se facea ca aveam o casa imensa, cu un living larg, inalt si luminos, pe care l-am pus la dispozitie primei sedinte a cursului de flamenco, grupul de incepatori. mi-am intimpinat cei citiva colegi de curs si am cerut lamuriri asupra outfit-ului pe care urma sa-l port. profesoara mi-a spus sa nu ma imbrac cu ceva foarte larg si sa-mi pun pantofi cu tocul intre 3-6 cm. zis si facut. era ora 13.00 fara citeva minute. pe la si douajcinci de minute eu tot imi cautam pantofi in cutii si cutii si tot nu gaseam ceva care sa mearga: ba cu toc prea inalt, ba toc prea subtire, ba cu talpa joasa. cind in sfirsit am gasit unii cit de cit potriviti, aveau bareta rupta si nu se tineau de picior. de la etaj, unde ma aflam, o urmaream cu coada ochiului pe rosa, care facea treispe-paispe pe canapea si consulta impacientata ceasul, abtinindu-se cu greu sa nu-mi spuna ceva. am coborit cu pantofii rupti in mina si privirea plecata, cerindu-mi scuze fata de ceilalti colegi pentru lunga asteptare. ei nu pareau prea afectati de intirziere, ba chiar se oferisera sa ma ajute sa-mi caut alti pantofi. m-am trezit cu senzatia neplacuta de-a-mi fi dezamagit profesoara cu lipsa mea de organizare si cu nelinistea de-a nu fi experimentat nici macar in vis un lucru pe care imi doream demult sa-l fac.
desi neprogramat, visul asta spune multe despre mine, mai ales ca stiu de existenta unor lepse care ma asteapta. ia uite si citatul zilei : never mistake motion for action (E. Hemingway)
LinkWithin
