star la cantina sociala

mai tineti minte ravasul meu din placinta de an nou 2010 ? nu mai e mult si se termina anul si era cit pe ce sa ramin nerasplatita. insa, intr-o atmosfera prieteneasca si propice povestilor, gazdele mele de astazi m-au rasfatat, m-au gratulat, mi-au aratat cit de mult conteaza sa fii dedicat oricarui lucru pe care il faci si sa nu astepti o rasplata imediata pentru ca uite, cineva se va gindi la un moment dat sa te sustina ;)

"Azi, doar pentru azi, Cantina Socială s-a transformat în studio TV, de unde
transmitem live, obișnuitul eveniment de joi și anume Guest-Star Day! Acu o să
mă întrebați care e șmecheria cu studioul și transmisul live… păi, ne-am gândit
noi, adică tanti Jeni, Miruna și cu mine să îi aranjăm un cadru familiar
invitatei noastre de astăzi, [...] "

dar mai multe relatari scrise cu maiestrie puteti citi aici.

eritem de verigheta

sotul ma suspecteaza c-am facut-o special, sa scap de verigheta. adevarul e ca ma deranjeaza s-o port in halul asta, asa ca o las acasa. n-am schimbat detergentii sau sapunul, nu m-am ingrasat, dimpotriva, la sf gheorghe era chiar s-o scap de pe deget, pe un ponton (e ceva predestinat ca oamenii sa-si piarda verighetele la sfintu' ?). n-a fost nevoie s-o scot nici macar in vremea gravidiei, chiar daca spre final mi se cam umflau degetele. si totusi, o fi vreun semn ? :)

recent intr-un film un personaj spunea "casnicia e ca o ceapa, cu cit desfaci mai multe straturi, cu atit pute mai tare". v-ati prins, era replica unui tip. eu, cu sensibilitatea mea feminina, spun: casnicia e ca o pusculita din care tot iei si trebuie (macar din cind in cind) sa pui ceva in loc.

tehnica scuturatului

cum bine zicea mara aici, mamele de baieti invata sa faca tot felul de chestii si adopta practici la care odinioara s-ar fi gindit cu sila (a se citi "le displacea profund"). iata cum copilul, ajunsi la piata (in drum de la gradi spre casa), se cere la pipi. desi fusese intrebat in prealabil, inainte de a parasi incinta gradinitei, refuzase categoric. toalete nu erau la vedere, si chiar si asa, ideea de a intra intr-o toaleta din vecinatatea unei piete e un act criminat pentru nas, ficat si pantofi. si uite asa, azi la ora la care se intorceau oamenii de la munca, carind sacose cu ceapa verde si spanac, eu imi ajutam fiul sa faca pipi pe spatiul verde de linga piata, intr-o parcare de excavatoare, in pozitia ingrata de a fi mama unui baietel prea mic sa faca pipi singur outdoor (cunoscatorii stiu diferenta intre in-out), si prea mare sa-l agat de sub genunchi ca pe fete. citeva chestiuni trebuie sa retinem de aici: am reusit sa nu(-l) stropesc pe blugi, ci doar pe mina (mea); am constatat ca-ti trebuie o tehnica precisa si nu haotica; "mami, daca porneste excavatorul si ma sperii cind fac pipi ?"(de parca asta imi lipsea...) si "uite, mami, ud iarba ca ploaia, sa creasca mare".

 

inca o zi de luni

e ceva acolo

azi-noapte am nascut inca o data, in vis. a fost o experienta sublima si simpla si intensa. nu stiu daca visul sau nasterea in sine, o senzatie atit de reala, o impresie atit de puternica, m-am gindit toata ziua la asta. era ca si cum as fi trait pe bune, ca si visele in care ma visez barbat. mi s-a intimplat nu o data sa ma visez barbat, era atit de cum ar trebui sa fie real, si faceam dragoste cu o femeie. de fapt nu a fost un vis, sint convinsa, ci o amintire din alta viata. azi-noapte se facea ca nasc acasa. desi petru nu era prezent nicaieri in vis, nu era vorba despre nasterea lui. era o a 2-a nastere, pentru ca faceam comparatia mereu cu prima, cu nasterea lui. nu mai stiu cine erau persoanele care ma asistau/ajutau, insa eram pe o masa, deloc tare, si era o lumina calda de la luminari, exact cum ar trebui sa fie. il expulzasem si nu ma durea nimic, simteam doar o mare fericire. apoi una dintre cele 2 persoane a sters ghemotocul si mi l-a pus pe piept. in secventa urmatoare o alaptam deja (era fata) si constatam ce usor imi vine sa fac asta, avind deja experienta de la primul copil. sentimentul de siguranta si incredere in actiunile mele, pe care-l aveam in vis, nu se compara cu nimic din ceea ce am experimentat in viata reala, dupa nastere. nu stiu daca mamele simt intocmai asta, la al doilea copil, dar visul era foarte incurajator.
sint multe influente externe care m-ar fi putut conduce spre visul asta. se apropie aniversarea de 3 ani a lui petru si incep sa rememorez pasii facuti atunci. s-a discutat recent la o petrecere despre "necesitatea" fratilor (ca de obicei, persoane cu un singur copil-mare te sfatuiesc mereu sa mai faci unul ca "trebuie", chiar daca tu esti departe de-a simti nevoia asta). incepe sa apara in jurul meu un nou val de bebelusi. mi s-a deschis Brazelton in mina la capitolul "distanta intre copii" (virsta "potrivita" intre frati). poate natura incepe sa stringa latul in jurul meu, nu stiu.
ideea e ca ma agaseaza, am mai spus-o, si nu stiu cum sa fac sa evit discutiile insipide, mai ales la serviciu intre 2 lifturi, despre "trebuie sa mai faci un copil". daca spun "nu acum, mai tirziu" aud "dar ce sa mai astepti, acum cit esti tinara". orice as spune, societatea nu e multumita. nu pot sa ma uit cu drag la un bebelus ca mi se spune "mai fa si tu unul". nu pot sa felicit in public o mama pentru 2 sau 3 copii, ca trebuie sa aud si-un "nu-i urmezi exemplul?". daca e sa facem, o sa facem, pina una alta e o chestiune intima, rabdare (din fericire semicunoscutii care se baga in seama nu citesc pe-aici)! mai ales ca am si-un nume de fata secret, pe care sper sa am ocazia sa-l folosesc (daca ii va placea nurorii! lol:). deocamdata imi consum experientele in vis si e foarte bine.

cind n-ai pantofii potriviti sau visul in care am ratat prima lectie de flamenco

se facea ca aveam o casa imensa, cu un living larg, inalt si luminos, pe care l-am pus la dispozitie primei sedinte a cursului de flamenco, grupul de incepatori. mi-am intimpinat cei citiva colegi de curs si am cerut lamuriri asupra outfit-ului pe care urma sa-l port. profesoara mi-a spus sa nu ma imbrac cu ceva foarte larg si sa-mi pun pantofi cu tocul intre 3-6 cm. zis si facut. era ora 13.00 fara citeva minute. pe la si douajcinci de minute eu tot imi cautam pantofi in cutii si cutii si tot nu gaseam ceva care sa mearga: ba cu toc prea inalt, ba toc prea subtire, ba cu talpa joasa. cind in sfirsit am gasit unii cit de cit potriviti, aveau bareta rupta si nu se tineau de picior. de la etaj, unde ma aflam, o urmaream cu coada ochiului pe rosa, care facea treispe-paispe pe canapea si consulta impacientata ceasul, abtinindu-se cu greu sa nu-mi spuna ceva. am coborit cu pantofii rupti in mina si privirea plecata, cerindu-mi scuze fata de ceilalti colegi pentru lunga asteptare. ei nu pareau prea afectati de intirziere, ba chiar se oferisera sa ma ajute sa-mi caut alti pantofi. m-am trezit cu senzatia neplacuta de-a-mi fi dezamagit profesoara cu lipsa mea de organizare si cu nelinistea de-a nu fi experimentat nici macar in vis un lucru pe care imi doream demult sa-l fac.
desi neprogramat, visul asta spune multe despre mine, mai ales ca stiu de existenta unor lepse care ma asteapta. ia uite si citatul zilei : never mistake motion for action (E. Hemingway)

de ziua lui cuza

am mai scos eu si cu alte ocazii salata la inaintare, a mai prezentat-o de curind si dna3 aici si aici, si acum e iarasi rindul meu cu ceva tematic, realizat insa in mare graba, cu consumatori veniti de departe si foarte infometati la usa:
salata de 24 ianuariesi cea din 23 ianuariesi sa nu uitam totusi ca pe linga ziua unirii am mai sarbatorit si altceva, n-om fi noi chiar asa de patrioti
simbata si duminica, 2 zile pline cu toti cei care si-au dorit sa fie in preajma mea la aniversare si au infruntat gerul crunt sa iasa din casa, chiar si fara masina (si-or mai fi fost si alte obstacole, si-or mai fi fost si altii care n-au ajuns - vor mai fi ocazii, trebuie doar sa vrem) : va multumesc tuturor. au fost 2 zile frumoase, cu oameni dragi, mincare buna, bautura destula, muzica in surdina, chiraiala de copilasi, bbq la minus 10, cadouri frumoase, jocuri de societate, lene si bisericute.

nou-nout de 2010

ma plingeam mai jos, adica ieri dimineata-anul trecut, ca degeaba se face atita caz, pt ca de obicei se intra in noul an cu toate vechi. acelasi eu, tu, cu țoalele de pe noi, cu defectele noastre, cu placerile noastre, cu creditele, obligatiile, impozitele si idealurile noastre. cineva acolo sus m-a auzit si iata cum azi-noapte, la cumpana dintre ani, eu beam cocktailul meu preferat, in mod total neprogramat si bizar, pe o terasa pe malul lacului, in foc de artificii 360 grade in plin cimp. sa mai spuna cineva ca noaptea de revelion nu e magica :) deci teoria mea (nu-ti face planuri, asteapta sa vezi ce-ti ofera factorul neprevazut, gen) chiar functioneaza.

chiar daca l-am culcat pe petru la 3 a.m., cu mare efort si am avut o dupa-amiaza cam obosita, acum sint destul de ok sa-mi lansez whish-list-ul pe 2010, impulsionata si de ravasul cu pricina:
vreau mai mult.
sint decenta, atita timp cit nu vreau tot, eu zic ca e ok.
vreau mai multi.
vreau mai pline, mai fermi, mai plat, mai hidratata, mai sculptural si mai armonios.
vreau mai colorat, mai neted, mai echilibrat.
vreau mai liber, mai organic, mai animalic, mai pur, mai nepasator.
vreau mai drept, mai rapid, mai curat, mai nou.
insa vreau si mai lent, mai calm, mai departe.
vreau mai sus dar vreau si mai jos. si mai sub, si mai deasupra.
vreau mai precis si mai riguros.
si mai artistic.

si pentru ca am zis ca vreau mai mult, azi mi-am facut cont pe facebook, ma puteti gasi si acolo-insa n-o sa am timp de farmville, e clar. deci lasaaaati prietenii sa vina la mine!

niste restante din cauza zapezii care a atirnat greu pe cablul de net (3)

pina la urma ne-am imprietenit cu zapada. acum platim si-un pret, nu spun care.

niste restante din cauza zapezii care atirna greu pe cablul de net (2)

eu, in singurul profil de onoare facut de un om de onoare







dovezi ale prezentei mele la talciocul # 2 , unde desi am fost singura pina la urma, am petrecut citeva ore in companii una mai placuta ca alta

consemnari la vremea lor aici si aici

niste restante din cauza zapezii care atirna greu pe cablul de net (1)

dusmanul cumintelui e mai cumintele si inca o serbare ratata

acum vreo 2 saptamini educatoarea mi-a povestit ca in momentul in care ea a iesit sa duca hainele copiilor la dulap, iar ei erau in patuturi la somn, petru si inca un copil, nu-mi mai amintesc daca baiat sau fetita, au muscat o altă fetita. "a fost o actiune de grup" mi-am spus in gind si nu m-am putut abtine sa nu zimbesc. nelasindu-se cu traume si nestiind cine a foat initiatorul, mai ales ca petru "e un copil foarte cuminte" si "cu bun simț" (cum am auzit nu o data de la personalul gradinitei: cum adica "cu bun simț" la 2 ani si 8 luni ?!) s-a prescris ipotetica pedeapsa. la citeva zile insa, primesc alta instiintare de la educatoare - cu o mina vizibil ingrijorata si preocupata: "sa stiti ca vreau sa va spun ceva... s-a intimplat azi ceva. petru l-a trintit pe david. i-am chemat sa ne uitam pe o carte, el a venit repede, david ii statea in cale si l-a imbrincit". si l-a lovit rau? "nu, david n-a plins. eu i-am explicat ca nu e frumos si a zis ca nu mai face. m-am mirat, petru e cuminte si nu s-a mai intimplat pina acum." nu crezi ca a vazut asta la alti copii? am vazut eu, din prima zi a copilului in gradinita, palme in cap fara motiv (inclusiv lui, care n-avea nici 1 an jumate) imbrinceli, muscaturi, tras de haine, lucruri pe care educatoarele abia le bagau in seama, cind/daca le vedeau.
nu spun ca e frumos ce a facut petru, sau e scuzabil faptul ca-i imita pe copiii mai mari. am vorbit cu el despre asta in drum spre casa, l-am pedepsit oarecum si nu i-am mai dat "ceva bun" in masina cum era obisnuit (intimplarea a facut sa nu am nimic bun pentru el atunci, nu stiu daca as fi fost asa de categorica). insa "dezavantajul" e ca, atunci cind ai in general un copil cuminte, la cea mai mica rebeliune acceptabila virstei, sa se faca prea mare caz.


[dec 2008]

cind educatoarea mi-a spus saptamina trecuta "la serbare ma bazez pe el si pe alexia, pentru ca ei sint cei mai mari din grupa", am vrut sa-i spun ca mai bine sa nu se bazeze pe copilul meu, stim bine cum a reactionat la serbarile trecute. dar educatoarea nu stie, ca e noua, si nici n-am vrut sa o ingrijorez, mai ales ca am surprins-o de citeva ori in pregatirile de serbare. petru nu a vrut sa-si invete strofa, desi face dovada bunei memorii surprinzindu-ne deseori cu tot felul de citate, expresii (unele nepotrivite virstei), povesti si chiar melodii. ca veni vorba, ii place foarte mult uprising si de cite ori o aude incepe sa mormaie ".......oz'ăs,...ei'ăs,....ol'ăs, ......ictoooiăs"
in ciuda pregatirilor pentru serbare si in ciuda costumului de elf pe care parea ca-l indrageste acasa, colaborind foarte bine la creatie, petru a inceput sa plinga de cind am inceput sa-l incalt cu ghetutele de lac, desi bune ca numar, un pic cam inguste. faceam eforturi sa-l incalt si cu a doua, el nu prea ma ajuta, transpiraseram amindoi si sotul a facut remarca "nu-l chinui, nu vezi ca nu-l incape?"moment in care copilul s-a simtit chinuit si s-a pus pe plins. nu a vrut sa se alature celorlalti copii la serbare, nu a vrut nici macar sa se dea jos din bratele sotului, implorindu-l "sa mergem acasa, tati, ca acolo sintem in siguranta".
e simplu de ghicit cum s-a desfasurat o serbare care se baza pe un copil care nu a vrut sa participe deloc. singurul moment la care s-a conformat a fost cel in care s-a dus sa-si ia cadoul de la mos (din partea gradinitei, ca si anul trecut), insa nu a dat 2 bani pe mos, abia s-a uitat la el. cadoul insa i s-a parut interesant si pina la plecare s-a jucat cu el pe covor, ignorind total "mos craciun cu plete dalbe" si "drag mi-e jocul romanesc" inginate de ceilalti copii, parinti, cadre.



sa fiu sincera, mi-a parut rau ca a iesit asa doar pentru dezamagirea educatoarei care, la nivelul ei, se pregatise de serbare (am impresia ca e si prima ei serbare din cariera de educatoare, nu stiu sigur). insa, sa fim seriosi-serbarea, ca organizare, era sub nivelul pe care eu mi l-as fi dorit pentru copilul meu. iar de la el ma asteptam oarecum sa nu se alinieze, adica nu m-a surprins deloc atitudinea lui. sint convinsa ca se poate mult mai rau, am vazut serbari comuniste in zilele noastre de mi s-a facut rau. poate am eu pretentii nerealiste, nu stiu. daca ma intrebi cum ar arata serbarea ideala, nu as sti sa-ti raspund pe loc. ideea e ca nu mai gust demult "divertismentul" asta de gradinita, care ii bucură pe alti parinti. nu gustam nici inainte sa am copil, insa dadeam vina pe lipsa sentimentelor parintesti. acum simt si sint si mai rea. mi se pare ca si cei de la gradinita si-au cam dat seama, simt un mic val de raceala din partea personalului. poate din cauza faptului ca petru a stricat serbarea, poate si-au amintit de interventia mea la sedinta de asta-toamna ca serbarile ar trebui organizate mai child-friendly la virsta asta, fara poezii si cintece si poate m-au vazut acum prea detasata si deloc insistenta ca petru sa se implice totusi in serbarea actuala, nu stiu.

am adus de multe ori in discutie, si pe blogul vechi, si aici, si in particular, si de cite ori s-a ivit ocazia, daca exista o gradinita ideala pentru copilul tau, intr-un mod de a face lucrurile la care parintii sa fie multumiti si evident, pe care sa ti-o permiti. cind alegi o gradinita trebuie sa ai in vedere o gramada de lucruri: zona, distanta, pretul, curtea, curatenia, igiena, bucataria, personalul, programul si programa, cerintele, colegii. multe nu le afli decit dupa ce incepi sa frecventezi locul. si chiar daca primesti recomadari, s-ar putea ca idealul tau sa nu coincida cu idealul vecinului, colegului, varului. la inceput zici, cum am zis si eu, si inca zic: daca la toate celelalte cerinte sta cit se poate de bine, si pe ultimul loc e calitatea programei, asta e, o sa incerc sa schimb ceva acolo si daca nu, lasa ca educatie ii fac eu acasa, in fond educatoarea e un fel de baby-sitter la virsta asta.
iti astupi urechile cind auzi, in prag de sarbatori, cite un "mosule ce tinar esti" vomitind din cd-player la grupa mare. treci mai departe si zici brrr...ce frig e afara si ce cald si bine e inauntru, mmm...ce frumos miroase din bucatarie, ooo...ce straluceste balustrada, waw...ce curat e in baie!

nu-mi place iarna asta

desi sint nascuta in miezul iernii, nu ma omor dupa iarna, cum se spune. si daca stau bine sa ma gindesc la povestea cu maica-mea care s-a dus de mai multe ori sa ma nasca si pina nu s-a urcat moasa calare pe ea nu m-am urnit, mi-e clar ca mi-ar fi placut sa ma nasc in primavara.
si totusi, cind eram mica eram normala, abia asteptam sa ninga sa ma joc afara. cred ca pe masura ce am inceput sa simt frigul si disconfortul de-a ma preumbla cu masina prin zapada, s-a produs declicul. mai ales ca urasc sa ma ințolesc gros, urasc zapada amestecata cu noroi, fleșcăiala aia jegoasa de după.
ieri am plecat de acasa si in capatul strazii noastre, care e in panta, nu am reusit sa iau curba. am derapat lejer pe contrasens. am tras pe dreapta sa fac o poza si am alunecat in decor. tot drumul pina la gradinita am tinut-o intr-un mare derapaj: garduri, santuri, cocoase de camila, treceri de pietoni, curbe, alte masini, sine de tramvai-un dans periculos. n-am nevoie de adrenalina asta, e chiar nociva cind ai un copil in masina. acum trebuie sa plec la serviciu, azi chiar trebuie sa ajung. sotul mi-a recomandat sa ramin acasa. stratul de zapada e maricel acum, am putea iesi sa facem un om de zapada, as redescoperi si eu iarna alaturi de petru. dar nu ma lasa simtul datoriei, ce porcarie.

:

mici întîmplări care te fac să meditezi asupra lipsei de educație a părinților

ieri, la farmacie. o fetiță de 6-7 ani, singură, cu un bilețel în mina, se căznește să lămurească farmacista:
-pilula de...
farmacista aruncă un ochi pe bucățica de hirtie pe care fetița o ținea în mina:
-pilula de a doua zi ?
-da! spune fetița vizibil ușurată.
-să vad ce am, dacă am... spune farmacista și incepe să caute in sertare.
deja noi, cei 5-6 adulți de la cele 2 case, deveniserăm atenti și probabil fiecare incepuse să-și incropescă o părere despre nefirescul situației.
farmacista se intoarce și-i spune fetiței, pe ton de glumă:
-uite, am găsit, dar ai grijă să nu mai rămîi gravidă!
lumea rîde zgomotos.
-dar nu eu,... ingaimă fetița rușinată.
-știu, știu, am glumit.

contrariată de situație, dar mai ales de gluma nesărată a farmacistei, îi povestesc soțului întîmplarea. indignat de nesimțirea mamei, care după ce că și-a făcut de cap fără să se protejeze, n-a fost in stare să-și miște fundul și și-a trimis fetița (ma rog, exprimare nu chiar asa cenzurată:), a constatat că probabil n-are nicio greață s-o trimită și după prezervative. eu am încercat să mă gîndesc la motivul pentru care o mamă și-ar expune copilul la situația asta. știu cum e să nu ai timp, ca mamă. sa fi fost bolnavă, mă indoiesc, in situația dată. poate că mai avea un copil mic acasă, pe care nu avea cu cine să-l lase. e singurul motiv pe care l-aș accepta, cred. dar de ce nu l-a trimis pe cel cu care iși petrecuse noaptea ? poate plecase la lucru de dimineață ? nu știu. o să spuneți că sint cazuri dramatice în care parinții abuzează de copii, aici a fost ceva inofensiv. alți părinți își trimit copiii după băutură, droguri, îi vînd, cîte și mai cîte nenorociri.
cred că dacă farmacista i-ar fi spus fetiței ”uite, am găsit, dar să-i spui mamei să nu te mai trimită niciodată pe tine să cumperi asta”, ar fi fost o cu totul altă abordare a situației, și pentru cei implicați și pentru cei ce au asistat. eventual să-i fi scris și mamei un mesaj pe versoul bilețelului ei.

operatiunea costumul de elf

pe 14 dec petru are serbarea de craciun la gradinita; avem o strofa de invatat, bineinteles, si costum impus: spiridus. am cautat inspiratie pe net, o diversitate:











avem si ceva materiale catifelate. ma apuc sa tai. va tin la curent.

unele lucruri (persoane) e bine sa ramina cu spatele

simbata seara, la opera, ca tot se poarta rosu.

am facut-o ca italienii si a durat mai mult

este ca nu va plac nici voua titlurile astea de revista cu aluzii deocheate ? nici mie, dar asta e si ideea.
e vorba despre lasagna, si de data asta am zis sa fiu megaprofi, adica sa reproduc intocmai, pentru prima data, o reteta de paste barilla de pe cutie. si a fost lasagna cu bechamel, ragu, ardei copt, nucsoara, tot tacimul. si a durat muuult peste cele 80 de minute afisate pe cutie. cam toata seara am mosmondit prin bucatarie. probabil ca a 2-a oara o sa ma organizez mai rapid, deja stiu procedura. arata greoi, dar nu e. e ca la mama ei italianca, deci a meritat. unde mai pui ca am mincat din ea vreo 3 zile, ceea ce a meritat inca o data.

din farmecul vietii la curte

cind auzim usa de la intrare inchizindu-se si fornaitul de somn al pisicii, trimitem iscoadele. apoi iesim din firide numai de noi stiute si plecam la vinatoare intr-un sir flexibil si precis. cind sintem sigure ca totul e la dispozitia noastra, ne imprastiem in cele 4 zari ale bucatariei. unele dintre noi mai ies si pe hol, nu-i rau, noroc ca exista in casa un copil care sigur duce niste firimituri dulci peste tot. mai rau e de nefericitele ale caror tunele au dat in baie, daca nu mor cu zile strivite de degetele celor care stau acolo si mediteaza asupra gresiei, sigur mor de foame. in general, o ducem bine. daca nu cu hrana oamenilor, sigur cu cea a pisicii. am testat boabele si cele verzi nu sint otravitoare pentru noi. uneori mai apare ceva, un praf alb, ca o zapada. miroase hipnotic si nu ne putem abtine sa nu ne tavalim in ea, pe riscul nostru, stim ca e mortala. noroc ca ne inmultim repede. alteori vine de sus o ploaie acida, dar dupa 2-3 generatii ne imunizam si la asta. speram sa trecem iarna cu bine, ca ceva de mincare tot gasim pe la oamenii astia.

-uff, de unde vin frate atitea furnici ?
-din vizuina, mami.

fotograme si intrebari electorale, in fuga masinii

contrareclama, la adresa lui basescu, pe stilpi in sectorul 1. culorile lui, fonturile lui, sloganuri negative la adresa lui. panouri imense, alb-negru cu intrebari existentiale gen "traiti bine?" sau "unde este flota?" si un site: traianbasescu.org. ma intreb daca nu s-a ajuns cam departe, cu stilul asta de a face campanie. adica e eficient ? mai exista si nufigeoana.ro

in alexandria, socrii mei nu au caldura in apartament. inca nu au primit caldura in toamna asta. in schimb sint bombardati cu scrisori acasa, ba de la pdl, ba de la psd, dind vina unii pe altii pentru situatie. si cu ce-i incalzeste asta, la propriu ? nu-mi vine sa cred.

la sat, o echipa pdl imparte bunuri electorale pe strada, printre care si galeti. imi fac loc cu masina printre ei. multi, daca nu toti dintre cei care primesc galeti sigur au inca wc-ul in curte. si sigur folosesc galeti pe post de oala de noapte.

pe inserat, 2 fetite se joaca fericite, tinind fiecare cite un afis cu geoana de colturi, ca niste scuturi. se inghiontesc si se alearga mindre de capturile lor. fața lui geoana se contorsioneaza comic, pe burtile lor.

tot la sat, un convoi de masini face dreapta, printre case, drumul principal fiind in stinga. ma apropii, incetinesc, convinsa ca e un cortegiu funerar. dar nu, era un sir de masini cu postere basesciene lipite pe lunete. masini una si una. unde se duceau oare, disparind in cimp ?

pe drumul spre focsani (care by the way, e rosu de jur imprejur, taiat de iconografie psdista), posterele cu crin de pe stilpi sint mult mai mici decit chenarul prevazut. sint niste postere mici, ancorate cu mii de crocodili din toate gaurile. acolo unde au avut oamenii chef sa faca asta. unde nu, filfiie in toate partile.

e de la ei

beat de ger