in masina, vorbeam cu petru despre oameni. si a enuntat el, fara sa stie ce spune, urmatoarea expresie: "oameni subtiri". nu stiu exact la ce facea referire, insa m-am simtit datoare sa-i explic ce inseamna, ca si opusul - oameni grosi, grosieri. si atunci, amuzat, m-a intrebat "cum grosi, asa, ca niste geci?"
intr-o zi il giugiuleam "lunganul lu' mami, cit ai crescut". "sint lung?" "da, ia uite, esti baiat mare". se gindeste... "atunci si bianca e lunga". "bianca de la gradi? cea mica-mica ?" intreb neincrezatoare."da, bianca lungu. asa o cheama".
copiii simt nevoia unei concreteti surprinzatoare. asta nu inseamna ca imaginarul lor are vreo limita. m-a intrebat mai demult "mami, ce inseamna ginduri?" am incercat eu sa-i explic ce sint, folosindu-ma si de expresia "a sta pe ginduri", iar dupa un timp mi-a spus " eu nu vreau sa stau pe ginduri" ."de ce?" l-am intrebat, "sa nu cad" a raspuns.
cati ani are? "decat" 3?:))
RăspundețiȘtergeretinerii din ziua de azi, zi si tu :))
RăspundețiȘtergeregenial :), niciodata nu obosesc sa ma bucur de ce subtili sunt, chioar daca nu cunsoc ei toate implicatiile.
RăspundețiȘtergeresi au un simt fabulos al detaliului, dar despre asta in alt episod:)
RăspundețiȘtergereDialogul cu statul si cazutul (de) pe ginduri este genial.
RăspundețiȘtergereAsta arata cit de conceptualizat, simbolic si abstract gindim de fapt.
In lumea copiilor totul e atit de simplu, concret si la obiect. Acolo nu par sa existe interpretari si zeci de nuante de gri, acolo pare ca totul e alb si negru.
Pentru noi, dintr-un anumit punct de vedere, lumea lor pare a fi o lume in alb-negru.
Pentru ei sunt sigur ca e o lume foarte colorata, mai colorata decit a noastra.
De asta e atit de frumoasa lumea lor, a copiilor.
Nu cumva la un momentdat lumea noastra e cea monotona, in alb-negru?
E o intrebare riscanta, pentru ca riscam sa cadem (de) pe ginduri. Si doar noi stim cu adevarat cit de dureros este.