sa scrii pe blog, ca exercitiu

sau cum spunea un prieten: "ceea ce era o relaxare, a devenit o corvoada", referindu-se la socializarea in mediul virtual. pentru unii dintre bloggeri (in categoria carora nu ma integrez), scrisul pe blog devine in timp un fel de raport, o consemnare de voie-nevoie pentru a mentine divertismentul treaz si a umple timpul de cafea vizitatorilor fideli. cum nu ma laud cu nu stiu ce trafic, si nefacind nimic in sensul acesta (cum ar fi schimb de linkuri sau autopromovare indracita pe alte bloguri prin postare asidua de comentarii) absenta mea din blogosfera in ultimele (fix!) 2 luni nu cred ca a cutremurat pe cineva, asa ca nu am nicio constringere in a spune ca singurul motiv pentru care nu vreau totusi sa renunt sa scriu pe blog este memoria mea si incercarea de a recupera anumite lucruri care se pierd in stiva, intra in malaxor, fara posibilitatea de-a mai iesi intregi si nealterate de acolo. relatiile care s-au creat aici in mare parte s-au mutat pe facebook, din fericire cele mai importante s-au concretizat in viata reala, asa ca bloggingul, in ceea ce ma priveste, nu mai e o necesitate sociala.
pentru ca am luat o pauza asa mare (cam cea mai mare cred, in anii acestia de cind ma dau in web 2.0), imi trebuie un timp sa reintru in rutina fireasca si onesta de-a relata trairi si intimplari intre 2 drumuri (credeti-ma, au fost multe intimplari si noutati in perioada asta). dar e ok. acum fug sa-mi iau copilul de la gradinita.