iunie 2012

luna asta, o mica vacanta de la multe alte treburi, preocupata de studiu. m-am intors la carti, in speranta ca voi reusi sa-mi definitivez niste studii vechi, mai "vechi" decit copilul meu. nu stiu daca voi reusi acum, dar ideea de a ma apropia de final ma mobilizeaza foarte mult. nu am asa mult timp la dispozitie, avind in vedere ca nu pot sa pun off-duty chiar toate treburile cotidiene, insa e un pas inainte. azi am fost in 3 biblioteci. uitasem cit imi plac linistea, susoteala si mirosul ala de sala mare de lectura. pe 30 iunie fac bilant si numar paginile. se scriu asa greu... rigorile sint mari. abia astept sa-mi amintesc ce-am facut vara trecuta si s-o iau de la capat: concerte multe si sf gheorghe. desi presimt ca anul asta voi munci mai mult ca anult trecut. si nu stiu daca vor fi asa multe concerte, si nu stiu daca va fi sf gheorghe. nu am nicio luminita distractiva la capatul tunelului, niciun zaharel pe la nasul meu. am intrat in vara muncind, e bine. deja am obosit, asta nu e bine. nici cafea nu mai pot sa beau. vreau vara pe bune! acum inapoi la scris. recompensa se va cintari in pagini frumos indosariate. miere, nu zaharel. am invatat multe luna asta. gata, inchide blogul si nu te mai vaicari.

p.s. weekendul ce tocmai a trecut am facut totusi o simulare de vara normala. o mare de 2 mai asa, scurt de proba, pentru sanatate.

simulacru

cum ar fi daca, aflat in fata unei alegeri majore, ai putea sa simulezi viitorul cu cite o mostra din fiecare hotarire?
uneori poti face asta, si credeti-ma lipsita de curaj sau doar precauta, nu-mi place sa dau vrabia din mina pe cioara de pe gard, cel putin atita timp cit vrabia inca nu miroase (exceptie fac relatiile; cind incepe sa se imputa o arunc fara stringere de inima). dar de exemplu daca as vrea sa-mi schimb locul de munca, nu mi l-as parasi pe cel vechi definitiv, mi-as lua un concediu mai lung si as merge cu ele in paralel, sa vad cum imi place. daca as vrea sa ma tund foarte scurt sau sa-mi schimb culoarea parului, as proba cu o peruca sau mi-as ajusta coafura in photoshop inainte de schimbare. nu e un exemplu foarte bun pentru ca parul creste repede, nereusita nu e mare pierdere. dar sa faci asta cu un animal? e preferabil. iei un animalut de proba de la cineva, il tii citeva zile si vezi daca ai responsabilitatea necesara sa ingrijesti un animal. dar cu un copil? si asta se mai poate. te oferi baby-sitter part-time pentru o perioada si vezi daca ai rabdarea, determinarea si timpul necesar sa cresti un copil. dar cu o casa? daca trebuie sa-ti schimbi casa si procesul e ireversibil si n-ai niciun glob de cristal la indemina si nici abilitatea de-a ghici in el, cum sa faci sa vezi daca procedezi bine? de exemplu vrei sa te muti de la oras la sat, si nu-ti permiti si una si alta, cum sa faci sa vezi daca ti se potriveste traiul in mediul rural? si nu, nu se pune sa mergi in vizita la cineva o zi-doua. si apoi invers, satul de problemele aferente traiului la tara, ti se arata brusc sa-ti schimbi viata si sa te muti la oras, uitind de fapt cum mai e. ti se face chef sa pleci naibii din tara, nestiind de fapt ce inseamna asta (se exclude perspectiva turistului). uite, eu as vrea sa fac un schimb de case, si apoi un schimb de tara. pentru ca vrabia mea inca e calda, letargica e drept, dar are inca viata in ea. si trebuie sa vad daca mai are sanse de supravietuire.

"Primavara asta totusi / Nu-i decat o scorpie"

zumzaieli si tropaieli, petale si picaturi, nu e deloc intimplator că odata cu "trezirea naturii" ne apuca si pe noi revolutiile, cel putin in plan ideatic. in fiecare primavara ni se reactiveaza dorinta de a ne muta din cartier, din oras, din tara, vorba poetului "zau ca-mi vine sa-mi las balta toate interesele!". dar gindurile astea de migrare nu au la baza hormoni, mofturi sau prea mult bine, ci au origini mult mai concrete si prozaice, ca de exemplu maneaua din boxa vecinului ce rasuna peste intreg dealu' mare, scumpirea aproape zilnica a benzinei, chimizarea hranei, ipocrizia politicienilor, veninul mediatic, faptul ca cel mic s-a apropiat cu inca un an de inevitabila inscriere la scoala si in general toata lehamitea si schizofrenia din jur. parca nicio perioada nu-i mai buna sa spui "m-am saturat!" ca primavara. poate ma repet, insa traim vremuri dubioase, si daca nu ai kitul de supravietuire cu tine, risti sa o iei razna. iesirea din sentimentul ca viata ta mai degraba se indeparteaza in loc sa se apropie de idealul tot mai ingustat de la linia orizontului, se poate face pe mai multe carari. concret acum, ce faci cind simti ca nu traiesti ce iti doresti? te resemnezi sau te opui. si cum lucrurile nu sint niciodata asa de simple, atit resemnarea cit si neacceptarea au la rindul lor mii de staturi de situatii posibile. ma feresc sa ma apuc de filosofii cosmo pe tema data, insa mi se pare esential ca orice ai decide, rezultatul este sa fii fericit si impacat. spor la revolutii!


pina una alta :

arta si/sau terapie

spuneam ca s-au strins ceva noutati remarcabile. una dintre ele e cursul meu de arte vizuale pentru copii, pe care am inceput sa-l tin de vreo luna la o casa de creatie. la vreun an dupa ce am nascut, proaspata descoperita vocatie de mama a atras dupa ea si o valenta pedagogica si am simtit, pe linga nevoia sa incep sa impartasesc si celorlalti ce-am invatat, dorinta de a petrece mai mult timp in preajma copiilor.
m-am oferit sa tin cursuri la gradinita la petru, insa era deja cineva angajat pentru arte plastice, am mai incercat la vreo doua gradinite particulare prin recomandari insa nu s-a concretizat nimic (nici nu puteam sa insist pentru ca nu aveam experienta, de unde? eternul cerc vicios al lipsei de experienta atasata la cv - toti o cer, dar nu vrea nimeni sa te ajute s-o obtii). insa multumita unei persoane iesita din comun, care a vazut in spatele "lipsei mele de experienta", am primit aceasta sansa.

copiii "mei" au in medie intre 5 si 8 ani, uneori am avut si de 3, si de 9, si de 34 de ani :) cursul mi se pare un lucru extraordinar, cel putin pentru mine, pentru ca mi-a adus cu totul altceva, ma duce in cu totul alta directie. lumea pe care incerc eu sa o trezesc in copii trebuie sa functioneze aproape terapeutic. nu ma asteptam la asta. ma asteptam sa-i ajut pe copii "sa vada", sa canalizez niste talente, sa le ofer niste informatii. insa, de la curs la curs mi-e tot mai clar ca multi dintre ei au probleme, blocaje, frici, angoase. eu nu am nicio pregatire in sensul acesta. pentru partea artistica ma documentez dupa autori americani, francezi si romani, fac apel la memorie amintindu-mi de metodele profesorilor mei, insa la ce tine de psihologie ma bazez deocamdata doar pe intuitie, fler si atentie. si ca de obicei, multa rabdare. nu pot sa ma fac ca nu oberv cind cineva nu foloseste alta culoare de pe paleta pina n-o termina pe prima, cind cineva incepe sa plinga pentru ca a gresit putin semnatura sau cind in loc de natura statica de pe masa cineva deseneaza niste patratele minuscule. nu vreau sa-i uniformizez, dimpotriva, insa vreau sa fie ei. deocamdata ei nu sint ei, cu citeva mici exceptii. pe de alta parte, mai sint si parintii. generalizez putin, pentru ca ma grabesc: in general parintii vor performante si vor sa vada pe ce dau banii. ca sa fie ei fericiti si multumiti si sa-i lase pe copii in continuare la curs, in mintea lor odraslele trebuie sa prezinte o evolutie rapida, nu? ori asta nu se poate (tinind cont ca exista blocaje de tipul celor de mai sus), decit cu interventia "mâinii" mele in lucrarile lor. ceea ce nu fac. dar cum sa fac sa deschid mintile si parintilor? cum sa le cer rabdare? pot sa le promit ca ies artisti din ei? pot sa le spun ca copiii lor n-au incredere in ei insisi? dupa 3 cursuri, o mama m-a intrebat daca eu cred ca fetele ei au talent, iar un tata (care stia el cum se face, ca invatase si el cindva) mi-a spus ca ar fi bine s-o invatam pe copila sa puna culori deschise sus si inchise joc, si nu invers, cum face ea, cerul cu negru, auzi! saraca fetita despre care cred, dupa cum ma priveste, ca nici nu intelege ce vorbesc.
cu toate ca sint destul de stoarsa cind ajung acasa dupa cele 2-3 ore in compania studentilor mei, imi place mult ce fac si mi-as dori sa tin astfel de cursuri mai des decit o data pe saptamina. mi-a promis cineva si niste carti (se aude pina-n thassos ?;) sa incep sa ma informez putin despre ce inseamna art therapy pentru ca mi-as dori, sincer, sa pot sa ajut mai mult daca e nevoie.

zona crepusculara

odiseea intimplarilor absurde continua, probabil dl. Eugene ar fi gasit traiul in mediul nostru rural subiect de inspiratie. asta-seara, chiar dupa ce terminasem baita copilului si ne pregateam de citit urmatorul capitol din Habarnam inainte de culcare, s-a auzit o masina plecind in tromba de pe loc, apoi un zgomot puternic concomitent cu o pana de curent. am aflat ulterior ca un biped beat muci a luat o masina care nu era a lui si vrind sa ocoleasca un stilp, s-a infipt cu ea in tabloul nostru electric, dupa care a esuat intr-un sant. surprins imediat pe strada de niste vecini si luat la intrebari, idiotul s-a justificat impleticindu-se ca a auzit pe cineva plecind cu masina lui nea' Ion si a fugit sa-l prinda pe infractor, doar ca acesta a parasit locul accidentului. dupa care a disparut in noapte. iarasi politie, ancheta, vecini, poze, declaratii. e trecut de 12 noaptea, e bezna, sotul a plecat la sectie sa declare ce stie, si singurul lucru la care ma pot gindi este ca daca as fi conspiracy-freak cu siguranta as crede ca ruralii s-au aliat sa ne izgoneasca inapoi in oras, unde ne e locul.
l.e. o veste buna: sunati insistent, astazi s-au mobilizat cei de la electrica si au rezolvat temporar problema alimentarii in gospodarie cu c.e. (pina miine, zic ei, cind reparatia va fi definitiva) si alta veste buna, din categoria "bine ca n-a fost mai rau": la 2m de panoul electric se afla panoul de gaz. lucru care ma face sa ma intreb asupra sigurantei instalatiilor de acest tip, cu panoul pe strada, expus oricaror accidente.

flacari in casa "diavolului"

vineri-noapte am avut parte de adevarata experienta 6D, iar filmul a fost un thriller cu accente horror care mi-a provocat mai multa groaza decit seria "casa diavolului", care umplea sufrageria cu amici de-ai surorilor in anii '90, cind se faceau nopti de vizionari de filme pe vhs.

pe la 1.30 am sotul mi-a soptit ceva, dupa care a disparut din dormitor. fiind in prima faza de somn, nu l-am distins de visul meu deja agitat, insa el a revenit si s-a asigurat ca am inteles. ai auzit ce ti-am spus? ma duc afara pentru ca cineva a incendiat casa lui c. am sarit din pat imediat si atunci mi-am dat seama ca huruitul pe care il auzeam eu in vis provenea de fapt de afara, unde deja erau 2 masini de pompieri.

[sa prezint un pic contextul, c. este un personaj al carui nume n-are ce sa caute aici (de fapt e o porecla pe care o foloseste toata lumea, numele nu-l stiu) din cauza numeroaselor neplaceri pe care le-am avut cu el in acesti ani de cind locuim la tara. in ultima jumatate de an sau mai bine am dat-o oarecum la pace, promitindu-ne (pina la urmatoarea betie, deseori finalizata cu injuraturi urlate si sticle sparte) ca va fi un vecin bun. de la el l-am adoptat si pe oz, pe care a recunoscut si singur ca nu-l poate ingriji. de citeva luni c. a disparut complet din zona, asa ca existenta lui nu ne-a mai afectat chiar deloc. fiind destul de dubios, infractor si jailer mai toata viata, am zis ca mai devreme sau mai tirziu se va intoarce unde ii este locul. cind ne-am mutat nu stiam ca va trebui sa vietuim gard in gard cu acest individ, va dati seama. in acel moment in casa batrineasca de linga noi locuia familia lui, sora si mama, locul era saracacios dar destul de ingrijit, fara pretentii, o gospodarie tipica de la tara, cu gradina, porc si restul (atunci porcul ni se parea principalul inconvenient). eliberat conditionat la vreo citeva luni dupa mutarea noastra aici, casa i-a fost cedata de sora care si-a luat familia si s-a mutat in alt sat, unde isi cumparase o alta locuinta cu banii obtinuti din vinzarea terenului de linga casa lor, pe care btw a fost construit si duplexul in care locuim.]

sa te trezesti nauc in miez de noapte, sa te duci la geam si sa vezi si sa auzi la 15 m distanta o casa arzind si pompieri in actiune de jur imprejurul ei, catarati pe scari, strigind grav unii la altii, zdrobind cu securea bucati de acoperis, decopertind pe alocuri pentru a lasa cale libera jeturilor de apa, testind suprafetele de acces, e un tablou destul de sinistru. dar tu erai o curajoasa, mi-a spus sotul, mai tirziu, cind i-am marturisit ca mi-a fost frica. stiu, oamenii trec prin razboaie si accidente oribile chiar in acest moment, insa pentru experienta mea si teama mea de foc dintotdeauna, mi-a fost de ajuns.

poate ca luna-nebuna, singura responsabila pentru amplificarea spaimelor noastre nocturne, poate instinctul meu matern stiind ca dormitorul copilului e cel mai aproape de locul cu pricina, poate instinctul de supravietuire pur si simplu, nu mi-am dat seama cind m-a apucat acea stare de groaza ametitoare combinata cu frisoane si un urias val de greata care m-a zguduit cu totul. mi-am revenit destul de repede, ce bine. insa de cite ori privesc ramasitele arse ale casei ma incearca o gheara in stomac.

ma gindeam ca e aiurea sa stau sa privesc de la geam, dar prea mare lucru nu puteam sa fac. am incercat sa ma intind pe canapea in camera la petru (care slava domnului, a dormit tot timpul, nici nu banuieste ce s-a intimplat) dar nu aveam stare sa stau intinsa. asa ca ma plimbam prin dormitoare si din cind in cind mai aruncam un ochi pe geam. dupa un timp s-a intors si sotul si am urmarit impreuna finalul actiunii. dupa 3 am pompierii au strins, si chiar dupa ce s-au urcat in masina sa plece, ceva sau cineva i-a intors din loc, si au mai cercetat o data casa dar si curtea cu toate magaziile, au scos iarasi scarile si securea si furtunul si au mai aruncat un jet de apa peste smoala care inca fumega.

a doua zi de dimineata, a venit sora lui c. si a inceput, singura, sa adune lemnele arse si bucatile de obiecte ravasite de jur imprejur. la un moment dat si-a luat o pauza, asezata direct pe pamint, sub o masa scoasa in curte, unde a stat mult timp. dupa-amiaza, dupa ce a scos ce mai era in casa si a facut trei gramezi, una de lemne, alta de caramizi si alta de crengi rupte, si dupa ce a dus tot gunoiul in fundul curtii, a aparut si c. vizibil socat, cu o plasa in mina, intra si iesea din casa, fara rost, murmurind ceva, sub tirul de intrebari al sora-sii. ma asteptam sa inceapa sa urle, sa trinteasca si sa ne injure pe toti, asa cum i-ar fi stat in obicei, insa n-am auzit absolut nimic. nicio urma de empatie sau mila, e un om care a facut destul rau, dar nici nu-l judec eu.

ma asteptam sa apara curind ceva politisti, sa puna intrebari, sa bifeze o minima ancheta. nimic.

a doua zi seara, petru trage de mine sa ne jucam cu masinile. haide mami, eu sint cu masina de pompieri si tu cu jeep-ul. ne prefacem ca a avut loc un incendiu, te roooog. eu si sotul am schimbat priviri bulbucate. omg, ce potriveala! ne jucam, dar fara incendii, te roaga mama.

vinatoarea de greieri

e demn de mila, nu ? fata lunguiata, ochii mari si mirati, coatele (sau genunchii?) julite, are pieptul bombat si coastele la vedere ca un somalez si poarta fracul fratelui mai mare. cri, cri, cri...dar asta? asta e mai proportionat si are si o cromatica mai speciala. un pic rautacios, cu aceeasi privire tembela, e genul care ar lua furnica la misto.

n-am ajuns la faza insectar (ca veni vorba, imi repugna ideea, sper sa nu se mai ceara la scoala asa ceva). insa am ajuns la faza realizarii unui nou costum pentru "serbarea de vara", si anume greieras. daca va intrebati de ce am dat asa de rar pe blog lately, o parte din vreme mi-am pierdut-o (folosit-o) cercetind greieri. costumul e aproape gata, iar eu ma mir ca inca e lumina afara. bine, mi-am sacrificat tot w-endul pt asta, dar nu-mi pare rau. n-am facut ceva ultra elaborat, avind in vedere succesul de la serbarea cu costume de craciun. sper doar sa vrea sa-l poarte miine, ca la probe n-a vrut deloc sa stea. si ca tot a venit vorba de costume, n-as vrea sa treaca neconsemnata "creatia" realizata intre cele 2 costume ale copilului, un outfit la care am lucrat cu mare placere, pentru o duduita se stie ea cine.

niste restante din cauza zapezii care atirna greu pe cablul de net (1)

dusmanul cumintelui e mai cumintele si inca o serbare ratata

acum vreo 2 saptamini educatoarea mi-a povestit ca in momentul in care ea a iesit sa duca hainele copiilor la dulap, iar ei erau in patuturi la somn, petru si inca un copil, nu-mi mai amintesc daca baiat sau fetita, au muscat o altă fetita. "a fost o actiune de grup" mi-am spus in gind si nu m-am putut abtine sa nu zimbesc. nelasindu-se cu traume si nestiind cine a foat initiatorul, mai ales ca petru "e un copil foarte cuminte" si "cu bun simț" (cum am auzit nu o data de la personalul gradinitei: cum adica "cu bun simț" la 2 ani si 8 luni ?!) s-a prescris ipotetica pedeapsa. la citeva zile insa, primesc alta instiintare de la educatoare - cu o mina vizibil ingrijorata si preocupata: "sa stiti ca vreau sa va spun ceva... s-a intimplat azi ceva. petru l-a trintit pe david. i-am chemat sa ne uitam pe o carte, el a venit repede, david ii statea in cale si l-a imbrincit". si l-a lovit rau? "nu, david n-a plins. eu i-am explicat ca nu e frumos si a zis ca nu mai face. m-am mirat, petru e cuminte si nu s-a mai intimplat pina acum." nu crezi ca a vazut asta la alti copii? am vazut eu, din prima zi a copilului in gradinita, palme in cap fara motiv (inclusiv lui, care n-avea nici 1 an jumate) imbrinceli, muscaturi, tras de haine, lucruri pe care educatoarele abia le bagau in seama, cind/daca le vedeau.
nu spun ca e frumos ce a facut petru, sau e scuzabil faptul ca-i imita pe copiii mai mari. am vorbit cu el despre asta in drum spre casa, l-am pedepsit oarecum si nu i-am mai dat "ceva bun" in masina cum era obisnuit (intimplarea a facut sa nu am nimic bun pentru el atunci, nu stiu daca as fi fost asa de categorica). insa "dezavantajul" e ca, atunci cind ai in general un copil cuminte, la cea mai mica rebeliune acceptabila virstei, sa se faca prea mare caz.


[dec 2008]

cind educatoarea mi-a spus saptamina trecuta "la serbare ma bazez pe el si pe alexia, pentru ca ei sint cei mai mari din grupa", am vrut sa-i spun ca mai bine sa nu se bazeze pe copilul meu, stim bine cum a reactionat la serbarile trecute. dar educatoarea nu stie, ca e noua, si nici n-am vrut sa o ingrijorez, mai ales ca am surprins-o de citeva ori in pregatirile de serbare. petru nu a vrut sa-si invete strofa, desi face dovada bunei memorii surprinzindu-ne deseori cu tot felul de citate, expresii (unele nepotrivite virstei), povesti si chiar melodii. ca veni vorba, ii place foarte mult uprising si de cite ori o aude incepe sa mormaie ".......oz'ăs,...ei'ăs,....ol'ăs, ......ictoooiăs"
in ciuda pregatirilor pentru serbare si in ciuda costumului de elf pe care parea ca-l indrageste acasa, colaborind foarte bine la creatie, petru a inceput sa plinga de cind am inceput sa-l incalt cu ghetutele de lac, desi bune ca numar, un pic cam inguste. faceam eforturi sa-l incalt si cu a doua, el nu prea ma ajuta, transpiraseram amindoi si sotul a facut remarca "nu-l chinui, nu vezi ca nu-l incape?"moment in care copilul s-a simtit chinuit si s-a pus pe plins. nu a vrut sa se alature celorlalti copii la serbare, nu a vrut nici macar sa se dea jos din bratele sotului, implorindu-l "sa mergem acasa, tati, ca acolo sintem in siguranta".
e simplu de ghicit cum s-a desfasurat o serbare care se baza pe un copil care nu a vrut sa participe deloc. singurul moment la care s-a conformat a fost cel in care s-a dus sa-si ia cadoul de la mos (din partea gradinitei, ca si anul trecut), insa nu a dat 2 bani pe mos, abia s-a uitat la el. cadoul insa i s-a parut interesant si pina la plecare s-a jucat cu el pe covor, ignorind total "mos craciun cu plete dalbe" si "drag mi-e jocul romanesc" inginate de ceilalti copii, parinti, cadre.



sa fiu sincera, mi-a parut rau ca a iesit asa doar pentru dezamagirea educatoarei care, la nivelul ei, se pregatise de serbare (am impresia ca e si prima ei serbare din cariera de educatoare, nu stiu sigur). insa, sa fim seriosi-serbarea, ca organizare, era sub nivelul pe care eu mi l-as fi dorit pentru copilul meu. iar de la el ma asteptam oarecum sa nu se alinieze, adica nu m-a surprins deloc atitudinea lui. sint convinsa ca se poate mult mai rau, am vazut serbari comuniste in zilele noastre de mi s-a facut rau. poate am eu pretentii nerealiste, nu stiu. daca ma intrebi cum ar arata serbarea ideala, nu as sti sa-ti raspund pe loc. ideea e ca nu mai gust demult "divertismentul" asta de gradinita, care ii bucură pe alti parinti. nu gustam nici inainte sa am copil, insa dadeam vina pe lipsa sentimentelor parintesti. acum simt si sint si mai rea. mi se pare ca si cei de la gradinita si-au cam dat seama, simt un mic val de raceala din partea personalului. poate din cauza faptului ca petru a stricat serbarea, poate si-au amintit de interventia mea la sedinta de asta-toamna ca serbarile ar trebui organizate mai child-friendly la virsta asta, fara poezii si cintece si poate m-au vazut acum prea detasata si deloc insistenta ca petru sa se implice totusi in serbarea actuala, nu stiu.

am adus de multe ori in discutie, si pe blogul vechi, si aici, si in particular, si de cite ori s-a ivit ocazia, daca exista o gradinita ideala pentru copilul tau, intr-un mod de a face lucrurile la care parintii sa fie multumiti si evident, pe care sa ti-o permiti. cind alegi o gradinita trebuie sa ai in vedere o gramada de lucruri: zona, distanta, pretul, curtea, curatenia, igiena, bucataria, personalul, programul si programa, cerintele, colegii. multe nu le afli decit dupa ce incepi sa frecventezi locul. si chiar daca primesti recomadari, s-ar putea ca idealul tau sa nu coincida cu idealul vecinului, colegului, varului. la inceput zici, cum am zis si eu, si inca zic: daca la toate celelalte cerinte sta cit se poate de bine, si pe ultimul loc e calitatea programei, asta e, o sa incerc sa schimb ceva acolo si daca nu, lasa ca educatie ii fac eu acasa, in fond educatoarea e un fel de baby-sitter la virsta asta.
iti astupi urechile cind auzi, in prag de sarbatori, cite un "mosule ce tinar esti" vomitind din cd-player la grupa mare. treci mai departe si zici brrr...ce frig e afara si ce cald si bine e inauntru, mmm...ce frumos miroase din bucatarie, ooo...ce straluceste balustrada, waw...ce curat e in baie!

mici întîmplări care te fac să meditezi asupra lipsei de educație a părinților

ieri, la farmacie. o fetiță de 6-7 ani, singură, cu un bilețel în mina, se căznește să lămurească farmacista:
-pilula de...
farmacista aruncă un ochi pe bucățica de hirtie pe care fetița o ținea în mina:
-pilula de a doua zi ?
-da! spune fetița vizibil ușurată.
-să vad ce am, dacă am... spune farmacista și incepe să caute in sertare.
deja noi, cei 5-6 adulți de la cele 2 case, deveniserăm atenti și probabil fiecare incepuse să-și incropescă o părere despre nefirescul situației.
farmacista se intoarce și-i spune fetiței, pe ton de glumă:
-uite, am găsit, dar ai grijă să nu mai rămîi gravidă!
lumea rîde zgomotos.
-dar nu eu,... ingaimă fetița rușinată.
-știu, știu, am glumit.

contrariată de situație, dar mai ales de gluma nesărată a farmacistei, îi povestesc soțului întîmplarea. indignat de nesimțirea mamei, care după ce că și-a făcut de cap fără să se protejeze, n-a fost in stare să-și miște fundul și și-a trimis fetița (ma rog, exprimare nu chiar asa cenzurată:), a constatat că probabil n-are nicio greață s-o trimită și după prezervative. eu am încercat să mă gîndesc la motivul pentru care o mamă și-ar expune copilul la situația asta. știu cum e să nu ai timp, ca mamă. sa fi fost bolnavă, mă indoiesc, in situația dată. poate că mai avea un copil mic acasă, pe care nu avea cu cine să-l lase. e singurul motiv pe care l-aș accepta, cred. dar de ce nu l-a trimis pe cel cu care iși petrecuse noaptea ? poate plecase la lucru de dimineață ? nu știu. o să spuneți că sint cazuri dramatice în care parinții abuzează de copii, aici a fost ceva inofensiv. alți părinți își trimit copiii după băutură, droguri, îi vînd, cîte și mai cîte nenorociri.
cred că dacă farmacista i-ar fi spus fetiței ”uite, am găsit, dar să-i spui mamei să nu te mai trimită niciodată pe tine să cumperi asta”, ar fi fost o cu totul altă abordare a situației, și pentru cei implicați și pentru cei ce au asistat. eventual să-i fi scris și mamei un mesaj pe versoul bilețelului ei.

din farmecul vietii la curte

cind auzim usa de la intrare inchizindu-se si fornaitul de somn al pisicii, trimitem iscoadele. apoi iesim din firide numai de noi stiute si plecam la vinatoare intr-un sir flexibil si precis. cind sintem sigure ca totul e la dispozitia noastra, ne imprastiem in cele 4 zari ale bucatariei. unele dintre noi mai ies si pe hol, nu-i rau, noroc ca exista in casa un copil care sigur duce niste firimituri dulci peste tot. mai rau e de nefericitele ale caror tunele au dat in baie, daca nu mor cu zile strivite de degetele celor care stau acolo si mediteaza asupra gresiei, sigur mor de foame. in general, o ducem bine. daca nu cu hrana oamenilor, sigur cu cea a pisicii. am testat boabele si cele verzi nu sint otravitoare pentru noi. uneori mai apare ceva, un praf alb, ca o zapada. miroase hipnotic si nu ne putem abtine sa nu ne tavalim in ea, pe riscul nostru, stim ca e mortala. noroc ca ne inmultim repede. alteori vine de sus o ploaie acida, dar dupa 2-3 generatii ne imunizam si la asta. speram sa trecem iarna cu bine, ca ceva de mincare tot gasim pe la oamenii astia.

-uff, de unde vin frate atitea furnici ?
-din vizuina, mami.

prima noapte fara copil ever

2 ani, 7 luni, 2 saptamini si 6 zile. s-a ivit ocazia de-a incerca, pentru prima data, o despartire de-o noapte cu copilul. am zis sa incercam, sa vedem cum o resimtim cu totii, si asa sint acuzata deseori ca o sa-l tranform intr-un mămos. intorși in creierii diminetii din peregrinari, sentimentul casei goale si al patutului gol a fost groaznic. n-o sa-l repetam, decit daca nu avem incotro. ne-am bucurat enorm ca avem copil, ca sintem plini si dam pe dinafara. cind am intrat in baie, ma astepta o masina de rufe de intins. hainute de-ale copilului. la 5 dimineata intindeam ritualic camasute, body-uri si chilotei cu masini. acum ma duc dupa el. si-n buna-dispozitie de dupa, o sa merg sa si votez.

atunci cind se face dintr-o data liniste in casa

dupa ce a facut treaba, s-a odihnit. dedicatie pt parintii care spera ca un copil de 2 ani si 7 luni nu mai e interesat sa verse continutul sertarelor in afara lor.

una dintre acele situatii, cind...

...nu stii daca sa actionezi dupa cum iti dicteaza mintea sau inima.
la copil la gradinita exista obiceiul (nu stiu cine l-a adus, dar cert e ca toate fac asta) ca educatoarele sa ceara cite un pupic de la fiecare copil, atit la venire cit si la plecare, ca apoi sa-l pupe si ele. surpinzindu-l de citeva ori, am dezaprobat gestul -in sinea mea- inca de anul trecut, cind mergeam sa ne acomodam cu gradi si prindeam ora de plecare a copiilor. petru fiind prea mic pentru a sti sa dea "pupici", nu am trecut asta pe lista de prioritati. acum a venit si rindul nostru. ma enerveaza gestul. daca lui petru i-ar veni natural sa se duca sa pupe educatoarea, n-as zice nimic. nu vreau sa inhib copilul. insa faptul ca cineva il pune sa faca asta si insista, nu mi se pare ok. si mai e si vorba de microbi, acum, in plin sezon de viroze. nu sint atit de paranoica, nu ? nu am zis nimic, nu am vrut sa jignesc educatoarea, mai ales ca e noua (asta-i alta poveste). oare ar trebui sa-i spun directoarei ca nu sint de acord cu asta, asa cum simt ? sau sa ma abtin si sa ma fac ca nu ma deranjeaza ? avem si un nou sondaj in dreapta, pliz.

despre instincte primare, cadouri in miez de noapte si angajamente somnambulice

m-am dus la culcare mult dupa miezul noptii, ca de obicei. ma prinsese la televizorul de jos blindness si am urcat cu gindul sa vad finalul la televizorasul din dormior. pt ca mi-a placut cum a fost realizat si ma bintuia, dupa ce s-a terminat am vazut si o parte din the wall, filmul, ca tot nu puteam sa dorm. mai ales ca scosesem pisica afara, dupa indelungile ei insistente. ii lasasem geamul de la camera de jos intredeschis in sus, ca de obicei, insa nu ma incinta prea tare ideea asta in conditiile meteo actuale, cu vint puternic si ceva ploaie.
(o maaaaare paranteza, ca trebuie sa spun ceva despre pisica. pentru cine nu stie, e vorba de hana, o venerabila birmanezo-roscata de aproape 12 ani, lenesa si plina de tabieturi, ca orice pisica in virsta. sora ei vitrega, anuk, cealalta pisica a noastra, mare vinatoreasa, a disparut intr-o noapte de acasa si dusa a fost. o aveam de vreo 5 ani si ceva si pina sa ne mutam la casa era super fricoasa si mamoasa, dormea calare pe noi si ne mozolea tricourile. pe asta mare o spala si i se supunea docila. dupa ce ne-am mutat si a dat de gustul ierbii, a inceput sa petreaca tot mai mult timp afara. asta a coincis si cu aparitia lui petru si implicit o limitare a spatiului/afectiunii pentru pisici, din mare nefericire pentru ele. in timp ce anuk isi ascutea instinctele si impodobea aleea cu soareci decapitati, pene si cozi de sopirla, hana gasea destul de solicitant sa devasteze si cea de-a doua canapea sau sa fenteze litiera si sa-si planteze gramajoarele urit-mirositoare pe jos, prin baie. anuk a disparut pe la inceputul primaverii si desi hana a resimtit disparitia, nu ca s-ar fi atasat prea tare de ea dar nu-i plac schimbarile, incet-incet s-a reacomodat cu statul de-a fi the only cat si a inceput sa se comporte ca atare. asta a coincis cu faptul ca petru a crescut si limitele au devenit mai laxe, din fericire pentru ea. ziua toata casa e la dispozitia ei, desi in continuare nu are voie in camera lui petru si in niciun caz in dormitoare noaptea. a inceput sa petreaca tot mai mult timp si in curte. si pentru ca uitasem de anuk care se cerea afara noaptea si facea mare scandal sa ne trezeasca, i-a luat hana locul. am gasit solutia cu geamul intredeschis in sus, pe unde numai o pisica se poate strecura. nu stiu cit vineaza hana pe afara, cit sta ascunsa si doarme sub masini, cert e ca i s-au trezit instinctele la batrinete si se bucura de ele. pe noi ne cam deranjeaza, dar asta e, macar are alte ocupatii in loc sa distruga toata casa. intr-o zi ne-a adus in bot un soarece, alta data o vrabiuta. "bine ca am vazut-o" a fost primul gind. "nu cred ca le-a vinat ea" a fost al doilea. "cred ca puiul de vrabie cazuse din cuib" a fost al treilea. am laudat-o de fiecare data, insa cu putina neincredere, pe care cred ca a simtit-o si ea.)
ma uitam la the wall cam frustrata pt ca televizorul era aproape pe mute, si aud foieli din camera copilului. si scincete. ma duc la el, il intreb daca vrea putina apa. ii dau o gura de apa, si cu ochii inchisi spune "sint baiat cuminte" si se intoarce pe partea cealalta. "saracutul" ma gindesc, l-am obsedat cu cumintenia asta si in somn. ma intorc in pat, mai vad citeva cadre, aud zgomote jos si un mieunat infundat si suspect. mieunatul devine un pic isteric si dau fuga pe scari sa vad ce se intimpla. in mijlocul livingului, hana se agita. aprind lumina si vad ca tine in bot o minunatie de soarece gri-petrol. cu jumate de bot tinea soricelul si cu jumatea cealalta mieuna si bolborosea spre mine. "da hana, bravo, e prada ta, am vazut". m-am intors pe calciie si fuga sus la sot sa salveze situatia, mie mi-e prea mila sa pun mina pe trupusorul cald si fara viata, fie el si de soarece. "i, trezeste-te, hana ne-a adus un soricel". intre timp hana depusese ofranda (aparent intreaga) pe covor si o juca intre labute. n-a fost pe faza cind sotul i-a subtilizat-o cu o punga si pina sa se dumireasca pisica, soarecele era deja in tomberon. il cauta disperata pe covor, sub covor, cu labele pe sub biblioteca "unde a fugit animalul, s-o fi ascuns aici ?". am lasat-o sa-l caute in continuare, am inchis fereastra si la culcare. am renuntat sa ma mai uit la film, trecuse de 1 jumate si in orice caz, fara sunet si cu multe intreruperi nu avea niciun sens.
dupa putin timp, in care am reusit sa atipesc citeva secunde, aud pisica gheraind usa plianta din capatul scarilor. am ușuit-o si mi-am vazut de somn. peste putin timp iarasi. atipit, gheraiala, mieunat, ușuit. din nou. atipit, gheraiala, mieunat, ușuit. intre timp s-a mai trezit si petru. nu mi-a mai spus nimic, doar a baut apa. frisonind de oboseala, intrasem totusi in prima faza de somn, m-am dus sa vad ce naiba mai vrea pisica, pentru ca treaca de la mine, ii deschisesm usa plianta de la hol si totusi nu vroia sa intre in dormitoare. cobor, facea 13-14 la usa din spate. ii deschid si o rafala de vint o impinge in noapte. "du-te, baba nebuna, in loc sa stai la caldura". nu i-am mai deschis geamul, pedeapsa. si apoi daca vine iar cu ceva in bot ? cu un liliac ? no way. mi-e mila de ea, dar am si eu instincte, iar ele imi spuneau doar : somn. era totusi 2,30 a.m.
peste vreo 3 ore, cind s-a trezit sotul sa se pregateasca de munca, iar eu eram cufundata in vise cu dansatoare oarbe la bara si concupiscențe carnivore, hana escalada geamurile infrigurata, atirnata isterica de plasa.

asta s-a intimplat acum vreo 3 nopti. de atunci, hana a mai iesit afara noaptea si pentru ca nu i-am mai lasat geamul deschis a invatat sa se catere pe zid. 2 dimineti am gasit-o in balconul de la etaj, fortind intrarea. a treia seara s-a potolit, a intrat in casa la ora inchiderii. uite asa se inhiba dorintele in oameni, fie ei si animale.

room with a view

asta-i ora la care apar liliecii. stoluri. ati vazut vreodata cum vibreaza un stol de lilieci ?
e un sentiment coplesitor sa asisti la schimbarea cerului. clipa de clipa, culorile se transforma, norii deseneaza guri de capcauni, aripi de inorogi, valatuci de vata de zahar, dune de nisip, iar tu te simti mic, mic, mic si neinsemnat. si in maretia timpului cu t mare, uiti ca vei plati 30 de ani sa beneficiezi de privelistea asta la fereastra.

despre iubire, intre doua drumuri

il ador, pur si simplu. nu stiu daca sentimentul iubirii absolute s-ar implini asa de rotund daca nu l-as creste eu. sintem egocentrici. construim o casa, facem o haina, asamblam un calculator, crestem un copil. reflexia priceperii noastre ne face fericiti. mi-am intrebat sotul, acum vreun an, ce simte pentru petru. a ezitat putin si mi-a spus ca... sa nu ma supar daca il iubeste mai mult decit pe mine. apoi s-a corectat: adica diferit, altfel, stie ca el este si va fi al lui no matter what. m-am emotionat si i-am spus ca nu ma supar, mi se pare firesc, si eu simt la fel.

ii vad hainele, cind i le calc. tot mai mari. camasile, blugii, ciorapeii. parca ma vad, teleportata in timp, calcind tricouri lalaii care nu mai incap pe masa de calcat. pantaloni cu cusaturi dubioase pe care nu stii din ce parte sa-i ataci cu fierul. si de la un moment dat o ma trezesc ca n-o sa mai aiba cine stie ce haine pe acasa, si ca nu va mai trebui sa i le calc eu (yeee, si atunci o sa ne luam de brateta cu taica-su si o sa incepem si noi sa colindam prin lume, ca doi pensionari veritabili).

iar realitatea ca de fapt nu i-am facut pentru noi, ci pentru ei, si poate nici pentru ei, ci pentru a indeplini un plan divin, ma scoate din minti. acum e pe cont propriu, la gradinita. ce face, ce simte, ce vorbeste, eu n-o sa stiu niciodata. incerc sa ma impac cu gindul asta, chiar daca doare. n-o sa fiu de fata la multe din momentele cruciale din viata lui, si nu pentru ca nu vreau.

uneori vine si ma pupa in palma. inchid palma si as vrea sa tin mereu pupicul lui acolo. alteori vine si, daca ma aplec, imi sare in spate. ma prefac ca nu-l simt ca sta agatat in spatele meu si incep sa-l caut. se amuza foarte tare si nu are nicio grija. incerc sa invat de la el si sa fac ca el. totul, acum. sa nu ma gindesc ca vom imbatrini, si lasa-ne pe noi, sa nu ma gindesc ca si el va imbatrini. asta ma sperie. de multe ori, la semafor, cind apare cite un homeless batrin si-mi sterge farurile cu caciula, ma gindesc (total nesanatos si nerecomandabil) ca poate si el a fost bebelusul, baietelul drag al mamei lui si cine stie ce nefericire l-a adus in stadiul asta.

am vazut odata un documentar despre o familie, mama si tatal destul de virstnici, care aveau un fiu cu handicap. ceva loco-motor, dar si intelectual. fiul avea vreo patruzeci si ceva de ani si era ingrijit de cei doi batrini, care, temindu-se ca vor trece la cele vesnice si nimeni nu va mai avea grija de fiu, incercau sa-l invete sa se descurce singur. incepusera cu treburile mici: barbierit, imbracat, preparat masa. deseori imi amintesc de film, care m-a impresionat foarte tare, dat fiind faptul ca eram gravida cind l-am vazut si ma gindesc ca orice ar fi dupa mine, daca totul merge bine, macar e sanatos si va avea singur grija de el.

recenta petrecere de majorat a nepotului meu m-a umplut de melancolie. nepotul meu e ca si fratele meu, sau copilul meu. am exersat acum sentimentul "parca mai ieri te stergeam la fund si acum uite, ditamai vlajganul". ma vad peste ani si imi imaginez ce fel de mama voi fi, ce fel de soacra voi fi. tare imi doresc sa-i oferim o viata frumoasa, iar el sa fie un om, om. restul nu conteaza.

mi se face rau

help! brazelton, salome, dolto, capraru, unde sinteti ? copilul zice "boule!". e adevarat, e o formula magica de eliberare nervoasa pe care o revendica mama copilului, ca fiind unul dintre apelativele folosite in mers, spre a identifica si scoate din multime unii participanti la trafic. si totusi? daca spune asta in public? sau la gradinita? bine ca nu spune "vaco", ce ar putea crede educatoarele? ok, si eu ce cuvinte sa mai folosesc? suzeta, bolovan, nas de carton, cap de cartof ?