esente, arome, senzatii

hi! my name is doityourselfallhomehandmadeartcraftfoodbeauty.
fiind mereu o "naturalista" in privinta consumabilelor importante ale vietii (macar ca intentie, daca din comoditate mi-a fost in general mai simplu sa apelez la produse de supermarket sau farmacie), recentul val bio/eco/organic al ultimilor ani m-a prins cu bratele deschise si pe mine. incetisor, dar sigur schimb rind pe rind provenienta produselor, si nu pentru ca acum m-a luat si pe mine moda, ci pentru ca acum e mai simplu sa gasesti anumite produse, iar preturile nu mai sint asa de prohibitive. ce ma bucura foarte tare este ca acum se gaseste si materie prima si o sa ma auziti, ca miine, ca ma apuc si eu sa fac creme si lotiuni. pina atunci, comand pe net si va recomand din suflet Herbine (ii gasiti magazinul pe breslo.ro), este o fata cucuiata din Cluj care face dermo-cosmeticale cu mult drag (si despre care s-a mai scris si aici). nu va pot spune ce mirosuri degaja cutiuta cu surprize in care mi-a trimis Amy comanda, si cum ne bagam toti nasul in ea cind treceam pe acolo, inclusiv pisica:) am incercat mai multe produse si le recomand pe toate, top of the top fiind crema de miini (care este balsam pt miinile mele mereu uscate). desigur mai sint si alti producatori, alte magazine. mie imi place enorm ideea ca poti sa-ti faci si tu acasa cosmeticele, detergentii (cu nucile de sapun pe care le lauda Raluca atit de des - eu nu am inca o parere, nu le-am testat decit putin) la fel cum iti prepari mincarea sau conservele de iarna. asa ca va rog sa mai renuntati la branduri cu parabeni si sa va aruncati un ochi pe net la produse de genul asta si sa incurajati micii producatori, ei sigur nu exploateaza muncitori in china. macar! (pauza, ma duc sa-mi mai dau cu crema pe miini) tot din categoria doityourself mentionez o premiera, prima tava cu briose (ma rog, 2 a cite 6). cum febra brioselor a cuprins tot bucurestiul, cu greu am gasit tavi de calitate, asa ca in maxima frustrare am facut zilele trecute "briosa turnata" intr-o tava obisnuita. s-a mincat, dar n-a fost chiar un succes, asa ca trebuia musai sa fac unele in forme cit mai repede, sa-mi spal pacatul. si mi l-am spalat cu niste briose panettone, umplute cu nuci, migdale, rahat si ciocolata. au iesit nesperat de bune, avind in vedere ca dispozitia mea nu e cea mai optimista zilele astea, chinuita de o laringo-faringita care nu ma lasa sa dorm de citeva nopti. si asa, printre tot felul de remedii naturiste de plafar, cum altfel, a trebuit sa intru si-ntr-o farmacie unde am dat peste cutiuta verde magica, intrebind de ea intr-o doara, mai mult in gluma. nu e magica pentru ca m-ar fi vindecat, nici vorba, micutele conuri verzulii nici nu mi se mai par asa mentolate ca acum mai bine de 20 de ani (cum larg s-a dezbatut si pe FB la postarea imaginii cu pricina), ci pentru ca am gustat o bucatica de copilarie. incercati sentimentul daca aveti chef, sa vedeti cum, prin intermediul papilelor, va intoarceti in timp.

o calatorie in trecut si viitor

aseara dupa ora 12, sotul a venit in camera copilului unde adormisem, si mi-a soptit:
"sintem la capatul pamintului. hai sa facem o calatorie spre centrul lui, o ora jumate"
"?!"
"am un documetar cu radiohead"
nu-l vazusem: '97-'98 si atit de actual. dupa, de pofta, am mai vazut si-un concert din 1994. ne-am culcat in zorii diminetii, cu un sentiment asa placut de normalitate.
a fost una dintre cele mai frumoase nopti din ultimul timp, multumesc.

un pic de river

it was massive!

am pornit la cel ce era asteptat ca fiind concertul anului (anilor, daca ma gindesc la cite concerte am absentat voluntar din cauza copilului, inclusive massive attack in 2008) usor dezamagita. cumparasem biletele inca din aprilie, iar ele trebuiau sa fie un cadou pentru aniversarea de mai jos. intimplarile recente prin familie ne-au adus in situatia in care nu am gasit pe nimeni available sa vina sa stea cu petru, anulindu-se motivat, rind pe rind, toate variantele. colac peste pupaza, vineri l-am adus racit cobza de la gradi, astfel ca ne-am vazut nevoiti sa refuzam politicos ofertele generoase din partea prietenilor de-al duce in case unde se mai aflau si alti copii. asa ca sotul, dragul meu sot, s-a sacrificat si de data asta si a spus:"du-te tu, ramin eu acasa". asa ca m-am dus, oarecum vinovata (ca n-am spus "hai ca ramin si eu acasa sa stau cu voi"), sa ma infrupt singura din experienta, ca tot vorbeam de experiente traite la comun. si a fost massive, cu singurul regret ca am fost neinsotita. in schimb am avut companie cool, vizibilitate destul de buna la citit supermesaje (uneori e bine sa fii inalt! no offense, dna mica ;) si chef de topaiala. care chef crestea invers proportional pe masura ce se apropia finalul. nestiind ca se inspira si din fauna locala (nu uitati ca n-am fost in 2008), am fost impresionata  de mesajele in lb romana (desi cel cu "iliescu a murit" aparuse in dimineata concertului, dar nu-l vazusem inainte), de martina, care nu se compara cu liz dar a fost foarte buna, de faptul ca au cintat si superpiese vechi si prezenta cintaretei deborah miller (nu-mi faceam prea mari iluzii, fiind totusi un turneu de promovare a ultimului album), de faptul ca formatia a multumit fanilor pentru ca au cumparat bilet, in ciuda greutatilor financiare, si in general de tot.  

concertul mi s-a parut prea scurt asa ca nu va mirati prea tare ca pe drumul de intoarcere spre casa, in ploaie si bezna, dupa o cina ilegala la miezul noptii cu delicatese big mac, happy meal si mac sundae, insotita de discutii inteligente cu dna3 si adevarata dna3 despre dolto si nuditatea parintilor in fata copiilor, am bagat caseta roz (cu mezzanine) si am dat volum. 

am cautat pe utube un clip de aseara, de la noi, dar din pacate de la ei suna mai bine. daca nu ma insel, risingson a fost aseara a 3-a piesa. de acolo a inceput adevarata hipnoza.

(daca mai vreti pareri, s-a mai scris & pozat despre concertul de aseara aici, aici si aici.)

inca o zi de luni

m-am saturat de atitea femei! vreau sa scriu despre barbati (1: Carlos Saura)

am convingerea ca baba pe care ti-o alegi in cele 9 zile ale lunii martie nu trebuie sa se refere doar la vremea de afara. in ciuda ninsorii si a frigului baba mea de 6 martie mi-a facut un cadou incredibil, iar sentimentele invalmasite ale zilei sper sa nu ma paraseasca tot anul.
nu vreau sa scriu multe despre ziua asta, dar nici n-as vrea sa treaca si sa inceapa sa intre in malaxorul memoriei.
in ultimele zile am fost foarte ocupata. m-am simtit ca inaintea unui examen: pregatire, documentare furata pe linga o mie de alte treburi, ingrasarea porcului pe ultima suta de m. vineri noaptea am dormit vreo 3 ore, in care l-am visat continuu pe Antonio Gades, iar simbata dimineata eram in priza. inca putin, inainte de marea intilnire. oare intrebarile sint inteligente si pertinente, oare o sa-i placa sa stea la povesti cu mine, oare o sa profit cum trebuie de cele 60 de minute care mi-au fost acordate - once in a lifetime? in urma cu o luna si ceva, cind am aflat ca urmeaza sa fac acest interviu, eram foarte relaxata. nici nu credeam ca o sa aiba loc. mi-am vazut de treburile mele, stiam ca maestrul are si alte intilniri aranjate si aproape c-am si uitat. inainte cu 2 zile, cind intilnirea a devenit credibila, am intrat in alerta. am revizitat citeva dintre filmele lui si mi-am adus aminte ca l-am iubit din prima clipa, de la primul cadru. l-am adorat si nu stiu cum, in viltoarea vietii, am uitat de el. rusinata, mi-am amintit de Carmen, pe care l-am avut la un exemen in facultate. si acum, dupa 10 ani, un nou examen, cu Carlos Saura insusi. chiar el, marele. cu ce sa incep, unde sa insist, unde sa ma opresc ? mi-a spus de la inceput "imi place sa stau in fata ta pentru ca esti frumoasa". acesta nu e un compliment pe care sa mi-l insusesc usor si chiar ma agreseaza, mai ales venind de la un barbat necunoscut care, in ciuda celor 78 de ani, este inca verde, drept si -intr-un sens nobil- dominator, cu pieptul in fata, ca un dansator de flamenco. insa Carlos Saura are o alta notiune despre frumos si nu m-am simtit deloc jenata, ci foarte magulita. mi-a vorbit cu pasiune despre filmele lui de dans, despre dansatori, despre respectul nemasurat pe care il are fata de aceasta arta. la sfirsit m-a sarutat pe ambii obraji, mi-a dat un autograf, mi-a multumit si a dat mina cu echipa. acest artist, la calibrul lui, a fost un exemplu de lipsa de vanitate, omenie si simplitate - calitati pe care numai marile spirite le au.
multumesc Carlos Saura si multumesc institutului Cervantes pentru aceasta intilnire scrisa cu marker permanent in viata mea.

romulus my father

l-am prins azi-noapte la hbo si mi-a placut. am retinut si un citat din el, pe care sint tentata sa-l proclam deviza vietii mele: The time you enjoy wasting is not wasted time (Bertrand Russell). mi-am amintit cit de megafan de citate eram si eu in copilarie-preadolescenta, ocazie cu care de azi puteti citi la mine pe blog quote of the day.
ce ziceti de cel de azi ?

omul (post)modern nu poate trăi fără poveste

-mă gândeam la tot spațiul ăla, dacă e folosit cum trebuie. ce utilitate are? pe cine interesează de fapt?
-nici eu nu sint o pasionată a tradițiilor, dar cred că e important să existe un loc care să le conserve. să vezi cum trăiau strămoșii noștri, ce obiecte foloseau, ce-i interesa, să le cunoști simplitatea...
-sărăcia poate...
-sărăcia... ce contează. erau bogați spiritual. eu îmi dau seama în locuri din astea că viața noastră include multe inutilități.
-dar cine vine la un muzeu de genul ăsta ?
-turiști, cercetători, elevi, oameni obișnuiți. cei care vin și la muzeul satului. nu știu, s-o întrebăm pe simina. pe tine nu te interesează să vezi cum se trăia pe vremuri ? obiectele de anticariat nu-ți plac ?
-nu știu, nu mă atinge. mai degrabă m-ar interesa un muzeu al comunismului, am luat parte la asta și vreau să știu mai multe. anticariatele sint altceva.
-dar când vezi filme, cum ar fi Ion sau Moromeții, și apoi vezi în realitate obiecte, costume, case din vremea aia, nu ți se pare interesant ?
-ba da, cred că asta e. modul în care sint prezentate nu mă atrage. sint obiecte de muzeu, reci, la distanță, prost luminate. ar trebui să fie interactive sau însuflețite. proiecții, ambianțe sonore. oamenii vor reality-show-uri. ar trebui gândit altfel, măcar în unele secțiuni. ar trebui chemați voluntari să trăiască în muzeu, studenți la actorie. eu mi-aș sacrifica 2 ore in w-end să mă duc să locuiesc în casa aia. tai lemne, fac focul. tu faci pâîne pe sobă, petru se joacă cu o jucărie făcută de mine. am purta niște costume din vremea aia și am face mici acțiuni. ar fi mișto.
-mi se pare bună ideea, dar nu știu dacă sînt bani pentru asta. cum să faci focul în muzeu ?
-se poate adapta un sistem. eu cred că ar veni mai multă lume, ar fi mai interesant. și ai rămâne cu ceva, pe bune.

cam așa a decurs discuția vineri târziu, în noapte, între mine și soț (doi fanteziști, ca să nu zic diletanți), în urma impresiilor produse de prima vizită în familie la muzeul mțr, la invitația siminei. mi-a plăcut ideea ei, un fel de interactivitate și asta. recunosc însă că și mai mult m-ar seduce ideea soțului, să văd mici mostre de viață live, pe lângă (în locul) vitrinele sobre și să miroasă a pâine pe vatră într-un muzeu al țăranului. nu știu însă dacă logistic și tehnic ar fi posibil așa ceva. unde mai pui că petru, când a auzit că mergem la muzeu, a exclamat ”ce bine, și o să mâncăm covrigi!” și nu ne-a slăbit din asta toată seara, chiar și după ce am plecat. nu știu în ce desen animat a văzut asta, dar e clar că în alte părți se primesc/cumpără covrigi la muzeu. acum, dacă mă mai gândesc, cred că o modalitate prin care s-ar face mai ușor cunoscute poveștile din spatele obiectelor, chiar așa cum sint ele prezentate, ar fi de ajuns (pentru mine).
și iarăși petru: uite, mami, o căciuliță de pisică !

last 24hrs

am primit-o acum, de ziua mea. pentru ca aveam o idee despre ce-i vorba, am crezut ca va mai trece un timp pina o sa fiu in stare sa ma apropii de o asemenea poveste, in care pe deasupra mai e implicat si un baietel. ca orice mama care se respecta, sint sfarimata emotional cind vine vorba de sfirsitul vietii-lumii, copii sau animale in suferinta. imi amintesc ca desi nu aveam o iubire prea mare pt will smith, dimpotriva, m-a marcat profund I am legend si m-a bintuit citeva zile, fiind si primul film al post-apocalipsei pe care l-am vazut imediat dupa ce am nascut. dupa ce apare un copil in viata ta percepi dintr-o data fragilitatea lumii in care traiesti, iar orice teorie potrivit careia lumea s-ar autodistruge fara speranta, nu ti se mai pare fictiune.

si acum cartea asta, de care m-am apucat cu o curiozitate care ma gidila pe degete. am devorat-o in ultimele 24 de ore, intre treburile casnice si indatoririle de mama. cele profesionale le-am aminat, nu m-am putut concentra asupra lor. nu stiu daca voi vedea filmul, daca are rost. am vizualizat mental fiecare cadru, intreg filmul mi s-a desfasurat in spatele ochilor. i-am auzit coloana sonora, i-am simtit mirosul. cartea e scrisa intr-un stil atit de vizual, cinematografic, incit e greu sa nu vezi totul. m-am tinut tare, insa la pag 210 cu greu mai vedem ceva. am numarat infrigurata foile, inca 5 si gata. mai greu a fost, pe parcursul zilei, sa las cartea din mina si sa ma ocup de petru. sa-l hranesc, sa-i tin companie. eram (sint) locuita de aceasta poveste si orice gest pe care il faceam mi se parea foarte incarcat de semnificatii.

unele lucruri (persoane) e bine sa ramina cu spatele

simbata seara, la opera, ca tot se poarta rosu.

am facut-o ca italienii si a durat mai mult

este ca nu va plac nici voua titlurile astea de revista cu aluzii deocheate ? nici mie, dar asta e si ideea.
e vorba despre lasagna, si de data asta am zis sa fiu megaprofi, adica sa reproduc intocmai, pentru prima data, o reteta de paste barilla de pe cutie. si a fost lasagna cu bechamel, ragu, ardei copt, nucsoara, tot tacimul. si a durat muuult peste cele 80 de minute afisate pe cutie. cam toata seara am mosmondit prin bucatarie. probabil ca a 2-a oara o sa ma organizez mai rapid, deja stiu procedura. arata greoi, dar nu e. e ca la mama ei italianca, deci a meritat. unde mai pui ca am mincat din ea vreo 3 zile, ceea ce a meritat inca o data.

e de la ei

o stare de a/n

cu rufele pe masa (1)

ar fi trebuit sa promovez si eu evenimentul in saptamina ce tocmai a trecut, insa m-am lasat pe ultimele zile, cind nu am mai avut timp pt asta (sorry delieea), cu toate ca celula de baza si-a pus, nu ? baza si in noi. insa am fost prezenti, cu diverse obiecte, mai mult sau mai putin expirate. am donat, am vindut ceva nou si ceva vechi, am facut troc. as fi putut vinde si mai multe daca m-as fi priceput sa fac asta. gindul meu a fost sa am cui sa dau lucrurile si o parte din ele (utile unor copii) le-am dat unor oameni de treaba care s-au oferit sa le duca la un camin social. a fost de maaaare fun, si asa cum au spus si altii mai talentati si celebri, am venit acasa cu vechiturile altora, nu prea multe, dar de mare efect. si oricum, m-am abtinut sa cotrobai de data asta. e clar, am invatat destule:
-ce marfa "ar merge" (desi nu e f relevant, de data asta am fost cam noi intre noi, majoritate "cool"), si fiecare cred ca ar fi facut schimbul cu ce avea pe el
-ce fel de loc ar trebui gasit ca sa se vinda hainele ultra-demodate sau kitsch
-ca trebuie sa existe in apropiere o masa convexa pe care sa manince tirgovetii
-saramura e mai buna cind imparti bancuta tare cu o barba de mos craciun in stinga si cu un elefantel mov in dreapta

poate o sa mai vin si cu un l.e. atit deocamdata

povesti de trezit parintii

si



mai multe direct la sursa

de luni, de toamna

saptamina asta de vreme urita m-a trezit ca un dus direct in fata. asa ca m-am dus si am mai dormit un pic, atit eu cit si copilul. jur ca m-am trezit mult mai bine a doua oara, ceea ce va recomand.

inca o recomandare dansanta

intre 8-18 oct la bucuresti
mai multe detalii, cit si programul, aici

bai, efemerule!

daca nu aveti altceva mai bun de facut, si va place forma asta de arta bizara care se cheama dans contemporan, va recomand w-end-ul asta, mai precis de joi, sa va faceti drum pe la centrul national al dansului, linga laptarie.



[::clip produs de cndb si realizat de i.d., s.a., b.p. ::]