neplaceri

spuneam mai jos ca-mi place "sa pierd" noptile. cind nu dorm, ma uit la filme, ma joc cu culori, ii privesc cum dorm si in general ma bucur de liniste. asta nu inseamna ca nu-mi place somnul (de dimineata), insa am sentimentul ca stind treaza cistig o farima din lupta cu timpul. azi-noapte m-am bucurat sa revad Portocala Mecanica, si nu stiu daca are legatura cu durerea de cap cu care m-am trezit pe la 8 a.m.(ocazie cu care am aflat ca si sotul parasise patul conjugal, din acelasi motiv, si ca patrula deja de mai bine de o ora prin casa, baricadind usile si ferestrele). mi-a fost clar, migrena se datora amestecului dubios de muzici care razbateau prin pereti, asculate de vecini din toate zarile la mare zi de sarbatoare. traim, totusi, in mediu rural, unde crucile rosii din calendar capata "valoare" inca din zori. un dialog civilizat e imposibil. atunci cind ne confruntam cu bipezi needucati, am constatat ca filonul violent intr-adevar exista si in noi, oameni pasnici, doar ca nu avem instruirea (necesara) de-al "valorifica" cind ne-ar prinde bine, macar pentru a ne impune.

deci raluca, ca sa-ti raspund, nu-mi place sa aud muzica de la vecini, indiferent de natura ei (in general, dejectii) si ca ma dezarmeaza lipsa de educatie si nu stiu cum sa-i rapund. mai sint si altele, dar toate la timpul lor.

acum sa le dau si eu tema tovarasilor mei de la leapsa anterioara sa prezinte si reversul, dupa timp si dupa caz, in imagini sau nu, adica ce nu le place de la viata asta.

lucky look - un post de fata

de cite ori trebuie sa-ti schimbi look-ul ca sa ajungi la cel care te reprezinta (poate chiar cel de la care ai plecat) ?
look-ul meu initial e cel in care ma gasesc cu parul lung si rosu, e cel care mi-a tiparit imaginea pe zid la unatc si m-a consacrat in blogosfera, zina in apa riului Raba sau printre spice, e cel cu care m-a cunoscut copilul meu si cel care l-a facut pe sot sa ma transforme intr-o mama purtatoare.
[acestea sint niste fotografii pe care le stiti dar la care tin mult, pentru ca exprima o farima de libertate la care nu mai am acces, si nu pentru ca m-as fi schimbat asa de mult ci pentru ca atunci era timpul pentru asta]

un an si ceva m-am balacit intr-o inofensiva impostura, de blonda. la citeva luni dupa ce am nascut, am simtit ca vechea culoare nu ma mai reprezinta si m-am chinuit ceva sa sterg cei 10 ani de henna, adinc inradacinata in pigmentul meu. ori blonda sint eu la origine, in ciuda parerii generale cum ca as fi roscata, deci mi-am zis sa revin la "natural". n-am banuit ca blondul e asa o culoare pretentioasa, mai ales ca niciodata nu am reusit sa ajung la un look natural-nordic cum mi-am dorit. pe masura ce-l vopseam, mai taiam citiva cm. aproape in fiecare luna schimbam cu mare grija alta nuanta, care si aia se degrada de la zi la zi. rezultatul a fost mereu acelasi: in afara de ziua in care veneam de la coafor, si citeva dupa, nu ma mai simteam bine in pielea mea. colac peste pupaza, dupa citeva luni de blond a venit si verdictul sotului :"daca vrei sa te iubesc din nou, te faci cum erai cind te-am cunoscut". m-am mai tinut batoasa o vreme, chiar si neiubita, dar pina la urma am cedat chemarii interioare. probabil ca daca as fi avut parul lung as fi rezistat mai mult timp blonda, cred totusi ca imaginea unor plete ondulate de cosinzeana ramine un vis frumos pentru fiecare fata (sau baiat). pe de alta parte, nicio blonda artificiala nu sfirseste cu parul lung, al ei. pina una alta, o grija in minus. back to red!

listen to my radio

ma gindesc demult sa fac o rubrica in care sa vars muzicile istoriei mele, asa cum ma bintuie citeodata. unele imi string stomacul.



versiunea asta la 1000 mirrors cu sinead am gasit-o acum.

placeri

sint element negativ in blogosfera de mame. nu va ambalati, ma refer la categoria lepse si premii. daca pe cele din urma nu le-am preluat decit la inceputuri si apoi am tot aminat, lepse am refuzat de-a dreptul, am si motivat. imi pare rau, dar nu am timp de investit in lucruri care nu imi aduc nimic nou. insa am luat unele lepse, cele creative sau care simteam ca duc undeva, macar sa ma faca sa meditez citeva minute, cum e si cea de fata, pe care am primit-o de la raluca si de la tiza mea: sa enumeri 5,10, nu-stiu cite lucruri care iti plac. incerc sa enumar citeva, fara sa fiu patetica sau indecenta. aaa, e prima leapsa pe blogul asta. aaa bis, nu luati cuvintele de mai jos intr-un sens rau.
imi place, intr-o oarecare ordine:

• sa tai
  
• sa-mi imaginez
• sa stau treaza noaptea
  
• viteza
• sa spun ca nu am pierdut vremea aiurea
• sa beau ceva bun
• sa cred ca-i fac pe ceilalti fericiti
• sa tac
• sa ma revolt
• aproape tot ce e iesit din comun
• sa privesc un corp* frumos**
  

pentru ca trebuie s-o dau mai departe, ia sa vedem ce zice mr. pescarusu ca-i mai place sa faca, in afara de fotografii cu cocosi decapitati.

* preferabil dezbracat **ce consider eu c-ar fi frumosul

o gura (sau mai multe) in plus la masa

acum ma scuzati, ma duc sa prind musculite!

hot summer issues #2

intreb vinzatoarea:
-ce bine arata, ce sint astia? seamana cu niste ard...
-da, sint ardei.
-si sint comestibili ?
-da, pentru cine se incumeta. sint foarte foarte iuti.
-ok. iau doua ghivece.

as putea spune ca nu-mi plac complimentele

dar de fapt nu stiu sa primesc complimente. mi-e greu sa spun "multumesc", mai ales ca multe mi se par cam gratuite. poate doar mi se par, pentru ca sint o persoana pretentioasa, si din punctul meu de vedere obiectul caruia i se atribuie complimentul e deseori supraapreciat sau pur si simplu scopul lui nu e sa fie remarcat. unde lucrez, ma enerveaza la culme complimentele prin lifturi, pe holuri, complimente de plictiseala sau de politete, adresate in general aspectului fizic, bijuteriilor, pantofilor. aproape ca e un obicei. nu stiu cum sa ma fofilez in lift, sa nu ma intilnesc cu cineva care sa faca vreo remarca asupra unui obiect pe care-l port (poate de asta si evit sa port lucruri iesite din comun:). as putea spune ca sint antisociala, nu ? ce draga, e rau sa schimbi complimente, sa interactionezi cu lumea, ce te costa ? multe femei profita ca sa obtina mici avantaje, mai ales cind primesc complimente de la barbati. isi dau ochii peste cap, rid intr-un anume fel si obtin mici servicii la pachet cu complimentele. pe mine ma incomodeaza foarte tare ipostaza de femeie complimentata, atunci cind e cazul, mai ales intr-un anturaj masculin. sa fim seriosi, masculii nu pot fi obiectivi.
de cind cu petru m-am mai schimbat, in sensul ca incerc sa accept oarecum complimentele adresate lui. dar nu le cer niciodata. mi-e nu-stiu-cum, de cele mai multe ori, sa pun pur si simplu poze pe blog cu el, fara sa fi facut ceva iesit din comun. v-am mai spus asta. nu e ca si cum "stiu ca am un copil frumos, bagati complimentele", e doar "oricum ar fi el, pentru mine e extraordinar si atit".
si viceversa e valabil. atunci cind fac un compliment, inseamna ca vreau sa-l fac. parca am dintii inclestati cind se cer complimente din politete, sau de socializare. nu-mi vine. cel mai mult ma enerveaza aprecierile legate de greutate. nu pot sa le zic oamenilor, eu stiu, poate doar celor foarte apropiati, daca au slabit sau s-au ingrasat. asta implica o analiza anterioara amanuntita: "vai draga, ce ai slabit" s-ar traduce cu ma miram cit de grasa erai, sau "parca te-ai mai ingrasat" (esti delasatoare) urmat de "dar iti vine bine". c'mon ! plus ca e si foarte usor sa gresesti, poate oamenii sint bolnavi, sau sufera, sau au probleme. eu cred ca atunci cind cineva cere o parere, nu neaparat un compliment, lasa sa se vada lucrul asta. cred ca e foarte usor sa faci gafe vrind doar sa fii politicos, sau foarte sociabil.

si o intimplare cam trista

am lalait-o de vorba cu veterinarul dezbatind situatia celor 2 motani in calduri care isi marcheaza teritoriul la noi in batatura, cautind strategii petru castrarea lor abuziva, iar cind am iesit din cabinet, cu petru de mina, ne-a taiat calea un catelus bezmetic, care alerga sa traverseze strada. l-am urmarit amindoi cu privirea, "uite, mami, ce catelus dragut" si deodata a trecut o masina si l-a strivit, sub ochii nostri, cu un zgomot surd de oase zdrobite. mi s-a facut rau instantaneu. bineinteles ca si de mila, dar aveam o responsabilitate in plus. ce sa-i spun copilului, cum sa-i explic, oare ce simte el ? e prima data cind se confrunta cu moartea cuiva, care pe deasupra mai era si... singeroasa (daca am fi iesit din cabinet in momentul in care am cumparat ce trebuia, fara sa mai stau de vorba in usa, nu am fi fost martorii acestei intimplari). am luat copilul repede sa nu vada, l-am grabit la masina, si cind sa intram mi-am dat seama ca asa cum era parcata masina, privirea lui petru cadea chiar pe cadavrul catelusului. am vrut sa-i trag mai mult sapca pe ochi, sa-i dau o banana, probabil mi-a simtit agitatia, probabil a simtit si el un lucru pe care nu stia cum sa si-l explice si a inceput sa se revolte. nu vroia in scaunel, se curba, opunea rezistenta, eu incercam sa-l pun la loc cu forta, el a inceput sa plinga si apoi sa tipe cu toata fiinta (face si asta mai nou, dar voi povesti cu alta ocazie). pina la urma am plecat, s-a calmat, si abia dupa citeva minute, pe drum, m-a intrebat ce a facut catelusul. i-am explicat cit mai cenzurat posibil, am incercat sa aflu de ce a tipat, l-am intrebat daca ii este mila si a spus ca da (desi nu cred ca stie sensul) dar ceea ce a spus singur a fost ca "ii pare rau".

breaking news! new born of the blogosphere

intr-o tara indepartata numita Canada, azi-noapte a aparut pe lume cel mai tinar prunc al coltisorului nostru de blogosfera, Monica, sora de Robbie. iata ce-mi telegrafiaza tatal ei :"s-a nascut Monica, 4.155 kg, 51 cm, bebe se simte excelent, mama si-a revenit dintr-o hemoragie masiva, acum e bine, detalii curind". pina la primirea altor vesti, felicitari Simona, sanatate multa, recuperare usoara si bine ai venit pe lume Monica durdulie! abia asteptam sa te cunoastem!

mi se pare mie ?

dupa postarea de mai jos, lunga si plicticoasa, revin cu ceva mai lumesc si anume ultimul clip de la dm. pai bine, eu care ma dau drept o persoana toleranta, care critica mai putin si apreciaza mai mult, care face eforturi sa detecteze filonul artistic autentic printre propriile-i mormane de idei apriorice pline de prejudecati, in fine, o persoana care se da obiectiva in opinii cind vine vorba de un produs artistic, spun ca e prost. foarte prost. nu comentez scenariul, pt ca sint asa de indignata de "jocul actoricesc" incit nimic nu mi se pare ok la clipul asta. ca e filmat la noi e una, dar cine o fi fost cu ideea sa foloseasca aceasta actrita indigena ? pacat, ca piesa n-ar fi fost rea.