joi, 16 iunie 2011

arta si/sau terapie

spuneam ca s-au strins ceva noutati remarcabile. una dintre ele e cursul meu de arte vizuale pentru copii, pe care am inceput sa-l tin de vreo luna la o casa de creatie. la vreun an dupa ce am nascut, proaspata descoperita vocatie de mama a atras dupa ea si o valenta pedagogica si am simtit, pe linga nevoia sa incep sa impartasesc si celorlalti ce-am invatat, dorinta de a petrece mai mult timp in preajma copiilor.
m-am oferit sa tin cursuri la gradinita la petru, insa era deja cineva angajat pentru arte plastice, am mai incercat la vreo doua gradinite particulare prin recomandari insa nu s-a concretizat nimic (nici nu puteam sa insist pentru ca nu aveam experienta, de unde? eternul cerc vicios al lipsei de experienta atasata la cv - toti o cer, dar nu vrea nimeni sa te ajute s-o obtii). insa multumita unei persoane iesita din comun, care a vazut in spatele "lipsei mele de experienta", am primit aceasta sansa.

copiii "mei" au in medie intre 5 si 8 ani, uneori am avut si de 3, si de 9, si de 34 de ani :) cursul mi se pare un lucru extraordinar, cel putin pentru mine, pentru ca mi-a adus cu totul altceva, ma duce in cu totul alta directie. lumea pe care incerc eu sa o trezesc in copii trebuie sa functioneze aproape terapeutic. nu ma asteptam la asta. ma asteptam sa-i ajut pe copii "sa vada", sa canalizez niste talente, sa le ofer niste informatii. insa, de la curs la curs mi-e tot mai clar ca multi dintre ei au probleme, blocaje, frici, angoase. eu nu am nicio pregatire in sensul acesta. pentru partea artistica ma documentez dupa autori americani, francezi si romani, fac apel la memorie amintindu-mi de metodele profesorilor mei, insa la ce tine de psihologie ma bazez deocamdata doar pe intuitie, fler si atentie. si ca de obicei, multa rabdare. nu pot sa ma fac ca nu oberv cind cineva nu foloseste alta culoare de pe paleta pina n-o termina pe prima, cind cineva incepe sa plinga pentru ca a gresit putin semnatura sau cind in loc de natura statica de pe masa cineva deseneaza niste patratele minuscule. nu vreau sa-i uniformizez, dimpotriva, insa vreau sa fie ei. deocamdata ei nu sint ei, cu citeva mici exceptii. pe de alta parte, mai sint si parintii. generalizez putin, pentru ca ma grabesc: in general parintii vor performante si vor sa vada pe ce dau banii. ca sa fie ei fericiti si multumiti si sa-i lase pe copii in continuare la curs, in mintea lor odraslele trebuie sa prezinte o evolutie rapida, nu? ori asta nu se poate (tinind cont ca exista blocaje de tipul celor de mai sus), decit cu interventia "mâinii" mele in lucrarile lor. ceea ce nu fac. dar cum sa fac sa deschid mintile si parintilor? cum sa le cer rabdare? pot sa le promit ca ies artisti din ei? pot sa le spun ca copiii lor n-au incredere in ei insisi? dupa 3 cursuri, o mama m-a intrebat daca eu cred ca fetele ei au talent, iar un tata (care stia el cum se face, ca invatase si el cindva) mi-a spus ca ar fi bine s-o invatam pe copila sa puna culori deschise sus si inchise joc, si nu invers, cum face ea, cerul cu negru, auzi! saraca fetita despre care cred, dupa cum ma priveste, ca nici nu intelege ce vorbesc.
cu toate ca sint destul de stoarsa cind ajung acasa dupa cele 2-3 ore in compania studentilor mei, imi place mult ce fac si mi-as dori sa tin astfel de cursuri mai des decit o data pe saptamina. mi-a promis cineva si niste carti (se aude pina-n thassos ?;) sa incep sa ma informez putin despre ce inseamna art therapy pentru ca mi-as dori, sincer, sa pot sa ajut mai mult daca e nevoie.

8 comentarii:

  1. Iti pot eu povesti mai multe, daca te intereseaza. E o mare diferenta intre terapie prin arta, arta pentru comunitate si ceea ce vor parintii de la ei, adica sa vada daca au sau nu talent. Plus ca exista diferenta intre a lucra 1:1 si grup. Depinde si de problemele lor emotionale sau comportamentla. Eu lucrez cu copii ca psihoterapwut in training, folosind jocul , nisipul, desenul, dansul. Depinde de limbajul copilului. Iti pot recomda si carti, daca doresti. Mi-am inceput si formare in dans movement psychotherapy (foundation) si in spet tb sa incep masterul. Asta nu in Romania. Daca te intereseaza mai multe, spune-mi pe ce adresa iti pot scrie.

    Mihaela

    RăspundețiȘtergere
  2. Speechless. Daca asa ceva e posibil, ai crescut in ochii mei si mai mult! Din toata treaba asta cel mai sifonati probabil ies parintii, care sunt total pe langa problema. Tu ai multe de invatat probabil de la studentii tai, care iti deschid ochii la multe probleme care exista dar nu sunt tratate (stii tu principiul "lasa-l in pace, ce si eu am fost crescut tot asa si ce, n-am ajuns om?), ei au multe de invatat de la tine, dintre care partea artistica este dupa parerea mea un ajutor in exprimare, multe din problemele pe care le au probabil nu stiu sa le exprime dar daca ai ochiul format si inima deschisa, poti vedea in creatia lor ce-i supara. In schimb parintii, parintii sunt aceia care si-au dat copilul la cursul tau sa faca un mic artist negandindu-se ca primesc in schimb un nuc Van Gogh (de exemplu), cu angoase si manifestari in afara "standardelor"... ce poti sa le ceri...
    Felicitari pentru ce faci, mi se pare extraordinar!
    Pe undeva sa stii ca fac si eu acelasi lucru cu Robbie (bine, eu nu sunt nici artista nici psiholoaga, dar am inima si mintea deschisa), el e un copil cu multe sensibilitati si angoase, si incerc sa-mi dau seama din manifestarile lui (mai ales cele artistice) care e problema, pentru ca limbajul lui e prea sarac pentru bogatia de trairi prin care trece...
    Sa mai povestesti, te rog, ma intereseaza mult!

    RăspundețiȘtergere
  3. Si apropo, iti spune ceva faptul ca atunci cand e vorba de colorat, Robbie coloreaza toti oamenii maro inchis, din cap pana in picioare?! Intotdeauna... La restul lucrurilor le da culori mai normale (in general), dar tot ce este uman este maro complet...

    RăspundețiȘtergere
  4. Draga Mihaela, merci pt mesaj, mi se pare minunat ce faci. Sper ca nu am picat in diletantism prea rau:) nu-mi plac nici mie aia care dupa ce butoneaza 2 zile la un soft sau rasfoiesc o carte au pretentia c-ar sti o meserie, pe cind altii merg la scoli grele pt asta. Stiu cam ce inseamna adevarata terapie, poate c-ar fi bine sa pun ghilimele termenului, in postarea mea, ca un fel-de-semiterapie :) Cunosc si eu persoane care fac terapie prin dans sau dans comunitar - nu in romania, la fel- am si facut emisiuni despre asta si m-am cutremurat de rezultatele care se obtin prin arta in cazul unor boli psihice grave, nu doar timiditate sau mai stiu eu. Sper ca nu supar pe nimeni. Mi-as dori doar sa pot interpreta un pic lucrarile si sa gasesc niste solutii prin arta ca viitorii adulti sa fie mai buni, mai deschisi, mai hotariti pe ce vor/ stiu...
    Sigur, primesc sfaturi si recomandari pe email la: kidrullz pe gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  5. Draga Simona, iti multumesc, dar nu trebuie, zau ...:) e avintul ala al noului, sper sa ma tina...
    Robbie e prea evoluat, a inteles ca rasa umana e cam de cacao :)) vrei sa-ti spun ca petru nu deseneaza nimic figurativ? De fapt nu (prea) deseneaza, cu chiu cu vai mai picteaza ceva abstract, pune pete de culoare si apoi interpreteaza...:) nu- i place, nu vrea... nu stiu. Nu- l atrage.
    Te pup si revin dimineata!

    RăspundețiȘtergere
  6. B ! Ce ma bucur ca ai ajuns la experienta asta ! :)
    E prima oara cand postez un comment pe blogul tau; ma bag si eu in seama; nu ca sa-ti dau sfaturi (ar fi culmea, tu mama fiind), dar n-am rezistat "subiectului". :)
    Daca pentru mine, in facultate, "meditatiile" erau o necesitate financiara, acum au devenit o reala relaxare. Nu as fi crezut niciodata ca voi ajunge la "etapa" asta. :) Si savurez fiecare moment petrecut in compania copiilor. Inocenta si puritatea lor sufleteasca ma incarca pozitiv. Mereu. Cred ca esti "stoarsa" dupa orele de lucru cu copiii (si eu la fel, desi lucrez 1:1), insa subscriu la ce spuneai: ca satisfactia de dupa e incredibila.
    Placerea de a lucra cu ei depaseste orice bariera a oboselii cumulate in timpul petrecut la serviciu.
    Ce am descoperit eu (dupa ceva vreme...) este faptul ca totusi copiii sunt cei care iti indica modul cel mai potrivit de a lucra cu ei; trebuie doar sa fii atent si sa le intuiesti personalitatea, ceea ce nu e o problema pentru tine. Nu exista un manual sau o "reteta" anume de aplicat in directia asta. Si nici cum fac altii nu e relevant. E o comunicare la alt nivel, diferentiata, personala si unica.
    Bintzi. :)

    RăspundețiȘtergere
  7. hei Bintzi, sper sa fi spart gheata (biroului:)) si sa comentezi mai des, merci pt sfaturi, primesc sa stii, mai ales ca tu esti experimetata in lucrul cu copiii (altora) :)

    RăspundețiȘtergere
  8. @vlad/radiowhisper : de ce mesajul tau imi miroase a spam ?:)

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Blog Widget by LinkWithin