despre mentorship

m-am intilnit recent cu sefu' nr.2 in lift, cel care taie si spinzura de fapt, si caruia toti ii stiu puterea (spatele). ne stim din alte vremuri, cind el nu era un factor decident la nivelul asta. si deci luam liftul de la parter, eu pina la 8, el pina la 11. ce sa-l intreb ? ma gindesc, acum e momentul sa-mi spun pasul, cine stie cind il mai prind. il vazusem cum e imbracat, in maieu, pardon, tricou fara mineci "de vara" si pantaloni subtiri, "de vara", cu multe buzunare, ridicati peste burta. nu prezenta imaginea unei persoane pe care ai vrea s-o intrebi lucruri existentiale. si sa nu va fac impresia unei superficiale care judeca (doar) dupa imbracaminte, nu aveam niciun chef sa stau de vorba cu el din alte motive. primul, si cel mai important, e ca am depasit stadiul in care credeam ca avintul, ambitia, pregatirea profesionala si dragul de meserie sint suficiente ca eu sa pot aduce o innoire de mentalitate, sens si limbaj vizual, la locul de munca. venisem aici, la stat, cind toti colegii mei si prieteni buni se dusesera pe la firme sau au ramas freelanceri, gindindu-ma ca trebuie sa vina cineva tinar si scolit si sa aduca noul si aici. cum spuneam, o intreaga serie de circumstante pe care nu le voi dezbate aici, m-a facut sa uit gindul asta, si in mod cert asa au mai patit si altii. nu m-am blazat la nivelul meu, dar am inteles clar ca aici nu se doreste o revolutie stilistica la nivelul general. si ca sa inchid paranteza, meditam in lift la situatia mea, de angajat care nu are nicio nemultumire de dezbatut "in private" cu seful al mare, si numaram etajele. probabil ca se gindea si el la ceva, de vreme ce a spart linistea: "tot cu dansul?" ma intreaba din senin. "da, da..." raspund sec."si... merge?"zice el. merge dansul, ma bufneste risul in gind. si apoi raspund ceva, ce n-ar fi trebuit, in conditiile in care criza ne-a bagat bugetele si salariile in pamint iar oamenii nu mai au chef de nimic. "merge, de ce n-ar merge. criza sporeste creativitatea oamenilor" si s-a facut et 8 si am coborit. nu stiu daca i-am dat idei, daca remarca mea total deplasata are vreo consecinta, insa aceasta intilnire neprevazuta mi-a subliniat inca o data, cu marker gros, lucrul care imi lipseste cel mai mult in cariera. nu am un mentor aici, nu am o persoana situata deasupra mea la nivel profesional, pe care s-o admir, s-o recunosc, careia sa-i cer parerea, care sa-mi ceara solutii, sa urmareasca ce fac, cum fac. sa-mi ceara mai mult, sa ma autodepasesc, nu sa ma reciclez, sa-mi fac mereu tuning la motoare, nu sa merg subturat. sint sigura ca sefii mei au cultura, au vazut mai multe piese de teatru si concerte simfonice, au relatii inalte si au citit mai multe carti decit mine. dar nu au cunostintele profesionale necesare mie, sau cu vorbe de auto-suficienta, nu stiu mai mult ca mine acolo unde ne doare, adica unde se vede si conteaza in primul rind. nestiind ei, nici nu au pretentii, nici nu recunosc diferenta de calitate, totul se inlantuie. deci imi lipseste un mentor, da, dar si un ucenic, un tinar obraznic si inteligent care sa ma forteze sa stiu raspunsul inainte sa termine de formulat intrebarea.