mica observatie pe marginea unei schimbari de paradigma

ii dau dreptate unei prietene care spune, referindu-se la generatia celor care au acum 20-24 de ani, ca "tinerii astia s-au nascut obositi", orice mic efort li se pare o piatra de moara iar orice indatorire a virstei, o mare favoare. intr-adevar, multi dintre noi faceam mai multe la virsta lor, si fara sa ne plingem atit. probabil ca am fost ultima generatie de dupa revolutie care a prins tranzitia aceea lunga, in care s-a cam batut pasul pe loc. modalitatile noastre de distractie nu difereau mult de ale celor care au trait adolescenta in comunism. dar nu despre cum se distreaza tinerii in ziua de azi vreau sa scriu, pt ca e firesc sa fie o evolutie sau involutie, in orice caz, o continuitate, si nici n-as vrea sa incep sa dau exemple din viata mea, e enervat si pentru mine sa spun unui pusti "ce stii tu, ziua mergeam la fac. si noaptea lucram la aeroport". ma simt dintr-odata batrina si neintelegatoare. insa intilnesc tot mai multi tineri, in mijlocul adolescentei sau imediat dupa, total debusolati, fara chef si energie, aceeasi privire absenta cind vine vorba "unde vrei sa mergi la facultate", aceeasi lipsa de pasiuni. fara sa sune pompos, o lipsa a obiectului dorintei. fara sa sune sexist, la baieti am vazut ca e mai grav decit la fete. cum sa-i trezim pe copiii astia, sa le deschidem ochii ca trece viata pe linga ei in momentele cele mai frumoase, fara sa te dai pe tine drept exemplu, chiar si negativ ? dar oare are vreun sens ?