miercuri, 29 iulie 2009

confesiuni de alaptare prelungita

:: am reluat o parte din ideile despre alaptare, enuntate si pe blogul pierdut, intrucit nu am cum sa trimit un link ::

cind am ramas insarcinata si a inceput sa ma intereseze subiectul, mi se parea ceva exagerat sa alaptezi copilul peste 1 an. toate exemplele pe care le am in familie si in jurul meu nu trec pragul de 1 an, si asta in mod exceptional.
cind ma intreba cineva daca/cit vreau sa alaptez, discutia decurgea cam asa:
Eu: "cit mai mult...cit pot..."
X: "ce inseamna cit mai mult ?!"...
Eu: "ei, cam 1 an, asa..."

X:"oho, mai mult decit suficient ! eu am alaptat x luni (sub 1 an). cind te-am auzit cu 'cit mai mult' m-am speriat, stiu o femeie care a alaptat si 3 ani..."

Eu: "ei, nici chiar asa ! 1 an as vrea..."
X: "e destul!"
pe parcurs ce se apropia anul, mi-era tot mai evident ca intarcarea va fi foarte dificila. copilul meu nu a vrut nici suzeta (decit vreo 2-3 saptamini, la debutul colicilor), iar biberon niciodata. diversificarea am inceput-o dupa "stil vechi", la 3-4 luni, si desi petru nu a fost un grasan, alt lapte n-a fost nevoie sa introduc. mai tirziu nici nu a acceptat sa bea alt lapte.
s-a facut anul si a venit pastele. cine vrea sa intarce un copil de sarbatori ? apoi maselele, apoi o raceala usoara, apoi un vaccin, apoi iar o masea, apoi vacanta la mare, apoi nu prea m-am simtit eu bine, apoi...apoi... saptaminile s-au transformat in luni. dar astea nu sint pretexte, ci pur si simplu nu am gasit resurse si motivatii suficiente sa ma dedic acestei actiuni, in preajma virstei de 1 an, asa cum anuntasem. oricit as fi analizat situatia, avantajele alaptarii atirnau mai greu in balanta decit dezavantajele. pe masura ce am inceput sa caut tot felul de articole cu sfaturi si metode pt intarcare, m-am convins tot mai mult ca nu am niciun motiv asa de serios sa fac asta si ca de fapt nu vreau sa-l intarc.

am realizat ca momentul alaptarii era singurul moment de relaxare si pentru mine, nu doar pentru copil. era singurul moment al zilei cind reuseam sa citesc citeva pagini cu cartea intr-o mina, cind incercam sa gasesc solutii lucide la problemele cotidiene, cind faceam bilanturi sau pur si simplu meditam. mi-am dat seama ca un moment mai pur si mai profund de comunicare si de tandrete mama-copil, nu exista. dragalasenia cu care m-a rasplatit in acele momente cit si placerea lui nemasurata, s-au transformat intr-un amestec de energie benefica cu care m-am hranit si eu, nu numai el.

e ciudat, nu am pornit la drum cu niciun statement, si nu am avut parte de vreun fel de educatie in sensul asta, dimpotriva. initierea alaptarii, in general, la noi in tara, e un act solitar si tine doar de vointa si instinctul mamei. abia dupa ce am alaptat 1 an si mi-am pus problema intarcarii, mi-am dat seama cit de pretios e lucrul asta caruia vroiam sa-i dau cu piciorul, doar pt ca "asa se cadea". toate organizatiile mondiale pediatrice vorbesc despre importanta alaptarii si o recomanda cel putin 2 ani. pe foaia de externare din maternitate e printat ca se recomanda alaptarea naturala cel putin 2 ani si optional chiar 4. in toate articolele actuale se spune ca intarcatul lent al copilului incepe de fapt o data cu diversificarea alimentatiei, si cel mai bine e ca acest proces sa se desfasoare cit mai neprogramat, cum/cit vrea copilul. si atunci, ce treaba are vox populi sa dea indicatii, sa arate cu degetul, sa se minuneze ca vai draga, e indecent, imoral si chiar pervers sa ne alaptam copiii pina/peste 2 ani. cu atit mai mult cu cit cei mai vehementi sint (nu rideti!) barbatii, sau femei care au alaptat demult si nu au constientizat ce li s-a intimplat, de fapt. mentalitatea generala la noi e asa: tot ce e diferit de ceea ce fac sau am facut eu, e rau.

am alaptat 2 ani si aproape 3 luni. am avut marele noroc ca sotul meu ne-a sustinut, pe mine si pe petru, in aceasta aventura "sfidatoare" fata de perceptele "morale" ale lumii din jur. cu toate ca acesta nu a fost pentru mine un subiect tabu, nu l-am alaptat explicit in public, nu a prea cerut sinul in public sau nu ne-am expus in niciun fel (astfel ca multa lume care ne cunoaste nici nu a banuit ca eu l-am alaptat atit), am simtit insa priviri cercetatoare, intrebari puse cu jumatate de gura si eternul verdict mocnit : "vrei sa-l tii dupa fusta ta, de asta e sensibil si treaba ta, daca va deveni gay sa nu te intrebi de ce". cum de nu mi-am dat seama ? organizatiile modiale vor sa creasca generatii intregi de gay, e culmea sabotajului organic, specia se va autodistruge prin neproliferare.

sa nu ne traumatizam copiii. unii pufnesc in ris: auzi draga, ti se pare ca sint traumatizat daca am fost intarcat (brutal) ? da, as spune eu. ma uit la tine si mi se pare ca ai suferit in copilarie.

un substitut pentru sin. m-am gindit ca trebuie sa existe, insa tot ce am incercat sa-i ofer in schimb, nu i-a cistigat atentia. a gasit un substitut placut, abia dupa ce nu a mai fost sinul: mingiierile lui tati, pe spate, inainte de culcare. cum sinul era singurul somnifer, mi-am dat seama ca e pregatit pentru intarcare in momentul in care a inceput sa adoarma seara fara sa fie alaptat. acum ne-am schimbat ritualul de culcare, iar prezenta sotului meu a capatat o pondere la fel de importanta ca a mea, ba uneori mai importanta, atunci cind petru insista ca tati sa fie ultima persoana "la culcare".

am suferit atunci cand m-am convins ca s-a incheiat acest capitol, alaptarea. mai ales ca am mai avut lapte inca multa vreme dupa. insa nu am vrut sa ma intorc asupra deciziei, prea se nimerise un moment bun, de comun acord, pentru intarcare. mie incepuse sa-mi fie cam greu cu alaptatul (au mai fost perioade, dar am trecut peste, pentru ca petru nu fusese inca pregatit) si am vrut sa incerc. surpriza a fost ca petru a fost foarte cooperant si nu a plins deloc, in afara de citeva smiorcaieli pasagere, fara lacrimi.
eram acolo atunci cind sora mea mijlocie si-a intarcat baiatul de 1 an, acum 17 ani (!). nu minca nimic in afara de lapte de la sin, diversificarea fusese un insucces total si deci l-a intarcat fortat, asa cum se proceda atunci (si cred ca si acum), prin lasare la parinti, citeva zile. nepotul meu urla continuu, sora-mea plingea pe strada chinuidu-se sa-l vada de la distanta, o drama. am intrebat-o acum despre asta si cu regret mi-a spus ca nu stia ce face, era tinara, nu avea niciun fel de informatie si singurele opinii erau ale celor care facusera la fel. nici eu nu stiam nimic in momentul in care am inceput sa alaptez, insa stiu ca nu am vrut sa fac la fel cu intarcarea.

la maternitate nu am invatat mare lucru. procesul alaptarii, greu de "deprins" in multe din maternitatile noastre de stat, poate fi descurajant. imediat dupa nastere si umilintele indurate in spital, poate fi traumatizant sa te duci cu turma la ora fixa la alaptat. multe fete renunta, fara ca macar sa stie de ce, sub diferite pretexte. m-am regasit acolo, linga cele ca mine, niste tinere coplesite si stinghere, cind intrau acolo, ca vacile la mulgatoare, care puteau doar sa se incurajeze reciproc. isi priveau cu ochii inlacrimati de neputinta mogildetele infasate si spuneau ca "trebuie". cred ca in acel moment am inceput sa exersez schimbarea de sine. mi-am dat seama ca introvertita si nesociabila, nu am cum sa rezist atitor noutati socante. si acela a fost primul moment in care mi-am mai dat seama ca intre noi, mamele, se creeaza niste legaturi nedefinite, prin natura experientelor la gramada, uneori jenante, animalice, insa profund veridice si... naturale.

nu condamn mamele care, din diferite motive, nu au alaptat, sau au renuntat prea usor. stiind ce greu e, mai ales la noi, sa faci fata unei astfel de practici, ma feresc sa judec. mai ales ca in continuare nu am decit o prietena care a alaptat peste 1 an. poate ca nici eu nu as fi alaptat atit, daca nu ar fi fost cotextul favorabil. cred ca am avut noroc, pur si simplu, nu am alt merit. fiecare persoana are motivatia ei. insa mi-e ciuda ca nu stiu cum sa le conving pe prietenele care au nascut dupa mine sa faca tot efortul ca sa alapteze. nu stiu cum sa le conving ca durerile de inceput trec, ranile se vindeca, regimul alimentar poate fi variat iar sinii nu se lasa din cauza asta. in schimb rasplata va fi unica.

nu mi-a pasat de remarcile din jur (apreciative pina la un punct, dezaprobatoare pe urma) vis-a-vis de alaptatul meu prelungit. m-am izbit si de situatii in care s-ar fi tolerat mai degraba suzeta sau biberonul la virsta asta, decit alaptarea naturala. e absurd, in conditiile in care toata lumea urla dupa "natural", "bio" si "eco", noi de gasim sa condamnam un lucru atit de firesc. as scrie rinduri intregi cu argumente, dar cred ca am surprins esentialul meu.

17 comentarii:

  1. una peste alta o experienta frumoasa, felicitari! sa stii ca nici suzeta si biberonul nu-s privite cu ochi mai buni decat alaptatul dupa ce copilul a implinit "matura" varsta de 1 an. si uite-asa ii impingem sa se comporte ca niste adulti in miniatura, cat mai repede posibil, dupa care tot noi ne plangem, ipocrit, ca n-am apucat sa ne bucuram de momentele alea pretioase care-au trecut pe langa noi, si ce dor ne e de cand erau asa mici...

    RăspundețiȘtergere
  2. draga mea, felicitari ca ati trecut asa de frumos peste etapa de intarcat!
    Sofia a fost alaptata un an si 8 luni, iar la gh nu stiu cat va dura intarcarea, el are acum un si aproape 11 luni....ne e bine deocamdata, cu rare momente mai dificile.

    Nostalgia dupa alptat o sa te mai tina o perioada....dar incet, incet se duce. Si la noi tati a devenit the best in town dupa intarcare:)

    Cat despre greutatea de a alapta in Romania poate am sa scriu si eu un roman candva....
    Va pupam cu mult, mult drag.

    RăspundețiȘtergere
  3. In primul rand felicitari! Pentru ca ai luat asa o decizie si pentru ca ai facut fata comentariilor.
    Sophia mea are 1an si 3 luni, inca o alaptez si povestea noastra (pana in prezent) seamana tare mult cu a voastra...
    Multumesc pentru ca mi-ai dat aripi sa continui, in conditiile in care aproape ma hotarasem sa o intarc (fortat). Nici nu stii cat iti multumesc :)

    Legat de comentariile celor din jur, ce sa zic, sunt multi care se abtin dar stiu prea bine ce gandesc, si mai sunt si cei care dezaproba (mama mea e No.1 in povestea asta).

    Cu mult drag si multumiri!

    RăspundețiȘtergere
  4. as vrea sa fiu si eu la fel de inteleapta la momentul respectiv. ma bucur ca am de la cine invata. chapeau madame!

    RăspundețiȘtergere
  5. Sultana, scrie si un rezumat pt cei ce nu alapteaza.
    Multumim.

    RăspundețiȘtergere
  6. Felicitari!
    Faina povestea.
    Eu alaptez de 2 ani si 9 luni.Intarcarea naturala e in desfasurare si tare sunt curioasa cum se va incheia.Pana atunci ne mai bucuram de aceste momente.

    Imi pare tare rau ca ai pierdut blogul!Nu doresc nimanui!
    Asa ca de maine incep operatiunea "salvez blogu'".Aoleu.......ce ma asteapta!

    RăspundețiȘtergere
  7. Am citit prima ta postare de pe acest blog si m-am lamurit cum pot salva.Ruxel, multam'!

    RăspundețiȘtergere
  8. ciudat lucru, dimineata am mai raspuns o data la unele comentarii, iar acum nu-mi vad raspunsul. e un gap in matrix (un motiv in plus sa nu uitati sa va salvati blogurile). merci tuturor, dar asa cum am mai spus, fara sa ma dau modesta, a fost un complex de imprejurari favorabile, e adevarat, combinat cu dorinta de a face tot ce e mai bine (sanatos) pentru copil.

    @caprele: sint satula de asteptarile pe care adultii le au de la copii, in general. parca toti "maturii" uita ca au fost copii: e rau, e gresit, e rusine, nu se cade, ride lumea de noi, etc.

    @degetica: intr-adevar, se duce nostalgia, odata cu laptele, si se duce si sentimentul de tradare. dar sa-mi mai spuna mie cineva ca "si-a pierdut" laptele pt ca nu a mai alaptat citeva zile!
    poate ar fi bine sa scrii romanul, face bine :)

    @cristina: ma bucur daca am contribuit cu ceva la linistea ta :) spune-i mamei tale ca s-au schimbat multe in mileniul 3 :) pina la urma va intelege, e viata ta si copilul tau. si eu am avut discutii aproape in contradictoriu in familie pe tema asta; toata lumea a fost mai mult decit "usurata" cind a aflat de intarcare, de parca era marea lor grija.
    e foarte dragut ce faci, felicitari !

    @delia: chiar ma faci sa ma simt batrina si inteleapta :))

    @rox: am recomandat blogul tau unei prietene care a nascut de curind, asa ca vezi, e important sa nu se piarda :) apreciez mult ceea ce faci, chiar daca nu am avut ocazia sa-ti spun asta. iti doresc o intarcare la fel de usoara si fireasca, atunci cind va fi momentul bun.

    @pescarusu: nu-ti bate tu capusorul zburator de pescarus cu probleme din astea. cind va veni vremea, iti fac un sumar.

    RăspundețiȘtergere
  9. nota zece cu felicitari, bogdana! :)
    stii ce ma surprinde? ca aici, desi este extrem de incurajata alaptarea si se face educatie sustinuta in acest sens (de ex companiile producatoare de lapte praf nu au voie sa faca reclama in nici o media), nu cunosc decat o persoana care a alaptat, ca si mine, peste 1 an. si cand ajung sa spun, in context medical, cat am alaptat, toti ma felicita si sunt extaziati, de parca cine stie ce minune as fi facut, nu un lucru cat se poate de natural!

    RăspundețiȘtergere
  10. ei na, merci :))
    asta imi aminteste de o prietena care a nascut anul trecut in Italia, si tot spitalul o stia si o felicita dupa, doar pt ca nascuse natural (ei bine, si fara epidurala pentru ca are peste 35 de ani). contrariata de atitudine, i s-a explicat ca foarte rar personalul medical are ocazia sa participe la o nastere naturala. ce poti sa mai zici ?

    RăspundețiȘtergere
  11. Mi-a facut bine sa te citesc. Mi-e dor de alaptat, fetita mea s-a intarcat singurica in februarie... Si acum, cand vad un bebe mic de tot, inca am sentimentul ca trebuie sa-l pun la san, fix eu, care nu-s cea mai "mamoasa" persoana posibila! Na, m-o crescut bine prunca mea :D !

    RăspundețiȘtergere
  12. Si ce facem cu companiile care nu iti garanteaza jobul decat 6 luni? Ce fac mamicile care depind de salariul acela? Cu siguranta se intorc la lucru, si isi intarca pruncul...
    Tu esti o norocoasa...dar sunt doar 10% ca tine, in rest depind toate de veniturile obtinute din acel job...si nu e chiar placut sa iti pierzi locul de munca intr-o situatia ca asta.
    Da, stiu, conform legii jobul iti este garantat 2 ani, dar postul nu...iar daca insisti sa ramai peste 6 luni acasa...te poti intoarce pe o functie net inferioara, pe bani extrem de putini...etc.
    So...esti o norocoasa!

    RăspundețiȘtergere
  13. @andru : ma bucur. cred ca odata descoperite instinctele nu se pierd asa usor ..:)

    @anonim : nu stiu daca sint 10, 20, sau 80% ca mine, care sa alapteze natural cit mai mult, ca despre asta este vorba. nu este vorba despre intorsul la serviciu, caci jobul nu ar trebui sa anuleze alaptarea. atunci cind prezenta lor nu a fost posibila, stiu femei care s-au muls si luni intregi ca sa acopere mesele de zi. fiecare isi stie prioritatile, insa seara sau noaptea chiar si o femeie cu job poate alapta. a fost si cazul meu, nici eu nu am fost "o norocoasa", m-am intors la serviciu mult prea devreme dupa sentimentul meu, iar copilul a mers la gradi de la 1 an si 5 luni. asa ca...

    RăspundețiȘtergere
  14. of, cate istorii, cate intamplari..!
    Deci asa s-a intamplat pana la urma, bine ca a trecut lin

    Sigur ca poti alapta si daca esti back to job, eu cel putin de pe la 8-9 luni o alaptm pe Ana doar seara, noaptea, dimineata, si doar uneori ziua

    RăspundețiȘtergere
  15. Emotionant articolul tau ! Ma bucur mult sa mai citesc experiente asemanatoare. Si pe mine m-au convins articolele si marturiile pe care le-am gasit pe internet, personale sau stiintifice, unele doar statistici. De cand s-a nascut M tot citesc, dar numai cand am inceput sa caut articole despre intarcat, ca tine, m-am convins ca nu e ceva ce imi doresc. Acum avem 1 an si 9 luni de experiente minunate.
    Dar stie cineva cum pot face bb2 in conditiile astea? :))

    RăspundețiȘtergere
  16. @alex: ai revenit ? mai da un semn si pe blog ;)

    @vasari: de asta am si scris, si pt mine dar poate ajut pe cineva, asa cum si eu am fost sprijinita de confesiunile persoanelor necunoscute.

    RăspundețiȘtergere
  17. Nu il intarc acum! Ilie al meu are un an si o luna si pana acum nu a vrut alt lapte inafara de cel de mama. Suzeta a scuipat-o foarte hotarat de la inceput. Singurul lichid acceptat foarte tarziu(10luni) e sucul de legume proaspat si putina apa din canita. Bineinteles am aceleasi hopuri ca si tine...adica intrebari de genul cat il mai alaptezi?, hai intarca-l odata cat vrei sa mai continui, nu mai are nici un aport nutritiv...etc.Ilie insa cere pe te miri unde...asa ca ma supun si servesc. Si eu ma gandeam ca pe la un an o sa il intarc, dar nu pot sunt prea dependenta de alaptat. Copilul simte si e mai atasat de san, asa ca aman pe mai incolo cand o sa coopereze si eu o sa fiu mai pregatita.

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Blog Widget by LinkWithin