5 ani pe altarul casniciei

a mai trecut un an de cind ne-am luat cu pirostrii, nași si tot tacimul. n-o sa uit niciodata agitatia zilei de 24 iunie 2006, cind am bifat si "primaria" si "biserica" in aceeasi zi, apoi petrecerea cu haosul ei aferent de zeci de pupaturi si ciocnituri de pahare... ma trec fiori, prea multa organizare si prea multe conventii sociale intr-o singura zi. desi lumea spune ca am avut o nunta frumoasa, desi am avut ocazia unica sa ajung in clubul bamboo, fiind rapita si dusa acolo, n-as mai face. deseori ii spun sotului, in gluma, ca n-o sa ma despart de el pentru ca nu mai vreau sa ma marit inca o data. alteori, tot in gluma, ii spun ca imi luam talpasita de mult daca nu era petru. deseori vorbim despre cine pe cine paraseste, cine ce/citi iubiti are, la masa cu prietenii, spre stupoarea lor. ne da mina sa glumim cu astfel de lucruri, sintem total relaxati pentru ca stim ca avem ceva unic impreuna, si nu doar copilul sau un credit ipotecar. relatia noastra a inceput in urma cu 9 ani atit de frumos, apoi oribil, a continuat ciudat si promiscuu, iar apoi s-a asezat numai bine in albia ei, ca potrivita cu mina. nu va ginditi ca dupa atitia ani impreuna am ajuns sa ne cunostem atit de bine incit ne-am plictisit. nici pe departe, mai sint inca atitea de aflat, plus ca fiecare devine altul odata cu trecerea timpului. cu toata rutina unei familii, nimic nu ramine la fel, cel putin cind e vorba de copii. nu stiu cum ar fi fost relatia noastra fara petru: mai buna, mai rea, habar n-am. o vorba de duh zice ca prietenia inseamna o minte cu 2 trupuri. de acord. altfel, tot ce-am spus anul trecut ramine valabil. cu diferenta ca anul acesta sarbatorim nunta de lemn.