marți, 13 aprilie 2010

skinless lamb head revenge, cum ar spune google translate

n-am mai avut un vis asa de bizar, in care sa fie implicate produse de macelarie, de prin liceu, de la cel cu puiul, care a facut deliciul multor glume in familie (era vorba despre un banal pui vinetiu congelat care imi spunea cu voce tinguitaore ca moooare de frig, iar eu, empatica la starea lui de carne congelata, vroiam sa-l bag in doua pungi mici, una incercam s-o trag pe cap si cealata pe picioare. dupa ce l-am impachetat bine, suprapunind cele 2 pungi la mijloc, puiul mi-a multumit si mi-a spus ca e mai bine). revenind la visul actual, in jurul sarbatorilor pascale, e previzibil. adica am spus si in titlu. am visat capul de miel jupuit, cu ochii holbati, insufletit si foarte neastimparat in chiuveta. nu vroia deloc sa colaboreze, il apasam pe cap si el se tot impingea, incercam sa-l imobilizez, dar al naibii cap cu gitul lung era foarte puternic. unde mai pui ca era si mare, cam cit un cap de om si semana perfect cu un alien din ala rau, cu dintii ascutiti la vedere. incercam sa-l prind de git, sub barbie, dar cum se zbatea mina mi-a alunecat  si fara niciun preaviz mielul m-a muscat de degetul aratator de la mina stinga. muscatura m-a durut atit de tare incit m-am trezit instantaneu din vis, alarmata ca poate si capul a trecut dincoace. nu, nu trecuse, cel putin nu acel cap. ingrijorarea mi-a ramas pentru ca stiu ca am propriul meu cap de miel in congelator, venit la pachet cu restul corpului, prin bunavointa parintilor mei. inainte de acest vis spuneam relaxata ca-l scufund in ciorba, insa acum mi-a trecut vitejia. nu doar pentru ca puiul si mielul devin si ei oameni odata ce au stabilit o comunicare psihedelica si transcedentala cu posesorul cutitului de bucatarie, ci si pentru ca am auzit ca trebuie spalat bine in gura, spalati dintii cu periuta, iar la acest supliciu - oricite pacate si ginduri necurate as recunoaste ca am - nu sint in stare sa ma supun doar din dragoste de sot si cratita. 

6 comentarii:

  1. uite de-aia eu nu gatesc niciodata carne care-mi aduce aminte de animalul de la care provine ... :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Visul tau mi-a adus aminte de cand eram gravida cu Mica si am visat ca a sarit mopul la mine si m-a muscat... Groaznic vis (al tau, evident)... Ca norocul ca eu nu gatesc miel, ca altfel m-as trezi cu cosmaruri similare. Sper ca ti-a trecut intre timp :-)

    RăspundețiȘtergere
  3. daca tot m-ai oripilat ... :))
    asta era?
    http://needabetterworld.wordpress.com/2009/06/01/ai-putea-sa-ti-mananci-cel-mai-bun-prieten/
    (daca nu aveti vise din astea si mancati carne regulat, nu va uitati)

    RăspundețiȘtergere
  4. asta era pt mine? ca am uitat de miel??:))

    RăspundețiȘtergere
  5. @alina: sa inteleg ca iei doar (din) animale mari ? rechini, balene...:))

    @simona: hahaha, sa te muste mopul ?:)) ar tb sa facem un club:)) cosmarul a trecut, dar mielul din congelator a ramas...

    @diana: uhh, e clar. eu de ala nu ma ating

    @delia: nici sa nu (mai) aud. nu vrei si-un cap ?:)

    RăspundețiȘtergere
  6. iacata ce postezi tu in zi de marti 13, huhu

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Blog Widget by LinkWithin