si o intimplare cam trista

am lalait-o de vorba cu veterinarul dezbatind situatia celor 2 motani in calduri care isi marcheaza teritoriul la noi in batatura, cautind strategii petru castrarea lor abuziva, iar cind am iesit din cabinet, cu petru de mina, ne-a taiat calea un catelus bezmetic, care alerga sa traverseze strada. l-am urmarit amindoi cu privirea, "uite, mami, ce catelus dragut" si deodata a trecut o masina si l-a strivit, sub ochii nostri, cu un zgomot surd de oase zdrobite. mi s-a facut rau instantaneu. bineinteles ca si de mila, dar aveam o responsabilitate in plus. ce sa-i spun copilului, cum sa-i explic, oare ce simte el ? e prima data cind se confrunta cu moartea cuiva, care pe deasupra mai era si... singeroasa (daca am fi iesit din cabinet in momentul in care am cumparat ce trebuia, fara sa mai stau de vorba in usa, nu am fi fost martorii acestei intimplari). am luat copilul repede sa nu vada, l-am grabit la masina, si cind sa intram mi-am dat seama ca asa cum era parcata masina, privirea lui petru cadea chiar pe cadavrul catelusului. am vrut sa-i trag mai mult sapca pe ochi, sa-i dau o banana, probabil mi-a simtit agitatia, probabil a simtit si el un lucru pe care nu stia cum sa si-l explice si a inceput sa se revolte. nu vroia in scaunel, se curba, opunea rezistenta, eu incercam sa-l pun la loc cu forta, el a inceput sa plinga si apoi sa tipe cu toata fiinta (face si asta mai nou, dar voi povesti cu alta ocazie). pina la urma am plecat, s-a calmat, si abia dupa citeva minute, pe drum, m-a intrebat ce a facut catelusul. i-am explicat cit mai cenzurat posibil, am incercat sa aflu de ce a tipat, l-am intrebat daca ii este mila si a spus ca da (desi nu cred ca stie sensul) dar ceea ce a spus singur a fost ca "ii pare rau".