mii de tunete

in mediul rural natura se dezlantuie mai paranoic decit intre blocuri. nu-mi amintesc sa fi trait fenomene meteo ca cele din ultimii 2 ani si ceva, de cind stam la casa. increngaturi de fulgere care sparg cerul in bucati si lumineaza ca ziua, apoi ating stilpii de tensiune si produc mii de stelute cazatoare, si-apoi taie curentul ore in sir. tunete bubuitoare si vinturi turbate care simti ca-ti iau si tabla de pe casa si pielea de pe tine, nu doar mobilierul de gradina. apoi te astepti sa mute casa din loc, insa constati ca au mutat doar masina. odata ploua cu galeata in fata casei, iar in spate era soare. am vazut si adevarati bulgari de grindina aici. in prima iarna, un morman de zapada de pe casa a gasit sa cada chiar pe capota masinii mele, pe care, evident, a mototolit-o. pina in vara asta, petru nu avea o parere prea clara in privinta acestor fenomene. multe se petreceau noaptea, cind el dormea, asa ca nici nu banuia ce se intimpla afara. anul asta insa, a inceput sa se teama. a prins o furtuna atit de puternica si zgomotoasa, cu de toate: curent luat, satelit mort, telefonie nema, tunete si fulgere inlantuite. era epuizat si frisona de spaima, nu stiam cum sa-l mai calmez. i-a fost atit de frica, incit adormea in fund pe scaun de epuizare. din acel moment mami si tati au avut o treaba in plus: au desenat norii cum se joaca, luna cum face poze cu blitz, picaturile de ploaie care danseaza, au inventat povesti despre tata-nor cu voce tunatoare care ii cheama pe copiii-norisori la masa, dusul pe care il asteapta plantele si strazile si muntii, apa care cade din cer ca sa umple lacul, etc. la prima picatura de ploaie copilul incepea sa plinga. iar tunetele ? pina si zgomotul de la avioane il terifia. insa acum inregistram progrese. incet-incet a inceput sa se obisnuiasca si sa devina iarasi curajos. in timpul furtunii din seara asta s-a trezit o singura data, si a adormit repede, cu incredere ca nu e decit un pic de ploaie sa spele masinile. am incercat sa-i distrugem teama, insa cu blindete si rabdare. nu am ignorat-o, nu am luat-o in ris, nici nu i-am cintat in struna. am ascuns morisca pt ca la cea mai mica adiere de vint copilul intra de urgenta in casa. am legat multa vreme pinzele de la pavilion ca sa nu mai fluture (desi ulterior niste viespi s-au gasit sa se cuibareasca in falduri), l-am lasat sa se joace cu ventilatorul bunicilor si sa stea cu fata in el, ca doar ventilatorul, nu ? e un vint mai mic, prins intr-o cutiuta.