa decodifici. cum iti dai seama imediat de potentialul unei relatii? evident, nu stii cum se va termina, dar stii daca are sanse reale sa existe. sau mai degraba, stii cind nu are cum sa existe.

eu am persoane pe care le numesc "prieteni" chiar daca nu am avut timp sa dezvoltam aceasta relatie, insa simt ca exista un sentiment de baza, reciproc, care ar putea sadi o prietenie la un moment dat. dar nu va luati dupa mine, eu m-am indragostit de fiecare data la prima vedere, si asta spune destule.

4x(r+b)=p!

daca ma iau dupa ce spune alex aici, azi ar trebui sa umplem casa de flori si de fructe.

cred ca nicio relatie intre 2 oameni, oricum si oricine ar fi ei, nu ramine la fel pe masura ce trece timpul. ori se degradeaza, ori se imbogateste. fiecare experienta schimba ceva in noi, sa fim constienti de asta. insa cred ca e important ca experientele majore sa fie comune. asa stim daca sintem si putem ramine impreuna. mi-ar placea sa-i spun sotului meu, dupa ani si ani de casnicie, asta : "da, poate nu mai esti chiar persoana de care m-am indragostit, dar nici eu nu mai sint aceeasi. am fost tineri, am facut tot felul de nebunii, am devenit parinti, am descoperit pasiuni, am trecut si prin lucruri mai neplacute, am cunoscut tot felul de oameni si am avut parte de tot felul de experiente. acum stiu ca te iubesc la fel de mult, poate diferit, insa imi place la fel de mult de tine, cel care esti acum. iti multumesc ca ai avut rabdare cu mine, sper ca ea a fost rasplatita. stiu sigura ca am avut o viata frumoasa cu tine, si sper si copiii nostri sa aiba norocul asta".